284 matches
-
de exegeți: dacă Eugen Simion consideră refuzul realului drept o constantă a unei poezii exclusiv autoreferențiale, Nicolae Manolescu descoperă în Manualul autorului (1989) un intimism caligrafic și reflexiv, unele concesii făcute biograficului fiind interpretate ca un semn de oboseală a textualismului. Poezie a poeziei, deschisă deopotrivă spre lume și spre ființa poetului care se automărturisește prin scrisul său, se află și în Poemul cu latura de un metru (1993), carte axată, în opinia lui Gheorghe Grigurcu, pe relevarea și totodată pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287276_a_288605]
-
noi teatre mai vechi de unde uneori scoatem actorii, îi dezvelim și vedem cu certitudine că acele chipuri sunt chipurile noastre, jubilante sau întristate. Teatrul este recunoaștere. Ieșirea din teatru. Plonjarea în timp Filigranat, scenariul oferă o serie de oportunități teatralizante. Textualismul face referință la două planuri: unul în interiorul platoului, iar celălalt, exterior acestuia. Cutia scenei în miniatură pe care a amenajat-o în apartamentul său fostul actor face posibilă încarnarea imediată a personajelor și momentelor uitate. În felul acesta reînvie Tovarășul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
autorul Societății spectacolului, - alături de alți marginali orgiastici adepți ai textului plăcerii sau angajați În aventuri politico-filozofice ale secolului al XX-lea - Sollers devine părintele unor scriitori preocupați În continuare de limitele rușinoase ale umanului, dar Într-o formă din care textualismul este aproape cu totul absent: Fédéric Beigbeder, Jean-Jacques Schull, Benoît Duteurtre și Dominique Noguez sunt cei mai cunoscuți dintre ei. Un altul, nume respectabil În literatura contemporană franceză, este Régis Jauffret. Lipsiți de suportul critic pe care li-l asigurase
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cu totul absent: Fédéric Beigbeder, Jean-Jacques Schull, Benoît Duteurtre și Dominique Noguez sunt cei mai cunoscuți dintre ei. Un altul, nume respectabil În literatura contemporană franceză, este Régis Jauffret. Lipsiți de suportul critic pe care li-l asigurase predecesorilor voga textualismului, ei trebuie să se mulțumească cu puțin, cu fărîmele prestigiului unui Sollers el Însuși contestat ca scriitor, În anii ’90. Piesele și romanele lui Jauffret nu se pot reduce - prin tematică și scriitură - la coordonatele literaturii provocatoare dar tot mai
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
degetul în gură: O-i, oi..." Începând cu Liniștea vânatului (Editura Junimea, Iași, 2005), poetul începe totuși să își rideze masca, într-un mod cât se poate de... postmodern. De la un punct încolo, ingredientele bine știute ale postmodernismului, mai exact textualismul, autoreferențialitatea, rafinamentul tehnic și în special ironia cu toate formele ei posibile, se mixează migălos, într-o textură miscelanee care îl prinde foarte bine. Citind O scurtă ochire din Ultimul vorbitor..., spre exemplu, putem avea senzația că respirăm din nou
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
structuralistă a reunit sub o denumire nivelatoare o eterogenitate de tendințe și demersuri (de la teoria literară sau "Noua critică" practicată de Serge Doubrovsky, Roland Barthes, Jean-Pierre Richard, Charles Mauron la poetica reprezentată de Claude Bremond, Gérard Genette, Tzvetan Todorov și textualism grupul Tel Quel cu Julia Kristeva, Philippe Sollers în primul rînd). La întrebarea "Ce este structuralismul?", Roland Barthes, promotor entuziast și proteic, pendulînd între rigoarea științei limbajului și plăcerea (erotică) a textului (Le plaisir du texte, 1973) răspunde evaziv: "Nu
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
pentru mileniul III). De aici, biografismul, banalitatea deli berată a discursului liric - mizând pe forme ale oralității, ale stilului colocvial -, hibri darea speciilor și a genurilor, prin narativizarea textului liric și recuperarea unor specii vechi, „minore“. Proza postmodernistă apelează la textualism și la joc metalingvistic, la tehnici narative, între care, conform studiului despre cele Cinci fețe ale modernității al lui Matei Călinescu, se numără: - dublarea și multiplicarea începuturilor, a finalurilor și a acțiunilor narative - tematizarea parodică a autorului/a cititorului (cititorul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
autor, narator, personaje și naratar se ambiguizează, având drept puncte de convergență temele eului și ale banalității cotidiane, ale căutării semnificației și producerii textului. Elementele de metaroman („romanul romanului“ se concretizează prin dezvăluirea mecanismelor de producere a textului) se asociază textualismului (textul se auto-oglindește sau face trimiteri la alte texte, nu la lumea reală), rezultând un construct eterogen („roman palimpsest“) care abolește componentele definitorii ale situației narative: instanțele și perspectivele narative, timpul diegetic, ordinea și modalitatea narării. „Lumea se dizolvăn limbaj
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
poate avea un efect paradoxal: în loc să deschidă o via magna cât mai multor căutători de aur, izolează în alte cercuri elitiste capodopere ale umanității, fie ele clasice, moderniste sau postmoderniste. Restrângând sfera de referință la domeniul literaturii, sunt convins că textualismul, intertextualitatea, fantezia irepresibilă ce aruncă în joc concepte și reprezentări din toate zonele cunoașterii și ale existenței sunt înțelese și „degustate“ de către cititorii avizați și, din păcate, de prea puțini dintre oamenii grăbiți ai mileniului trei. Dar generalizările sunt riscante
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
I, 363-364, 370-372, II, 229-234; Steinhardt, Monologul, 75-78; [Nicolae Breban], APF, 1991, 12 (semnează Marta Petreu, Laura Pavel, Florin Sicoe, Laszlo Alexandru); Alex. Ștefănescu, Nicolae Breban - poet, RL, 1992, 31; Mircea Braga, Pe pragul criticii, Cluj-Napoca, 1992, 34-39; Marin Mincu, Textualism și autenticitate, București, 1993, 135-146; Simuț, Incursiuni, 273-290; Negoițescu, Scriitori contemporani, 52-54; Ovidiu Pecican, Metafizica încorporată, ST, 1994, 3; Alex. Ștefănescu, Nicolae Breban despre epoca sa, RL, 1994, 45-46; Florin Mihăilescu, Viața literară sub comunism, ST, 1995, 1-2; Liviu Petrescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
frenezia carnavalescă ori ludică, cât și grandilocvența ori exploziile sumbre. G. cultivă un anumit patos auster, implicit, aproape criptat: cel al cotidianului prozaic, observat cu autenticitate, într-o viziune predominant „rece”, ușor înflorită de o undă de romantism și sentimentalism. Textualismul practicat rezidă în deconspirarea intermitentă a iluziei referențiale, în autocomentariu, în desfacerea la vedere a mașinăriei textuale, operată cu grație și precizie, ingeniozitate, iscusință. Textul nu e însă ludic-autodistructiv și ar putea fi afiliat mai degrabă extremului modernism decât postmodernismului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
fim fericiți ne vom duce la/ cinematograf vom discuta despre artă/[...]/ iar la vară/ o, la vară/ vom vizita Bulgaria în autocar” (O dimineață în parc). De aceea, adevărata mutație în scrisul lui V. o reprezintă ralierea cam tardivă la textualism, anunțată de ciclul Descrierea poemului din Orașul cu un singur locuitor și legiferată în Înțeleptul la ora de ceai (1984), prin texte precum Poemul care se citește pe sine. Cu toate acestea, chiar și în cartea din 1984 maniera dominantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
Hermeneutical Desire and Critical Rewriting”, „The International Fiction Review”, 1994, 1-2; Mihai Spăriosu, „Hermeneutical Desire and Critical Rewriting”, „The Canadian Review of Comparative Literature”, 1995, 2; Monica Spiridon, Postmodernismul românesc sau Strategiile alternativei, RL, 1997, 4; Carmen Neamțu, Autoreferențialitate, metaficțiune, textualism, O, 1997, 3; Manolescu, Enciclopedia, 196-198. M.S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286426_a_287755]
-
o postură antipozitivistă, care contestă cu tărie ideea că ar putea să existe date brute (naked data). Un număr mare de antropologi sunt de acord asupra faptului că semnificația este construită social, istoric și retoric. În schimb, ceea ce se numește textualism faptul de a asimila sensul pe care oamenii îl dau unui discurs, unui text, pe care ar fi suficient să-l citești a fost puternic criticat. O epistemologie relativistă foarte la modă, care nu mai face din adevărul științific un
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
Adrian Popescu, Mihai Ursachi în antologie, ST, 1997, 4-6; Dumitru Chioaru, Mihai Ursachi, APF, 1997, 10; Alex. Ștefănescu, Mihai Ursachi, RL, 1998, 17; Dicț. analitic, II, 160-161; Mircea A. Diaconu, Fețele poeziei, Iași, 1999, 84-90; Marin Mincu, Mihai Ursachi - anticipația textualismului, CNT, 2000, 3; Dicț. esențial, 864-867; Grigurcu, Poezie, II, 518-530; Micu, Ist. lit., 362-363; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 299-302; Liviu Antonesei, Mihai Ursachi-60, „Timpul”, 2001, 2; Manolescu, Lista, I, 231-234; Popa, Ist. lit., II, 519-521; Radu Marin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
locul ocupat de retorică în postmodernism provine din înseși caracteristicile postmodernismului, care agrează un discurs mixt, interdisciplinar, ce nu mai respectă granițele clare, trasate anterior. Habermas, de altfel, va critica nivelarea distincției de gen dintre filosofie și literatură într-un textualism care ajunge să expedieze logica în domeniul retoricii. Aceasta din urmă estompează rațiunea argumentativă și criteriile pe care logica le punea până atunci la dispoziție. Filosoful german lecturează în procedeul deconstrucției o anumită formă de "fanatism" ce impune o căutare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cred că noi toți derideeni și pragmatiști deopotrivă ar trebui să încercăm să ieșim din limitele slujbelor noastre prin estomparea totală a distincției literatură-filosofie și prin promovarea ideii de "text general" nediferențiat, linear"311. În eseul "Nineteenth-Century Idealism and Twentieth-Century Textualism", Rorty nuanțează foarte mult o serie de idei privitoare la discursul științific, filosofic și literar, aducând în același timp critici conceperii actuale a "textului universal". Dacă secolul al XIX-lea deținea o disciplină considerată a fi arhitectonică pentru întreaga cultură
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
filosofia, în contemporaneitate ea și-a pierdut autoritatea, cultura noastră fiind una a suspiciunii generalizate. În plus, "acolo unde idealismul secolului al XIX-lea voia să substituie un anumit tip de știință (filosofia) cu altul (științele naturii) drept centrul culturii, textualismul secolului al XX-lea vrea să plaseze literatura în centru și să trateze știința și filosofia, în cel mai bun caz, ca genuri literare"312. Predominanța filtrului literar de lectură și interpretare a textelor din diverse arii culturale implică numeroase
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
România literară”, „Viața românească”, „Interval” (Brașov), „Familia”, „Apostrof”, „Echinox”, „Timpul”, „Argeș”, „Tomis”, „Fracturi”, „Arca” (Arad), „Bucovina literară” (Suceava) ș.a. A tradus, în presă, din Vladimir Vâsoțki, Bulat Okudjava, Daniil Harms, Marina Vlady, Victor Erofeev, Vladimir Sorokin ș.a. Minimalismul, biografismul și textualismul primelor volume îl apropie pe V. de poeții optzeciști, de care ulterior încearcă să se distanțeze. În Nemuritor în păpușoi el pendulează între livresc, trimiteri culturale, vers intelectual, pe de-o parte, și spontaneitate, prospețime și tandrețe, pe de alta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290411_a_291740]
-
colaborare cu Gheorghe Crăciun); Ariergarda. Subterana literară, Timișoara, 1998 (în colaborare). Repere bibliografice: Mircea Mihăieș, Pași în bibliotecă, O, 1985, 13; Radu Călin Cristea, La drumul mare al prozei scurte, F, 1985, 5; Monica Spiridon, O figură a discursului critic - textualismul, CRC, 1987, 4; Mircea Mihăieș, Anchetatorul apatic, O, 1988, 23; Cristian Moraru, Un Macondo bănățean, T, 1988, 10; Tudorel Urian, Marcel Proust și scriitorii plugari, AFT, 1988, 11; Cornel Ungureanu, Co-lecțiile lui Viorel Marineasa, O, 1992, 14; Eugenia Tudor-Anton, Infernul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288032_a_289361]
-
interbelică și cu literatura absurdului, Dumitru Micu opinând, de pildă, că proza lui S. conține „poate mai mult dadaism decât întreaga presă românească de avangardă”. Pe de altă parte, prozatorul e unul din primii autori români contemporani care au practicat textualismul. Literatură în mare parte autospeculară, metaliteratură de fapt, scrisul lui, postmodernist avant la lettre în contextul românesc, se distinge de postmodernismul radical prin faptul că păstrează o aură nostalgică și sentimentală, o moderație a deconstrucției, un filon „umanist”. Aparent paradoxal
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
literaturii de comandă pe care încerca să o impună oficialitatea din epocă. Promotor al extremei modernități - s-au remarcat similitudini între scrierile sale și cele ale unor reprezentanți ai grupului francez OuLiPo, ca Raymond Queneau și Georges Perec -, precursor al textualismului, prin utilizarea unor procedări literare practicate ulterior de scriitori afirmați în anii ’80, S. e unul din deschizătorii de drum ai postmodernismului românesc și unul din artizanii (re)sincronizării cu orientările novatoare ale literaturii universale. Citind cărțile lui Mircea Horia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
caragialian. Oralitatea, concizia, referențialitatea, mixarea deliberată a registrelor stilistice, procedee precum "tema și variațiunile", colajul de texte, lista etc. vor antrena un traseu evolutiv îndeosebi datorită "nepoților" din valul optzecist, care îl vor acredita pe Caragiale drept precursor pe linia "textualismului" românesc 115. Motivată astfel prin diferențele sesizabile la nivelul receptării literare ulterioare, distincția propusă poate fi dezvoltată imaginând o grilă a dihotomiilor care acoperă mai toate aspectele lingvistice. Scrupulozitatea conștiinței artistice, datorată impecabilei însușiri a "gramaticii și a retoricii"116
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Horia Simionescu, Costache Olăreanu, și alții, autoproclamați "avangardiști întârziați"3, au început să fie acreditați drept "precursori ai postmodernismului românesc"4. Ca formă emblematică a acestuia, "ingineria textuală" pune în legătură proza caragialiană cu literatura noii mișcări. Mai exact, protocronia textualismului înregistrează, pe de o parte, aportul lui Caragiale în calitate de precursor al precursorilor, iar, pe de altă parte, filiația directă, asumată fără rezerve, după cum am precizat deja, de către scriitorii generației '80. Prozatorii optzeciști "desantiști" continuă experimentul autoreferențial, inter și metatextual al
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și autoreferențialitate, ironie, ambiguitate, pastișă, parodie, etc. Încât nu-i exagerat a zice, într-un limbaj de dată mai recentă, Caragiale pune în mișcare, intuitiv și deliberat, o complexă mașinărie textuală și astfel avem de-a face, întrucâtva, cu un textualism avant la lettre."6 Veritabile mostre de "regii textuale" caragialiene sunt piese precum Telegrame, Urgent!, Antologie, În stilul și cu sintaxa "Monitorului oficial", C.F.R. Raport către șeful mișcării din partea șefului unei gări etc., în care scriitorul își limitează contribuția la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]