690 matches
-
sunt vii, deși nu o dată cad în verbiaj. Creator de atmosferă, D. are în vedere mai ales defectele politicianismului, așa cum se vădesc ele în lumea orașului. A scris și un roman, Vâltori (1958), subminat însă de inconsistență și de falsitatea tramei epice. A tradus, în colaborare, din scriitorii ruși L. Davâdov și Boris Galin. SCRIERI: Cum s-a despărțit tanti Veronica, Craiova, 1922; Filimon Hâncul, București, 1924; La hotarul dobrogean, Craiova, 1924; Surpriză, București, f.a.; Pacostea, București, 1924; Însăilări, Craiova, 1925
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286826_a_288155]
-
a Mântuitorului e găsit mort, în repetate rânduri, în diferite locuri din oraș, și, de fiecare dată, chiar îngropat, dar cadavrul dispare a treia zi; tocmai elucidarea acestor repetate decese și învieri constituie obiectul anchetei judiciare care organizează, în principiu, trama); filonul alchimic (reprezentat de partitura cocoșatului pitic Sadim); în fine, complotul ocult cu țintă propriu-zis politică, culminând în utopie negativă (în oraș se infiltrează insidios, apoi ajung să se înstăpânească în maniera regimurilor totalitare „militarizate”, ulterior să se războiască între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286227_a_287556]
-
1910) și douăsprezece Scenete și fantezii (1911). Inexpresive se dovedesc și nuvelele cu subiecte florentine, incluse într-un volum din 1907; din fuziunea a două romane, Comedia dragostei (1919) și Lulu (1920), s-a ivit Viața dublă (1929), proză cu tramă psihologică. Oarecare ecou au avut însă romanele Bizu (1932), Firu-n patru (1934), Mili (1936), Diana (1936) și Acord final (publicat fragmentar în „Revista Fundațiilor Regale”, în 1938 și 1939, editat în 1974), constituind ciclul Bizu. În căutarea unei serenități ideale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
lui Robin și Teribila spirală. Proza din Generoasele cercuri (1989) se înscrie și mai bine în acest program auctorial al unei scriituri hiperrealiste: un cadru scenic abia schițat, al unei lumi de periferie, industrializată abuziv, în care se ghicește univoc trama absurdă sau paradoxală care animă conștiințe oarbe uneori - un muncitor eșuat în viață din cauza unui incident din adolescență provoacă același tip de incident, în care victimă va fi de data aceasta un tânăr surprins în aceeași postură, așadar repetabilitate în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288727_a_290056]
-
nu trebuie să vedem la lucru un imaginar politic, care, departe de a nu juca decât un rol de parazit, contribuie la activarea, la regularizarea, chiar la realizarea formelor și scopurilor politicii? Țesătura de elemente raționale și neraționale constituie poate trama ireductibilă a reprezentărilor și credințelor politice, care se revelează, după un studiu, nici bună nici rea în sine, la drept vorbind neutră sau, și mai bine, ambivalentă, capabilă să producă efecte opuse, dintre cele mai bune, ca și dintre cele
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
de gen. Volumul conține piesa cea mai cunoscută a lui G., Cântecul libelungilor, fantezie poetizant-melancolică pe tema invaziei unor ființe ce par să aibă atributele unor divinități mitologice necanonice. Povestirile din această culegere fixează și detaliază mai coerent premisele unor trame narative, ordonate de regulă modular, în cheia impreciziei intenționate. Phreeria (1991) dovedește că prozatorul nu este pregătit pentru construcția amplă presupusă de un roman. Ticurile sale cele mai supărătoare (derivate lingvistice și semantice, nesiguranță și incoerență epică, poetizări necontrolate), asociate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287339_a_288668]
-
proiectate pur și simplu într-o temporalitate viitoare, adică întreținînd o relație măsurabilă temporal în raport cu actualitatea enunțării (T54, v. 1019). 3. Diegetizarea autonomă sau "enunțarea istorică" <4> În primul mod de narațiune-diegetizare <4>, ancorarea evenimentelor este nonactualizată. Aceasta înseamnă că trama temporală a evenimentelor este așezată la distanță față de situația de enunțare. Enunțul își creează propriile puncte de reper, interne lumii construite de text. În acest mod enunțiativ nonactualizat, originea referinței temporale trebuie căutată într-un deixis pe care-l putem
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
de factură fie romantică, fie realistă. Spre mare narează o idilă ce se încheie brusc, inexplicabil, altă poveste de dragoste are un final similar și colorit exotic (Noapte bună), iar Alessio e de asemenea o scriere cu ambianță exotică și tramă melodramatică. În două nuvele realiste, Conu Alecu Zăgănescu și Subprefectul, evoluează siluete prefigurând personaje din romanul Comăneștenilor: Alecu Zăgănescu, naiv, „milos până la risipă”, e înrudit nu numai cu Dinu Murguleț, ci și cu viitorul Pană Trăznea Sfântul al lui I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
mai larg și neuniform, confluează formând ‘’ lacuri’’ sanguine, au pereții discontinui, la formarea pereților participând și celula reticulată, ceea ce face ca, între stromă și componenta vasculară să fie o strânsă legătură. Se poate descrie chiar o structură unică numită tramă conjunctivo - vasculară. § componenta celulară (parenchim medular) - este formată din celulele seriilor medulare: eritrocitară, granulocitară, megacariocitară, ele având o serie de particularități. Astfel, eritroblaștii se găsesc sub formă de ‘’cuiburi’’ sau ‘’insule eritroblastice’’ (în centru un macrofag care hrănește cu fier
MODIFICĂRI HEMATOLOGICE ŞI BIOCHIMICE ÎN MIELOMUL MULTIPLU (PLASMOCITOM – BOALA KAHLER-RUSTITZKI) by MIHAI BULARDA MOROZAN () [Corola-publishinghouse/Science/91824_a_107353]
-
scena istoriei într‑un anumit moment de la sfârșitul veacurilor (deși o atare credință revine în fiecare moment de criză). El este conceput mai curând sub forma unei energii difuze și insidioase care se impregnează încă de pe acum, încet‑încet, în trama existenței noastre. Unii îl identifică cu progresul tehnologic și cu dezvoltarea „nesăbuită” a științei; alții, cu individualismul și pragmatismul modului de viață contemporan; alții, în fine, cu secularismul generalizat al epocii noastre. Astfel, aproape toate fațetele modernității devin manifestări ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Aduersus haereses. Limita superioară pe care am stabilit‑o demersului nostru este reprezentată de textele anticristologice ale lui Theodoret, care identifică toate tradițiile existente până la el. Cea mai importantă inovație medievală - la sfârșitul secolului al VII‑lea - este introducerea în trama eshatologică a figurii ultimului împărat roman depunându‑și coroana pe crucea de pe Golgota. În plus, având în vedere că lucrarea urmează un traseu esențial analitic, fără a pierde însă din vedere aspectul fundamental al sintezei, perioada circumscrisă nu poate depăși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o idee anume, ci să îi îndepărteze de o alta. Intenția sa este de a induce cititorilor‑auditori confuzia, incertitudinea, îndoiala în privința celei de‑a doua veniri a Mântuitorului. El reușește acest lucru construind un scenariu coerent în a cărui tramă sunt prinse câteva personaje simbolice, care nu au un referent precis: „omul fără de lege”, „fiul pierzării”, „cel nelegiuit/impios” și mai ales 6∀ϑΞΠΤ<‑ul. Spre deosebire de textul de la Marcu, 13, unde profeții mincinoși sunt prezentați ca dușmani ai creștinilor, textul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Irineu respinge viziunea pandemonică a lui Iustin, de care am vorbit deja. Pentru el, cosmosul nu se află sub stăpânirea diavolului, ci a lui Dumnezeu, cel ce rânduiește împărații și supraveghează îndeaproape acțiunile lor. Răul se strecoară totuși furiș în trama divină și, dacă nu o poate destrăma complet, poate cel puțin să‑i încurce ițele. El își atribuie titlul de „stăpân al lumii” în fiecare dintre cele trei momente menționate. La rândul său, Anticristul, „purtând în sine toată puterea diavolului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Mică. Lectura sa publică a fost în cele din urmă acceptată cu condiția, se pare, ca ea să fie interpretată alegoric, după modelul alexandrin. Din aceste motive, Irineu consideră necesar să își ia toate precauțiile înainte de a introduce textul în trama argumentării sale. În consecință, nu întâmplător între citatele de la Daniel și cele din Apocalipsă se află cuvintele lui Pavel și mai ales ale lui Isus însuși, autorități evanghelice incontestabile. Irineu subliniază caracterul cristologic al vedeniilor lui Daniel, lăsând deoparte diferențele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exemplul lui Isus și al apostolilor, cei care au credință adevărată reușesc să învie efectiv pe cei morți. Pe de altă parte, aceste învieri nu se pot produce decât în împrejurări excepționale. Minunea reprezintă o țâșnire a tainei dumnezeirii în trama cotidianului, o descoperire la lumina zilei a acelui mysterium tremendum et fascinans. Prin concepția lor, ereticii banalizează acest fapt extraordinar, transformându‑l în simplu „exercițiu spiritual” pe care fiecare ar putea și ar trebui să‑l practice în particular. Căci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
teoria Logosului ca vector integrator, a cărui manifestare este spirituală, în cazul profeților veterotestamentari, sau materială, în Întrupare. Misiunea exegetului se reduce la reperarea și ordonarea pasajelor din Scripturi care au legătură evidentă cu venirea Anticristului. Fiind cel care structurează trama hermeneutică a discursului pe baza materiei prime oferite de textele sfinte, exegetul are permanent grija de a nu interveni la nivelul conținutului propriu‑zis. Dumnezeu se descoperă pe sine acolo unde dorește și cum dorește. Tratatul va lua în discuție
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lor, care închide în sine „germenii” perisabilității. Cele patru structuri politice pe care le‑a cunoscut istoria nu sunt decât încarnări imperfecte, caricaturi efemere ale unei realități sacralizate, aparținând unei ordini ontologice superioare. În același timp, aceste patru imperii configurează trama unei istorii înlăuntrul căreia s‑a petrecut evenimentul unic al Întrupării. Tocmai din acest motiv, Hipolit evită să proclame caracterul în întregime diabolic al instituțiilor umane, în general, și al puterilor politice, în special. Intenția spuselor sale nu este de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
simplu martor al mitului întoarcerii lui Nero, ci că el a contribuit la acreditarea acestuia în Occident”. „Apocalipsa după Commodian” Legenda neroniană apare de asemenea în operele lui Commodian, Carmen apologeticum și Institutiones, având o deosebită importanță, fiind integrată în trama scenariului anticristologic. „Commodian, scrie Antonio Salvatore, editorul său italian, este poate cel mai enigmatic și problematic scriitor al Antichității creștine.” Într‑adevăr, nu există nici o informație sigură în legătură cu viața și opera sa. Cronologia oscilează între secolele al III‑lea și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de ani a „poporului ascuns”. Va fi aruncat, împreună cu profetul său mincinos, în „iezerul de foc”, așa cum precizează Apocalipsa 19,20. Dar, dacă lucrurile stau în felul acesta, ce sens ar putea avea introducerea legendei lui Nero („anticristul” păgân) în trama anticristologică? Mai întâi, trebuie spus că din legenda în cauză, Commodian reține doar câteva elemente, utile discursului său, ca, de pildă, caracterul tiranic și atitudinea anticreștină. Imoralitatea, cabotinajul și desfrâul sunt intenționat lăsate deoparte. Nero devine un personaj disuasiv pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
deci nu pot sensibiliza un public păgân, lipsit de cultură biblică - sunt deliberat îndepărtare. O altă schimbare semnificativă, în raport cu Commodian: legenda lui Nero rediuiuus constituie o paranteză. Am remarcat deja că legenda în cauză a fost introdusă de Victorin în trama eshatologică cu scopul clar de a legitima dubla identitate a tiranului eshatologic, aceea de conducător al unui imperiu păgân și de iudeu. Commodian reia legenda și îi conferă o nouă semnificație. În concepția sa, Nero îndeplinește funcția metaforică de Anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
obișnuiți, ales la un moment dat de Dumnezeu pentru a îndeplini o misiune sfântă. „Cristosul” propovăduit de aceste mișcări este tocmai Anticristul care apare în De consummatione. Acest aspect polemic, vizând anumite grupuri eretice s‑a adăugat, probabil, mai târziu tramei inițiale a mitului, reprezentată de scenariul lui Hipolit. Un alt aspect inedit este prezența lui Ioan Teologul, un al treilea profet, alături de Ilie și Enoh. Ucenicul preaiubit al Mântuitorului este cooptat în grupul martorilor a căror activitate kerygmatică va preceda
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Prima variantă a tratatului despre Αnticrist nu cuprindea decât foarte puține referiri la autorii păgâni, fiind redactată din perspectiva „alor noștri”, adică a scriitorilor creștini care s‑au ocupat deja de acest subiect. În momentul în care îl introduce în trama comentariului, Ieronim îl îmbogățește cu o cantitate însemnată de informații preluate din cartea lui Porfiriu, precum și cu alte istorii păgâne sau tradiții iudaice. Într‑adevăr, unele manuscrise ale Com. Dan. conțin versiunea dezvoltată, altele versiunea scurtă, fără referire la Porfiriu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
probabil, în ziua de marți din Săptămâna Mare. Comentariul reia trei dintre temele epistolei ioanice: 1) opoziția întuneric‑lumină; 2) dragostea față de frați (inclusiv față de frații schismatici); 3) autenticitatea credinței (opoziția omul lăuntric/omul din afară, cuvânt/ faptă). Regăsim în trama comentariului numeroase teme cu caracter diferit, de la manifestarea credinței, până la iubirea absolută. Contextul istoric este profund marcat de tensiunea dintre catolici și donatiști. Adesea, predicatorul face aluzie la situația existentă, îndemnându‑și credincioșii să conștientizeze și să încerce să remedieze
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a celor renăscuți la viață printr-o sângeroasă revoluție, după aproape cincizeci de ani de nelegiuri în tărâmul roșu și negru al strâmbătății? Nu fuseseră scrise în cartea exodului nostru lăuntric niște făgăduințe aproape de împlinire? Nu era oare aceasta chiar trama teologică a atâtor vieți pustiite 1? Aveam șaisprezece ani când am citit Noul Testament, apăsat de rușine și de bucuria unei descoperiri ce urma să fie trainică. Vedeam că Hristosul - Cel pierdut, iar apoi aflat - este Domnul vieții și al morții
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
însă imaginile nu le amintesc pe acelea din volumele anterioare ori chiar pe ale altor poeți. Pe de altă parte, eufonia, răspunzând negreșit unei nevoi mnemotehnice, sfârșește prin a deveni mecanică. Aceeași cauză a impus, probabil, și recursul masiv la trama epică. Aproape impecabile în construcție, aducând eroi memorabili, baladele cuprinse în volum (Fata din Heliodaur, Zora, Dolores, Baldovin și Miralina ș.a.) aparțin unei alte vârste a literaturii române. Propria vrere și destinul au făcut ca, în ciuda talentului, C. să nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]