378 matches
-
aplică în cazul pasivelor și al construcțiilor medii la nivel sintactic funcționează la nivel lexical pentru formarea ergativelor (apud Matsuzaki 2001: 115). Alexiadou și Anagnostopoulou (2004: 116−118) arată că morfologia proiecției Voice este asociată cu detranzitivizarea în alternanțele de tranzitivitate (cum este și alternanța cauzativă). În greacă, anticauzativele sunt formate pe baza vDEVENI/ REZULTAT, care încorporează un grup adjectival, un VoiceP sau o construcție posesivă. În multe limbi, morfologia asociată cu detranzitivizarea este prezentă la membrul intranzitiv al alternanței; această
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o semantică explicită a acestei clase de verbe din limba italiană și să analizeze consecințele sintactice ale aplicării analizei sale. Punctul de pornire îl constituie observația că noțiunea de "argument opțional", folosită în multe studii pentru a explica variațiile de tranzitivitate (de tipul: verbul tranzitiv affondare 'a scufunda' are un rol extern opțional, deci perechea sa intranzitivă va fi inacuzativă; verbul mangiare 'a mânca' are un rol intern opțional, deci perechea lui intranzitivă va fi inergativă) este puțin înțeleasă și insuficientă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ca predicate inergative, pe când verbele corespunzătoare funcționează ca predicate inacuzative. Prin urmare, adjectivul și verbul au structuri argumentale diferite, apartenența la clasa verbului sau la clasa adjectivului nefiind un simplu fapt de morfologie flexionară. Cinque arată că alternanțelor verbale de tranzitivitate, de tipul (a) le corespunde un fenomen asemănător, sistematic, în domeniul adjectival (b): (a) Il capitano affondò la nave ' Căpitanul a scufundat vasul' La nave affondò ' Vasul s-a scufundat' (b) Gianni è certo/sicuro [che verrò] 'Gianni e sigur
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
aplicarea acestor teorii are rezultate convergente, diferit fiind accentul pus pe una sau pe alta dintre laturile fenomenului inacuzativității. Un subiect controversat în lingvistica actuală îl constituie alternanța cauzativă, discutată în secțiunea 5. în contextul mai larg al alternanțelor de tranzitivitate. După trecerea în revistă a problemelor terminologice și conceptuale, am prezentat diferitele explicații care au fost oferite pentru existența acestui fenomen, dintre care niciuna nu pare să se potrivească perfect la situația din limba română, în care nici schimbarea de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pasiv este predicativ. 3.1. Pentru fenomenul selecției auxiliarului au fost formulate mai multe explicații. Wilmet (1998: 322−323) este de părere că alegerea auxiliarului avoir 'a avea' sau être 'a fi' în franceză este legată de topicalizare și de tranzitivitate; verbele tranzitive active selectează întotdeauna avoir. Borer (1994: 26) observă că selecția auxiliarului nu e sensibilă la telicitate/agentivitate, ci la prezența unui nominal obiect. Van Valin (1990, apud Mackenzie 2006: 118) a formulat următoarea generalizare pentru italiană: Selecția auxiliarului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
avea' este selectat atunci când predicatul intranzitiv nu are niciuna dintre proprietățile D, T, St. Reanalizând aceste propuneri, Mackenzie (2006: 140−141) arată că morfologia participială nu blochează externalizarea rolului tematic al subiectului. Selecția auxiliarului 'a fi' nu este legată de tranzitivitate, ci de verbele al căror participiu exprimă o stare rezultativă. Mackenzie (2006: 141) subliniază că posibilitatea selecției ambelor auxiliare de către același verb este motivată aspectual. Mackenzie (2006: 142) arată că, în limbile iberoromanice, unde 'a fi' era selectat fără o
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Comportamentul atipic al verbului a avea a fost remarcat și în studii românești de tip istoric - Graur (1960) - și de tip sintactic - Pană Dindelegan (2003: 106; și 2008a [2005a]: 345), care îl așază pe a avea pe prima treaptă de tranzitivitate slabă, pentru că acceptă testul dublării complementului direct (O am pe bunica la mine), dar nu și testul pasivizării (*Bunica este avută la mine). Niculescu (2008: 234) arată că verbul a avea < lat. habeo, -ere provine dintr-o rădăcină indo-europeană *ghabh
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
română Premisele teoretice de la care pornește analiza sintactico-semantică a verbului a avea din limba română sunt: (a) a avea este un verb pseudotranzitiv, de stare, iar subiectul său nu este Agent (Benveniste 1966a); (b) a avea este un verb cu tranzitivitate slabă, pentru că nu acceptă pasivizarea (Pană Dindelegan 2003, GALR I). Ca și în cazul verbului a fi, cele 53 de exemple oferă o imagine eterogenă a valorilor și a utilizării verbului a avea. Asemănarea dintre a fi și a avea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și alte soluții, dintre care unele divergente): existența unei relații transparente între funcționarea sistemelor lingvistice ergative și cea a verbelor ergative din limbile acuzative și stabilirea unor corespondențe terminologice și conceptuale între acestea; relevanța relativă a conceptelor precum subiect și tranzitivitate pentru limbile ergative; formularea unei definiții operaționale, potrivite pentru română, a clasei verbelor inacuzative; reinterpretarea absenței unor teste sintactice pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative din limba română: în română, aceste teste nu funcționează nu pentru că limba nu este sensibilă la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbi care au atât caracteristici ergative, cât și acuzative (partiții morfologice acuzativ/ergativ, limbi cu pivot mixt); statutul special al pasivului din limbile ergative și al antipasivului din limbile acuzative, statutul ambiguu al Cazului ergativ; relativitatea noțiunilor de subiect și tranzitivitate în limbile ergative, subclase de verbe care pot avea atât comportament inacuzativ, cât și inergativ, în funcție de context; teste sintactice a căror funcționare caracterizează numai anumite subclase de verbe etc. Astfel, ergativitatea/inacuzativitatea apare ca un fenomen foarte complex, diferit într-
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inacuzativitatea apare ca un fenomen foarte complex, diferit într-o anumită măsură de la o limbă la alta, un teren de cercetare de multe ori alunecos, pentru că multe dintre componentele sale sunt "la limită", așa cum sunt și verbele inacuzative pe scara tranzitivității. Anexa 1 LIMBI ERGATIVE Această secțiune nu conține un inventar complet al limbilor (și al dialectelor) ergative (sau al celor în care există anumite manifestări ale ergativității) vorbite pe glob. El ilustrează numai, cu exemplele identificate în bibliografie, diversitatea fenomenului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
semantica grupurilor nominale. HALKOMELEM Limbă din familia salish, vorbită în Canada (Columbia Britanică) și în SUA (nordul Washingtonului). Circa 200 de vorbitori, dintre care, în 2000, numai 12 nativi. Limbă cu ergativitate derivată, nu primitivă. Proprietățile ergative derivă din sintaxa tranzitivității și din distribuția morfemelor de acord. Verbul se acordă numai cu subiectul tranzitiv, nu și cu cel intranzitiv. Partiție determinată de persoană: pronumele de persoanele 1 și 2 urmează tiparul nominativ−acuzativ, adică verbul se acordă cu subiectul indiferent dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și O. La singular, ergativul și absolutivul diferă: primul este marcat cu sufix, al doilea este nemarcat. Absolutivul și ergativul, argumentele principale, se acordă cu verbul, cu excepția infinitivului. Cazul genitiv este omonim cu ergativul. În propozițiile indicative, verbul marchează regulat tranzitivitatea. Există numeroase procese de detranzitivizare. Morfologia acordului este de tip acuzativ. Ergativitatea își are originea în construcția participială pasivă și posesivă. Ergativul este folosit și pentru exprimarea posesiei. Pivot sintactic S/A și S/ O. În cazul coordonării, nominalul în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în absolutiv), iar nominalul în ergativ poate fi omis. Argumentul în absolutiv al unui verb tranzitiv poate trece în cazul modalis (instrumental, comitativ, acuzativ, secundar) prin antipasivizare. Ergativul poate deveni ablativ prin pasivizare. Terminațiile de persoanele 3 și 4 disting tranzitivitatea verbului la infinitiv. Topică liberă. Nu există conjuncții subordonatoare, pronume relative, nici fenomenul deplasării particulelor interogative. INUKTITUT Una dintre cele patru varietăți ale limbii INUIT, varietate vorbită în estul Arcticii. Cazul absolutiv este atribuit obligatoriu, dar fiind o limbă pro-drop
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
există două tipuri de construcții tranzitive, a căror folosire este condiționată discursiv: o construcție de tip A, în care pivotul (topic gramaticalizat) este argumentul A, și o construcție de tip O, în care pivotul este O. Nu există variație de tranzitivitate. Un nume principal (A, O, S) nu poate repeta informația de persoană, care este codată obligatoriu de predicat. JÊ (GE) Limbă (familie de limbi) indigenă din Brazilia. 20 000 de vorbitori. Partiție foarte complicată. Se pare că ergativul provine din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acord. Subiectul primește cazul nominativ, obiectul direct, cazul ergativ/narativ, iar obiectul indirect, cazul dativ. Pe lângă acestea, mai există următoarele cazuri: instrumental, adverbial, genitiv, vocativ. Pronumele personale nu variază după caz. Terminațiile cazuale marchează: proprietăți sintactice ale numelui, clase de tranzitivitate, apartenența la unul dintre cele trei subsisteme temporale (perfect, prezent și aorist). Subiectul verbelor atelice intranzitive este marcat cazual diferit de subiectul celorlalte intranzitive. Sistemul acordului verbal este de tip acuzativ. Prefixul verbal se acordă în persoană și număr cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu limba înrudită TIRIYÓ. KAURAREG Limbă australiană înrudită cu KALAW LAGAW YA. KAVALAN Limbă austroneziană din grupul formosan, vorbită în Taiwan. 24 de vorbitori în 2000. Ergativitate marcată cazual și prin acord. Anumite propoziții cu două argumente sunt ambigue în privința tranzitivității. KHAM (KHAMKURA, KAMKURA) Limbă din familia sino-tibetană, vorbită de tribul Magar, în vestul Nepalului. Pronumele de persoanele 1 și 2 funcționează după tiparul acuzativ, iar tiparul ergativ caracterizează numai numele nedefinite. Pronumele de persoana 3 și numele definite reprezintă o
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în Turcia, Armenia, Iran, Irak, Siria, Azerbaidjan. Circa 26 000 000 de vorbitori, mulți bilingvi. Numeroase dialecte − două grupuri: KURMANJI (KURMANCÎ) și SORANI. Limbă ergativă morfologic, cu partiție determinată de timp: sistemul ergativ apare numai la timpurile trecute. Topică AOV. Tranzitivitatea este un fenomen idiosincratic, care decurge din semantica verbului. Sursa ergativității: construcția posesivă, care conține un predicat existențial sau, într-o altă interpretare, construcția pasivă. Kurda modernă a dezvoltat o construcție pasivă (posibilă atât pentru construcțiile acuzative, cât și pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
morfologia s-a simplificat, sistemul absolutiv−ergativ generalizându-se și la pronume; în stadiul actual al limbii, marcarea se face prin acord, care funcționează după sistemul nominativ− acuzativ pentru pronume și absolutiv− ergativ pentru nume. Ergativul este omonim cu instrumentalul. Tranzitivitatea verbului este slab reflectată în sistemul de conjugare. Nu există procese de detranzitivizare. Morfologia acordului este de tip acuzativ. Nu există pronume de persoana 3, în locul acestora fiind folosite demonstrativele. În lexiconul acestei limbi există numai categoriile nume și verb
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
À propos de l'érgativité: le cas du basque", Cahiers du CERES, Série Linguistique, Tunis, 120, p. 237-250. Palmer, F. R., 2007 [1994], Grammatical Roles and Relations, [Cambridge, New York, Melbourne, Madrid, Cape Town, Singapore, Săo Paulo], Cambridge University Press. Pană, Gabriela, 1967, "Tranzitivitate și diateză", Studii și cercetări lingvistice, 1, p. 15−23. Pană Dindelegan, Gabriela, 1968a, "Considerații pe marginea unor discuții despre diateză", Limba română, 4, p. 319−322. Pană Dindelegan, Gabriela, 1968b, "Regimul sintactic al verbelor în limba română veche", Studii
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lingvistice, 4, p. 343−365. Pană Dindelegan, Gabriela, 1974, Sintaxa transformațională a grupului verbal în limba română, București, Editura Academiei. Pană Dindelegan, Gabriela, 1999, Sintaxa grupului verbal, ediția a II-a, [Brașov], Aula. Pană Dindelegan, Gabriela, 2003a, " Există grade de tranzitivitate?", în Elemente de gramatică. Dificultăți, controverse, noi interpretări, [București], Humanitas Educațional, p. 103−115. Pană Dindelegan, Gabriela, 2003b, "Note asupra pasivului", în Elemente de gramatică. Dificultăți, controverse, noi interpretări, [București], Humanitas Educațional, p. 133−141. Pană Dindelegan, Gabriela, 2006, "Din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
L. Rizzi, "On Chain Formation", în: H. Borer (ed.), Syntax and Semantics, 19, The Syntax of Pronominal Clitics, New York, Academic Press, p. 65−95. 50 A. Blinkenberg, Le problème de la transitivité en français moderne. Essai syntactico-sémantique, Copenhaga, Ejnar Munksgaard. 51 Tranzitivitatea reprezintă, din punct de vedere sintactic, o posibilitate combinatorie virtuală a verbelor de a realiza o relație directă cu un nume în acuzativ; nu este obligatorie prezența acuzativului în context, ci capacitatea construcției verbale de a se construi cu un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din punct de vedere sintactic, o posibilitate combinatorie virtuală a verbelor de a realiza o relație directă cu un nume în acuzativ; nu este obligatorie prezența acuzativului în context, ci capacitatea construcției verbale de a se construi cu un acuzativ. Tranzitivitatea este o caracteristică pe care numai contextul o evidențiază; în construcțiile pasive sau reflexiv-pasive ocurența auxiliarului este imposibilă; invers, prezența auxiliarului exclude ocurența în același context a indicelui pasiv sau reflexiv-pasiv. 52 O construcție tranzitivă este o construcție care cuprinde
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
construcțiile pasive sau reflexiv-pasive ocurența auxiliarului este imposibilă; invers, prezența auxiliarului exclude ocurența în același context a indicelui pasiv sau reflexiv-pasiv. 52 O construcție tranzitivă este o construcție care cuprinde un nominal obiect sau un indice (pronominal) al obiectului. 53 Tranzitivitatea este o proprietate care emană din "complexul predicativ". Obiectul este mai puțin o marcă a saturării și mai mult un semn al expansiunii predicatului; adesea, același verb admite mai multe obiecte a căror natură este profund diferită (acuzativul dublu). Tranzitivitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Tranzitivitatea este o proprietate care emană din "complexul predicativ". Obiectul este mai puțin o marcă a saturării și mai mult un semn al expansiunii predicatului; adesea, același verb admite mai multe obiecte a căror natură este profund diferită (acuzativul dublu). Tranzitivitatea nu este o caracteristică imediată a lexemului verbal, ci rezultatul diverselor operații care modifică predicatul pentru a-l face conform cu o situație precisă. Tranzitivele nu au în mod necesar marca de acuzativ. 54 A. Cooreman, B. Fox, T. Givón, "The
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]