1,422 matches
-
cu spasm și sudoare. Lacrimile corpului, care luptă în nesomn cu durerea facerii creației: Ziua vine ca o dreptate făcută pământului. / Flori peste fire de mari / îmi luminează din larg - / aureole pierdute pe câmp de sfinții trecutului. Destinul îți sapă tranșeele și ți le astupă de multe ori când ai nevoia de a te apăra, de a te simți protejat. Devii un dramatic când cauți să spargi zidurile care îți mărginesc fiindul și baierele se întind la fiecare forțare la ceea ce
STAFIIZAREA EGOULUI ŞI DEMITIZAREA NEFIINDULUI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360824_a_362153]
-
său, când l-a găsit într-o nopate întunecată, în care stelele și luna uitaseră să apară, tremurând ca varga. Zicea el, că, dacă va număra cu voce tare, fiarele n-or să se apropie. Ultima dată numărase acolo, în tranșee, când șuieratul obuzelor și gloanțelorîi purta prin clipe de groază. - Cinci... șase... șapte... Teama ce o simțea acum nu cunoștea cifrele sau nu voia să le audă. Ea creștea, creștea, creștea, cu aceeași repeziciune cu care mâinile apucau știuleții și
DESTIN ( TITLU PROVIZORIU, VOLUM ÎN LUCRU) de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1141 din 14 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364101_a_365430]
-
mângâietoare Zidesc în versul meu destine. În floarea ta cotropitoare Îmi aflu clipa-n bucurie, Luceafărului du-i scrisoare De dragoste și veșnicie. DOR NEÎMPLINIT Marea se zbate prin maree, Soarele-și scaldă al său chip, Și oamenii ca prin tranșee Se-ntind pe plaje cu nisip. A fost să fim vecini cu ea, Așa au hărăzit profeții, Iar valul ce i se spărgea De-atunci își caută poeții. La mii de musafiri zâmbește, Prin voia lor le dă iubirea, Dar
GRUPAJ POETIC DEDICAT LUCEAFĂRULUI de VIRGINIA VINI POPESCU în ediţia nr. 2207 din 15 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368449_a_369778]
-
Și s-o reverse apoi spre mine./ E tot ce-i cer”/ (Poemul ”Mama”, din volumul ”Spiralele adolescenței” Timpul, marele Mister al existenței noastre, cel care ne aduce pe lume, cel care ne dăruiește iubirea, cel care sapă în noi tranșeele melancoliei, și ne fărâmițează viața în clipe de aur, are culoare albastră. Pe treptele lui devenim îngeri, suntem contopire și despărțire a spiritului de trup, înaintând și deschizând zarea cunoașterii. Iar Ochii eului poetic transcend realitatea pentru a surprinde mirificele
REGĂSIREA PURITĂŢII ŞI ILUMINAREA DINĂUNTRU A COSMOSULUI POETIC de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 1512 din 20 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368467_a_369796]
-
muncitori, oameni simpli și fără pământ ca „chiaburii exploatatori” și alte alea... „Războiul rece” era la început („toiul” îl a atinge la începutul și mijlocul deceniului 9 al secolului trecut), se conturau cu grijă și diplomație frontierele, blocurile și alianțele, tranșeele, arsenalele convenționale ca și ale celor de distrugere în masă. Neîncrederea reciprocă dintre indivizi, grupuri socio-profesionale era atitudinea-pavăză față de orice încercare de „spionită” și care întindea capcane prietenilor, celor de lângă tine și chiar din familie, deci „ochii mari cât cepele
BONGOLA, BONGO-CHA-CHA-CHA CU... CÂNTEC ! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 201 din 20 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366822_a_368151]
-
puterile judecății, răscolește și înfierbântă simțurile pentru a găsi începutul unor dumireli care să ne redea linștea, să împace distorsiunile și contrarietățile într-o logică accesibilă nouă oamenilor și în măsură să grăbească concilierea într-o unică „îmbrățișare” deasupra oricăror tranșee! Firește, până la pronunțarea deciziei supreme a Instanței divine! Facem această solemnă invitație cititorului, din perspectiva condiției noastre comune de simpli muritori și locuitori ai Cetății. Să înșirăm deci întrebările, fără pretenția unei ordini sau cronologii anume, fără o orânduială aparte
ESEU DESPRE PUTERE (I) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366891_a_368220]
-
din viață și îmbrăcat în aura unei relatări persuasive. Spectacolul este mereu același: când alb-suav, când negru-profund, însă ubicuu „postat” sub „sabia lui Damocles” a ternului trăirii și dramei, iluminat însă de speranță, ca ultimă redută în bătălia dată în tranșeele vieții. Cândva... în amurg are ca temă abuzurile săvârșite într-o familie care trăiește după propriile-i norme morale și sociale. Copiii sunt „educați” în spiritul „democraticei” libertăți, fără constrângeri ori porniri etice și, deseori, lipsită de scrupul. Libertatea este
NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – 27 FEBRUARIE 2016 de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1884 din 27 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367666_a_368995]
-
iar când i-am spus că mai are încă două fete, să-l fi văzut Miroane ce față a făcut. Parcă i-am turnat o oală cu opăreală pe el. A rupt-o spre casă de parcă îl urmăreau muscalii prin tranșee ca pe voi la Cotul Donului. Începură să râdă amândoi în timp ce se pregăteau de culcare. Nicolae a mai fost și altă dată oaspetele baciului, așa că era învățat cu viața de la stână. Nici acum nu avea de gând să plece până la
BACIUL MIRON de STAN VIRGIL în ediţia nr. 184 din 03 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367042_a_368371]
-
un simplu fiu de muntean care își cosea fâneața sau își cultiva puținul pământ deținut printre dealuri sau coline. Războiul i-a adus iar împreună. Când rușii au declanșat atacul în noiembrie 1942, la Cotul Donului, Miron se afla în tranșee în linia întâi. Parcă s-a declanșat prăpădul. Armata română, deja decimată și fără echipament de luptă antitanc, a devenit o apărare mai mult formală. Degeaba comandanții Armatei a 3 a au cerut nemților ajutoare și o reînarmare corespunzătoare, că
BACIUL MIRON de STAN VIRGIL în ediţia nr. 184 din 03 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367042_a_368371]
-
o poezie de consum, de mimare a sentimentelor, în vederea obținerii unui succes facil. Creația ei este rodul simțirii autentice. « Mă-ntrebi de ce nu scriu/ versuri care să/ abunde de bucurie.../ Fiindcă tot optimismul/ mi-l declanșez- ca niște proiectile,/ din tranșeele vieții,/ să ating insensibilitatea/ celor insensibili./ Leg atâtea răni lăuntrice,/ ca o soră de caritate,/ încat n-am timp/ să-mi vindec rana mea./ Și odată cu sângele din ea/ mă scurg și eu/ pe o foaie de hârtie.” (“Mă-ntrebi
PERPENDICULARA PE UN COLT DE NEMURIRE DE ADINA SAS-SIMONIAK de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 160 din 09 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367183_a_368512]
-
perpendiculare.” “Sfântul Său Sânge” „Cred că Biserica trebuie să fie o torță în lumea de întuneric și păcat în care trăim, iar creștinii sunt chemați să iasă dintre zidurile ei frumoase, cu scaune confortabile și să meargă în lume, în tranșee, acolo unde se moare, acolo unde este durere și deznădejde”, se confesează poeta. Tot ea, spune în continuare: “Menirea Bisericii rămâne aceea de a fi un spital pentru cei suferinzi, un loc în care Duhul mângâie, leagă rănile și ridică
PERPENDICULARA PE UN COLT DE NEMURIRE DE ADINA SAS-SIMONIAK de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 160 din 09 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367183_a_368512]
-
fratricid din al șaptelea deceniu al secolului al XIX-lea. Pe pereți sunt întinse portrete și fotografii, montaje grafice și chiar fotografice de pe câmpurile de luptă, topografii strategice, diorame tematice, iar pe pardoseală machete cu ostași în miniatură ascunși în tranșee, cazemate prevăzute cu turnuri de veghere, apoi niște soldați prinși într-o ambuscadă a inamicului, îmbrăcați înadins în uniforme adecvate “capitulării”, făcute și aduse din statele confederației antiunioniste mari producătoare de plante textile, toate obținute din lemn sau materiale sintetice
GOLDEN GATE ŞI COYOŢII OCEANULUI de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 178 din 27 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367254_a_368583]
-
un record vagant pels jardins del Paradís. P.S.: Nu mai sunt Adam! De ce mi-e dor de pasul cândva Rătăcit prin livezile Paradisului? De ce simt gustul mărului pătat De gânduri plimbate-n întuneric, Mușcat sub privirile îngerilor Parcă adormiți în tranșeele dintre ceruri? Așa s-a nascut culoarea păcatului Între buzele tale ce șopteau amăgirea. De ce mi-e dor de goliciunea trupului tău Ce doar visul mi-l schițează frânt Noapte de noapte, ca o pedeapsă dulce Pentru neascultare? Unde este
NU MAI SUNT ADAM!” DE GABRIEL DRAGNEA ÎN TRADUCEREA POETULUI SPANIOL PERE BESSO de GABRIEL DRAGNEA în ediţia nr. 900 din 18 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363698_a_365027]
-
Că, nu cu mult timp în urmă, ținusem o conferință în amfiteatrul școlii, în prezența profesorilor și a elevilor în care, între altele, relatasem despre mersul activităților pe front într-o anumită perioadă, luptele care aveau loc și allele specifice tranșeelor. De asemenea, i-am spus despre convorbirea mea cu profesorul Mahu, în cancelaria școlii, i-am vorbit cu sinceritate (părea că o inspiră!) despre constatările făcute de mine pe front, previzuni personale sau de grup ale celor implicați în lupte
INVITAT LA COOPERRATIVA...VIGILENŢEI DE PARTID ŞI DE STAT ! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364733_a_366062]
-
așa cum s-au petrecut. Miracol? Dar povestea e adevărată. Ajunul Crăciunului, din anul 1914. Trecuseră doar cinci luni de lupte și atacuri zadarnice de la declanșarea războiului și se pierduse aproape un milion de vieți omenești. Speranța că acest război al tranșeelor se va termina repede și că soldații vor putea face Crăciunul împreună cu familiile a fost înlocuită, treptat, cu deznădejdea. Traiul îngrozitor de aspru al soldaților le scăzuse moralul. Tranșeele pline de noroi, de excremente și de trupurile camarazilor morți, de șobolani
NIMIC NOU PE FRONTURILE TERREI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1806 din 11 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/349580_a_350909]
-
pierduse aproape un milion de vieți omenești. Speranța că acest război al tranșeelor se va termina repede și că soldații vor putea face Crăciunul împreună cu familiile a fost înlocuită, treptat, cu deznădejdea. Traiul îngrozitor de aspru al soldaților le scăzuse moralul. Tranșeele pline de noroi, de excremente și de trupurile camarazilor morți, de șobolani care colcăiau, răspândind boli, infestând mâncarea, apoi febra tifoidă, holera și dizenteria făcând ravagii, vremea ploioasă și frigul pătrunzând până în oase - erau tot atat de necruțători inamici ca cei din
NIMIC NOU PE FRONTURILE TERREI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1806 din 11 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/349580_a_350909]
-
pline de noroi, de excremente și de trupurile camarazilor morți, de șobolani care colcăiau, răspândind boli, infestând mâncarea, apoi febra tifoidă, holera și dizenteria făcând ravagii, vremea ploioasă și frigul pătrunzând până în oase - erau tot atat de necruțători inamici ca cei din tranșeele de vizavi. Acolo, pe „frontul de Vest”, fiecare clipă era trăită ca și cum ar fi fost ultima, fiecare tânăr învăța, în școlile tragice ale existenței, că viața nu e joc amuzant, ci un joc cu moartea. O nouă lecție li se
NIMIC NOU PE FRONTURILE TERREI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1806 din 11 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/349580_a_350909]
-
moralului, soldaților li se trimiteau pe front pachete cu îmbrăcăminte călduroasă, alimente, băuturi, țigări... In Ajunul Crăciunului, germanii au primit brăduleți împodobiți, în care erau agățate lampioane de hârtie. Trupele germane și cele franco-britanice erau așezate față în față, în tranșee atât de apropiate, la numai două-trei sute de metri, încât își auzeau chiar vocile. Ajunul Crăciunului. Nașterea Domnului aducea „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!" Și pe terra noastră - creștină! - război. Atunci
NIMIC NOU PE FRONTURILE TERREI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1806 din 11 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/349580_a_350909]
-
spre lumina lor interioară, acolo unde pot să se redescopere pe ei înșiși, în zone ale sufletului conștientizate mai rar sau mai puțin¬? Și tocmai atunci, când Nașterea Domnului ia amploarea unui act cosmic, germanii au pus brazi împodobiți pe deasupra tranșeelor. Privindu-și imitațiile de podoabe din pom - simple lampioane de hârtie - soldații s-au simțit dintr-odată cuprinși de febra Sărbatorii Păcii și au început să cânte „Stille Nacht, Heilige Nacht”, „O Tannenbaum”. Uneori se deslușea câte o voce mai
NIMIC NOU PE FRONTURILE TERREI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1806 din 11 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/349580_a_350909]
-
Stille Nacht, Heilige Nacht”, „O Tannenbaum”. Uneori se deslușea câte o voce mai vajnică, transmițând urarea de sărbători fericite părții adverse. Și acest proces tainic, prin care Dumnezeu își revarsă iubirea asupra tuturor fiilor săi, s-a transmis și în tranșeele britano-franceze. Au prins a se auzi cântece de pe cealaltă parte a frontului, în alte limbi, dar în același spirit al păcii, al iertării, al împăcării, al armoniei de care toți simțeau o firească nevoie. A urmat un moment absolut răvășitor
NIMIC NOU PE FRONTURILE TERREI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1806 din 11 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/349580_a_350909]
-
o încleștare devastatoare. Superiorii află de acest „Armistițiu” tacit și rămân încremeniți. Generalii sunt nevoiți să vină în prima linie și să ordone deschiderea focului sub amenințarea execuției pentru trădare. Inevitabil, ambele părți au fost obligate să se întoarcă în tranșee. Mă întreb și azi cu ce inimă mai puteau să tragă în cei pe care cu puțin timp înainte îi îmbrățișaseră ca pe buni prieteni? „La 8.30 am tras trei gloanțe în aer și am pus steagul pe care
NIMIC NOU PE FRONTURILE TERREI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1806 din 11 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/349580_a_350909]
-
îmbrățișaseră ca pe buni prieteni? „La 8.30 am tras trei gloanțe în aer și am pus steagul pe care scria pe parapet. Un german a pus un steag pe care scria . Ne-am salutat și ne-am întors în tranșee. El a tras două gloanțe în aer și războiul începuse", își amintea căpitanul britanic Charles „Buffalo Bill" Stockwell. Superiorii au ținut în secret această întâmplare, pentru a nu tulbura opinia publică, dar scrisorile și fragmentele de jurnal ale soldaților au
NIMIC NOU PE FRONTURILE TERREI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1806 din 11 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/349580_a_350909]
-
de omenie și de iubire creștină dată de bărbații Europei. Faptul s-a produs. S-au spus și s-au comentat multe. Și totuși, mă întreb: dar dacă acea unică miraculoasă clipă ar fi oprit măcelul? Dar dacă forțele din tranșee - bărbați încă tineri și nepervertiți - s-ar fi unit în spiritul iubirii christice și ar fi tălmăcit până la capăt ridicolul lumii în care nu se ucid între ele numai imperii sau credințe diferite, ci și fiii aceleiași cruci? Dar dacă
NIMIC NOU PE FRONTURILE TERREI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1806 din 11 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/349580_a_350909]
-
ar fi unit în spiritul iubirii christice și ar fi tălmăcit până la capăt ridicolul lumii în care nu se ucid între ele numai imperii sau credințe diferite, ci și fiii aceleiași cruci? Dar dacă scânteia de lumină iscată din mocirla tranșeelor ar fi învins atotputernicia Intunericului? Și dacă timpul, clipa aceea în superbia ei s-ar fi mărit, Armistițiul ar fi continuat nu numai pentru a nu strica simbolul Crăciunului, ci și pentru a schimba rostul războiului - al tuturor războaielor -, pentru
NIMIC NOU PE FRONTURILE TERREI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1806 din 11 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/349580_a_350909]
-
se poate de strâns și nu vede în români indivizi, ci personae. Este greu de clasificat în categorii (și registre ori compartimente) culturale omul și fenomenul Dan Puric. Și aceasta deoarece Cultura nu mai există decât sub formă de “nișe”; tranșee obturate, ce nu comunică nici între ele, nici cu oamenii, deveniți “ținte” (“targets”). Iar formele de cultură sunt “produse”, întocmai ca telefoanele mobile și pasta de dinții (ori detergenții și înnălbitoarele de rufe). Dan Puric sfidează (ignoră și contestă) atomizarea
DESPRE NEAM ŞI DEMNITATE ÎN VIZIUNEA LUI DAN PURIC P. I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 306 din 02 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348977_a_350306]