2,402 matches
-
misterioasă a făcut ca spiritul de șoim să se cuibărească în mine, ca o mlădiță înmugurită din trunchiul strămoșesc, dar nu mi-am deschis aripile spre lumină, către patrie nici atât (patria era grasă, avea părul permanent și semăna leit cu tovarășa Stănescu de la grădiniță), ci am început să plutesc peste scaune și dulapuri prin apartamentul 40. Acolo, jos, era o ceață stătută, rea, poate de la țigările pe care le fuma tata, poate apăruse din senin din vreun cotlon neștiut al bibliotecii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
poate noaptea de afară, poate felinare, poate cald sau poate frig, a dispărut și șoimul, m-a rugat Matei să mă întorc și am dispărut amândoi înghițiți de ceață. Am redevenit șoim (ceea ce-i totuna cu viitorul) atunci când am conștientizat (tovarășele noastre au avut grijă de asta) că limba aia roșie și ascuțită la vârf, de elefant cu iatagan în gură, nu ne-a fost prinsă la gât așa, de florile mărului, că ea se numește cravată, iar cravata asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu el. L-ați da de pomană? L-ați păstra într-un dulap cu naftalină până în ziua în care cineva va reuși să vă explice ce-i acela un „prinos“ și la ce folosește el? L-ați dărui, așa cum zic tovarășele, Partidului? Și de ce, mă rog? Pentru că v-a trimis la grădiniță ca să creșteți și să învățați? Și dacă la grădiniță e nasol? Pentru ce să-i dai Partidului chiar și un prinos de fericire, dacă el te trimite unde tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pe el, pe Cristos, nu-l făcuseră șoim (Coșuță a omis întotdeauna să-mi spună dacă zbura cu cravata la gât) sau poate că el fâlfâia peste blocuri cu toată șleahta lui de zărghiți din cu totul alte motive, necunoscute tovarășei Stănescu. Părerea mea sinceră (luați-o ca pe o paranteză) e că, în lipsa altor dovezi, Cristos a fost întâiul șoim al acestei patrii. Nu că ar avea vreo importanță și în nici un caz nu spun asta ca s-o contrazic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Părerea mea sinceră (luați-o ca pe o paranteză) e că, în lipsa altor dovezi, Cristos a fost întâiul șoim al acestei patrii. Nu că ar avea vreo importanță și în nici un caz nu spun asta ca s-o contrazic pe tovarășa. Aș fi dus rău cu pluta (sau cu vaca sau cu sorcova) dacă m-aș încumeta la așa ceva. Oricine știe, puteți să-l întrebați și pe Coșuță, că pe tovarășa Stănescu nu e bine s-o contrazici. De parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nici un caz nu spun asta ca s-o contrazic pe tovarășa. Aș fi dus rău cu pluta (sau cu vaca sau cu sorcova) dacă m-aș încumeta la așa ceva. Oricine știe, puteți să-l întrebați și pe Coșuță, că pe tovarășa Stănescu nu e bine s-o contrazici. De parcă ar fi cineva în așa hal de nebun încât să-și dorească să i se înroșească urechile de la atâta smucit ori să i se umfle degetele de la atâtea rigle de treizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mele aveam curajul să le ridic. Mă rog (altă paranteză): asta cu ridicatul semnelor de întrebare sună atât de fals încât mă pune serios pe gânduri. Ca și cum n-aș fi avut ceva mai bun de făcut. În fine. Patria era tovarășa Stănescu pentru că ea era singura care se învrednicea să ne împuie capul cu asta. E foare simplu dacă stai să te gândești: noi eram copii. Copiii au cravată. Copiii care au cravată se numesc șoimi. Șoimii au niște datorii față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mămicii de 8 martie inima (și, în plus de asta, tot felul de ghiocei desenați și lipiți cu pelicanol pe cartoane), să numere un, doi, trei, patru, cinci, șase, atenție stăm, să se pârască unul pe altul - spuse..., spuse lu’ tovarășa... - atunci când tovarășa lipsește, să nu se audă nici musca, să facă curat lună, să construiască viitorul, să aplaude cincinalul, să știe pe dinafară planșele ilustrative cu frumusețile patriei (muntele, lacul, marea, blocul, macaraua, Dâmbovița, sfinxul), să spună pe unde au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
8 martie inima (și, în plus de asta, tot felul de ghiocei desenați și lipiți cu pelicanol pe cartoane), să numere un, doi, trei, patru, cinci, șase, atenție stăm, să se pârască unul pe altul - spuse..., spuse lu’ tovarășa... - atunci când tovarășa lipsește, să nu se audă nici musca, să facă curat lună, să construiască viitorul, să aplaude cincinalul, să știe pe dinafară planșele ilustrative cu frumusețile patriei (muntele, lacul, marea, blocul, macaraua, Dâmbovița, sfinxul), să spună pe unde au fost și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
țop, țop), să nu arunce gunoaiele decât la tomberon, să nu aprindă focul în pădure, să dezvolte vorbirea (ca, de exemplu, Filip să spună o poveste, iar unul dintre șoimi să o ducă mai departe). În concluzie: datoriile le decretează tovarășa Stănescu. Dacă nu îndeplinești datoriile, tovarășa Stănescu, și nu Patria, se înfurie îngrozitor. Din moment ce nu se supără, Patria nu există. Din moment ce Patria nu există, deși toată lumea e convinsă că ea există, Patria nu poate fi decât tovarășa Stănescu. Q.E.D.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
decât la tomberon, să nu aprindă focul în pădure, să dezvolte vorbirea (ca, de exemplu, Filip să spună o poveste, iar unul dintre șoimi să o ducă mai departe). În concluzie: datoriile le decretează tovarășa Stănescu. Dacă nu îndeplinești datoriile, tovarășa Stănescu, și nu Patria, se înfurie îngrozitor. Din moment ce nu se supără, Patria nu există. Din moment ce Patria nu există, deși toată lumea e convinsă că ea există, Patria nu poate fi decât tovarășa Stănescu. Q.E.D. Pe larg, Quod Erat Demonstrandum (pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
datoriile le decretează tovarășa Stănescu. Dacă nu îndeplinești datoriile, tovarășa Stănescu, și nu Patria, se înfurie îngrozitor. Din moment ce nu se supără, Patria nu există. Din moment ce Patria nu există, deși toată lumea e convinsă că ea există, Patria nu poate fi decât tovarășa Stănescu. Q.E.D. Pe larg, Quod Erat Demonstrandum (pentru că între timp am fost pe la școală unde am dat de foarte multe ciudățenii, cum ar fi matematica și latina). În momentele ei bune, când fața i se catifela cu un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
larg, Quod Erat Demonstrandum (pentru că între timp am fost pe la școală unde am dat de foarte multe ciudățenii, cum ar fi matematica și latina). În momentele ei bune, când fața i se catifela cu un zâmbet aducător de bomboane fictive, tovarășa Stănescu o ținea șnur cum că am fi copiii ei. Era, adică, un fel de barză spirituală care, în lipsă de altceva, se pusese pe clocit șoimi cu cravate. Partea proastă era că ouăle alea ori nu fuseseră încălzite destul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
minut de neatenție ca șoimii patriei să devină niște draci goi, jigodii nespălate, niște javre mâncătoare de suflet. Iar dintre toate locurile și cotloanele grădiniței, nisiparul părea a fi existat anume ca să șteargă orice urmă de zâmbet de pe chipul unei tovarășe. Era genul acela de junglă împrejmuită cu roți de cauciuc înjumătățite, în care felurite triburi (de grupă mică, mijlocie sau mare) erau lăsate de izbeliște de către zeii lor, care se retrăgeau să croșeteze într-un loc sacru (o băncuță la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pună o piedică sau cum să atârne de gâtul dușmanului, cât pentru că mai mereu se trezea câte o fetiță înspăimântată care să o rupă la fugă spre teritoriul acela cu umbră și băncuță, de unde se întorcea cu o cohortă de tovarășe blestemând. Era sfârșitul războiului, al libertății, al zilei. Se întorceau zeii. Cea mai memorabilă bătălie din istoria frământată a nisiparului (cea care a consemnat o îndelungată perioadă de pace și dreaptă ocârmuire) a avut loc doar printr-un hazard al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
unui erou: să fii îmbrățișat, adulat, ridicat pe brațe, iubit... Un erou gata să fie căsăpit cu făcălețul de către o mamă bucătăreasă, dar lucrurile astea au deja prea puțină importanță. Consemnez în această filă de istorie că însăși Patria, adică tovarășa Stănescu, mi-a luat apărarea și i-a explicat nefericitei că eu nu am făcut nimic altceva decât să-mi apăr moșia și nevoile și neamul. Tovarășa Stănescu, mama noastră a tuturor, a susținut întotdeauna cu strășnicie că un asupritor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
prea puțină importanță. Consemnez în această filă de istorie că însăși Patria, adică tovarășa Stănescu, mi-a luat apărarea și i-a explicat nefericitei că eu nu am făcut nimic altceva decât să-mi apăr moșia și nevoile și neamul. Tovarășa Stănescu, mama noastră a tuturor, a susținut întotdeauna cu strășnicie că un asupritor nu poate avea altă soartă decât să stea închis tot restul zilei într-o bucătărie. Dreptatea a fost făcută. Iar eu am îmbrățișat din tot sufletul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
imediata apropiere a desenului cu minge de pe fața de masă. Să porți cu demnitate sceptrul puterii (un cerculeț roșu care, de obicei, se arunca pe gâtul unei rațe de plastic). Să nu ții cu Steaua. Să nu fi spus la tovarășa. Să joci Ce fac eu să facă toți. Să cânți Alunelul doar dacă ești constrâns. Să nu te atingi de păpuși. Să le rupi doar capul. Să nu dai în fetițe. Să faci tablouri cu pisici și floricele și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
tocmai plăcute. Pentru că una este semnul lui Dumnezeu, și cu totul altceva să te așezi pe un scăunel atunci când în intimitatea pantalonașilor ăia de stofă zace un asemenea monstru de mazăre revoltată. Ca să n-o mai pun la socoteală pe tovarășa Stănescu, care, cu simțurile ei antrenate în detectatul spurcăciunilor, a rostit cu o forță crudă întrebarea retorică „care s-a căcat pe el“ și apoi, ca o consecință implacabilă „că pute de-mi mută nasu’“. Întrebarea era, firește, retorică, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Stănescu, care, cu simțurile ei antrenate în detectatul spurcăciunilor, a rostit cu o forță crudă întrebarea retorică „care s-a căcat pe el“ și apoi, ca o consecință implacabilă „că pute de-mi mută nasu’“. Întrebarea era, firește, retorică, pentru că tovarășa nu se aștepta să-i și răspundă cineva. Așa că, deja cu crucea pe umăr și proba strivită de scăunel, și în chiuiturile bezmetice ale poporului meu care o dădeau ca victimă sigură pe Angelica, tovarășa ne-a tras rând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Întrebarea era, firește, retorică, pentru că tovarășa nu se aștepta să-i și răspundă cineva. Așa că, deja cu crucea pe umăr și proba strivită de scăunel, și în chiuiturile bezmetice ale poporului meu care o dădeau ca victimă sigură pe Angelica, tovarășa ne-a tras rând pe rând pantalonii în jos, descoperind fără milă vreo douăzeci și ceva de mărturii sincere (adică funduri de șoim) până când, mă rog, aripa destinului s-a oprit din fâlfâit în dreptul meu și cam asta a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și vecină, care își arătau respectul păstrând o distanță regulamentară și față de cel mai neînsemnat scutier din tabăra noastră, pe când cealaltă grupă mare, a noastră, trăia pe piscurile semețe ale prosperității și dezvoltării maxime, Patria a încetat să mai fie tovarășa Stănescu. Pur și simplu, și nu atât pur, cât mai ales simplu, ideea asta de datorie mi-a fost înlocuită (înfrântă, spulberată) de ceva mult mai puternic, mai puțin palpabil, dar cu adevărat răscolitor. Ca să fiu exact, era vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
adică stema aia cu stea, munți și brazi și holde atârnată în cuierul nostru. Asta era meseria lui. Să poarte stemă. Adică să se plimbe cu Patria pe cap. Aveam, în sfârșit, dovada clară, esențială și cutremurătoare că Patria există. Tovarășa Stănescu era condamnată astfel la o soartă crudă: să redevină o simplă tovarășă. Era la fel ca în pilda cu Mahomed: dacă tot nu reușisem să dau de ea în carne și oase, Patria mi-a făcut hatârul să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nostru. Asta era meseria lui. Să poarte stemă. Adică să se plimbe cu Patria pe cap. Aveam, în sfârșit, dovada clară, esențială și cutremurătoare că Patria există. Tovarășa Stănescu era condamnată astfel la o soartă crudă: să redevină o simplă tovarășă. Era la fel ca în pilda cu Mahomed: dacă tot nu reușisem să dau de ea în carne și oase, Patria mi-a făcut hatârul să vină ea la mine. Era simplu. Ca bună ziua. Ce nu puteam înțelege era ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de noapte care nu mai părea să treacă vreodată, aș fi rămas acolo o veșnicie, dacă Filip nu mi-ar fi zâmbit, nu m-ar fi chemat la el, ca să ieșim, apoi, tăcuți dintre blocurile alea fantomatice. A doua zi, tovarășa Cană Jeana m-a urecheat destul de rău fiindcă nu-mi făcusem tema. Puțin îmi păsa mie. Auzisem că venea vacanța cu trenul din Franța. Ceea ce nu aflasem încă era că în vacanța aia trebuia să traversez definitiv Valea Ialomiței, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]