456 matches
-
Chih și restului Paradei Fericirii le-au luat încă cinci zile ca să ajungă la Peking. Când au ajuns la Poarta Zenitului, oamenii și caii erau atât de epuizați, încât arătau ca o armată înfrântă. Steagurile lor erau sfâșiate și pantofii tociți. Cu fețele bărboase pline de noroi, cărăușii palanchinelor își târșâiau picioarele bășicate. Gărzile erau fără vlagă și ieșite din formație. Mi l-am închipuit pe Su Shun și a sa Paradă a Mâhnirii, programată să sosească peste câteva zile. Greutatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
bolovani în mă-sa: «A, mamó, stai să-mi dai să beau!» La douăzeci de ani Victor se însura a șasea oară: două dintre neveste muriseră iar pe trei le alungase el.” De pe cărările pădurii care se deslușeau în luciul tocit al frunzișului ieșeau cîrduri de țigănci, cocîrjate sub panere de nuiele și coșuri din scoarță de tei, pline cu bureți. Stafidite, cele bătrîne erau urîte și schiloade. Ochioase și frumoase, țigăncile tinere priveau la noi cu plăcere. În marginea fagilor
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu tălpi groase, ca să nu poată fi străbătute de așchii ascuțite de metal, halat albastru Încheiat cum se cuvine la toți nasturii, iar pe cap, În loc de bascul de pe afiș, Îmi pusesem o șapcă franțuzească din velur, foarte frumoasă, deși nițeluș tocită. Șapca aia - dar uite că intru În altă poveste și nu vreau - o aveam de la o mătușă a mea de la oraș, care și ea o căpătase de la o cumnată a ei, al cărei soț fusese Într-o vreme ambasador la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
n-ar fi fost și așa destulă șerpăraie pe acolo”, se pomeni gândind primarul. „Numai ăștia lipseau...” Însă pe gură Îi ieșiră vorbe de binețe: „Hai noroc, vericule!”. „Să trăiești!” răspunse icnit celălalt, pe când Înălța barosul ca să izbească În capătul tocit și răsfrânt al unei pene. Puse apoi unealta jos și ceru o țigară. Câinaru cel tânăr se arăta mereu muncit de probleme filozofice. Nu-i putea ierta nicidecum omului de cultură Foiște că nu-l băgase În seamă când, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
n‐ am timp. Adesea luni de zile nu‐mi amintesc de casă Când zeci de neajunsuri mă cer și când un glas De‐ i izvorât din suflet, pe suflet mă apasă. S‐ au coșcovit pereții îmbătrâniți de ploi, Sunt mai tocite parcă și scările de piatră, Cu coada răsucită, smucindu‐se în laț, Văd, m‐ a uitat și cânele - mă latră. Dar mama... Se încurcă în fuste alergând, Acum îi simt mireasma de prună și de pară Cum o simțeam atuncea
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
întindea și dincolo de râul în care mă scăldam și dincolo de ulița prăfuită în care-mi pierdeam pașii, în iureșul pașilor tovarășilor mei de joacă. Iar viața se îndepărta târându-mă după dânsa, ba uneori încerca să-mi scuipe printre dinții tociți, drept în obraz. De undeva, din negura timpului, Dura îmi zâmbea, mângâindu-și părintește puiul... Urma mea o lua mereu înainte și eu îi strigam, cu palmele pâlnie la gură: -Hei, încotro mă duci, prietenă?.... Îmbrățișarea înecatului În ochii minții
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
și să aștepți să treacă timpul. Un circar (mi-e prieten), cu chip de cioclu, întoarce clepsidra când e nevoie și gândește batjocoritor: “la magazinul din colț s-a adus carne proaspătă și ei se calcă în picioare pentru niște tocite visuri.” Ochiul lui e sticlos și albastru. Numai eu pot vedea un curcubeu conturat cu migală în adâncul sufletului său. “E copilul înger, nenăscut”, mă lămurește el.” Se odihnește doar, aici, în sufletul meu, am și eu suflet. Fiecare avem
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
tata se cunoșteau bine. Soții Sanowsky locuiseră chiar în blocul nostru. N-aveam idee cum de veniseră ei în America, fiindcă Ion, fiul lor, nu era bolnav. Domnul Sanowsky purta un pardesiu lung până la genunchi și subțire, care arăta cam tocit, iar dedesubt se zărea un maiou alb, fără mâneci, întocmai ca acela purtat de tata când se bărbierea dimineața, în baie. Pardesiul era prea strâmt pentru burta lui mare. „În America, așa umblăm îmbrăcați. Ca să nu ne buzunărească hoții”, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
din această Încurcătură. Se uită la coasă, tovarășa ei În atâtea aventuri și masacre, dar ea se făcu că nu Înțelege, nu răspundea niciodată, și acum, complet absentă, ca și cum i s-ar fi făcut greață de lume, Își odihnea lama tocită și ruginită sprijinită de peretele alb. Atunci dădu la lumină moartea marea sa idee, De obicei se spune că nu există o primă oară fără o a doua, nici a doua fără a treia, și că a treia iese pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
în care lipsea, aveam impresia că numai lipsa prezenței sale furtunoase ne dezbina și în clipa în care se va întoarce, va umple la loc golul acesta din casă. Uite covorul acela roșu, covorul copilăriei mele, cu franjuri scurți și tociți, și uite patul pe care l-am cumpărat după numeroase ezitări, cu un an în urmă, de la cuplul acela care divorțase, iar lângă el, rucsacul lui prăfuit și gol, și pe perete fotografia aceea a unei case vechi, cu acoperiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în saloane, pentru o secundă am impresia că nu voi mai reuși să îl găsesc niciodată, aici toată lumea se ascunde în spatele unor perdele verzui, care le proiectează o culoare verzuie pe față, și toți sunt acoperiți până la bărbie cu pături tocite, numai la bolnavul meu perdelele sunt trase în lături, stă culcat, dezbrăcat asemenea unui copil, fără rușine; plin de obediență așteaptă să i se ia temperatura, îmi face un semn din cap fără a arăta prea mult entuziasm, de mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
eu întreb, să îți aduc un ziar, și el spune, nu, nu vreau ziare, ai vreo carte la tine? Zic nu, nici una, dar apoi îmi amintesc, ieri ți-am pus în rucsac Tanahul, fața lui se luminează la vederea cărții tocite, pe care o ia cu el în toate călătoriile, odată Noga strigase la el, de ce pe ea o iei cu tine, dar pe mine, nu, și aruncase cartea cât colo, apoi o călcase în picioare, îmi amintesc de Noga cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în geantă, amestecând lucrurile mele cu ale lui. Iată, dulapul este deja gol, acum în baie, periuțele de dinți și lama de ras, iar aici, la toaletă, o cremă de față, un deodorant și un pieptăn, apoi Tanahul său dreptunghiular tocit, îl răsfoiesc plină de resentimente, dintre pagini curg firișoare de nisip galben, unde o fi povestea din pricina căreia noi plecăm acum de aici, cum spunea, un om al lui Dumnezeu care a plecat din Iehuda către Beit Al sau invers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
regretam ceea ce făcusem, sunasem la hotel și îi implorasem să îl găsească și să mi-l trimită, privesc tristă și vinovată noptiera goală de lângă patul lui, cum să furi așa ceva, cine ar fi fost interesat de un Tanah vechi și tocit, din ale cărui pagini curg firișoare de praf. Îi cumpărasem imediat un Tanah nou, dar îl îndesase în dulap fără a-l deschide măcar, ca și cum poveștile pe care le iubea atât de mult nu s-ar fi găsit decât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ea, îmi aduce o liniște dulce, vorbele ei m-au învăluit deodată într-o pace primordială, atât de profundă, încât moartea părea insignifiantă în comparație cu ea. Privește casa aceasta, spune ea, iar eu mă uit în jurul meu, înconjor cu privirea fotoliile tocite, încărcate de cărți, pereții întunecați, pătați de urmele degetelor noastre. De câtă vreme locuiți aici, întreabă ea, iar eu spun, de aproape zece ani, ne-am mutat înainte să se nască Noga, și ea zice, dar nu este aceasta adevărata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
văzut nimic, cum ar fi putut să vadă, mă confesasem înainte chiar ca el să întrebe, mă încarcerasem în pripă, îi dăruisem o putere fantastică, atât de tare mă temeam de puterile mele. Așa îmi aminteam treptele acelea, înalte și tocite, punând în pericol piciorul cuprins de emoție, iată că mă întorc la tine, dragul meu, cu mâinile goale, de teamă să nu îmi mai amintesc de tine, nu te-am uitat, de teamă să te iubesc, mi-am pierdut puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lucruri scumpe și de calitate, dar nu ostentative. Patrick avea cearșafuri flaușate cu imprimeuri verzi, pentru iarnă, și unele bej de bumbac, pe elastic, pentru vară; în baie nu prea făcea curățenie, hainele și le lăsa în grămezi pe covorul tocit, iar canapeaua era mai murdară decât un scaun vechi de autobuz. Îmi place și mă simt mult mai bine la Jake. Poate că seamănă a superficialitate, dar îmi place să țin curat și să fiu la modă, să mă îmbrac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
tu..., cere-i o foaie, de palmares, pentru noi, adică, un fleac, o bancnotă de-o sută... Să văd ce se poate face. Ce zi este astăzi? Nu e vineri? Norocul vostru, că și-a primit de ieri pensia. Dușumeaua tocită scârțâie binișor, bătrânește și Vierme se desprinde din încătușarea zevzecului aghesmuit și dispare sibilinic, mut, încovoiat și tracasat. Un pic abulic, pașii săi târșâiți stingându-se într-o ascensiune solemnă pe scări, anticipând întâmpinarea inerentă a destinului. În cameră, consemnul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
asupra mea cu încredere și blândețe. Când tata nu mă lăsa la școală, eu purtam abecedarul cu mine la păscut oile, iar la târlă, în momentele de răgaz, scriam la masa din adăpost pe un caiet zoios cu un creion tocit. Prin dumneavoastră s-a întâmplat minunea. În clasa a șasea am trecut prin abecedar și prin manualul clasei a doua. La sfârșitul clasei a șasea citeam destul de bine și îmi modelasem scrisul. Puteam să termin treapta întâi de liceu ca
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
de lenjerie de corp, de bluzițe, tricouri, pantaloni ecosez, fuste din cele mai diferite materiale, furouri lucioase și foșnitoare, vestuțe de discotecă, cutii întregi cu dresuri și șosete galbene, vărgate, stacojii, câteva perechi de blugi originali, unii nou-nouți, alții deja tociți, rochițe vaporoase de pânză topită, basmale negre cu bănuți aurii. Le așeză, bătîndu-le cu palmele, pe capacul pianinei, până când acesta, între celelalte mobile mai înalte, începuse să semene cu un culcuș îmbietor, policrom, de o moliciune delicioasă. Apoi, din despărțitura
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de toate ! Zahareasca mai cârpea, mai peticea câte ceva ; ailantă, madam Daniel, arunca lucrurile una-două. I-a lăsat ei țoașca asta de piele-mpletită : Ia-o, madam Delcă, i-a zis, s-o ai amintire... I-a lăsat ș un covor persian tocit, unu mare, de l-a pus în sală. Și cămăși vechi de-a lu Daniel i-a lăsat, era gras Daniel, da tot nu era namilă ca omu ei, le-a înnădit ea, le-a cârpit, a mai tras omu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
seara, m-așed pe bancă, și stau... Doamne, ce bine e ! Ce minune ! Acolo parcă-i raiu pe pământ, nu alta ! — Bine, haide... E strâmtă curtea, dar uite, Vica a găsit loc unde să pună flori ! Printre cărămizile strâmbe, cu colțurile tocite, ale curții, ies tulpinile, ca niște vrejuri alburii, ale florilor de piatră. Flori mov roz, galbene - frunze înspicate. Florile colorate se întind ca o ciudată iederă pe treptele plesnite de la ușa Vicăi. Ce mândră e Vica de ele și de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
această umilire, că e lipsit de demna înțepeneală a morții, de acea înfiorătoare înțepeneală demnă ? Și așa îl duc prin curtea pietruită cu cărămizi bătrâne, printre care se strecoară tulpinile viclene și alburii ale florilor de piatră. Jos, peste cărămizile tocite ale curții, peste florile mov-galben-roz, este sicriul lucios, în care l întind. La fel ca și cu cearșaful, acum trag de sub el cuvertura. Capul i se bălăngăne, rămâne strâmb, i-l așază decent în sicriul împrumutat, urcă sicriul pe umeri
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
au mai rămas, În barul unui hotel, atrași de șirul de sticle de Cinzano și Martini și Ballantines și Coca Cola și alte nume necunoscute pe care le vedeți din stradă strălucind Într-o lumină galbenă. Ușa neagră de lemn tocit și lustruit, cu mîner de alamă și cu geam gros pe care scrie cu caractere de mînă Continental, Într-un chenar negru, vă Închide În acea realitate elegantă, bîntuită de o muzică familiară - vocea catifelată și stranie a lui Alison
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
alte chestii. Nu-mi e ușor să mă abțin să povestesc ce am văzut În excursia din Cehoslovacia (magazine În care miracolul comerțului funcționează), deși la un moment dat, În toiul unei discuții, cînd frecăm cimentul closetelor cu niște mături tocite, menționez În treacăt episodul de la sfîrșitul verii, ca pe un element exotic care Îmi conferă un anumit statut. Ăștia sîntem noi craiovenii, care avem o cultură comună În acest sens, și uneori la discuții se alătură și alți răcani, care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]