628 matches
-
vesele. Turtele de orez și sake-ul li se terminaseră, dar mai rămăsese o parte din spiritul Anului Nou. Seara aceea însemna a cincisprezecea zi din Luna Întâi. Tatăl lui Shojumaru nu era în tabără. În pofida frigului, stătea pe un taburet de campanie care fusese plasat pe creasta unei coline, departe de cazărmile improvizate. Nu era adăpostit de vânt, iar acesta îi tăia carnea și aproape îi îngheța sângele în vene. Dar Kanbei privea concentrat spre întinderea întunecată, de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nu mâncaseră din seara trecută și acum se ospătară cu bucurie. Trei sau patru călugări de la Templul Myoshin din apropiere, care-i recunoscuseră pe oameni ca fiind membri ai clanului Akechi, îi invitaseră în curtea templului. Mitsuhide stătea pe un taburet de campanie, la umbra paravanului întins de ajutoarele lui. Își terminase masa și îi dicta secretarului o scrisoare. — Preoții Templului Myoshin... ar fi niște mesageri ideali! Cheamă-i înapoi! îi ordonă el unui paj. Când preoții reveniră, Mitsuhide le încredință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul sub care Nobutaka își înălțase stindardul. Înconjurat de statul său major, Nobutaka stătea așezat pe taburetul de campanie, ținându-și mâna streașină la ochi pentru a și-i feri de strălucirea orbitoare a apei. Dintr-o dată, se întoarse și îl zări pe Hideyoshi, care alerga spre el, strigând din mers. De îndată ce-l văzu, pe Nobutaka îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nimeni nu protestase. Chiar și la intrarea în castel, Hideyoshi nu învrednici decât cu o privire scurtă ruinele arse ale clădirii și nici nu se gândi să se oprească. Ordonând ca în grădină să se amenajeze un cort, își instală taburetul de campanie lângă al lui Nobutaka, îi convocă scurt pe generali și începu să dea ordine. — Kyutaro, condu o armată în satul Yamashina și înaintează spre Awadaguchi. Obiectivul tău e acela de a ieși la Otsu, ca să blochezi drumul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nagahama. Katsuie își instalase cartierul general provizoriu în incinta unei mici capele de munte. Shibata Katsuie era extrem de sensibil față de temperatură și, mai ales în ziua aceea, părea să sufere de pe urma căldurii intense și a urcușului. După ce-și instală taburetul de campanie la umbra copacilor, puse să se întindă o pânză de la un copac la altul și, la adăpostul ei, își scoase armura. Apoi, se întoarse cu spatele spre fiul său adoptiv, Katsutoshi, și spuse: — Șterge-mă pe spate, Katsutoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
repede, nu-i așa. E mult de când nu l-am mai văzut. — Astăzi, a primit ordin de la tatăl lui să vină până la Tarui pentru a vă ura bun venit. — Cu-cum? se bâlbâi Katsuie. O pietricică de sub un picior al taburetului de campanie se sfărâmă sub greutatea trupului său masiv, parcă exprimându-i uimirea. Hidekatsu, care era ful lui Nobunaga, fusese adoptat de Hideyoshi. — Bun venit? Bun venit cui? întrebă în continuare Katsuie. — Păi, Domniei Voastre, desigur. Hanshichiro își acoperi fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
general al unchiului său, neluându-i în seamă pe ceilalți vasali prezenți, și-i șopti lui Katsuie: — Când termini, am de discutat cu dumneata o problemă privată. Katsuie puse curând capăt consfătuirii. După ce toți generalii se retraseră, se aplecă pe taburetul său de campanie, vorbindu-i surescitat nepotului. Genba, cu un râs mulțumit de sine, îi arătă tăcut răspunsul lui Shogen, ca și cum ar fi știut câtă plăcere avea să-i facă lui Katsuie. Shibata Katsuie se bucură enorm. Complotul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se răspândească valuri. Curios lucru, Hideyoshi se întorcea din Mino. Dar lui Genba nu-i prea venea să creadă; încă mai avea expresia neabătută cuiva care presistă în convingerile lui. — Tsushima! Du-te și verifică! Cu acest ordin, își ceru taburetul de campanie, luându-ți intenționat un aer stăpânit. Înțelegea sentimentele ascunse ale vasalilor săi, care se uitau să vadă ce i se citea pe chip. Osaki reveni repede. Călărise până la Shimizudani, apoi la Hachigamine, după care, își continuase drumul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ora Dragonului. Se luptaseră pe malul lacului Yogo, dar armata clanului Shibata fugise din nou, regrupându-se în zona Moyama și a Trecătorii Sokkai. Acolo, aveau tabăra Maeda Inuchiyo și fiul său, cu drapelele fluturând pașnic. Foarte pașnic. Așezat pe taburetul său de campanie, Inuchiyo observase calm împușcăturile și scânteile care se răspândiseră peste Shizugatake, Oiwa și Shimizudani, începând din zorii zilei. Inuchiyo comanda o aripă a armatei lui Katsuie, ceea ce-l punea într-o poziție foarte delicată, căci datoria față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dar apoi se întoarse și-și privi frații mai tineri, care păreau să-l urmeze. — Nu e nevoie să veniți. Voi doi adunați niște oameni și pregătiți-vă să opriți inamicul. Hideyoshi n-o să piardă vremea. Genba se așeză pe taburetul de comandant din cort și așteptă. Curând, apăru Inuchiyo. — Am auzit, cu regret, ce s-a întâmplat, spuse el, cu compasiune. — Fără regrete, izbuti Genba să-și forțeze un zâmbet amar. Cu o gândire atât de mediocră, era firesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înainte să treacă noaptea. Așa cum era de așteptat, singurul loc calm din mijlocul agitației era camera privată a generalului comandant, Ikeda Shonyu. Cu al doilea său fiu, Terumasa, alături, închina cești cu sake. Atât tatăl, cât și fiul stăteau pe taburetele de campanie, așteptând ora plecării. De obicei, când era anunțată pornirea trupelor, se sufla în cornuri, erau bătute tobele, steagurile se desfășurau și armata începea să-și croiască, maiestuos, drum prin cetate. Cu acea ocazie, însă, călăreții fură lăsați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cine-l vedea s-ar fi putut îndoi că trecuse prin toate situații limită și că purtase bătălii în care își însuflețise trupele fără nimic mai mult decât expresia ochilor. — Cine e? Naomasa? Intră, intră. Închizând Analectele, Ieyasu își răsuci taburetul în loc. Cei doi țărani raportară că, în aceeași dimineață, câteva unități din armata lui Hideyoshi plecaseră din Inuyama și se îndreptau spre Mikawa. — Bravo vouă, îi felicită Ieyasu. Veți fi răsplătiți! Fruntea lui Ieyasu se înnegură. Dacă era atacat Castelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
comanda de a-și desface merindele, generalii și soldații se așezară să-și ia masa de dimineață. Se aflau în Pădurea Hakusan, numită astfel datorită capelei Hakusan, care se înălța pe culmea unei mici coline din apropiere. Hidetsugu își instală taburetul pe colină. — N-aveți apă? îl întrebă tânărul pe un vasal. Mie nu mi-a mai rămas deloc în gamelă și mi s-a uscat de-a binelea gâtlejul. Luând gamela, își turnă pe gât ultimul strop de apă. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
auziră, deodată, strigăte învălmășite la poala colinei. Tocmai se întrebau despre ce era vorba, când un mesager de la Nagayoshi veni în fugă, spre ei: — Am fost atacați prin surprindere! Ne-au luat pe la spate! strigă omul, în timp ce se prosterna în fața taburetului de campanie al lui Shonyu. — Cum adică, v-au luat pe la spate? întrebă Shonyu. — O trupă inamică a urmărit ariergarda Seniorului Hidetsugu. — Ariergarda? — Au executat un atac neașteptat din ambele flancuri. Shonyu se ridică brusc în picioare, în momentul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Shonyu fusese împușcat, trântindu-și călărețul la pământ. Inamicii îl înconjuraseră, dar Shonyu și croise drumul cu disperare și reușise să urce spre culme. — Nu mai am nevoie de nici un cal. Pune-mi aici scaunul de campanie. Pajul instală taburetul în spatele lui, iar Shonyu se așeză. — Aici iau sfârșit patruzeci și opt de ani, murmură el de unul singur; privindu-l pe paj, continuă să vorbească. Ești fiul lui Shirai Tango, nu-i așa? Cred că tatăl și mama ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Chiar dacă primise propunerea lui Hideyoshi și se întâlnea aici cu el, Nobuo nu-și putea găsi liniștea. Care erau adevăratele intenții ale acelui om? Când Hideyoshi îl văzu pe Nobuo afișând toată demnitatea de care era în stare, își părăsi taburetul și, complet singur, porni în grabă spre dânsul. — A, Senior Nobuo! dădu el din ambele mâini, ca și cum ar fi fost o întâlnire neașteptată și complet întâmplătoare. Nobuo rămase uluit, în timp ce vasalii din jurul lui, care arătau atât de impunători cu lăncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
s-o fi întâmplat ceva, că dom’ Tolea a răspuns ca un mielușel, să vezi și să nu crezi. Ei, acum și tu... Am tot felul de chestii. De parcă n-ai ști... Domn’ doctor Marga și-a tras imediat un taburet lângă jilțul lui dom’ Tolea. S-a aplecat spre el, ca o mamă, ca o adevărată mamă, zău așa, așa făcea totdeauna dom’ doctor. Exact așa, ca totdeauna. Ce s-a întâmplat, Tolea? Da’ ce s-a mai întâmplat? Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Tolea, dar telefonul sună din nou. — Eu sunt, lasă copilăriile, doar așteptam telefonul dumitale. Alternate, cum am scris pe rețetă, alternate. Garantez, tovarășe colonel, dau semnătură. Absolut sigur, vom avea vești bune, foarte bune. Înainte de a-și relua locul pe taburet, rotofeiul își scoate iarăși ochelarii, îi șterge de pulpana halatului. Acum i se văd ochii mari, limpezi, cel adevărat, albastru, cel de sticlă, albastru, nici n-ai ști să-i deosebești. Și iarăși nu se mai văd, și-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ca un profesionist. Încă nu cred, nu cred până nu văd,. Imi cunosc frățiorul, mormăie Tolea. Scoate din celălalt buzunar un plic șifonat, cu multe ștampile. Îl pune pe măsuță, lângă sticlă, atinge ghemotocul de hârtie care cade jos, lângă taburet. Domn’ Dominic e neatent, privește aiurea, spre ferestrele înalte si înguste, de castel, spre pereții cu cărți, spre uriașul lampadar din centrul holului, spre pătratele de sticlă ale tavanului, spre pătratele de șah ale parchetului. Domn’ Marga se afla la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ghinionul. Intrase frumușel ușurel cu tava. Așezase fiecăruia ceșcuța cufarfurioară. Întâi la dom’ Teodosiu. Dom’ Gică Teodosiu, Șeful. Alături, pe aceeași măsuță, cafeaua pentru tov Titi, cum făcea zilnic. Apoi, la duduia Gina, la recepție. Apoi la dom’ profesor, pe taburetul din fața fotoliului. Nici măcar nu ridicase scăfârlia din ziarele alea nemțești franțuzești, ce-or fi fost, nici măcar nu clintise picioarele alea lungi, rășchirate, dom’ profesor. Așa că aranjase totul ușurel, ca totdeauna. Dom’ profesor nu ridicase capul din revista aia colorată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
profesorul habar n-avea că fuseseră rostite aceste fermecate cuvinte! Nici că fuseseră însoțite de șmecherescul făcut cu ochiul, obișnuita zvâcnire din ochi și din sprâncene, ca de fiecare dată când era vorba de astrala sa persoană. Picioarele crăcănate, pe taburetul din fața fotoliului, absent și important, catadicsind doar să soarbă, la mari intervale, din excelenta cafea Vili, refugiat în filele subțiri din Monde sau Match sau Obs, profesorul nici că înregistra ceva. Cancer, cancer dermatologic, așa scrie aici, tovarăși. Lângă sprânceană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o privire blândă și precaută. Era îmbrăcată într-un fel de halat albastru, de lucru, ca o laborantă sau ca o femeie de serviciu sau ca o doctoriță, halatul putea fi al oricui. Tolea se și așezase pe un mic taburet, pe care îl trăsese din bucătărie, în vestibul. Știți, coniță... tocmai se dădeau portocale. De fapt, n-aveam nevoie. Dar am văzut coada lungă, cu sute de oameni necăjiți, hai să iau și eu. Așezase cele două pungi cu pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trăsese din bucătărie, în vestibul. Știți, coniță... tocmai se dădeau portocale. De fapt, n-aveam nevoie. Dar am văzut coada lungă, cu sute de oameni necăjiți, hai să iau și eu. Așezase cele două pungi cu pui decapitați la picioarele taburetului și le privea. Dacă m-am nimerit pe aici, hai să iau și eu. Portocale, fie și portocale... și arătă spre pungile cu pui de lângă pantofii săi crem, microporos. Mătușa amuțise. Privirea dilatată, mâna încleștată pe clanța ușii. — Deci, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că eram înăuntru, acolo, la cofetăria Corfu, doar o știți. Eram înăuntru și era cald, nu simțeam iarna, avea dreptate bețivul. Deci, înaintam, încet încet. Fetele de la cântar, drăguțe, vesele. Mătușica ținea mâna pe clanță. Tolea se aranjase comod pe taburet. Câinele negru Dingo lungise mult gâtul, capul atingea botul pantofului galben. — Tavi, stai cuminte... Tavi retrase botul negru de pe botul galben, dar rămase atent, la pândă. Tanti Venera avea o voce plăcută, foarte plăcută, nici nu observasem sau uitasem, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scurt vestibul gol, ghidul deschise o altă ușă. — Aici e dormitorul lor. Un dormitor alb, pat dublu. O cuvertură de lână groasă, albă. Noptiere albe, de o parte și de alta a patului. Lângă fereastră, o măsuță rotundă, albă. Un taburet alb. Pe perete, oglinda rotundă, în ramă albă. Erau deja în fața altei uși. — Aici e laboratorul lui Tavi. Nu intrăm. O simplă cameră. Aparate, filme, borcane. Ținea mâna pe clanța ușii. Ușa avea un pătrat de sticlă, acoperit cu pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]