402 matches
-
următoarele culturi materiale: cultura Criș și cea a ceramicii lineare din neoliticul inferior (mileniul V î.e.n.); cultura Precucuteni din neoliticul mediu; cultura Cucuteni din neoliticul superior (mileniile IV-III î.e.n.): cultura Costișa și Monteoru din epoca medie și târzie a bronzului tracic; cultura Nouă din ultima parte a epocii bronzului și din perioada de tranziție la epoca fierului; cultura Brad-Cozia din cadrul unui complex cultural hallstattian nordic, cuprinsă între anii 1200 750 î.e.n.; cultura Basarabi care cuprindea amplul spațiu carpato-dunărean, între anii 800-650
Consideraţii etno-geografice asupra procesului de locuire pe teritoriul comunei Ţibăneşti by Margareta Negrea Văcăriţa. () [Corola-publishinghouse/Science/669_a_1288]
-
Strabon afirma că, partea sa răsăriteană, până la Pontul Euxin, purta numele de geți. Geții constituiau cea mai importantă forță politică și militară din această parte a granițelor Imperiului roman . Apoi Claudius Ptolemeu, inspirat de autori mai vechi, menționa că triburile tracice purtau diferite denumiri, după regiunea în care trăiau, după specificul etnic sau după localitatea principală a zonei. Din cele descrise, deja sa putut vedea identitatea între geții din Moldova, dacii liberi și carpi. La acestea se adaugă și denumirea de
Consideraţii etno-geografice asupra procesului de locuire pe teritoriul comunei Ţibăneşti by Margareta Negrea Văcăriţa. () [Corola-publishinghouse/Science/669_a_1288]
-
8.Băcăuanu, V., Barbu, N., Pantazică, M., Ungureanu, AL (1980)Podișul Moldovei, Ed. Ș tiințifică și Enciclopedici, București 9.Bălan, Șt., Mihăilescu, N. (1985)- Istoria științei și tehnicii în România, Ed. Academiei, București 10.Berciu, D. (1976)Neamuri și triburi tracice, Magazin istoric, nr. 1 11.Bichir, Gh. (1973)Cultura carpică, Ed. Academiei Române, București 12.Bârsănescu, Șt. (1971)Pagini nescrise în istoria culturii românești, sec.X-XVI, Ed. Academiei, București. 13.Bogdan, D. (1978)- Paleografia româno slavă, Dir. Gen. a Arhivelor Statului
Consideraţii etno-geografice asupra procesului de locuire pe teritoriul comunei Ţibăneşti by Margareta Negrea Văcăriţa. () [Corola-publishinghouse/Science/669_a_1288]
-
musacaua trebuie așteptată la gura cuptorului, nu să te aștepte dânsa pe tine; iar peste tot repertoriul de până acum și care va mai urma, trebuie să facem loc de cinste ghive ciului, impresionantă, odoriferantă și picturală operă a geniului tracic, balcanic, străvechi și multiplu În compoziția lui etnică, ca și În compoziția unui ghiveci, În care toate legu mele ajunse la maturitate deplină Înspre sfârșitul verii, deci cu virtuțile lor integrale, se grămădesc ca să și facă loc, fierb, se prăjesc
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
început să vorbească o limbă nouă sub toate aspectele: fonetic, derivativ, morfologic, sintactic. În această limbă ambele limbi de bază s-au contopit încetându-și existența, astfel că româna nu mai are în ea nimic pur latin și nimic pur tracic. Originalitatea limbii române impune reconsiderarea aprecierii conform căreia ea ar conține o cincime de cuvinte latine, împreună cu câteva zeci de cuvinte autohtone latinizate în antichitate și confirmate ca atare de limba albaneză, și patru cincimi împrumutate mult mai târziu din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
generată de faptul că există o latină clasică larg atestată documentar, pe când limba autohtonilor, neatestată în scris, nu are un reper istoric care să o confirme. În consecință istoricii caută mărturii despre limba autohtonilor în limba albaneză, considerată singurul dialect tracic perpetuat din antichitate până în prezent. Toate limbile nenormate evoluează. Româna nu este latina populară mai mult decât italiana, franceza sau spaniola. Latina nu mai există niciunde ca limbă vie. Atunci de ce să presupunem că albaneza este limba ilirilor atestați de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
devenirea și compoziția, pot fi înțelese doar în retrospectiva etimologică globală: 1) Momentul definitoriu în devenirea ei l-a constituit formarea în estul Europei a bazei comunicative traco-latine care va marca evoluția etnolingvistică a întregului spațiu est european. 2) Latura tracică a bazei comunicative motivează apropierile lexicale ale limbii române cu limbile turcice, cu albaneza, cu limbile slave și cu maghiara, în timp ce prin latura latină sunt motivate apropierile cu latina și cu limbile romanice. 3) Toate limbile așa-zise indoeuropene s-
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
structură nu a fost consacrată, prin opere orale și mai ales scrise, pentru a servi ca expresie a unei civilizații de largă cuprindere. Romanii i-au cucerit pe greci, dar nu le-au putut romaniza limba, în schimb cucerind spațiul tracic au determinat aici schimbări importante mai cu seamă în sensul gramaticalizării structurilor aglutinante. Filologia comparată și etimologia În timp ce originea limbajului își află în opera lui Zaborowski explicația completă în continuitatea concepției Heraclit - Lucrețiu - De Brosses, evoluția limbii și constituirea limbilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cea flexionară. La contactul dintre civilizații puternice exprimate prin formule diferite de limbă întoarcerea de la formula aglutinantă la cea silabică și de la cea flexionară la cea aglutinantă este imposibilă. Actualul peisaj etnolingvistic din jumătatea de est a Europei, de la Marea Tracică până la Marea Baltică, este relativ nou și unitar în profunzimea sa. Unitatea profundă a acestui spațiu, constatabilă la nivel lexical între română, albaneză, slavă, maghiară, dialectele turco-tătare și ugro-finice, este dată în primul rând de continuitatea pe întreg acest spațiu a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Forma Italia se explică prin Latialia. La Ovidiu Latialis înseamnă „referitor la Latium, latin”; Latialis sermo era „limba latină”. Ca provincie a Romei, Latiumul își avea zeul său suprem numit Latialis, Latiaris sau Latiarius Jupiter. În urma cuceririlor romane în spațiul tracic au apărut termenii vlah sau vlașin pentru „latin” și Vlahia pentru „Latia”, cu variantele lor, care au acoperit întreaga romanitate, inclusiv Italia, dar în mod deosebit Romania orientală. A se vedea și Lituania, Letonia. În consecință, Latia lingua a devenit
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lor, care au acoperit întreaga romanitate, inclusiv Italia, dar în mod deosebit Romania orientală. A se vedea și Lituania, Letonia. În consecință, Latia lingua a devenit „limba valahă”, jus Latii, „dreptul valah”, adică al popoarelor supuse Romei. În fostul spațiu tracic a apărut cu timpul opoziția vlah „latin”, adică „atârnat, dependent” de Roma - slav „liber, independent”. Această dihotomie a avut ca rezultat constituirea pe de o parte a romanității orientale, iar pe de altă parte a lumii slave. Ambele forme provin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
oameni”, germ. Leute „lume, slugi”, lat. liberi „copii”. Ridicarea cuvântului slav „liber, slobod, neunit” la sensul de nume de populație și constituirea opoziției vlah - slav a fost determinată de răspândirea prin latinitate a creștinismului, care se proiecta asupra întregului spațiu tracic. Dar instituirea cultului creștin pe întreg acest spațiu a fost subminată de împărțirea imperiului între Roma și Constantinopol. În aceste condiții istorice, spațiul traco-vlah a opus procesului de divizare formula Uniei sau Huniei, care reprezenta de fapt al treilea imperiu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în Dacia la scurt timp după retragerea la sud de Dunăre întrucât „purta de grijile Dachiei ca un Moșnean, fiind născut și crescut în Dachia“ (HVR, p. 217). Sub raport etimologic, rădăcina moșredă statutul de Latium (Vlahie, Flachie) atribuit spațiului tracic în urma cuceririlor romane, ea reprezentând un echivalent al formei lat(in) care avea tot în latină varianta alodus „olat, provincie, feudă“, numai că în moșmiezul lichid (l/r) a fost omis, ca în lat. modus „măsură de cadastru, întindere de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca centru și adăugând la acesta Panonia, voievodatele extracarpatice, banatele, vlăhiile și celelalte spații care păstrează doar resturi sau amintiri de romanitate, identificăm contururile a ceea ce a mai rămas, la ieșirea din evul mediu, din spațiul supus romanizării de la Marea Tracică la Marea Baltică. Cronicarul moldovean Grigore Ureche, militând pentru independența voievodatelor extracarpatice, s-a aflat în imposibilitatea de a separa istoria Ardealului de istoria Uniei, drept care le consacră un capitol unic: Pentru Țara Ungurească de gios și Ardealul de sus vom
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Moșneni, Moșteni, Moșuni, Mușa, Mușata, Mușca, Oasele, Oaș, Osica, Osoi, Oșești, Uiasca, Uiești, Vasca, Vaslui, Vașcău, Văsoaia, Văsui, Veza, Visca, Visuia, Vișani, Vișeu, Vișina, Vișinari, Vișoi etc. Din etimonul latin a rezultat în română a (se) bucura, iar din cel tracic a (se) veseli. Hunii și ungurii, denumiri supraetnice Istoria constituirii limbilor în spațiul est european ne obligă să ținem seama de evoluția etnolingvistică traci > maghiari, în contextul comun al devenirilor traci > români, traci > slavi, tracii iliri > albanezi și pe fondul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
papă. Însă în această organizare statală populația războinică nou venită, cu structură lingvistică apropiată de cea a unei părți a autohtonilor, nu era altceva decât brațul armat al papalității contra ortodoxismului bizantin. Baza etnică autohtonă era cea evoluată din substratul tracic (alături de etniile tracoromană, traco-slavă, traco-iliro albaneză), substrat îndeaproape înrudit cu mediul ugro finic, scito-sarmatic și mongolo-tătaro-turcic din care s-au revărsat mai multe valuri migratoare. După imigrația pomenită vor urma cumanii, tătarii. Înainte de această dată, cronica vechilor ruși menționează două
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Moravie, este integrată în sfera latinității, slujitorii în limba slavă ai bisericii „fiind schingiuiți, vânduți ca robi și alungați”, sau chiar uciși (Olteanu și colect., p. 20). Timpul de nouă secole care s-a scurs de la cuceririle romanilor în spațiul tracic a avut ca rezultat, pe de o parte constituirea a trei structuri lingvistice indoeuropene, care sunt romanitatea orientală, albaneza și slava, iar pe de altă parte constituirea, pe baza limbii coiné a statului dacic, a limbii maghiare, limbă al cărei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este confirmată în antichitatea greacă de Ounnoi, iar în cea romană de Hunni, cuvinte care denumeau „lumea barbară” de pe un imens spațiu euro-asiatic. La câteva secole după cucerirea romană, termenii unii, hunii, Unia, Hunia, Panonia defineau reiterarea, în fostul spațiu tracic, a vechii forme de unitate statală, de data aceasta a unor noi grupări etnolingvistice care se structurau în urma romanizării. Organizarea unei mari unii la începutul secolului al V-lea, care acoperea proporțiile vechii Dacii, a constituit cadrul de consolidare a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lipsa lui n se explică prin fluxul vorbirii. Cu sufixul -dh/ th au rezultat forme ca wendi, wenedi, banat, bandă; germ. Bund „uniune, federație; legătură, maldăr, snop”. Același sufix este și în forma Huned( oara). În partea vestică a spațiului tracic sunt menționate uniuni de triburi numite wendes, venedes, veneti, care au dat numele Vienei, al Veneției. Plinius numește Enedi „populația Dalmației”, iar Eneti era „nume dat de către greci veneților”. În această serie de denumiri intră și anții (lat. Antae), care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a se aburca, vârcă etc. Dezvăluirea sensului supraetnic al cuvintelor alani, huni, anți, inzi, avari etc. simplifică istoria antică și medievală sub raportul structurilor etnolingvistice. În condițiile în care, după cuceririle romane, în primele cinci secole ale erei noastre, lumea tracică se coagula în noi structuri etnolingvistice, sau încerca să-și prelungească existența în vechea formulă lingvistică aglutinantă, puternic amenințată de sistemul flexionar, Unia, Hunia sau Ungaria, care prelungea în timp imperiul lui Burebista, nu putea atunci, și cu atât mai
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de sistemul flexionar, Unia, Hunia sau Ungaria, care prelungea în timp imperiul lui Burebista, nu putea atunci, și cu atât mai puțin mai târziu, să însemne altceva decât un conglomerat de etnii în formare, cu dialectele lor în devenire. Imperiul tracic fusese edificat ca replică la civilizația greco-romană, în contact direct cu aceasta. Pe ruinele lui s-au edificat romanitatea orientală, lumea slavă, lumea albaneză, limba maghiară. Dar imaginea vechii Unii sau Hunii, restrânse treptat la Un-garia și Pan-onia, rămâne reper
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu cățeaua Molda care s-a înecat la vânătoarea bourului într-un râu ce a căpătat numele Moldova în memoria cățelei, de unde și numele țării. Din cronica lui Ureche rezultă sau pot fi deduse și alte câteva chestiuni privind spațiul tracic și romanitatea orientală. 1) Vorbind despre numele Moldovei cronicarul afirmă că aceasta nu poate fi numită Sciția, cum „vor unii“, întrucât Sciția „cuprinde loc mult, nu numai al nostru, ci și Ardealul și Țara Muntenească, și câmpii peste Nistru, de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și câmpul peste Nistru până la apa Buhului și peste Dunăre, Misiile amândoao și o parte de Iliriia să fie fostŭ de Dachia” (p. 255). Aceste contururi merg spre cele și mai largi care au alcătuit Unia medievală în continuitatea imperiului tracic al lui Burebista. Întrevedem astfel unitatea și continuitatea lingvistică preindoeuropeană, aglutinantă, din jumătatea de est a Europei, pe care latinitatea și-a pus amprenta sistemului flexionar. c) El a simțit șubrezenia explicației etimologice date Moldovei, de la cățeaua Molda, întrucât a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Matei Corvin. Numai această postură i-ar fi permis lui Cantemir să devină un Titus Livius al românilor. Căci Unia > Hunia > Ungaria a constituit, în pofida tuturor prefacerilor și mișcărilor care s-au petrecut în ea, cadrul stabil în care spațiul tracic a devenit spațiul romanității orientale. Miron Costin fusese cu un pas înainte întrucât, scriind istoria românilor extracarpatici, el o completează pe aceasta cu Istoria de Crăia Ungurească a lui Laurențiu Toppletin de Mediaș. Limba română în viziunea lui D. Cantemir
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
latini din păturile lucrătoare, cărora li se atribuie romanizarea Daciei, și 2) faptul că limba română este, grosso modo, atât latină stricată cât și dacă stricată. Și fiindcă istoricii poloni considerau că slava, respectiv polona, are același substrat sarmatic (= scitic, tracic, dacic) cu româna, Cantemir îl acuză pe Sarnicki că „a dorit ca românii să fie de neamul său, adică de-o limbă cu dacii cei vechi, prea cutezant stricând tradițiunile vechilor autori, pe care le întoarce după gustul său” (HVR
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]