537 matches
-
Într-adevăr, Ștefan plecase de la postul de comandă din centrul oștirii și venise printre ei. În jurul lui se vedeau mantiile albe ale Apărătorilor. - Vitejilor... spuse Ștefan, fără să ridice vocea, ca și cum ar fi vorbit cu un prieten aflat lângă el. Tropotele spahiilor se apropiau. Arcașii Își lansaseră deja primele săgeți. Se auzeau cai prăbușindu-se, gemetele răniților, ordinele guturale ale căpeteniilor. - Voi sunteți vârful de atac al oștirii... Ați biruit, până acum, pretutindeni. La Vaslui, la Lipnic, la Baia, În Țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Până atunci, toată lumea rămâne pe poziții. * Încetul cu Încetul, ceața Începea să se ridice. Pădurile se luminau ca ieșite dintr-o noapte albă și lăptoasă, cufundată Într-o tăcere zbuciumată. Acum, zgomotele Înăbușite deveneau tot mai reale. Codrii răsunau de tropote. Undeva, aproape, răsunau porunci În limba turcă. Se auzeau clinchetele de arme și fornăitul cailor. Voievodul ieșea din ceața misterioasă ca dintr-un vis. Și, doar ascultând rumoarea pădurii, Înțelese că nu mai poate rămâne acolo. Forțele lui erau infime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nu cumva făcuse o greșeală fatală așteptând un miracol. Nu fusese nici un miracol. Fusese doar ceață. * - Nu se poate... murmură Erina, cu ochii măriți de uimire. Oană se opri și el, ascultând zgomotele din jur. Pădurea fierbea. Nu se auzeau tropote dinspre zona În care se afla voievodul. Ceea ce Însemna că era Înconjurat. Așteptase prea mult... - De ce? Întrebă căpitanul, cu voce tare. De ce a așteptat? De ce n-a ordonat retragerea pe un aliniament mai puternic, pe o poziție mai Înaltă?... Riscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
indicate de Ștefan. Ienicerii se năpustiră pe urmele lor, dar un zid de săgeți Îi seceră de la primul pas. Răzeșii se retrăgeau, dar locul lor era luat de arcași. Înaintarea urdiei era, pentru moment, oprită. Dar, din spatele ienicerilor, se auzeau tropotele achingiilor. Cei mai sălbatici și mai sângeroși războinici ai Semilunei erau trimiși de Mahomed să deschidă drumul spre voievodul Moldovei. Alexandru preluă comanda celor o mie de călăreți. Din locul În care se aflau se vedea Întregul luminiș, și, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
trei sau patru secunde. Dar, dincolo de fum, nu mai era nimeni. Toți ienicerii căzuseră sub atacul umbrei, așa cum căzuseră achingii care Îl luaseră prizonier. În jurul lui nu mai era decât moarte. Simți că vântul slăbește, Încet, În intensitate și auzi tropote de cal. Mai sus, la peste cinci sute de pași, văzu mantiile albe ale Apărătorilor care Își croiau cu săbiile drum spre el. Spahiii se ridicaseră În șei și porneau spre el. Alexandru nu Înțelese decât că sultanul poruncise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
forța la piept, ca și cum i-ar fi fost teamă că totul e doar o iluzie și că făptura aceea de fum, Umbra, se va risipi. - Fratele meu... auzi la ureche șoapta Înecată a lui Ștefănel. În apropierea lor se auziră tropote și zgomot de arme. Alexandru se dezmetici și privi chipul fratelui său. Care zâmbea parcă cu tristețe. - Sunt prieteni... șopti Ștefănel, fără a-și lua ochii de la Alexandru. În privirea aceea liniștită și albastră, Alexandru descoperi deodată un lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
umerii necunoscutului, care se ridicase. Erau umeri lați, de luptător experimentat. Mișcarea cu care se ridicase nu era europeană. Nimeni nu păstra piciorul stâng la pământ În timpul ridicării, ca și cum ar fi fost pregătit să scoată o armă cu mâna dreaptă. Tropote se auziră În apropiere. Erau Apărătorii conduși de Pietro. - Căpitane Oană! strigă Pietro, descălecând. Te-a adus Dumnezeu la ultima bătălie! - Nu e ultima, Pietro... mormăi Oană. Cine e necunoscutul care l-a salvat pe Alexandru? De ce n-ați ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Timpul se derulă Înapoi, ca o străfulgerare de imagini. Era noapte. În depărtări se auzeau zgomotele unei bătălii. Un cal galopa, tot mai departe de zgomotele acelea, care erau acoperite deja de vaierul vântului. Și printre foșnetele ierbii și printre tropotele copitelor se auzi un strigăt pierdut și deznădăjduit: Ștefăneeel! Apoi strigătul dispăru, Înghițit de infinitul nopții, iar privirile urcară spre cerul Înstelat, unde se zărea, cu o claritate uimitoare, Calea Lactee, drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor. Un fior Îl zgudui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
-se cu sabia de o lovitură de suliță și lipindu-și spatele de voievod. Văzu răzeșii căzând unul după altul. Așa fusese, poate, la Valea Albă. Mai erau o mie cinci sute de pași. Oană auzea răsuflarea grea a calului, tropotele Apărătorilor În urma lui și zgomotele bătăliei departe, spre dealurile Ilișeștilor. Înțelesese prea târziu. Nu era vorba de o bătălie adevărată. Era vorba de asasinarea domnitorului. Ștefănel se afla la patru sute de pași și se apropia uluitor de repede. Voievodul lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pe care Îi Învățase să călărească. Porneau de la marginea pârâului și alergau până la pădure, trecând pe lângă curtea unde moș Onofrei Îi urmărea, sprijinit În gard, cu un zâmbet șugubăț. - Gata! spuse Ștefănel. Dădură pinteni deodată și se lansară la galop. Tropotele cailor se apropiară de casă și apoi se duseră spre pădure. Erina privi pe fereastra bucătăriei și continuă să trebăluiască. Avea un sentiment ciudat, de fericire și de așteptare. Nu știa ce așteaptă. Dar i se părea că se Încheiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Cei patru ciocniră, Înțelegând tot ce spusese fiul cel mare al căpitanului, cu doar trei cuvinte. Erau o familie, se bucurau de veștile bune și le trăiau Împreună. Începură să mânânce, când pe drumul care cobora din pădure se auzi tropot de cal. Erau doar doi, poate trei cai. Erina se uită, neliniștită, la Cosmin, apoi la Ștefănel. Nici unul din ei nu tresărise. Deci cei care se apropiau erau prieteni. Călăreții se opriră În fața curții și descălecară. Căpitanul se ridică de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
atunci Înțelese Dante cauza acelei senzații de ciudățenie care Îl Însoțise din clipa când intrase În han: nu exista nici unul din zgomotele obișnuite pentru astfel de medii. Nici un strigăt, nici un râset, nici un glas de femeie. Nici măcar zăngănitul de vase sau tropotul de copite de pe caldarâm. Totul părea la fel de mort ca victima. - Cine era omul acesta? - Un pelerin care mergea spre Roma. A zis că se numește Brunetto din Palermo, decorator. Am crezut că e unul din mulții drumeți care se duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
întâmplător, Și te-am trăit prin zvâcnet în tâmplele cărunte. 26 iunie 2011 Drum către tine Doar noaptea gemea într-un dans ireal, Anemică stare și criză profundă, Din mine creștea un semnal, ca o undă, Pe valuri abstracte, în tropot de cal. Și mugetul mării lovea în destin, Ca ultimul clopot al erei învinse, Iar eu te vânam printre vorbe nestinse Și lumea întreagă sosea la festin. Din toate, doar tu rămâneai peste timp, Spre tine mergeam, cavaler iluzoriu, Făcusem
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
spărgând orizonturi, Sedusă de jale, de dor sau afronturi Și eu mă lăsam de mirare condus. Doar noaptea gemea într-un dans ireal, Anemică stare și criză profundă, Din mine creștea un semnal, ca o undă, Pe valuri abstracte, în tropot de cal. 27 iunie 2011 Uitarea și cântecul ei de sirenă scufundat în uitare timpul lasă minutele să iasă la suprafață cercuri concentrice pe fața lumii pe fața ta apele adânci ale pierderii de sine te invită la dans cu
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
teren viran, ca să exersăm. Afară din oraș, după cimitir și oasele sale care zăceau accidental pe pământ, cu efluviile grele ale florilor înșirate de-a lungul pereților albi ai cavourilor: întâi veneam eu, pe animalul sur care mergea încet cu tropot, cu vulturul cocoțat pe braț; apoi Thea, pe alt cal; și Jacinto în vestmântul lui alb ce semăna cu o pijama și picioarele lui negricioase, care mai că atingeau pământul, cum stătea călare pe un măgar. Treceam pe lângă un cortegiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
joasă, din cărămidă, implodează. Unda de șoc și bubuitura, vin tăvălug peste miriște, dându-l de-a rostogolul, cu zgaibaracele-n sus, pe Bogdănel, care se și săltase intempestiv, de la fereală! I-am răpus, băi...! Pe toți...! Uraaa...! urlă Vierme. Un tropot de potcoave oțelite răsună atunci ritmat, prăvălindu-se înspre ei, în trena suflului. "Și am văzut un cal galben-vânăt și numele Celui de pe el era Moartea! Și iadul se ținea după el...!" murmură Fratele. Bogdănelu'Nebunu', rămas de capul lui
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ieși la lumină, ca furnicile, din mușuroi, stăpâniți, mânați și preumblați câinește, de o singură voință: Ca să vă împiedice pe voi, cu orice preț, să astupați Prăpastia Dezastrelor! Poarta Infernului! Genunea! Groapa! Gaura! Gura Leviathanului! Iată...! Auziți...? Întrezăriți...? Simțiți...? Auziți tropotele...? Auziți surlele...? Auziți trâmbițele...? Dies irae, dies illa...! Păziți-vă...! Strângeți-vă...! Țineți-vă...! Începe...! La semnalul Cuiva Atot-Prezent și Prea-Puternic, nevăzut, păsările furtunii se învârtejesc, de pretutindeni și se înalță abrupt, cu toatele, de-a valma zărilor. Șuierând și țipând
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
la urmă, în ultima clipă ne dăm seama că numai despre ce trebuia nam vorbit nimic.” Partea întâi 1. Pe drumul de țară, șareta primăriei - ultima din secol - înainta stârnind praful eliberat de sub copitele calului, în bătaia soarelui de vară. Tropotul se deslușea clar, lovind pământul, ritmic, și nici un alt zgomot nu se mai auzea pe tipsia aprinsă ca de jăratec a câmpiei. Totul părea o pictură din alte vremi - văzut dinspre linia ferată spre turla bisericii, departe, în inima așezării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pâine. La vederea arătării, unul dintre soldați rămase cu gura căscată, iar celălalt pipăi piedica armei, Însă nu apucă să armeze sau să scoată vreo vorbă și se mulțumi să vadă clătinându-se coada ca un ciomag și să audă tropotul Înfundat al celor patru bucăți de iască. Canafas se pierdu printre tufișurile și copacii din imensa incintă a balamucului. Câțiva paznici alergară după el, Însă se lăsară păgubași, Înfrânți de Întinderea curții. Adulmecând aerul cu nările uscate, scorojite și pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Nu mai putea strânge frâul. Frânt de durere, sleit de puteri, s-a prăbușit pe malul râului Someș. Calul s-a rotit în juru-i; l-a privit cu mila, cu îngrijorare, cu deznădejde. Întins pe pământ, Gelu urmărea cu urechea tropotele urmăritorilor. Când îi simți aproape se ridică în genunchi, își smulse săgeata din piept. Și, cu cea din urmă fărâmă de putere, o așeză pe coarda arcului și-o slobozi în dușmani. Să fie măcar cu unul mai puțin. Dușmanii
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
românii care încercau s-o cucerească și nu puteau. Bine înarmați, îmbrăcați în zale, cavalerii teutoni au ieșit din cetate și-au lovit cu nespusă mânie și putere ostile aliate. S-a dezlănțuit o bătălie deznădăjduită, cruntă. Duduia pământul de tropotul cailor. Scapără văzduhul de izbirea spadelor și a lăncilor. După două ceasuri de necontenite izbiri se vedea că biruința avea să fie a cavalerilor teutoni. Erau mai numeroși, mai bine înarmați, mai dibaci în ducerea luptei. Deodată, în locul unde luptau
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
atunci atîția oameni. Dispăru [dispărea] în fum, apoi, ieșind din umbră, se ivi [se ivea] din nou de cealaltă parte a văii [...]. Urcau [urcară] amenințători, gravi, netulburați; în răstimpul dintre tirul flintelor și al artileriei se auzea [se auzi] un tropot puternic. Pentru că erau [fură] două divizii, formau două coloane: în dreapta era [fu] divizia Wathier, în stânga divizia Delord. De departe ți se părea [păru] că vezi doi șerpi uriași de oțel îndreptându-se spre creasta podișului. Străbătu [străbătea] câmpul de bătaie
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
construit pe imperfect. Să analizăm următorul fragment din Jean Giono: Deodată, Bobi văzu întregul câmp de narcise înflorit și o fată care fugea în goana mare peste câmp. Se repezi după ea. Auzi jucând dinapoia lui tuspatru copitele cerbului, apoi tropotul care-l ajungea din urmă, apoi fuga-i ușoară alături de el. Cerbul își azvârlise capul pe spate, își răsfrânsese buza; râdea și vântul îi șuiera printre dinții verzi. Fata avea fusta largă. Alerga iute, cu zdravenele-i picioare desculțe. Sui
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ale drumului, doamne aflate la plimbare se zdrobesc în reverențe. Ceva mai departe, iese garda, și, mai departe încă, un grup de oameni aclamă prințul. Îmi spune că rochia mea roz se întinde pe lângă el ca o floare proaspătă. În tropotul nebun al celor patru cai, treceam prin după-amiaza tihnită a acestor oameni de treabă care încep să strige: Kronprinz-ul nostru, iată-l pe Kronprinz-ul nostru, și rămân acolo, pe marginea drumului, cu brațele ridicate și gura deschisă, iar
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
Prințesa imperială plecase deja, după ce a schimbat cu soțul ei câteva cuvinte în legătură cu direcția în care urma să mergem, deoarece el dorea să prelungească puțin plimbarea. Este o vreme admirabilă, sub razele de soare ce se îndreaptă lent spre asfințit. Tropotul nebun al celor patru cai mărunți însoțește murmurul pe care mi-l strecoară în ureche acest frumos amurg de iunie. Mâna bronzată a însoțitorului meu strălucește în lumina soarelui, mânând dansul celor șaisprezece copite ce bat pasul cadențat. Ore fermecătoare
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]