547 matches
-
o dușcă, urmărind cum puturoșenia aceea îmi descoperă și-mi descrie interiorul. Hălăduia prin mine, de parcă gonea în căutarea sufletului. Dinspre Sf. Ilie Gorgani băteau clopotele. Chemau la cea de-a doua Înviere. 32tc "32" Nu știam atunci, discutând cu Trombă, că eu însumi, peste mulți ani, aveam să dau, din pură întâmplare, peste niște documente ale cenzurii din anii de prin preajma războiului și aveam să le studiez, după ce făcusem prostia să-i spun directorului nostru de descoperirea mea. Mă pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tipa, în iubire niciodată să nu spui aimstori“. Cinefil înrăit, directorul meu își presăra întotdeauna finalurile de muștruluială cu replici din filme celebre. Să nu-i mai poți replica tu, strivit de-atâta filmografie. Nu l-am găsit menționat pe Trombă printre cenzorii de atunci. Inși, de altfel, simpatici, din câte am putut constata din acele însemnări. Cam boemi, cam neglijenți, chiulangii adeseori, căutând mereu să-și fenteze șeful care, la rândul lui, încerca să mai atenueze dispozițiunile superiorilor săi, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
geme a fi salvată, ciclic, electoral și cu eterna-i disperată credință în mai bine. Instinctiv îmi era silă de turnători, ori de ce fel ar fi fost, și de cenzori și de tot mecanismul lor, deși, atunci când îl ascultam pe Trombă, nu știam mai nimic despre toate acestea. Îmi era pur și simplu silă de insul acela, de zelul lui de a povesti fel și fel de întâmplări, cu acel aer superior, de șmecher atoateștiutor care credea că de el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ormă aprinde focu’, aci e talent, tolomaci, vă dați seama ce v-am dat io?...“, și până la trepădușii care, cărând un dosar dintr-un birou în altul, sunt siguri că numai datorită lor nu s-a aprins cutare foc internațional. Trombă era dintre aceștia. Încerca să mă facă să înțeleg că el avusese roluri hotărâtoare în momente-cheie, zicea el, în acei ani. Cum evitase el un atac românesc asupra Bulgariei, în vara lui 1939, când unui curier diplomatic de la legația noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
el un atac românesc asupra Bulgariei, în vara lui 1939, când unui curier diplomatic de la legația noastră din Sofia i s-a furat valiza cu documente pe care urma să le ducă la Belgrad. Curierul, speriat, s-a sinucis și Trombă a făcut în așa fel încât afacerea s-a mușamalizat, spunându-se că valiza aceluia era goală. De parcă diplomații noștri făceau schimb de aere între Sofia și Belgrad. „Putea să izbucnească atunci al doilea război mondial“, spunea convins Trombă. „Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și Trombă a făcut în așa fel încât afacerea s-a mușamalizat, spunându-se că valiza aceluia era goală. De parcă diplomații noștri făceau schimb de aere între Sofia și Belgrad. „Putea să izbucnească atunci al doilea război mondial“, spunea convins Trombă. „Cu câteva săptămâni mai devreme. Dacă l-am scurtat cu nu știu câte luni, după cum văd că au descoperit tovarășii acum, atunci am fi avut și meritul că l-am declanșat cu câteva săptămâni în avans. N-am numărat zilele, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
venea prin spărtura din gard și isprăvea ce lăsase neterminat primul futălău al țării. Nu l-a luat cu el când a plecat atunci în patruzeci?! Așa l-am sfătuit eu pe rege să nu cumva să atace Bulgaria“, încheia Trombă surâzând parșiv. „Dar își mai aduce careva aminte acu’? Cum scriu ăștia din ziua de azi istoria nici nu mă mir. Am însă marea satisfacție că mi-am făcut datoria. Te-ai prins?“. Și câte altele nu făcuse și desfăcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
își mai aduce careva aminte acu’? Cum scriu ăștia din ziua de azi istoria nici nu mă mir. Am însă marea satisfacție că mi-am făcut datoria. Te-ai prins?“. Și câte altele nu făcuse și desfăcuse, după spusele lui, Trombă... L-am mai văzut o dată, mulți ani mai târziu, la „Tic-Tac“. Cred că în primul an de după găurirea drapelului. Fusese un mic chef între cinci-șase bătrânei. Acum moțăiau toropiți de vioara maestrului Bătucitu. Eu nu îmi luam obișnuita halbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prostii din astea, bănuite marinărești!). Primisem niște bani care, chipurile, ni se restituiau pentru nu știu ce contribuții din ultimii patru-cinci ani și mă omeneam cu un șpriț mai acătării. Așteptam să treacă și după-amiaza aceea, searbădă, ca multe altele de pe atunci. Trombă m-a văzut. A dat să se ridice, să vină spre mine. S-a răzgândit. S-a prăbușit în scaun, izbucnind în râs. Mi-a făcut doar gestul acela prostesc, cu palma dreaptă peste încheietura mâinii stângi, lăsând brațul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ridicat din umeri, încrucișându-mi și eu încheieturile pumnilor, cu brațele întinse, întrebându-l mutește, „Când ai scăpat de cătușe?“. Câteva zile mai târziu, maestrul Bătucitu mi-a povestit ce făceau bătrâneii aceia acolo. Sărbătoreau întoarcerea în țară a lui Trombă. „Ăla de v-a arătat belitoru’ era barosanu’. ’Cea că venea din Germania și venise să-și vadă camarazii prieteni. Ciocănari ca el. Mi dădui seama după ce vorbea. Barosani și ăia. La unu’ îi zicea «popo, te-am făcut om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
liber. Acu’... Ai să vezi ce jale vine peste noi, că n-au pregătit psihiologia poporului la evenimente.“ Nu știu acum, când, oprit în fața cinematografului, privesc în sus spre fereastra odăiței în care locuia Vichi, dacă chiar din cauza acelui unchi, Trombă, m-am despărțit de ea. Poate frica pe care încerc s-o aduc acum în ajutor n-a fost decât scuza cea mai la îndemână atunci. Poate, așa cum se întâmplă de multe ori, voiam s-o rup cu ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de multe ori, voiam s-o rup cu ea și nu găseam în mine vreun motiv cât de cât rezonabil. Voiam probabil să scap, să fug și nu știam cum și, mai ales, de ce. Mi s-a părut atunci că Trombă, cu poveștile lui, este suficient de puternic pentru a mă face să rup o legătură care, altfel, mergea în virtutea comodității, a rutinei și a lenei de a imagina. Cu Vichi, într-adevăr, nu trebuia să imaginez nimic. Nu eram gelos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de filmare. Construcțiile, acoperite cu o stucatură bej, erau înalte cât un siloz și teșite la vârf, cu niște plăcuțe de plastic alb deasupra ușilor de la intrare, unde scria titlul filmului, regizorul și orele de turnare. Pe lângă ei trecură în trombă actori pe biciclete - cowboys, indieni, jucători de baseball, soldați în uniformele Revoluției Americane. Cărucioare motorizate transportau aparatele de filmat. Tehnicienii erau adunați ciorchine lângă un cărucior cu gustări, unde un centurion roman servea gogoși și cafea. Platourile interioare se extindeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Poate că acolo săgeata drept înainte o fi fost desființată. Pe această îndoială individul predă actele mele milițianului, se întoarce și, arătîndu-mi un spate insolent și un balans țâfnos al fundului, o ia spre mașină, se urcă și demarează în trombă mare. Rămân cu milițianul, care schimba imperturbabil culorile semaforului. ― Bine, zic, dar eu știam că la Piața Eminescu indicatorul arată două săgeți: înainte și la dreapta. Îl văd că tace. Schimbă iar, neturburat, culorile. ― Dumneavoastră, îmi spune el cam tare
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
că uită să mai schimbe culorile, și mașinile se îngrămădiseră de-o parte și de alta a bulevardului. M-am trezit ca dintr-o beție. Am luat-o spre mașina mea, m-am urcat și am pornit și eu în trombă. A trebuit să merg însă pe urmă încet, stând cuminte în spatele troleibuzelor. Simțeam, știam că devenisem periculos de agresiv și că era un sentiment stabil care nu voia să mă părăsească și mi-era frică să nu pățesc ceva. CITITORUL
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
comparație=â) se apropia pufnind și înghițind pământul. Așa ceva nu le mai fusese dat ochilor noștri de viezure să mai vadă. Rămânem înmărmuriți, gurile noastre nu îndrăznesc să se închidă, parcă temându-se să nu dispară minunea. Automobilul trece în trombă pe lângă noi, prăfuindu-ne chipurile care și așa erau unse de praf și noroi. Pe geamul din spate vedem chipul ireal de frumos al unui băiețel cam de vârsta mea. Ne privește cu aceeași uimire ca și a noastră: noi
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
tâmpla stângă îi pulsa vizibil. Eu îmi simțeam bătăile inimii în gât. Se întâmpla. Deja... — Foarte bine, Vivian, a replicat Dawn calmă. O să continuăm noi de unde-am rămas. — Nici o problemă, a sărit și Graham, la fel de relaxat. Vivian a plecat în trombă de lângă masă. Apoi, când a ajuns în cadrul ușii de la intrarea în sala de conferințe, s-a întors către mine cu zâmbet radios și în totală disonanță cu comportamentul ei anterior. — Claire, o să trec mai târziu pe la tine, pe la birou, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
a mașinii, dar trebuie să vorbesc cu tine imediat. Sună-mă înapoi în secunda când primești mesajul ăsta. M-am uitat la Vivian, care mai forma încă un număr. — Dă-i drumul! a zbierat ea, iar șoferul a pornit în trombă. Bea și mama m-au ajutat să intru într-unul din Bentley-urile albe parcate în fața hotelului - Lucille și Mandy veneau împreună în a doua mașină, ca să discute ultimele detalii înainte de bătălie. O mulțime de mâini s-au întins să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
și încercau să audă ce se vorbește afară. Dintr-o dată, în depărtare au început să se audă niște sirene, care parcă urlau tot mai tare. A sosit o mașină de poliție, patru mașini de pompieri au intrat și ele în trombă în parcare, iar pe urmele lor a venit și o ambulanță. Pe măsură ce tot mai mulți oameni în uniformă se adunau în jurul a ceea ce fusese odinioară o gaură în pământ, devenea limpede că să arunci păpușa acolo, înăuntru, fusese de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
coșcovite de exvoto-uri, ca de niște solzi ce atârnau din tavan sau acopereau ca niște cruste pereții, un mozaic mistic de inimi de argint, proteze de lemn, picioare, brațe, imagini ale unor salvări miraculoase din mijlocul unor furtuni sau vârtejuri, trombe marine, maelström-uri. El ne-a condus În sacristia unei alte biserici, plină cu niște mobile mari mirosind a jacaranda. „Pe cine reprezintă tabloul acela”, Îl Întrebă Amparo pe paracliser, „pe Sfântul Gheorghe?” Paracliserul ne privi cu complicitate: „I se zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Adrianus nicio treabă cu herr Tolkien, decisese Poetul. Imediat, din spatele lor și mai de sus, izbucnesc tropăieli iuți, sacadate, icnete și înjurături scabroase de mamă, de copii, de unchi și de mătuși, după care ușa de scândură se trântește în trombă de peretele coșcovit, iar pe pat se prăbușesc de-a latul, încleștați într-o îmbrățișare soră cu moartea, Marele Sile și Micuțul van Vierme! Acesta, ultimul, epuizat de povară, era stacojiu la față. Toc-toc! Ce priveliște duioasă, de cuplu, pe
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
țărână! răsună iar glasul Arhanghelului. Doar para și pârjolul focului îl stăvilesc și-l înspăimântă. Sticla...! Sticla, Boss! țipă și Dan, pe punctul să clacheze. În învălmășeală, Oroarea se întrezărea, destul de deslușit: Trei trupuri obeze, de dulăi, se năpusteau în trombă, împreunate lubric într-un singur trunchi puhav și șfichiuiau necruțător și triplu, cu odgoanele unor cozi chelite și solzoase! Tropăiau ritmat, ca tobele, cele douăsprezece labe de zăvozi, ale Alcătuirii, aducând mai curând cu brâncile de urs! Trei căpățâni cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Și tot ai tras cu HUE!... Să facă pentru ei cei care dau asemenea nebunii. Noi ne respectăm datina străbună. Pleacă mai repede să nu dai de belea!,,, Auzind asemenea vorbe, Apopei a urcat în mașină și a plecat în trombă ca la un concurs automobilistic. O femeie în vârstă i se adresă lui Ilie să plece după părintele bătrân, să-l aducă a doua zi ca să-i facă creștinește slujba răposatului. M-am urcat și eu în mașină și mi-
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
coborât. Bărbații și-au strâns mâinile, au urcat toți în mașină și s-au dus la poliție. După vreo douăzeci de minute cei patru au ieșit din sediul poliției însoțiți de un grup de polițiști. Cele două mașini pleacă în trombă. La lumina farurilor Florentina îl vede pe Vali însoțit de ceilalți că se uitau neliniștiți în toate părțile. Orbiți de farurile mașinilor, grupul de tineri n-a opus prea mare rezistență. Un ofițer i-a însoțit pe copii și pe
FLORENTINA ŞI TRAFICANTUL DE DROGURI. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Gabor Andreea, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2013]
-
atingea în cădere gazonul și Datcu se cutremura tot pe arcurile motocicletei, victorios și teafăr, ridicându-și mâinile de pe ghidon. ...Venea din nou val-vârtej, în creștetul capului c-un pătrat de metal prins peste mască și ochelari, pe gazon, în trombă. Panoul de sticlă îi stătea în față, la capătul trambulinei și el se repezea cu motocicleta lui, turbat, cu capul înainte, drept în panou. Geamul sărea în țăndări... Praf și pulbere... Fanfara începea din nou să cânte... Pe lângă tampon treceau
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]