345 matches
-
doi ochi pe față, unul pe dos. Și arta sapă. Dar în sus. Surtucarii scrisului frăgezesc solul marilor scriitori. Arta surprinde cel mai bine raportul dintre Om și Absolut. Dacă arta este intelectualizată excesiv, fanii ei fug în brațele divertismentului. Trivialitatea în artă poate contura un singur stil. Cel al absenței ideilor. Arta pune la microscop pliurile și zonele obscure ale vieții. Arta se retrage discret în lumea ei, precum altădată băștinașii din calea năvălitorilor. „ Dacă nu reușesc, mă spânzur ” - afirma
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
totuși un sens. Jovialitatea imbecilă nu este rudă cu umorul. Umorul - această mirodenie a artei. Zeflemeaua pare a fi un concubinaj al aroganței cu prostia. Umorul se luptă cu radicalii liberi ai răutății umane. Zâmbetul trebuie citit și pe verso. Trivialitățile pretind că sporesc umorul. Gafa poate fi un agent al sincerității. Sau al prostiei. Descifrat corect, râsul ne-ar putea salva. Surâsul - o lizieră a bucuriei. Cei care fac haz de necaz anesteziază puțin timpul, dar nu înving frica. Zâmbetul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
informațiile de care aceștia sunt interesați. Responsabilitatea poate fi exemplificata foarte usor subliniind exemplele antisociale, uneori, lipsite de etică sau ilegale de pe web. Acest fenomen este foarte frecvent întâlnit pe YouTube unde comentariile pot fi negative, și uneori, ajungând la trivialitate. Multe persoane consideră că sunt anonimi online și ignoră regulile bunului simț pe care le-ar avea în "viața reală", in viata de zi cu zi. Mai exista o categorie care este foarte des recompensată prin "recunoaștere" datorită traficului pe
New Media by IONELA CARMEN BOŞOTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1115_a_2623]
-
admirată elogios, fără rezerve, cu publicistica pamfletară lucrurile stau diferit. Dinspre critica matură, vocea autorizată a lui Lovinescu 314 va fi prima care îl va ataca pe Arghezi, într-o intervenție dură din 1916, anulând poetul și denunțând violența și trivialitatea pamfletului său. Fără a mai aminti motivațiile obiective care au declanșat polemica Arghezi-Lovinescu, trebuie spus că acesta din urmă va desconsidera vehement ideea de literatură pamfletară într-un alt articol, de data aceasta cu ambiții teoretice 315, în care departajează
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
singura proprietate a acesteia, dar pe ea o explorează cu prioritate mediologia. Cuvântul mut Reinserarea imaginii în panoplia transmiterilor simbolice îi va nemulțumi, cu siguranță, pe artiști, pe esteți și pe alții. Oare nu refuzăm din instinct, ca pe o trivialitate aproape profanatoare, ideea că formele pot servi la vehicularea unui sens? Are valoare ceea ce nu servește la nimic: asta spune vulgata. Refuzul de a comunica este abeceul esteticilor puternice, cum a arătat răspicat Paul Valéry în "poietica" sa, în formule
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
îngrețoșează, care-ți fac pielea de găină, care te fac să tremuri, să salivezi, să plângi, să ai erecție, să vomiți, să te hotărăști, să cumperi cutare mașină, să-l alegi pe cutare candidat, și nu pe altul etc. Enigmatică trivialitate. Publicitatea comercială este criticată pentru acțiunea ei, descrisă drept seducție, pervertire, intimidare, poluare, ocupație, condiționare etc., pe baza unei petiții de principiu rareori explicate, aceea că ar avea cu adevărat o acțiune asupra publicului. Publifobii și publifilii împărtășesc măcar această
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
dramatici, se sprijină pe două erori; una, că tot ceea ce interesează este bun pentru teatru; cealaltă, că tot ceea ce seamănă cu natura este frumos, și că imitația cea mai fidelă este totdeauna mai bună." Cât despre dialog, el îi reproșează trivialitatea. Nu contestă interesul de a introduce în teatru limbajul poporului, dar exclude posibilitatea de a-l retranscrie în stare brută, fără să i se facă nicio operație de transmutare. "Poetul care scrie cum se vorbește scrie prost. Vorba lui trebuie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1872-1966) care, în Arta teatrului (1905)19, retrasează istoria artei de la origini până în secolul al XX-lea, realismul reprezintă o cădere. Arta, investită în Antichitate cu grava maiestate a hieratismului, a decăzut, după părerea lui, începând cu Renașterea, în mediocra trivialitate a realismului. Îl admiră pe Shakespeare datorită faptului că prezența spectrelor, în mai multe din piesele sale, interzice de la bun început orice figurație realistă. Cu privire la spectrul din Hamlet, scrie: Este materializarea momentană a Forțelor invizibile care domină orice acțiune, și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să înfricoșeze prin spaima lui. — Exact. Ei bine, așa e prostul negativ sau defensiv. Când i se năzare o prostie, și el știe că așa este, când se pregătește să repete unul din locurile comune ale bunului-simț pur, oglindă a trivialităților, o proclamă solemn și emfatic, de parcă ar rosti un aforism profund sau ar descoperi un principiu luminos de extracție proprie, dar numai pentru ca altcineva, la fel de prost ca el, să pice în laț. Mă credeți prost? Păi eu, ca să mă apăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dedicate iubirii fizice. Mi-e greu să citez. Mă tem că izolate într-un articol de critică, aceste pasaje și-ar pierde forța lor de sumbră senzualitate. Mă tem că l-ar putea deruta pe lector, păcălindu-l cu o trivialitate ce în carte nu există. E de ajuns să spui că numai la Lawrence am găsit astfel de evocări ale actului amoros, păstrând parcă în cuvinte flăcările mitului. Sunt câteva femei în Bagaj, și toate trăiesc altfel, cu altă tensiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ecou și, În definitiv, agapa de rigoare de la Hotelul Marconi, din mahalaua Unșpe. Nimeni nu a izbutit să observe În sechela sonetistică de referință unele noutăți colosale, care scrutau foarte adânc și, din când În când, se ițeau de sub leșinata trivialitate. Le menționez acum: Strânși prietenii la colț de stradă Seara manșetă ni se duce. P. Feijoo (Canal?) avea să remarce peste ani (Tratat despre Epitetul din Cuenca del Plata, 1941) cuvântul manșetă, pe care Îl consideră insolit, fără să bage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
aversiune abundentă, față de cel plecat, chiaburul Petrea Păun ceva straniu și nefiresc se târnosi în aer, combinându-se cu o senzație unanimă, de factura următoare: jertfirea Pepenoaicei, în umilitoarele condiții din mijlocul drumului de țară, înclinase cumpăna, în Goldana, spre trivialitatea consumului, în dauna rafinatei și ostenitoarei cruțări a laturilor consacrate. Întrucât starea de veghe întreținută de Faraon emanase o nouă amenințare cu pavazarea și cu raportul către Tovarășului Popescu, spusele acestuia determinară emulația conducătorilor de partid și de stat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ca o adevărată explozie, este prezentă și în spațiul românesc, mai ales după 1989. Apariția unui public receptiv la anumite „norme”, de dragul căruia se „produce” un anumit fel de literatură. Cu toată marea sa diversitate, kitsch-ul sugerează repetiție, banalitate, trivialitate. El se poate aplica unei arii foarte largi de la arhitectură la programe TV. În spațiul literaturii pot fi identificate un număr nedefinit de „specii și subspecii” ale acestui fenomen de la kitsch-ul produs în scopuri propagandistice până la cel pentru „distracție
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
înălțimea ce trebuie să aibă niște organe serioase de publicitate" și aceasta nu se poate face decât într-un mod: "a se respecta pe sine începînd prin a respecta pe alții etc., a întrebuința un limbaj demn, fără insulte, fără trivialități ". Să crează cineva ochilor săi, citind aceste șiruri, că sunt scrise în foaia actualmente guvernamentală?! E oare aceeași foaie care numea pe Domn un agent al Prusiei, un pion în mînile d-lui de Bismarck? Aceeași foaie care zicea că
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
a eliminării excen tricității în întregime este rareori satisfăcătoare, din două motive. Într-un sens pur formal, armonia necontrastantă a unei structuri exclusiv centrice nu justifică tensiunea creată de tendințele antagoniste ale experienței umane. Ne aducem aminte de banalitatea și trivialitatea scuturilor din cercuri concentrice pe care unii op-artiști ai anilor ’60 le foloseau în scopuri practice. William C. Seitz, curatorul expoziției „Ochiul sensibil” din 1965, organizată la Muzeul de artă modernă din New York, scria cu acea ocazie: . Într-un sens
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de formidabila continuitate în timp a unor tradiții, ritualuri și simboluri, până acum în plină (post)modernitate. Spectacolul sărbătorii îl auzim la radio, îl vedem la televizor, dar de puține ori îi înțelegem tâlcul ascuns sub stratul de mimetism și trivialitate sub care defilează astăzi triumfător prin lume. Suntem, pe bună dreptate, fascinanți de fiorul sacru al colindelor (cu condiția să nu fim exasperați de ele la birou sau pe stradă). Unii mai avem (încă) privilegiul să le ascultăm în vechile
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
nu mai era membru al Junimii, X. nu i-a contestat unele principii literare, pe care a căutat să le răspândească. Pe plan politic însă a fost un adversar neîmpăcat al junimiștilor, împotriva cărora a scris numeroase pamflete, pline de trivialități. Între 1885 și 1888 a fost șef de cabinet al lui I. C. Brătianu, iar din 1895 deputat, senator și, scurt timp, ministru (1912-1913). A condus în 1904-1916 revista „Le Mouvement économique”, iar în 1911-1912 „Țara nouă”, ajutat de A. D. Xenopol
XENOPOL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290680_a_292009]
-
Ignat, prevestesc campaniile îndreptate împotriva exponenților culturii „burghezo-moșierești”, sfârșite cu punerea la index a operelor lor. O „scrisoare din Paris” a lui Eugen Ionescu, inclusă în sumar în iunie 1946, cu acuzații, într-un registru de pamflet nu lipsit de trivialități, țintind anumite categorii sociale (armata, clerul, corpul didactic), care ar fi profesat un naționalism abject, stârnește numeroase proteste, silind redacția să se desolidarizeze de colaboratorul ei în numărul următor. Acesta e, de altfel, ultimul, nefiind exclus ca dispariția revistei să
VIAŢA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290534_a_291863]
-
și fanatic, creând plase În care se va prinde o victimă Încă nevăzută și improbabilă. Victima noastră - viitorul, improbabilul cititor care ne va salva din acea singurătate, fals inamic, redutabil complice al devastatoarei dorințe de „trădare a sinelui” și a trivialității tiranice În care acesta e scufundat. Vorbind de „comunicare” și instalând acest termen oarecare pe un fel de altar al ultimei modernități, nu cumva se luptă, În esență, contra acelei Singurătăți creatoare care a izvodit Literatura și Istoria, ideologiile, dar
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
le face față, ci să le aleg pe cele mai nerușinate, pe cele „visate” În orele primei tinereți, În minutele când privirea Îmi aluneca peste marginile cărții pe care o citeam, rupându-mă din prezentul fastidios și previzibil ca orice trivialitate, alunecând cu tot trupul În imperiul „simțurilor exaltate”, a „febrei senzuale”, a „grandorii la care aveam dreptul”! -, dintre atâtea „ispite”, cum o spuneam, nu rareori eu o alegeam pe cea a negării tuturor virtuților și prejudecăților creștinești și a recăderii
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
țipau și amenințau. Mergem la București, hoții dracului! O să înfundați pușcăria. Pămîntul nostru... Dar n-aveți acte, rostește un funcționar dintr-un fel de prezidiu peste care trona primarul. Polițistul îi scoate afară, în timp ce petiționarii aruncă șuvoaie de înjurături și trivialități. Se așterne liniștea. Puțin obosit, mă adresez doctorului: Dumneavoastră? Poftiți mai aproape și luați loc pe scaun. Bătrînul se așeză pe scaun și simte că din creier s-a șters totul. Vă rog, cum vă numiți și care este problema
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
din statica felinelor, din răbdarea, dinamismul flexibil și detenta câinilor, din calmul rumegătoarelor, din vocația înaripatelor de a se desprinde. Să fim „înțelepți ca șerpii și inocenți ca porumbeii“. Într-o lume judecată mereu, de puritani, pentru regresul ei în trivialitate ani mală, tocmai animali tatea, ani ma litatea bună, e ceea ce am pierdut, ceea ce ne lipsește. Alături de doctorul care mă somează să mă mișc, am nevoie și de un altul, care să-mi ceară să stau, o oră pe zi
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ciupi galant posteriorul slujnicuțelor, a te lăsa servit cu o ciocoiască nesimțire, a chema la ordin pe toată lumea și a vorbi „radical“, plimbând prin gură „gingășii“ șugubețe, menite să seducă asistența. În realitate, nu reușesc aproape niciodată să-și camufleze trivialitatea de fond, parvenitismul, instinctele primare. S-ar putea salva prin discreție și cumsecădenie. Dar asta li se pare o slăbiciune, un moft. Preferă încruntătura de vătaf sau bășcălia discreționară. Banii aduc, cred, cum spuneam la început, fericirea. Un fel de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
irealizabilul și, în cele din urmă, cu moartea. În termenii lui de Rougemont, „iubirea fericită nu are istorie“. E anonimă și mută. „Vocale“, memorabile, exemplare sunt marile eșecuri amoroase, neîmplinirea, imposibilul. Mitul acesta, care are înălțimile sale literare, dar și trivialitățile sale caragialești (Mița Baston, „singură și ambetată“), continuă să fie un reper al multor povești de iubire. Împotriva lui, ar fi de reflectat dacă nu cumva iubirea adevărată nu se califică drept „adevărată“ tocmai în măsura în care provoacă fericirea protagoniștilor, în măsura în care e
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Răsărit, se socotește că lumea nu are sens decât pe fundalul unei ordini meta-lumești, care o justifică și o orientează. Lucrurile „importante“ sunt punctul de fugă al accesoriilor, „mântuirea“ lor. Fără prezența lor hieratică, totul se pierde în derizoriu și trivialitate. În limbajul credinței, al tuturor credințelor, „lucrurile importante“ se reduc, în fond, la unul singur: căutarea lui Dumnezeu, adică a singurei realități capabile să situeze totul, să dea „scara“ corectă a imediatului, să creeze ierarhii existențiale cu sens. Îmi dau
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]