729 matches
-
distanțe mari - nu-l lăsam pe tata să iasă, de frică să nu fie Înhățat și trimis undeva la muncă. Era foarte frig - atât de frig, Încât pe pereți era mereu un strat de gheață. Mama s-a Îmbolnăvit de tifos exantematic, nu prea aveam bani pentru medicamente și hrană. Alergam cât puteam pe la dentiștii care o duceau mai bine, lucrau chiar, dar primeau și ajutoare de la rudele din țară. M-a ajutat mult dentistul Mohr, deportat din Vatra Dornei - m-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
țară. M-a ajutat mult dentistul Mohr, deportat din Vatra Dornei - m-a ajutat să pot vinde puținele materiale dentare pe care le mai aveam. Când mama era În convalescență după această boală istovitoare, s-a Îmbolnăvit sora mea de tifos exantematic. Rugămințile noastre adresate domnului Nussbaum, care controla cazurile de Îmbolnăvire, de a o lăsa pe sora mea să fie Îngrijită acasă au rămas fără ecou. Ea a fost internată la spitalul de izolare, având și o bronșită acută. Cumpăram
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dormeam deasupra mamei. Noaptea mama, Împreună cu Jigun Smil, desculț, În zăpadă, În frig, reușeau să fugă pentru a aduce hrană pentru ceilalți, care nu se puteau deplasa. Astfel am supraviețuit Într-o luptă nemaipomenită pentru viață. M-am Îmbolnăvit de tifos exantematic, ca și ceilalți din Încăpere. Ne-am Îmbolnăvit toți În afară de mama, care, fiind imună la boală, pentru că a avut-o În celălalt război mondial, a reușit să-i salveze și pe ceilalți, cu minimele mijloace pe care a putut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
avut-o În celălalt război mondial, a reușit să-i salveze și pe ceilalți, cu minimele mijloace pe care a putut să le folosească. Foarte mulți evrei au murit În acel lagăr, Înainte de eliberarea de către armatele rusești, În 1944, de tifos exantematic, boală și frig. Am trăit În permanență sub frică. Se perindau mereu trupe române, partizani, trupe nemțești. Odată niște soldați români au scos toți evreii din lagăr, pentru a ne Împușca. Erau deja pregătiți să tragă. Noroc că au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
duceam acolo, ne tratau bine, nu aveam ce să spunem de rău despre populația civilă. Numai primarul și persoanele din administrația locală cred că aveau rolul ăsta de a ne Îngrădi și de a face toate alea. În orice caz tifosul exantematic a măcinat foarte mulți oameni. Era chiar lângă noi o familie de medici care au murit, toți. Chiar medici fiind, n-au putut să se salveze. Asta a fost salvarea noastră, că mama și cu Jigun, care trăiește și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a introdus limba rusă. Și cu limba rusă am mers până În anul II de facultate. O perioadă foarte grea, cu secetă și cu tot felul, după război, plus tarele care și-au spus cuvântul după atâta suferință de copil. În afară de tifosul exantematic, care este o boală mortală, mai ales pentru un copil, foarte mulți au murit. În afară de asta am avut și scarlatină, la 11 luni... aici, În Iași, am stat cu mama. Poate din cauza asta v-ați făcut medic. Cred că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am despărțit, Însă familiile cu care eram erau toate din Câmpulung. Condițiile Îngrozitoare și lipsa de bani au Început să-și facă efectul. Nu aveai ce mânca și totul costa din ce În ce mai scump. Și iarna. Iarna a fost foarte grea și tifosul exantematic făcea ravagii - fiindcă, neavând apă, n-aveai cu ce să te speli, păduchii ne-au invadat ș.a.m.d. După ce a trecut această iarnă foarte-foarte grea, bunicii mei din Botoșani, care n-au fost evacuați, ne-au trimis o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
umblam acolo cu niște bani care n-aveau nici o valoare. Și hainele pe care le vindeam se Împuținau, Încât la un moment dat nu mai aveam aproape ce vinde. Ce s-a mai Întâmplat? Tatăl meu a făcut atunci un tifos exantematic, o formă foarte-foarte grea, și a fost În spital - se făcuse și un spital acolo. Majoritatea mureau, dar tatăl meu a avut noroc că a crescut la munte și era un om viguros și a rezistat. Dar a rămas
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
În spital - se făcuse și un spital acolo. Majoritatea mureau, dar tatăl meu a avut noroc că a crescut la munte și era un om viguros și a rezistat. Dar a rămas surd pe tot restul vieții - o complicație a tifosului exantematic. În același timp soră-mea a făcut icter. A Îndurat 6 luni o hepatită. Din cauza lipsei de mâncare, din cauza lipsurilor totale. Singurul medic care venea era din Rădăuți: un om excepțional, care trata oamenii mai mult cu vorba, că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de frig, Înghețați, oameni care n-aveau unde să stea, unde să muncească. Condițiile erau foarte grele, organizarea era foarte proastă - nu poți spune că cei care mureau de foame nu munceau fiindcă nu voiau să muncească. Gerurile erau groaznice, tifosul exantematic. Nu poți spune că a mers cineva cu pușca și a Împușcat. Era, totuși, un sergent-major, mi se pare, unu’ Costică - dacă apărea Costică trebuia să dispari: dădea totul jos, te lovea, Îi plăcea să țipe că el e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
exista, așa cum am mai găsit pe aici. Opaiț, pentru că ăsta nu consuma prea mult și cu ăsta se stătea. Nu aveam altceva. Noaptea cădea pe la ora 4-4.30. Te băgai și stăteai așa În boarfe. De asta s-a făcut tifos exantematic, că mizeria era foarte mare. Nu puteai să Încălzești apa, n-aveai cum să Încălzești apa. Dacă nu erau condiții de igienă, se Întâmplau momente mai intime, să zicem, oamenii se Îndrăgosteau... În mizerie, În mizerie, În mizerie. Copii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
săraca. Mi-a cusut cu mâna cumva, mă rog, tata n-a mai putut să Îmbrace pufoaica, că era cu mâneci scurte (râde). Și cu cizmele alea, cu niște obiele, mă rog, cu ce era... Și venise iarna, am făcut tifos exantematic și n-am mai putut pleca. Nu se mai spera că am să scap, căci a fost o iarnă foarte grea În ’42. Și Într-o zi ne-am trezit cu ucraineanca asta În lagăr. A dat ceva la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
42. Și Într-o zi ne-am trezit cu ucraineanca asta În lagăr. A dat ceva la santinelă, niște bănuți, și a intrat și a venit să vadă ce s-a Întâmplat cu mine. Și i-au spus: „Uite, are tifos, e bolnav, medicamente nu-s”. A plecat și a adus medicamente, deși era criză, că era război. Și ucrainenii nu erau chiar Înstăriți, nici Înainte de război și nici atunci. Dar totuși a făcut rost de medicamente, a adus lapte, a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Și așa am ajuns la Brașov, unde ne-am stabilit: din ’46 suntem brașoveni. Poate că vă mai amintiți cazuri din lagăr ieșite din comun. Ce v-a frapat, momente pe care nu le puteți uita? — Primul moment e boala, tifosul pe care l-am avut. Eu deja visam, aiuream, temperatură mare, fără medicamente... Asta nu pot să uit și cred că n-am să uit niciodată momentul când am intrat prima dată În casă la ucraineanca aia care mi-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
acest timp de deportare ați stat acolo, la Moghilev? Aproape trei ani. Toți la Moghilev. Între timp tata a mai muncit ceva pe la căi ferate, nu știu ce, mama cu comerțul, și ne-a ținut foarte curați. Deci noi nu am făcut tifos. Mama ne căuta exact cum fac maimuțele: ne căuta În cap, ne spăla hainele, căci un singur păduche de tifos era moarte sigură. Ce-am mai făcut? Rudele mamei mele, o soră a mamei și soțul ei au murit În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
muncit ceva pe la căi ferate, nu știu ce, mama cu comerțul, și ne-a ținut foarte curați. Deci noi nu am făcut tifos. Mama ne căuta exact cum fac maimuțele: ne căuta În cap, ne spăla hainele, căci un singur păduche de tifos era moarte sigură. Ce-am mai făcut? Rudele mamei mele, o soră a mamei și soțul ei au murit În Transnistria. Ea a murit mai Întâi și au Îngropat-o Într-o groapă comună, iar el s-a dus s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mai făcut? Rudele mamei mele, o soră a mamei și soțul ei au murit În Transnistria. Ea a murit mai Întâi și au Îngropat-o Într-o groapă comună, iar el s-a dus s-o caute și a luat tifos. Nu știu dacă a găsit-o, dar a luat tifos și a murit și el. Avea două fiice. Mama mea le-a salvat. Ele erau În altă localitate, și mama a plătit o căruță și le-a adus pe cele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
soțul ei au murit În Transnistria. Ea a murit mai Întâi și au Îngropat-o Într-o groapă comună, iar el s-a dus s-o caute și a luat tifos. Nu știu dacă a găsit-o, dar a luat tifos și a murit și el. Avea două fiice. Mama mea le-a salvat. Ele erau În altă localitate, și mama a plătit o căruță și le-a adus pe cele două nepoate la noi la Moghilev. Un frate al mamei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au fost Împușcați. În Moghilev eram sub conducerea românilor și românii nu prea Împușcau: erau cazuri destul de rare când mai vedeai câte un cadavru. Noi nu am fost duși la exterminare prin gazare, dar au murit majoritatea: de foame, de tifos și Înghețați. Moarte sigură. Tabloul cu carele, cu morții goi Îl am clar În minte. Ce m-a mai impresionat așa tare? Da, foametea. Tot timpul ne era foame, că doar din mămăliga aia nu te săturai - În trei ani
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ăștia s-au prăpădit cel mai repede. Adică, totuși, voința te mai ținea puțin, dorința de viață... Deci la Început se murea mai mult din cauze psihice? Da, la Început. Pe urmă au apărut și cele fizice, că a Început tifosul, păduchii, nu era săpun, nu era nimic, au Început frigurile, nu erau lemne, nu era căldură... La Atachi era deja frig când ați ajuns? Da, când am ajuns acolo deja Începuse - nu era Încă foarte frig, dar se făcea din ce În ce mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
că nu existau medicamente... Ei, avea tata ceva medicamente cu el, la Început, dar toate astea s-au dus repede. Și cum acolo nu existau medicamente, de aceea au murit oameni așa de mulți... Cu ce se tratau bolnavii de tifos? Cu ce se mai putea, că tifosul se caracterizează printr-o febră foarte mare, care dura 14 zile, și oamenii aveau niște afecțiuni cronice. Oamenii mai În vârstă, copiii nu puteau trece criza, care era cam pe la a noua zi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ceva medicamente cu el, la Început, dar toate astea s-au dus repede. Și cum acolo nu existau medicamente, de aceea au murit oameni așa de mulți... Cu ce se tratau bolnavii de tifos? Cu ce se mai putea, că tifosul se caracterizează printr-o febră foarte mare, care dura 14 zile, și oamenii aveau niște afecțiuni cronice. Oamenii mai În vârstă, copiii nu puteau trece criza, care era cam pe la a noua zi... Știu că tatăl meu zicea: ei, a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
care mai avea câte ceva, dar lucruri, așa, elementare - niște aspirină... Dar astea nu ajutau mult, pentru că trebuia intrat cu medicamente mai puternice și atunci problema era că Încă nu exista antibioticul. Acum se lucrează cu antibiotice la treburile astea. Adică tifosul exantematic a fost o problemă dintotdeauna, nu era numai În Transnistria. Dar tratamentul acestei boli a fost complicat mulți ani, până la apariția antibioticului... Tatăl meu, de exemplu, a făcut tifos exantematic În prizonierat În Rusia - și, fiind Încă foarte tânăr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
antibioticul. Acum se lucrează cu antibiotice la treburile astea. Adică tifosul exantematic a fost o problemă dintotdeauna, nu era numai În Transnistria. Dar tratamentul acestei boli a fost complicat mulți ani, până la apariția antibioticului... Tatăl meu, de exemplu, a făcut tifos exantematic În prizonierat În Rusia - și, fiind Încă foarte tânăr, n-avea nici un medicament și când a ajuns la ziua critică a găsit un butoi cu gheață și s-a băgat În el; și, Într-adevăr, de acolo a ieșit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
nici un medicament și când a ajuns la ziua critică a găsit un butoi cu gheață și s-a băgat În el; și, Într-adevăr, de acolo a ieșit trecându-i această criză... În Transnistria cineva din familia dumneavoastră a făcut tifos? Nu. Tata era imun, căci cei care au avut o dată această boală n-o mai făceau. Deci el era imun și noi n-am făcut... Probabil că norocul, că altfel nu-mi explic... Un păduche putea să te muște oricând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]