2,198 matches
-
mă vadă... Degeaba le spuneam: „Nu primesc pe nimeni!” Hop! totuși! se înverșunau! Poftim ce înseamnă să fii un spânzurat în viitorul apropiat. Se năpustesc toți să te adulmece!... Dacă vorbești cu ei o scaldă... trebuie să fii discret... mult tact! ori să nu arăți că te-ai prins cum te miros... adulmecă putreziciunea... Și-acum, Clémence făcea la fel... În afară de vechea prietenie voia să-mi vorbească... să stea smirnă... clătinânduse șuie pe scaun... Îngăimând două cuvinte... tăcea iarăși... Mi-ajunge
Louis-Ferdinand Céline by Irina Negrea () [Corola-journal/Journalistic/4938_a_6263]
-
Față către față. Întîlniri și portrete, Humanitas, 2011, 300 pag. După ușurința cu care scoate efecte estetice din cuvinte banale, Andrei Pleșu e un iremediabil stilist. Și la mijloc nu e doar cadența sigură, de zbaturi lovind apa lexicului în tactul unei urechi muzicale, cît mai ales logica ce rotește zbaturile. Pleșu scrie în claruri directe, fără obscurități de expresie și fără prudențe evazive, și ar fi o eroare să-i punem talentul numai pe seama predestinării de gene. Înainte de a fi
Schițe de portret by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4950_a_6275]
-
și iarăși încetinirea bruscă, pendularea într-o parte și cealaltă parte, frânând ritmul, încurcând legănările, zvârlite în sens contrar, fustele domolin-du-se, căzând peste genunchii goi, o clipă, două. Pentru ca vârtejul să reînceapă mai viguros, într-un tropot și mai viu -, tact, figuri, pe care nici un maestru coregraf din lume nu a reușit să le transcrie exact-exact, mișcările fiind ale unei gândiri în veșnică nesupunere și mândrii ecrete... Jocul se întețește... Raptul se apropie. Ceva cade jos și se sparge. Odaia se
Mireasa răpită by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6216_a_7541]
-
interpretările critice de care aceasta a beneficiat de-a lungul vremii, în special în timpul vieții autorului? Și, în sfârșit, cum se împacă măiestria literară evidentă a autorului cu orizontul minor, la fel de evident, al creației sale? Trebuie subliniat, de la bun început, tactul critic care a guvernat alcătuirea acestui volum. Oricât de popular a fost la un moment dat scriitorul (în anii '30 ai secolului trecut), voga sa s-a stins demult. Condiția hibridă a discursului său, în care nota umoristică simulează mai
Topîrceanu, azi by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6168_a_7493]
-
deschide prin versuri ca „Dar acuma-s timpurile tale;/ Haide, Niculae, printre noi,/ Căci partidul ne deschide cale/ Către viața fără de nevoi."... Însă ediția critică A. E. Baconsky, realizată de Pavel Țugui și Oana Safta, nu este remarcabilă numai prin tactul cu care a împăcat nevoia de adevăr și relevanța estetică. Cei doi cercetători au lucrat exemplar la stabilirea textului, chiar când situația părea limpede, fiind vorba despre antume. Unele poeme trec dintr-un volum în altul, cum se întâmplă cu
A. E. Baconsky în ediție critică by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6199_a_7524]
-
Cronicar APOSTROF, 5, 2010: câteva semnături rare și prețioase, în acest număr al publicației clujene, D. Țepeneag, cu proză, Gelu Ionescu, cu o recenzie: Șt. Borbely și Iulian Boldea comentează, cu tactul și respectul cuvenit, cartea de memorii a lui Adrian Marino („victimă" între timp, a altei serii de „dezvăluiri" ale Mirelei Corlățan în „Evenimentul zilei", și tot fără probe clare); un Dosar, alcătuit și adnotat de Mihai Barbu, îl are în
Revista revistelor, pe scurt by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6205_a_7530]
-
îl primise de la doamna Ota. Cum s-o fi simțit săraca doamnă Ota văzând la acea ceremonie un bol care fusese al răposatului ei soț și care ajunsese de la tatăl lui Kikuji la Chi-kako? Kikuji era mirat de lipsa de tact a lui Chikako. Sigur că, pe de altă parte, nici doamna Ota nu dăduse dovadă de prea mult tact. Pregătindu-i ceaiul, curată între acele femei de vârsta a doua, tânăra Inamura i se păru foarte frumoasă. Fără să știe
Yasunari Kawabata - O mie de cocori by George Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/6202_a_7527]
-
care fusese al răposatului ei soț și care ajunsese de la tatăl lui Kikuji la Chi-kako? Kikuji era mirat de lipsa de tact a lui Chikako. Sigur că, pe de altă parte, nici doamna Ota nu dăduse dovadă de prea mult tact. Pregătindu-i ceaiul, curată între acele femei de vârsta a doua, tânăra Inamura i se păru foarte frumoasă. Fără să știe că era prezentată ca la o expoziție, fata parcurse sigură pe sine pașii ceremoniei și tot ea îi servi
Yasunari Kawabata - O mie de cocori by George Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/6202_a_7527]
-
spune, îmbrăcând-o). Nu se dădea în vânt după un impresionism plin de gratuități narcisiste, dar nu îi menaja nici pe tinerii comentatori seduși de jargoanele scientiste ale momentului, îndeosebi, la vremea aceea, de cel al semioticii. Cerea deopotrivă, cu tact pedagogic, rigoare în demonstrație și eleganță în conducerea acesteia. Altfel stau lucrurile în ceea ce privește textul adăugat noii ediții (intitulat Din nou despre dicțiunea ideilor sau despre natural, artificial și autentic - în scris și în viață). Diferența de ton e imediat perceptibilă
Semnal de alarmă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6164_a_7489]
-
acum, exploatat. Era, pentru asta, nevoie de câteva lucruri. În primul rând, de o anume bosă ideologică. Marta Petreu o posedă. Indiscutabil. Subiectele acestea o atrag și, într-un fel, și ea le atrage. Pe de altă parte, de mult tact. Sunt chestiuni fragile. (S-a văzut în cazul Mihail Sebastian cât de fragile). Alteori, am văzut, Marta Petreu exersa aceste două virtuți cumva preferențial. Renunțând, de dragul spectacolului de idei, la cea de-a doua. Atenuând-o. Aici însă, în De la
Demonstrație de forță by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4892_a_6217]
-
de extincție și că tiparul ei de cultură e în destrămare galopantă. De aceea, cusurgiii care intră în pielea unor profeți ai pierzaniei, prezicînd tocmai colapsul pe care Spengler l-a intuit acum un secol, dovedesc nu doar lipsă de tact, dar chiar o gravă inadecvare la exigențele momentului. Dar cum într-o epocă un intelectual nu-și capătă noblețea decît așezîndu- se într-o flagrantă inadecvare față de ea, Roger Scruton e un vizionar sumbru și încăpățînat, din a cărui ținută
Între Spengler și van Gennep by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5317_a_6642]
-
cuprinse în Paloarea induce senzația neliniștitoare că asistăm la o diafană survolare cu aripi metalice. Suntem părtași la o lume ce își duce existența între cârjele bine fixate cu vedere spre moarte. Versurile simple, austere, puternice, cu nuanțe metalice, au tactul ciocanului din sălile de judecată și rama dură a pasajului numit viață. Ioan Morar scrie o poezie epurată de efecte stilistice, cu tonuri apăsate, grave, ce impun solemnitatea Palorii. Ele reconfirmă vocația de profet sumbru a poetului, de conștiință lucidă
Simfonia extincției by Daniela Magiaru () [Corola-journal/Journalistic/5148_a_6473]
-
Numai că atunci cînd un logician invocă bunul-simț, trebuie imediat să intrăm în alertă, căci, prin excesul de formalism gol pe care îl cultivă, logica e o discipină căreia îi lipsește cu totul bunulsimț. E ceva monstruos și lipsit de tact în ambiția de a controla lumea prin inferențe perfecte pe care le exprimi într-un cod de simboluri abstracte și de aceea, cînd Russell își părăsește empireul logic pentru a coborî în arena promiscuă a eticii sociale, merită să-i
Lauda plictisului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5181_a_6506]
-
Numai că atunci cînd un logician invocă bunul-simț, trebuie imediat să intrăm în alertă, căci, prin excesul de formalism gol pe care îl cultivă, logica e o discipină căreia îi lipsește cu totul bunulsimț. E ceva monstruos și lipsit de tact în ambiția de a controla lumea prin inferențe perfecte pe care le exprimi într-un cod de simboluri abstracte și de aceea, cînd Russell își părăsește empireul logic pentru a coborî în arena promiscuă a eticii sociale, merită să-i
Lauda plictisului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5182_a_6507]
-
care corectitudinea politică l-a adus în stadiul coconului steril. Optica lui e cea a unui hipiot de secol 21 încredințat că omenirea va atinge pacea dacă, desființîndu-se toate prohibițiile, dragostea va domni netulburată peste tot. În contrareplică, Girard are tactul de a-i aminti că, fără interdicții, o societate intră în anarhie și că perspectiva unei omeniri însuflețite de dragoste universală e utopie infantilă. După ce a cochetat cu structuralismul și cu fenomenologia, Vattimo sfîrșește în colaps speculativ de tip multiculturalist
Paracleții declinului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5381_a_6706]
-
o nouă nevoie de religie, într-o formă oarecare.“ (p. 42) O religie despre care însă nici unul dintre interlocutori nu poate spune ceva. Volumul e instructiv prin aberațiile lui Vattimo și atrăgător prin punerile la punct, riguroase, dar pline de tact, ale lui René Girard. Îl citești spre a-ți întări convingerea că de la intelectualii occidentali nu mai e nimic de sperat. Propaganda mediatică i-a neutralizat fără sorți de întoarcere în bine.
Paracleții declinului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5381_a_6706]
-
tot mai rar printre tinerii din zilele noastre. (Făcând această afirmație, Borges era, de bună seamă, complet anacronic: Pessoa n-ar fi putut să știe de Manguel, care avea să se nască douăzeci de ani mai târziu. Dar, fie din tact, fie din indiferență, a acceptat explicația cu aceeași grație visătoare care-i marcase întreaga atitudine de la bun început.) După aceea, Borges s-a lansat într-un exaltat elogiu al măiestriei lui Stevenson, care - fiind, grosso modo și parțial, identic cu
Alex. Leo Șerban - Litera din scrisoarea misterioasă () [Corola-journal/Journalistic/5389_a_6714]
-
de mărunte, drept care venerația cuvenită cărților trebuie, în cazul ideilor sociale, să lase locul unei precauții de principiu. De ce? Fiindcă Soljenițîn, trecut prin școala supraviețuirii în condiții de represiune extremă, odată expulzat din Rusia în anii ‘70, nu a avut tactul de a le vorbi apusenilor după regula disimulării gîndurilor, și, în loc să-și cenzureze impresiile spre a spune doar ce s-ar fi dorit ca el să spună, adică politețuri liberale înveșmîntate în catifea multiculturalistă, ursul slav scăpat din gulag le-
Inclasabilul Soljenițîn by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5097_a_6422]
-
mătăsoase dispare. La așa critici, se înțelege că furia creierelor apusene împotriva lui Soljenițîn a fost pe măsură. Să le vorbești liberalilor de suflet și de rolul esențial pe care religia îl are în cultivarea lui denotă o lipsă de tact care echivalează cu o insultă. În fond, cît de incompatibil e Soljenițîn cu opiniile liberalismului se vede parcurgîndu-i ideile pe care le rostește despre civilizația actuală. Pentru rus, occidentalii și-au pierdut două virtuți cardinale: puterea căinței și tăria înfrînării
Inclasabilul Soljenițîn by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5097_a_6422]
-
naționalist; de partea cealaltă, scriitorii necompromiși politic, pro-europeni și liberali. Ivașcu fusese comunist în tinerețe, dar acum se număra printre dezamăgiții de virajul regimului spre dreapta. N-avea cum pactiza cu protocroniștii, dar nici nu-i putea ignora. A avut tactul de a-i neutraliza, lăsându-ne, într-un fel, mână liberă. Nu sunt sigur că exista altul decât el în stare să ducă o politică atât de abilă și, în definitiv, de eficientă. Dovadă chiar România literară, care și-a
Ivașcu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5109_a_6434]
-
una care să-l țină la „o distanță sceptică de orice metodă”. Declarațiile lui Istrati, felul cum înfățișează el cutare eveniment, documentele înseși care confirmă cutare fapt sau altele care-l infirmă, toate acestea criticul le examinează cu prudență, cu tact, cu atât mai mult tact cu cât alții le folosiseră imprudent sau tendențios, doritori să impună cu orice preț o anume teză despre Istrati, despre viața lui agitată și complexă. Până și afirmația lui repetată că doar în Elveția, în
Ultimul Mircea Iorgulescu (II) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5135_a_6460]
-
la „o distanță sceptică de orice metodă”. Declarațiile lui Istrati, felul cum înfățișează el cutare eveniment, documentele înseși care confirmă cutare fapt sau altele care-l infirmă, toate acestea criticul le examinează cu prudență, cu tact, cu atât mai mult tact cu cât alții le folosiseră imprudent sau tendențios, doritori să impună cu orice preț o anume teză despre Istrati, despre viața lui agitată și complexă. Până și afirmația lui repetată că doar în Elveția, în 1916, ar fi învățat franțuzește
Ultimul Mircea Iorgulescu (II) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5135_a_6460]
-
mirele ilustru o condusese la altar în murmurele de admirație ale curții, văzând frumusețea răpitoare a viitoarei regine care îi cucerise pe toți. Sărbătorirea se deschisese, potrivit vechii tradiții, cu un menuet. Armonia mișcărilor, ușurința lor, grația Mariei-Antoaneta încântase lumea. Tactul menuetului avu ceva de suferit, se pare, nefiind prea respectat. Dar, cum avea să remarce galant un curtezan: - Muzica e de vină,... a greșit măsura!... Viitoarea regină... era ca o roză în mijlocul unei pajiști... (Din Marile procese ale istoriei, de
Maria-Antoaneta sau indulgența istoriei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6670_a_7995]
-
impresie rea. E îndeajuns să vezi cum scrie despre împărțirea Ciprului sau despre poezia lui Kavafis în Europa, ca să-ți dai seama că acest ambasador elen, deși împinge fronda ideologică pînă la un prag maxim, o face cu măsură și tact, în buna tradiție a profesiei sale. Dar am greși dacă am vedea în Poukamisas un apologet fără discernămînt al țării sale. Dimpotrivă, e un critic acerb al compatrioților săi atunci cînd are motive s-o facă: "Care este zestrea, dar
Tradiția elenității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6731_a_8056]
-
spirit care știe să însuflețească emoții largi, de melancolie grea și de predispoziții subtile. În schimb, nu vei găsi la el nimic din voința de a-și sufoca cititorul cu pledoarii logice și demonstrații ideologice. Steinhardt e un scriitor de tact psihic și de delicatețe sufletească, uneori excesiv de împăciuitor, alteori excesiv de indulgent, dar în totul un căutător de sensuri iraționale și adieri ilogice, de unghiuri și penumbre pe care viața civilizației nu ți le poate da. Pe scurt, nu îl citești
Un autor de interior by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6639_a_7964]