309 matches
-
un apel final la Ismet Pasha, cerându-i să semneze și, când acesta din urmă a refuzat, a părăsit negocierile. [[Tratatul de la Lausanne|Tratatul]], semnat pe 24 iulie 1923 la [[Lausanne]], [[Elveția]], a recunoscut apartenența [[Anatolia|Anatoliei]] și [[Tracia Răsăriteană|Traciei Răsăritene]] la statul turc și a anulat prevederile [[Tratatul de la Sèvres|Tratatului de la Sèvres]], semnat de guvernul otoman. După acest nou tratat, a fost recunoscută pe plan internațional suveranitatea noii [[Republica Turcia|Republici Turcia]] și a fost recunoscut dreptul de
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
din primul război mondial să revină la masa negocierilor și să semneze în 1923 Tratatul de la Lausanne, care a pus căpăt în mod oficial prevederilor Tratatului de la Sèvres și a permis Turciei să recupereze o bună parte a Anatoliei și Traciei răsăritene. Deși tratatul de la Sevres a fost înlocuit de seria de tratate enumerate mai înainte, armenii au continuat să discute despre el. Armenia contemporană nu are revendicări teritoriale oficiale față de Turcia, dar numeroși armeni consideră că tratatul de la Sevres este
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
ulterioare pe teritoriul bizantin, i-au adus porecla "Noul Sanherib". Staurakios a fost forțat să abdice după o domnie scurtă (a murit din cauza rănilor în 812) și i-a succedat ginerele său Mihail I Rangabe. În 812, Krum a invadat Tracia bizantină, ocupând Develt și a forțat populația din cetățile apropiate să fugă la Constantinopol. De pe aceasta poziție de forță, Krum a oferit bizantinilor reactivarea tratatului de pace din 716. Noul împărat Mihai I Rangabe a respins propunerea, mai ales din cauza
Krum () [Corola-website/Science/320223_a_321552]
-
dat înapoi bizantinilor numai în schimbul teritoriilor ocupate de slavi din Macedonia și a 20 de fortărețe din Albania, printre care importantul oraș Drah (Durrës). După frământările din Imperiul Bizantin cauzată de moartea împăratului Alexandru în 913, Simeon I a invadat Tracia bizantină, dar a fost convins să se oprească în schimbul recunoașterii oficiale a titlului său imperial și a căsătoriei fiicei lui cu împăratul Constantin al VII-lea, pe atunci mic copil. Simeon I ar fi trebuit să devină regent al împăratului
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
regiunea Smyrna. Tratatul de la Neuilly cu Bulgaria de pe 27 noiembrie 1919 și Tratatul de la Sèvres cu Imperiul Otoman de pe 10 august 1920 pot fi considerate triumfuri pentru Venizelos și pentru Grecia . Ca urmare, Grecia și-a extins teritoriul prin ocuparea Traciei Apusene, Traciei Răsăritene, Smirnei, insulelor din Marea Egee: Imvros, Tenedos și Dodecanezele, cu excepția insulei Rodos.. În ciuda acestor reușite, fanatismul politic a continuat să adâncească prăpâstia dintre facțiunile monarhistă și liberală. Au avut loc acte absolut inacceptabile. În timpul călătorie sale din 12
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Tratatul de la Neuilly cu Bulgaria de pe 27 noiembrie 1919 și Tratatul de la Sèvres cu Imperiul Otoman de pe 10 august 1920 pot fi considerate triumfuri pentru Venizelos și pentru Grecia . Ca urmare, Grecia și-a extins teritoriul prin ocuparea Traciei Apusene, Traciei Răsăritene, Smirnei, insulelor din Marea Egee: Imvros, Tenedos și Dodecanezele, cu excepția insulei Rodos.. În ciuda acestor reușite, fanatismul politic a continuat să adâncească prăpâstia dintre facțiunile monarhistă și liberală. Au avut loc acte absolut inacceptabile. În timpul călătorie sale din 12 august 1920
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
1923. Efectele cumulate a înfrângerii Greciei în război și ale prevederilor tratatului de pace au fost printre altele fuga sau expulzarea a aproximativ 3 milioane de etnici greci din Turcia (în schimbul a aproximativ 500.000 de musulmani) și retrocedarea a Traciei Răsăritene și a insulelor Imbros și Tenedos. Înfrângerea catastrofală a Greciei în războiul cu Turcia a marcat sfârșitul „Marii Idei” a naționaliștilor eleni. După eșecul loviturii de stat regaliste condusă de Ioannis Metaxas, regele George al II-lea a fost
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
martie 1915 în fața diplomaților britanic George Buchanan și a celui francez Maurice Paléologue că o înțelegere de durată postbelică trebuie să țină seama de pretențiile Rusiei care cuprindeau: „orașul Constantinopol, țărmul vestic al Bosforului, Marea Marmara și Dardanelele, ca și Tracia sudică, până la linia Enos-Midia” și „o parte a zonei litorale asiatice între Bosfor, râul Sakarya și un punct care va fi determinat pe țărmul golfului Izmit”. Aceste documente au fost făcute publice în noiembrie 1917 în ziarul Izvestia. Prin această
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
teritoriile preluate de francezi cu regiunea Adana. Armata franceză a ocupat părți din Anatolia în perioada 1919 - 1921, exploatând în interesul propriu mine de cărbuni, căi ferate, porturile otomane de la Marea Neagră Zonguldak și Karadeniz Ereğli, Istanbul (împreună cu britanicii), Uzunköprü în Tracia Răsăriteană și regiunea Cilicia. Franța s-a retras în cele din urmă din aceste regiuni, după semnarea armistițiului de la Mudanya, a Tratatului de la Ankara și a celui de la Lausanne. Seria de conflicte dintre forțele franceze și cele turce au fost
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
Frontul Sudic” (în turcă Güney Cephesi). Aliații occidentali, în particular premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei câștiguri teritoriale importante în dauna Imperiului Otoman, dacă elenii ar fi intrat în război de partea Atantei. Grecii ar fi urmat să primească Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), regiuni din Anatolia apuseană din jurul orașului İzmir. În mai 1917, după plecarea în exil a regelui Constantin I, premierul elen Eleuthérios Venizélos s-a reîntors la Atena și a făcut ca Grecia să
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
Italia și Regatul Unit. În timpul Conferinței de Pace de la Paris din 1918, bazându-se pe promisiunile din timpul războiului, Venizelor a încercat din greu să obțină acceptarea granițelor „Marii Idei”, care ar fi inclus toate comunitățile grecești din nordul Epirului, Traciei, (inclusiv Constantinopolului) și din Asia Mică. În 1919, în ciuda opoziției italienilor, grecii au obținut permisiunea din partea Aliaților occidentali să ocupe Izmirul. Republica Caucaziană Sud-Vestică a fost o entitate apărută pe teritoriul Rusiei în 1918, după retragerea trupelor otomane pe granițele
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
El a fost inițiatorul unor reforme sociale, militare și administrative, care au avut ca rezultat obținerea succeselor din Războaiele Balcanice. Victoria Aliaților a părut că va asigura realizarea idealurilor Marii Idei. Grecia a ocupat Smirna, Imbros, Tenedos, Tracia Apuseană și Tracia Răsăriteană. Grecia a suferit o înfrângere de proporții în 1922, când naționaliștii turci au ieșit învingători în conflictul cu grecii și i-au alungat din Anatolia în timpul Războiului greco-turc din 1919-1922. După semnarea Tratatului de pace de la Lausanne, Grecia a
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
Grecia a suferit o înfrângere de proporții în 1922, când naționaliștii turci au ieșit învingători în conflictul cu grecii și i-au alungat din Anatolia în timpul Războiului greco-turc din 1919-1922. După semnarea Tratatului de pace de la Lausanne, Grecia a pierdut Tracia Răsăriteană, Imbros și Tenedos, Smirna și orice alt teritoriu din Anatolia. Pentru a evita formularea unor pretenții teritoriale în viitor, Grecia și Turcia au căzut de acord să efectueze o serie de „schimburi de populație”. În timpul conflictului, 151.892 de
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
de Eleftherios Venizelos și Kemal Atatürk. În momentul în care convenția a intrat în vigoare, cea mai mare parte a populației ortodoxe elene antebelice din regiunea egeeană a Turciei se refugiase deja în zonele încă sub controlul Greciei, îndeosebi în Tracia Răsăriteană, dar pe care Grecia trebuia să le evacueze. De aceea, schimbul a privit în principal grecii din centrul sau sudul Anatoliei și din Pont, adică aproximativ 190.000 de persoane. The total number of Muslims involved was 354,647
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
tratatului. Aproximativ 500.000 de musulmani au fost expulzați din Grecia, în special turci, dar și alți musulmani: Albanezi geamizi, Dănmei (evrei trecuți la islam, ziși și Avdeți), Meglenoromâni, Pomaci (bulgari musulmani) și Țigani musulmani. Turcii și alți musulmani din Tracia Apuseană au fost execeptați de la acest transfer, precum și grecii din Istanbul și insulele Mării Egee Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada). Datorită măsurilor discriminatorii luate în Turcia împotriva grecilor, așa cum a fost legea din 1932 care împiedica cetățenii turci de religie ortodoxă
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
timpul pogromului antigrec din Istanbul (1955) a accelerat foarte mult emigrarea grecilor, ceea ce a dus la reducerea minorității elene de la 200.000 de persoane în 1924, la doar 2.500 în 2006. În Grecia, situația este diferită. Comunitatea turcă din Tracia Apuseană a crescut la 100.000 de persoane după semnarea Tratatului de la Lausanne, la creșterea comunității turce contribuind și emigrarea mai multor zeci de mii de emigranți musulmani fugiți din Bulgaria comunistă. Compoziția etnică a populației insulei Creta s-a
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
anti-turce (grecești, armenești și franceze) i-a forțat pe Aliați să abandoneze Tratatul de la Sèvres. În schimb, ei au negociat cu turcii noul Tratat de la Lausanne. Prin acest nou tratat, Aliații au recunoscut independența Republicii Turcia și suveranitatea acesteia asupra Traciei Răsăritene și Anatoliei. Contextul geopolitic al acestui conflict este legat de împărțirea Imperiului Otoman, care la rândul lui era o consecință directă a înfrângerii Imperiului Otoman în timpul luptelor Primului Război Mondial. Antanta a permis Greciei să-și debarce forțele la Smirna, ca
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Tracia și Asia Mică. Aliații occidentali, în special premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei importante câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman, în condițiile în care elenii s-ar fi alăturat taberei Aliaților. Astfel, grecii ar fi urmat să primească Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), ca și părți ale Anatoliei apusene, adică teritoriul din jurul orașului Smirna. Repudierii de către italieni și anglo-francezi a Acordului de la St.-Jean-de-Maurienne semnat pe 26 aprilie 1917, care stabilea limitele italienilor în Orientul Mijlociu, i
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
adiacente. Justificarea legală a operațiunii a fost dată de articolul 7 al Armistițiului de la Mudros, care permitea Aliaților „să ocupe orice punct strategic în eventualitatea apariției oricărei situații care ar fi amenințat securitatea Aliaților”. Grecii își deplasaseră deja forțele în Tracia Răsăriteană (în afară de cele care se aflau deja în Constantinopole și în regiunea învecinată). Creștinii din Smirna (în principal greci și armeni) forma o bună parte a populației orașului. Diferitele surse dau proporții diferite ale populației creștine din oraș. Dacă unele
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
acestor operațiuni, zona de ocupație elenă s-a extins asupra întregii Anatolii apusene și asupra unei bune părți a Anatoliei nord-vestice. Grecia a primit drept răsplată pentru contribuția pe care a adus-o la cauza Aliaților, sprijinul acestora pentru ocuparea Traciei Răsăritene și a miletului Smirna. Tratatul de la Sèvres punea capăt luptelor Primului Război Mondial în Asia Mică și, în același timp, a pecetluit soarta Imperiului Otoman, care înceta din acel moment să mai fie o putere europeană. Imperiul Otoman a semnat pe
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Dardanele, unde garnizoanele Aliate au fost întărite cu soldați britanici, francezi și italieni din Constantinopole. Guvernul britanic a hotărât să reziste în zona strâmtorii Dardanele și să ceară francezilor și italienilor să-i ajute pe greci să păstreze pozițiile din Tracia Răsăriteană. Forțele italiene și franceze și-au abandonat pozițiile din zona strâmtorilor și i-au lăsat pe britanici să facă față singuri atacului turcilor. Pe 24 septembrie, trupele lui Kemal au intrat în zona strâmtorilor și au refuzat să le
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
că Aliații nu sunt dispuși să intervină în sprijinul Greciei. Trupele elene și franceze s-au retras dincolo de cursul râului Meriç. Armistițiul de la Mudanya a fost semnat pe 11 octombrie 1922. Aliații (Regatul Unit, Franța, Italia) păstrau controlul asupra estului Traciei și asupra Bosforului. Grecii au fost obligați să părăsească aceste regiuni. Acordul a devenit efectiv începând cu 15 octombrie 1922, a doua zi după semnarea actului de către greci. Armistițiul a fost urmat de Tratatul de la Lausanne. Printre prevederile importante ale
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
vremea lui Hippias, vechile feude par uitate, de vreme ce o inscripție atestă că în 525 i.en., unul dintre fii lui Megacles, Clistene, era arhonte eponim al cetății. Relațiile erau amicale cu familia Phiiazilor, care-l susținea în expansiunea spre sudul Traciei, unde Miltiades cel Bătrân fondează cetatea Chersonesului Tracic. Această întemeiere, că și instalarea atenienilor la Sigeion, contribuie la soluționarea a o parte din problemele agrare ale Aticii, că și la stabilirea controlului atenian asupra strambtorilor, prin care corăbiile cu grâu
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
poate aduce beneficii materiale și o putere politică personală cu totul remarcabile, chiar în condițiile în care forță colectivă a demosului tindea să diminueze drastic ponderea și prestigiul individual al aristocrației tradiționale. Între 477-461 i.en., victorii succesive în zona Traciei de sud și pe coastele Asiei Mici, culimnau în 469 i.en. cu victoria de la Eurymedon, din Pamphylia, contra perșilor, punând în evidență potențialul imens al ligii de la Delos la dispoziția Atenei. Triumfurile inagurale vor fi însă contrabalansate de eșecul
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
vechea metropolă, Corint, pentru controlul asupra coloniei corcireene de la Epidamnos, pe țărmul Adriaticei. Corcireeni îi conving pe atenieni să le dea ajutor. Corintienii îi acuză că au încălcat pacea din 445. Totodată, Atena și Corint se înfruntau și în sudul Traciei pentru cetatea Poteidaia, o colonie corintiană care era membră a ligii maritime ateniene., dar refuză recalcularea tributului. Atena asediază Poteidaia, care cere sprijin de la Corint. În toamna, atenienii au votat un decret prin care corăbiile Megarei (cetatea din Pelepones al
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]