KorAP: Find »[drukola/base=telefona & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...84 >

2,085 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

părăsești casa aceea cît mai repede cu putință! — Ești domnișoara Hilfe, nu-i așa? — Da, da, răspunse vocea, ușor enervată. Ai ghicit, eu sînt! — Vrei să vorbești cu fratele dumitale? — Nu, și nici să nu-i spui că ți-am telefonat. Dar ai grijă, pleacă. Pleacă de-acolo imediat! Lui Rowe Îi veni să rîdă. Ideea că ar fi fost În pericol În societatea doamnei Bellairs i se părea absurdă. Își dădu seama că ajunsese să copieze aproape În Întregime modul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
mîna care se muiase cu atîta gingășie În sîngele domnului Cost scoase cu un gest la fel de delicat cheia din corsajul gazdei. — Cred c-ar fi mai bine să rămîneți cu toții aici, spuse doctorul Forester. Ne Întoarcem Îndată, vreau doar să telefonez la comisariatul de poliție din Notting Hill. Și spunînd acestea, părăsi Încăperea Împreună cu Hilfe. Se așternu o tăcere penibilă; multă vreme, nimeni nu se uită la Rowe, iar domnișoara Pantil Își depărtase scaunul de al lui, lăsîndu-l singur lîngă cadavru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
urma urmelor, el făcea parte din lumea crimei, era un cetățean al ei. Iar poliția Îl va recunoaște, da, Îl va recunoaște... În clipa aceea, Hilfe se Întoarse În salon. — Doctorul Forester are grijă de doamna Bellairs, anunță el. Am telefonat la poliție. Dar În timp ce vorbea, ochii lui Îi transmiteau lui Rowe un mesaj pe care acesta nu-l putea descifra. „Trebuie neapărat să-l văd Între patru ochi, Își spuse Rowe. Doar nu-și Închipuie că...“ — Aveți ceva Împotrivă dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
SÎnt dați dracului! spuse Hilfe pe tonul pișicher cu care ar fi vorbit despre pozna unor ștrengari. Trebuie să te faci nevăzut pînă În clipa cînd domnul Rennit și cu mine... Și fiindcă veni vorba, spune drept, cine ți-a telefonat adineauri? — Sora ta. — Sora mea... rînji Hilfe. Foarte bine, pesemne c-o fi aflat ceva important... Mă Întreb, Însă, de unde? Te-a prevenit, nu-i așa? — Da, dar m-a rugat să nu-ți spun. Nu contează. Doar n-o s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
spre High Street. La orele nouă fix, Rowe formă din nou numărul domnului Rennit, de la un telefon public de lîngă stația Stockwell, dar nici de data asta nu auzi decît țîrÎitul din Încăperea pustie. La nouă și un sfert, cînd telefonă pentru a treia oară, auzi În sfîrșit vocea lui Rennit - o voce pițigăiată și speriată. — Alo, da! Cine-i acolo? — Rowe! — Ce-ai făcut cu Jones? Îl Întrebă domnul Rennit cu glas acuzator. — Păi, ieri l-am lăsat afară... — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ceva, nu-i așa? — Nu la asta, ci la ceva mult mai Îngrozitor. Nu știam de omul acela. — Vizita mea de ieri v-a pricinuit necazuri, nu-i așa? — Nici un necaz nu-l poate tulbura pe fratele meu. — I-am telefonat și domnului Rennit. — Rău ai făcut! Nu trebuia să-i telefonezi! — Încă n-am Învățat ce trebuie să fac. Bănuiești cam ce a urmat? — Da... Poliția... — Știi ce mă sfătuiește fratele dumitale? — Da. Convorbirea lor era ca un schimb de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
mai Îngrozitor. Nu știam de omul acela. — Vizita mea de ieri v-a pricinuit necazuri, nu-i așa? — Nici un necaz nu-l poate tulbura pe fratele meu. — I-am telefonat și domnului Rennit. — Rău ai făcut! Nu trebuia să-i telefonezi! — Încă n-am Învățat ce trebuie să fac. Bănuiești cam ce a urmat? — Da... Poliția... — Știi ce mă sfătuiește fratele dumitale? — Da. Convorbirea lor era ca un schimb de scrisori care trebuie să treacă pe la cenzură. Rowe simțea o nevoie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Formă totuși numărul, ca să se Încredințeze. Telefonul rămăsese, Într-un fel, singurul lui mijloc de comunicare cu oamenii: aproape că se temea să-i audă tonul. CÎnd Îl auzi, agăță repede receptorul În furcă, cu o tresărire de durere: Îi telefonase de atîtea ori lui Henry pe vremuri, Înainte de a se fi Întîmplat lucrurile acelea... Totuși, trebuia să se hotărască. Locuința prietenului său exista Încă, deși Henry putea foarte bine să nu fie acolo. De data asta, contactul trebuia să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
știam pîn-acum vreo zece minute? De altfel, nici acum nu știu cine-i acest domn Travers. — N-am idee ce pretext au născocit ca să te atragă aici, trebuie să pleci numaidecît. Știi bine c-am avut dreptate data trecută cînd ți-am telefonat... Părea un copil, un copil dintre aceia pe care simți nevoia să-i cicălești, fără a le face Însă vreun rău. În afara biroului părea cu zece ani mai tînără. — E plăcut În hotelul ăsta, nu-i așa? spuse el. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
n-au cum - decît pe fereastră... Nu! N-au să poată! M-am uitat eu pe fereastră: sub ea e un zid neted, Înalt de patru metri... — Atunci, nu ne rămîne decît să stăm și să așteptăm. Am putea chiar telefona la restaurant, să ne trimită ceva de mîncare - un meniu bogat, cu un vin bun. Travers are de unde plăti. La Început o să bem un sherry extrasec... — Da, dacă am putea fi siguri de omul care ne va servi... — La toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
bun. Travers are de unde plăti. La Început o să bem un sherry extrasec... — Da, dacă am putea fi siguri de omul care ne va servi... — La toate te gîndești, zîmbi el. Experiența de pe continent te-a Învățat multe. Atunci, ce propui? — Telefonează-i recepționerului - Îl cunosc și eu din vedere. Fă o reclamație, indiferent pentru ce, și insistă să vină personal Încoace. Iar cînd o să vină aici, o să ieșim Împreună cu el. — Ai dreptate. E cel mai bun lucru. Și Rowe trecu dincolo de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
crezuse o clipă, Îngrozit, că va fi readus la sanatoriu cu forța, ca un chiulangiu care-a fugit de la școală. — Ești unul dintre pacienții doctorului Forester, nu-i așa? Îl Întrebase controlorul. Coboară la prima stație și roagă-i să telefoneze la sanatoriu ca să trimită o mașină după dumneata. N-o să dureze mai mult de treizeci de minute. Nu, nu vreau. — Am impresia că te-ai rătăcit, domnule, dar să știi că n-era de ce să-ți fie frică - doctorul Forester

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
se numește altfel - iar Jones te-a urmat, ca să-i supravegheze și pe ei și pe dumneata. Dar dumneata, domnule Rowe, l-ai „plantat“, cum se spune, căci Jones nu s-a mai Întors, iar a doua zi, cînd ai telefonat la domnul Rennit, i-ai spus că ești căutat de poliție ca asasin. Rowe Își acoperise ochii cu palma și Încerca să-și amintească - sau poate să uite? În vreme ce domnul Prentice Îi vorbea, cu un glas egal și clar: — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
de Hyde Park Corner - „dacă o mai fi acolo“ - și-i spuse lui Rowe că-i va găsi o cameră, ceea ce și făcu, vorbind cu administratorul hotelului. Abia după ce domnul Prentice Își luă rămas-bun de la el (spunîndu-i din mașină: „Îți telefonez eu mai tîrziu dragul meu“). Rowe Își dădu seama că politețea inspectorului nu era gratuită, ci urmărea un scop; Îl instalase Într-un loc unde putea fi găsit repede, Într-o ascunzătoare sigură, din care Îl putea scoate oricînd, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ca și cum ar fi fost Înconjurați de o sumedenie de oameni cunoscuți. Își vorbeau În șoaptă, parcă Înadins ca să nu-i deranjeze pe oamenii aceia. — Ți-am aflat adresa după numărul de telefon pe care l-a format Cost - ți-a telefonat cu o clipă Înainte de a-și tăia beregata. — E groaznic! Nici nu știam că erai acolo. — Spunea: „Nu mai am nici o speranță... În ceea ce mă ce privește, nu mai am nici o speranță“... Stăteau amîndoi În vestibulul acela strîmt și urît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ar putea merge atît de departe. — Totuși, În camera aceea de hotel unde am venit cu valiza te aflai și dumneata! Puteai să fii omorîtă! Nu era În stare să priceapă. — Da. Nu putea să-mi ierte că ți-am telefonat la doamna Bellairs. Asta, dumneata i-ai spus-o! Din clipa aceea, n-am mai fost de partea lui Împotriva dumitale. Willi mi-a cerut să te Întîlnesc și să Încerc să te conving să nu trimiți scrisoarea. Între timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Rowe nu auzi nimic - o singură dată parcă scîrțîitul ușii de la bufet și clinchetul unor cești. Își Închipui că Anna Îi pansa Încheietura mîinii; dar Își spunea că, oricum, Hilfe nu mai putea să fugă. Rowe se gîndi să-i telefoneze domnului Prentice și să-i ceară ca poliția să Înconjoare casa. Acum, nu mai era avid de glorie. Spiritul de aventură Îl părăsise, lăsînd În urmă doar conștiința suferinței omenești. Își spuse, Însă, că trebuie să creadă În făgăduiala pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
nimereală parola! urmă Hilfe. „Nu-mi vorbi despre trecut. Vorbește-mi despre viitor!“ Rowe Își aminti și de Sinclair. Revăzu, cu o strîngere de inimă, automobilul vechi, oprit pe aleea pietruită a sanatoriului... „Ar fi fost mai bine să-i telefoneze numaidecît domnului Prentice: probabil că Sinclair deținea și el o copie a filmului...“ — Și, colac peste pupăză, Anna! continuă Hilfe. Cum naiba se poate Îndrăgosti de dumneata o femeie?! Văzînd că Rowe se depărtează, strigă tare: Unde te duci? — Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
numaidecît domnului Prentice: probabil că Sinclair deținea și el o copie a filmului...“ — Și, colac peste pupăză, Anna! continuă Hilfe. Cum naiba se poate Îndrăgosti de dumneata o femeie?! Văzînd că Rowe se depărtează, strigă tare: Unde te duci? — Să telefonez la poliție. — Acordă-mi cinci minute! — A, nu, e cu neputință! Ciclul se Încheiase: acum Rowe era ceea ce Digby dorise să fie, și anume un om Întreg. mintea lui reintrase În stăpînirea Întregului său trecut. Willi Hilfe scoase un fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353

Vaughan, ca și când numai acesta ar fi putut dezlega codurile unei tehnologii deviante. Așteptând cât i-am comandat ceva de băut, Vaughan se uita țintă, dincolo de piste, la un avion care se înălța în aer deasupra perimetrului vestic al aeroportului. Îmi telefonase în dimineața aceea, cu o voce de nerecunoscut, și-mi propusese să ne întâlnim la aeroport. Faptul că-l revedeam, că-i puteam urmări din nou contururile feselor și coapselor în pantalonii uzați, cicatricele din jurul gurii și de sub maxilar, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
meu, am pipăit cu mâna amprenta mașinii lui Vaughan pe panourile caroseriei mașinii sport a lui Catherine, semnele de probă ale unei morți. Aceste repetiții pentru o uniune dintre el și Catherine au continuat în zilele următoare. Vera Seagrave îmi telefonă de două ori ca să întrebe dacă-l văzusem pe Vaughan și de două ori i-am spus că nu ieșisem deloc din casă. Îmi zise că poliția confiscase pozele și echipamentul lui foto din camera obscură de la ea din casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

surorii ei. Dar Lotaria contează pe participarea ta. Tu preferi să nu te angajezi cu nimic. - Voi vedea, voi încerca să mă reped până acolo; nu vă pot promite ferm. Deocamdată, vă rog să-i spuneți surorii dumneavoastră că am telefonat... Dacă nu, nu-i nimic, voi suna eu din nou. Vă mulțumesc. Gata, închide telefonul. Dar Lotaria te reține: - Vedeți, e inutil să telefonați, aici nu e casa Ludmilei, e casa mea. Ludmila dă numărul meu de telefon persoanelor pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
acolo; nu vă pot promite ferm. Deocamdată, vă rog să-i spuneți surorii dumneavoastră că am telefonat... Dacă nu, nu-i nimic, voi suna eu din nou. Vă mulțumesc. Gata, închide telefonul. Dar Lotaria te reține: - Vedeți, e inutil să telefonați, aici nu e casa Ludmilei, e casa mea. Ludmila dă numărul meu de telefon persoanelor pe care nu le cunoaște prea bine, spune că sunt bună să le țin la distanță... Rămâi descumpănit. Un alt duș rece: cartea ce părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
vă văd numaidecât; unde locuiți? Unde vă convine să ne întâlnim? Eu pot fi acolo într-o clipă. Iar ea, tot calmă: - Cunosc un profesor care predă literatura cimeriană la Universitate. Am putea merge să-l consultăm. Așteptați să-i telefonez, să-l întreb când ne poate primi. Ai ajuns la Universitate. Ludmila l-a anunțat pe profesorul Uzzi-Tuzii de vizita voastră, la institutul lui. La telefon, profesorul s-a arătat foarte mulțumit să se pună la dispoziția celor ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
fixând privirea înainte și evitând să privească în jos și pe lături. — Dumneavoastră sunteți? întrebi, deși ai priceput că nu poate fi decât el. Omulețul nu deschide mai mult ușa: Ce doriți? — Iertați-mă, era vorba de o informație... Vă telefonasem. Domnișoara Ludmila... Domnișoara Ludmila e aici? — Aici nu e nici o domnișoară Ludmila... - spune profesorul, trăgându-se îndărăt și arătându-ți bibliotecile înghesuite pe lângă pereți, cu numele și titlurile de pe cotoare și coperți ilizibile, ca un gard viu compact. - De ce o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]