865 matches
-
de cerneală... Un falx. Un falx thracic, precizează Dănuț doct, numele instrumentului. Moartea! gândește Fratele. Deci, s-a terminat... Nu. Nu este Moartea. Este Astaroth! grăiește Îngerul. Sephirahul devorator de oseminte. Regina stolului de asasini. Ucigașul androgin suprem, din inima tenebrelor. Nici bărbat, nici femeie, ci personificarea urii și a unicei plăceri cumplite de a omorî, de a stârpi orice alcătuire binecuvântată de Creator, cu duh de viață! Întotdeauna am crezut că Moartea este aceea care îi călăuzește pe Cavalerii Apocalipsei
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
să procedezi conform ordinii bine cumpănite a rațiunilor, să extragi principiile, să expui toate aspectele și contextul unei cauze materiale, imanentă fiecărui efect, oricare ar fi el. Acolo unde domnește misterul, rațiunea are cuvântul ei de spus pentru a risipi tenebrele și a elimina indefinitul. Epistemologia lucrețiană vizează îndepărtarea fricii. Legile naturii, imuabile, asigură derularea armonioasă a tot ceea ce se întâmplă. Nu zei, nu forțe oculte sau puteri întunecate, ci înlănțuiri de cauze reductibile printr-un efort al spiritului. Când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nebuloasă de hotărâri și regrete. Trebuie să ne scufundăm, fără a ne Întoarce Înapoi și să ne abandonăm Întunericului, dedesubtul tuturor lucrurilor. Să cădem În el, Încet, să ne cufundăm În obscuritatea celuilalt. Și poate că acolo, În străfunduri, În tenebrele noastre, ne vom Întâlni, dincolo de diferențe, de vârstă, de istoria noastră și de viețile noastre. Preț de câteva minute merse alături de el, alunecând și oprindu-se la fiecare pas, căci nu reușea să urmeze firul lucios al șinei. Era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Vântul în valuri/ șiroaie de ploaie / învăluie dealuri / codrii despoaie”. Haosul e cutreierat de „un dor fără sațiu” („În haos se plimbă / un dor fără sațiu / ce soarbe și schimbă / spațiu cu spațiu”), însă obiectul dorului, absolutul, rămâne cufundat în tenebre: „În tot mai rotund / se-nvăluie totul / și nopți fără fund / ascund Sabaotul”. În viziunea poetului, omenirea străbate un timp în care „istoria moare de lingoare”, pe cer răsare „soarele cel negru” al păsărilor de pradă, generatorul frigului, și în locul Duhului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
120, iar ,,magistrații nu deveniseră altceva decât niște instrumente intrate în mâinile potentatului de moment"121. Este o epocă de sfârșit și pentru libertate: ,,Soarele libertății, cu binecuvântările lui nesfârșite, se apropia tot mai mult de orizontul de apus și tenebrele coborau asupra unei lumi până nu demult atât de strălucitoare. Aceasta nu era o catastrofă accidentală care ar fi putut fi dejucată prin patriotism sau geniu; comunitatea romană se prăbușea datorită unor străvechi abuzuri sociale, în ultimă instanță datorită ruinării
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
orgolioasă."3 În rest, atât cât ne-am putut da seama, exegeza camilpetresciană postbelică s-a cantonat în a afirma că un autor ale cărui deziderate sunt luciditatea, intuiția, nota de autentic și conștiința, nu are a da seama în fața tenebrelor inconștientului. Din multe puncte de vedere, afirmația ne apare îndoielnică. Un studiu recent consacră caracterul relativ al patosului lucidității, care rămâne valabil numai intre limitele operelor de factură teoretică. Acesta diseminează doar provizoriu în ficțiune, întrucât moralitatea de necontestat a
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
niciodată superior durerii sale, ca Ladima. E predispus Ladima e predestinat unor boli sentimentale mai mari, mai puțin rușinoase, cu efecte mai mici. Poate că, având un caracter feminizat, deci normal, deosebit, așadar, de cel al lui Ladima, chinuit de tenebrele îndoielilor, conștient de inutilitatea existenței sale, dezgustat de noianul prin care pășește către nimicire, către ce are viața mai frumos și etern, moartea. În ce privește pe George Demetru Ladima, numai o fișă psihanalitică ar fi suficientă pentru rezolvarea problemelor sufletești pe
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
-l copleșesc în fața Elei. Ar trebui să ne reamintim că Ștefan nu se căsătorește din dragoste, ci mai mult din orgoliu, personajul narator neomițând să specifice că Ela era cea mai frumoasă colegă din facultate. Psihanalitic, el ascunde undeva, în tenebrele psihicului, avatarul Regelui capabil să dețină deopotrivă puterea (e cel care începe războiul, forțând granița în fruntea plutonului său), cunoașterea (ambiționează să scrie o teză de doctorat cu noi contribuții în domeniul gnozei) și frumosul. Demonstrația noastră s-ar dovedi
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
probabil orfismul helenistic și bineînțeles, pitagorismul și platonismul grecești. Dualismul maniheismului chaldeean - secolul III al erei noastre - este și el coborâtor din aceste influențe amestecate atunci când opune binele și răul pe același principiu ca și gnosticii. Luptă între Lumini și Tenebre la Ormuz și Ahriman la perși, mesianism apocaliptic și profetic venit din Palestina, inițieri și practici comunitare secrete asemănătoare celor ale discipolilor lui Orfeu, dar și cosmogonii moștenite de la Pitagora și Platon, iată tot atâtea piste care trebuie adâncite pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
existența unui duh care suflă asupra locurilor pentru a le da viață. Probabil voința lui Eusebiu, dacă e să ne amintim de etimologia numelui său: Eusebiu înseamnă „cel evlavios”, întruparea Credinței. Umbra și lumina trimit și ele la o simbolistică: tenebrele infernale și lumina celestă, noaptea puterilor satanice și ziua eternă a celor aleși. Eusebiu prevede o savantă folosire a ușilor și a ferestrelor culisante, a obloanelor mobile - interioare și exterioare - care permit jocuri multiple de module. Pentru a te feri
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de veselie și nimic altceva. Montaigne nu contenește a se întreba cum poate cineva detesta sănătatea și voia bună, cum poate cineva să blesteme faptul de a fi născut și să-și binecuvânteze moartea, să deteste soarele și să adore tenebrele. Mirarea lui este fără limită în fața ingeniozității de care dau dovadă oamenii în a se autopedepsi, a-și face rău, în a-și provoca suferințe, chinuri și durere. La ce bun să adaugi negativitate celei existente deja și încă într-
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să procedezi conform ordinii bine cumpănite a rațiunilor, să extragi principiile, să expui toate aspectele și contextul unei cauze materiale, imanentă fiecărui efect, oricare ar fi el. Acolo unde domnește misterul, rațiunea are cuvântul ei de spus pentru a risipi tenebrele și a elimina indefinitul. Epistemologia lucrețiană vizează îndepărtarea fricii. Legile naturii, imuabile, asigură derularea armonioasă a tot ceea ce se întâmplă. Nu zei, nu forțe oculte sau puteri întunecate, ci înlănțuiri de cauze reductibile printr-un efort al spiritului. Când se
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Trăsura înaintează, cotește, evită un copil, se oprește în fața unui magazin și conducătorul ei a rămas tot timpul cu privirile pierdute în înălțimi, în timp ce mâinile trag hățurile într-o parte și alta cu gestul orbului care înaintează în propriile lui tenebre. Este în fixitatea acestei priviri în oglindă ceva ireal și trist, ceva ce seamănă într-adevăr cu umbletul orbilor care tatonează febril trotoarul cu bastonul, în timp ce ochii albi privesc indefinisabil în vag. Bolnavul din trăsură e de altfel îmbrăcat corect
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
vis și cea de trăire concretă sau afectivă. Amalgamarea realului cu irealul, posibilă mai ales în starea de vis, refugiul în închipuire, fantezia fără opreliști se întâlnesc pe terenul comun al „jocului”. Saltul din realitate (alimentat de halucinație, viziune morbidă, tenebre) poate fi provocat și de alienarea în faze diferite, mergând până la nebunia clinică. Semnificativ este, din acest punct de vedere, faptul că manuscrisul primului volum de nuvele, Hanul roșu, purta inițial titlul Povestiri bolnave. Aici este povestea unei răzbunări și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285697_a_287026]
-
a decupat acele fragmente de realitate din motive care-i rămân obscure lui însuși. Ceea ce înseamnă că etica profesată cu asemenea ardoare a fost înfrântă de o cauză de al cărei sens nu e conștient. Iraționalul pare să pândească din tenebre, acolo unde detectivul visează la claritate și armonie. Un motiv plauzibil ar exista și ar putea fi unul provenit tot din spațiul etic: vorbind despre Geiger și Eddie Mars, Marlowe ar fi trebuit să vorbească și despre o parte a
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
acestei lumini Înșelătoare, crezînd că o va putea utiliza drept vehicul pentru a urca În Pleromă. Se Întîmplă tocmai contrariul: monstrul leontocefal Înghite puterea luminoasă a Sophiei, eliminîndu-i apoi materia (hyle), care devine Arhontele leontocefal Ialdabaot, făcut din Foc și tenebre 44. Lipsită de Lumina ei, Pistis Sophia ajunge neputincioasă. Își exprimă de mai multe ori căința și cere ajutor de la Pleromă. Într-un tîrziu, Îi este trimis În sprijin eonul Crist. În textele de la Nag Hammadi, cu excepția lui AJ II
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Pleromei, la care Tatăl Își adaugă propria Voință. MÎntuitorul ia În grija lui universul, revelîndu-se Într-Însul. Arhonților li se arată În chip de fulger amenințător și majestuos 195. Orbiți și Înspăimîntați, Arhonții se prăbușesc În Hades, Haos, Abis sau Tenebrele exterioare, unde vor fi puși În slujba ordinii viitoarel 96. Urmează o nouă creație, prin Logos, și de această dată ea este conformă cu imaginea Pleromei 197. Creația are loc sub supravegherea unui Tată numit, printre altele, Aion, Lăcaș, Sinagogă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
illis singulis nata elementis, serpentia in tenebris, natantia in aquis, volatilia in ventis, quadrupedia in igne, bipedia in fumo” („...reptilele se nasc În Întuneric, peștii În Apă, păsările În VÎnt, patrupedele În Foc, bipedele În Fum”)22. CÎt despre Principele Tenebrelor În Împărăția sa, obiect al unui excelent studiu de Henri-Charles Puech 23, iată cum Îl descrie Ibn al-Nad@1@m În Fihrist: „Capul său este cap de leu, iar trupul său este asemeni trupului de dragon (mare șarpe). Aripa lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În narațiunea manihesită a creației se Înmulțesc episoadele dezgustătoare de nemaiauzit desfrîu, urmîndu-se logica obișnuită a maniheismului: sexualitatea este respinsă, considerată drept o activitate arhontică prin excelență. Astfel, sexualitatea derivă din partea noastră de Întuneric și indică puternica noastră Înrudire cu Tenebrele. Repetarea unor obscenități Înfricoșătoare este menită să arate gradul de decădere la care a ajuns omenirea și gravitatea păcatelor care o apasă. Ipoteza că omenirea se trage dintr-o singură pereche de oameni indică drept unică posibilitate de Înmulțire a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dar Și extrinsecă. Ajungem să ne valorizăm, de fapt să ne descoperim mai bine prin latura extrinsecă, prin raportarea la mediu, la contacte, la preocupări. Din acest carusel al nesfârșitelor Și cu rost probleme existențiale, din lupta ideilor minții cu tenebrele întunericului stării de automulțumire lucește raza spectaculară a valorii. Marx Și Menger au prezentat teoria valorii ca fiind compusă din trei părți, așa cum rezultă din tabelul de mai jos. Dacă în ceea ce privește substanță versus natură Și origine, respectiv formă versus o
Evaluarea în contabilitate : teorie Și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
uitate seminții rătăcitoare, ciudatele luntrii și mari galioane, păstorii cu turmele lor, lucrătorii pământului, cei care fac din preagrelele luturi împărtășania pâinii și vinului, vasele sacre (în unul din ele e inima lumii) și pe cei ce murind în subpământene tenebre ivesc diamante și steme de aur: acestea din urmă sunt chiar Empedocle. O declarație din Marea Înfățișare sună de-a dreptul trufaș: "Eu sunt măsura / cuvintelor, verbum verborum" (Povestea dragonului). Căutarea esențelor, deziderat al oricărui creator, e totuna cu mirajul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de cart, salutându-i pe călători Care tot eu eram ierborizând mente Culese din diverse continente, Eu la Gabie, la bompres, la vinci Executându-mi ordinele din cinci în cinci, Ordinele date de mine ultimul din horă Cel care scrutam tenebrele la proră... Fragmentul acesta poate fi raportat la grafica unui Marcel Duchamp, insurgentul cu simpatii "dada" ori cochetând cu suprarealismul; extravagantul Duchamp desenase în cinci trepte, unul și același personaj coborând pe o scară turnantă. Dimov și-l apropie (explicit
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
organic spre cea dintâi, de unde accente de jubilație și serafism, de reverie ori de subțire melancolie. Ego-ul lui Grigore Vieru se construiește gradual pe purități moștenite; refractar dezolării, năruirilor morale, el înaintează consecvent pe o linie mediană fără retorisme, ostil tenebrelor. Mireasma teiului, verdele vegetației, "fire de argint lichide", "sălbăticiuni mici și dragi", aroma pâinii calde iată "bucurii simple" configurând plenitudinar sentimentul ființării neîntrerupte. Aflăm ca dintr-un basm: Nu există moarte! Pur și simplu cad frunzele / Spre a vedea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sunt semne și măști ale Soarelui, purtate succesiv pe întinderea gloriosului său mers ceresc. Berbecul, în rol de războinic și de Marte, deschide calea triumfală. Coarnele răsucite, ca și frînte, depun mărturie despre luptele și izbiturile lui năpraznice în noaptea tenebrelor. Pînă au răzbit să iasă în primavară, au și strălucit de argintul și de aurul divin. De aceea le ține înălțate cu trufie încă agresivă, să se vadă, dar să și amenințe pînă departe. De acum înainte, cursul Soarelui este
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
cu notă cromatică adăugată, adesea întâlnit în limbajul debussyst), secondată din umbră de revenirea pedalei ostinato a sunetului , afirmația vocii mediane va da glas unui ecou al motivului generator, care se repetă într-o dinamică din ce în ce mai stinsă, risipindu-se în „tenebrele” rezonanțe ale registrului grav. Expresia motivului tematic principal se va afirma fără echivoc prin revenirea sa în prim planul discursului, subliniată în mod adițional de profilul amplificat al acesteia. Astfel, melismele vocale vor fi dublate la interval de 3m (în
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]