313 matches
-
acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc picotind În brațele mamei, cu ochii Închiși de toropeală, simțind căldura soarelui pe piele, pe mădularele ostenite, de după pleoapele bine oblonite. Buimac de preaplinul luminii și de câte alte miresme, la hotarul dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cântările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotând În mareea cântărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trâmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
bolta arcadelor, feriga, iarba, mușchiul de vegetație, toate la Îndemâna lui, nu, Într‑adevăr, nu puteau fi În vis! Pentru că poți visa cerul, apa, focul, poți visa un bărbat și o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis În vis, dar În nici un caz piatra aceea Îngustă și albă, arcadele, cetatea aceea durabilă. 15. Carul la care fuseseră Înhămați boii scârțâia și se zgâlțâia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe Kitmir cu ochii verzui, zadarnic Îl striga pe Domnul său: negura era deplină, păcurie, liniștea era de mormânt. Se auzea doar picurarea apei din bolta nevăzută, doar măcinarea veșniciei În clepsidra vremii. Dar vai, cine va despica visul de trezie, ziua de noapte, noaptea de zori, amintirea de nălucire? Oare cine va pune un Însemn clar Între vis și moarte? Oare cine, Doamne, va pune o stavilă, un hotar, Între prezent, trecut și viitor? Oare cine, Doamne, va despărți bucuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
te înșelai, pentru că, mai înainte, avuseseși o experiență. L., pe care o frecventai de câteva săptămâni, ți-a zărit, într-o dimineață, aparatul de ras pe etajera din baie. După ce făcuserăți amor. Amorul acela dinspre ziuă, bâjbâit, între somn și trezie, cel mai instinctual. Nu a mai avut răbdare să-și termine dușul. A intrat în dormitor șiroind de apă, părul îi cădea în ochi. Ai simțit că ți se trezesc pofte noi. Ți-a făcut semn să o urmezi. Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Sosi medicul de gardă, un bărbat între două vârste, cu o barbă zbârlită care se întindea până sub ochelari. Tocmai îi injectam antibioticul Italiei. — Cine sunteți dumneavoastră? întrebă cu vocea încleiată a celui care a trecut brusc de la somn la trezie. — Un chirurg, am spus, fără să mă întorc măcar. Monitorul ecografului era în funcțiune. — Ce are? întrebă. Nu i-am răspuns. Apăsam sonda pe abdomenul Italiei cu ochii țintă pe monitor, dar nu reușeam să văd nimic. Acum în jurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
recunoscută și discutată filozofic de la presocratici și până la Heidegger, care îi dedică capitolul final din Sein und Zeit. Heraclit pare a se fi aflat printre primele profunde conștiințe mărturisitoare ale neliniștii ontologice: Moarte este tot ceea ce vedem în stare de trezie, visuri ce vedem dormind" (fragm.21); "Toți ne trăim propria moarte" (fragm.77); " Suntem și nu suntem" (fragm.49); " Arcul are drept nume viața, drept faptă moartea sa" (fragm.48). De asemenea, a neliniștii cognitive: "Naturii îi place să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
gudura la picioarele imaginii gospodină, apoi mâncau împreună imaginându-și că mușcă și mestecă presupusa hrană, pentru ca, în sfârșit, să se întindă pe imaginea unui pat închipuindu-și odihna, mângâierea instinctivă a trupurilor, împreunarea lor la granița dintre somn și trezie, toate într-o presupusă cameră întunecată, pentru că se frecau la ochi, căscau și își imaginau o discuție în registru calm, care avea să-i dizolve cu totul și cu totul în imaginar. Timpul era iar stăpân. Pentru că aici, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a ajutat să primească ajutor social și o locuință subvenționata de guvern. A stat la noi vreo două luni. Dormea mai toată ziua. Abia reușea să deschidă gură. Cum televizorul era în living, se uită la el în orele de trezie. Cand nu găsea un film, sarea la nesfârșit din canal în canal, fără a mai aștepta să vadă despre ce era vorba... Refuză să iasă din casă, avea un fel de agorafobie, îi era teamă de telefon... Spală vasele - de
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
pe la patru după-masă. Că niciodată. M-am culcat. Dimineață am dat telefon la serviciu, mi-am luat trei zile libere. De boală... Nu păream să am ceva, dar nu mă puteam trezi dintr-un fel de stupoare - nici somn, nici trezie. Nu luăm medicamente, nu mâncăm... Miercuri seara a sunat telefonul. - Da? - Am stat și m-am gândit... - Țușca!!! - Rățoi, nu e păcat de cei doisprezece ani de căsătorie? Eu te iubesc. Nu mi-a păsat niciodată de vârsta ta. Mă
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
nu ești când în casă nu ești, când pereții, înmuiați de absența ta, se lasă, se slobod într-o rână, mi-e inima ațoasă, scărmănată și goală, ca o legătură subțiată de lână. mi se face frig, în somn, în trezie, în gând, în măduva sticloasă, mi se face gol în tăcerea fibroasă. ametistului meu îi pălește scrierea cuneiformă, pare pudrată de zăpadă ce-n palma înțepenită de ger, în solzi stă să cadă. ăsta nu-i dor, e boală curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
că, sub mreaja vremii, zicerile, intacte, la fel aburesc, dar frigul din noi nu ne lasă să le-auzim. întrebări mă voi trezi vreodată din somnul acesta cu ochii deschiși? oare lumea se va goli cu totul între somn și trezia mea? îmi voi regăsi intactă greutatea trupului? din ea lipsi-va visul sau doar coaja lui? pe cine voi găsi la marginea treziei? ce dureri neștiute îmi vor modela trupul? de unde voi pescui privirea mea cea oarbă? voi încerca marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
vreodată din somnul acesta cu ochii deschiși? oare lumea se va goli cu totul între somn și trezia mea? îmi voi regăsi intactă greutatea trupului? din ea lipsi-va visul sau doar coaja lui? pe cine voi găsi la marginea treziei? ce dureri neștiute îmi vor modela trupul? de unde voi pescui privirea mea cea oarbă? voi încerca marea sărată din creier cu degetul ce-mi va arpegia în vis cântecele miraculoase cu trup de fum? cui voi întinde mâinile mele tăiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
până nu dă peste mine de tot greul, în absența mea ceasul se răsfață, poate că limbile lui însuflețesc altă viață, iubire sunt, aromitoare și fierbinte, când voi fi dincolo, să iei aminte. întrebare pupila mea dreaptă e doldora de trezia unui snop de lumină. dă, doamne, ca până la sfârșit, în căușul lui să mă țină. din înalt ninse, vertebrele-mi să-și dureze coloana cu sârg, sângele-mi decolorat să dea în pârg, lumea dănțuitoare mă îmbie, eu, sârguincioasă, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
o unghie balaurului ce stă între noi neclintit ca o stâncă. prea târziul a sunat din penultimul gong. noaptea cu vene îngroșate subțirele somn se tot sparge, se crapă aiurea ca o coajă de ou, dând naștere golașului pui al treziei ce doare. noaptea cu vene îngroșate avansează greoi, nămolos. dinspre mine vin vise-ntrerupte, spații încâlcite cu iz de vulcan noroios. în apele otrăvite mă zbat ca într-o plasă de fier. când se crapă de ziuă, salvarea-i un nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
el o arde, prefăcând-o în cenușă. Astfel nimicește chiar și propriul său eu, se distruge pe sine însuși. Și își pierde sufletul. în vreme ce trupul meu se lăsa pradă violentei beții, ochii mei virgini intraseră într-o stare acută de trezie. Da, atinseseră o stare de trezie pe care n-o avuseseră niciodată până atunci. Fără să șovăie și fără să tremure, ei citeau. Și semnele s-au săpat în mine cu o asemenea forță, că ele au rămas acolo pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
cenușă. Astfel nimicește chiar și propriul său eu, se distruge pe sine însuși. Și își pierde sufletul. în vreme ce trupul meu se lăsa pradă violentei beții, ochii mei virgini intraseră într-o stare acută de trezie. Da, atinseseră o stare de trezie pe care n-o avuseseră niciodată până atunci. Fără să șovăie și fără să tremure, ei citeau. Și semnele s-au săpat în mine cu o asemenea forță, că ele au rămas acolo pentru vecie. N-aș fi crezut niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de durere, strivind între dinți nisipul regretelor din anul ce abia s-a stins. La lumina dintre noapte și zi rămân nemișcată, țintuind cerul cu mâinile întinse a rugă. Apoi, mirarea îmi atinge mătasea genelor și visul dă semne de trezie. Lacrimile se preschimbă în pajiști verzi pe care zburdă mieii. Va trebui să mă obișnuiesc cu plânsul verde din ianuarie. El se va repeta cât timp voi rămâne trează.
Pl?nsul de verde by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83322_a_84647]
-
fără cunoștința limpede a situației, gurile noastre se sărutară lacom, trupurile noastre se lipiră arse de aceeași văpaie și, ascultând de o poruncă ce nu avea nevoie de înțelegerea cuvintelor, se avură. Totul se petrecu organic, nebulos, între somn și trezie. N-am întîmpinat nici cea mai ușoară împotrivire din partea ei. Dimpotrivă. Sânt încredințat că și ea suferi aceeași poruncă odată cu mine. Camera era scăldată într-o lumină ireală, încît uitîndu-ne unul la altul, păream arătări străvezii ca dintr-o poveste
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
gândea. Iar creierul nu putea ține prizonier visul în minte. Se întoarse pe partea cealaltă, începând să se gândească la ziua care urma. Știa că, a doua zi, Nobunaga urma să plece din Azuchi, spre Kyoto. Și atunci, hotarul dintre trezie și vis începu să se încețoșeze. Și în această stare, diferența dintre el însuși și Tengu dispăru. Tengu stătea pe nori și privea peste națiune. Tot ceea ce vedea îl arătau în avantaj. În apus, Hideyoshi era imobilizat la Castelul Takamatsu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
abate de la lucru și mă împinge cu gândul spre lucruri la care nu m-am gândit niciodată. Are în ea exaltarea nepoftită a paranoiei, a furiei și plânsului, cărora spasmele de vitalitate le dau coerență: bălmăjeli de bețivan repetate la trezie. Și la televizor dau într-una reclame isterice sau nenorocitele de știri... Toate vocile vin din altă parte. Tare aș mai vrea să mi le pot alunga din cap. Aidoma vampirilor, trebuie să le inviți înăuntru. Dar, de cum au intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
n-ar fi putut să vi le schimbe ori să vi le răpească. V-ați născut cu ele; le-ați purtat cu voi de când lumea, le purtați: sunt de neocolit. Or, ceasul meu tocmai asta vestește, clipele voastre adevărate! De trezie! Dormiți cât e ziua de lungă; uneori până în ziua de apoi! Totul vi se pare vis și vă este bine așa! Ăsta e rostul vostru pe lume? V-ați speriat de o pendulă?... Orologiul n-am să-l dau jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de pălăvrăgeli cu cea mai bună prietenă a mea. — Salut, dragilor! ne-a strigat ea când am ieșit din mașină. Din fericire, drumul de patruzeci de minute până în Montauk și litrul de apă mă readuseseră la o stare de rezonabilă trezie. Îl convinsesem pe Randall să mă lase să deschid geamurile un centimetru - detesta efectul oricărei pale de vând pe părul lui perfect gelat, dar de data asta făcuse o excepție - iar aerul rece și curat al oceanului îmi limpezise capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
fusesem la sala de gimnastică de luni de zile, iar majoritatea meselor mele costau șaptezeci și cinci de cenți și proveneau din automatul din clădire. De când ne mutasem împreună, petrecusem cu prietenul meu nu mai mult de trei ore în stare de trezie. — Trebuie să mă întorc la treabă, a spus Vivian, făcând obosită cu mâna, în direcția mea. După care a luat-o în jos, pe hol. — Cineva trebuie să muncească pe-aici. Mi-am surprins reflecția în monitorul calculatorului: stăteam prăbușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
anormal în pragul verii, dar stăteam mai departe cu ochii ațintiți în tavan, fără să am puterea să fac ceva. Nu mă hotăram nici să mă scol, să închid fereastra, nici să mă învelesc. Parcă atârnam undeva între somn și trezie într-o piele de împrumut. Viața vuia în mine ca marea, buimacă și tenace, însă, în mod ciudat, nu mai eram sigur de identitatea mea și mă întrebam ce căutam acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
drojdia Înfrângerii, pentru a se abandona suferinței intime, solitare. În ultimul ceas și ceva se simțise ca și cum și-ar fi revenit după o anestezie cu cloroform, amorțit, dar conștient că o durere oribilă pândea de undeva, de la marginea stării de trezie, așteptându-l să Își recapete pe deplin simțurile. Acum o Înfruntă, se Încleștă de ea, i se abandonă. Alexander, când ieșise ultima oară din scenă, lăsase să se Înțeleagă că nimeni nu se va mira și nu se va supăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]