KorAP: Find »[drukola/base=tuareg & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 13 >

316 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

reușiseră să-l înfrângă într-un război deschis, și nici negrii lor senegalezi, nici camioanele, nici măcar tancurile lor nu le fuseseră de folos într-un deșert pe care tuaregii și ai lor mehari îl cunoșteau dintr-un capăt într-altul. Tuaregii erau puțini și risipiți, pe când soldații soseau din metropolă sau colonii ca norii de lăcuste, până ce veni ziua în care nici o cămilă, nici un bărbat, nici o femeie, nici un copil n-a mai putut să bea apă în Sahara fără voia Franței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
care le înconjurau, și departe de apă nu existau francezi, áscari senegalezi și nici măcar beduini, fiindcă aceștia din urmă, cunoscători și ei ai nisipurilor și întinderilor de piatră, se mișcau doar pe drumurile știute, temători de marile suprafețe necunoscute. Doar tuaregii, și mai ales tuaregii solitari, înfruntau fără teamă „pământul pustiu“, ce nu era decât o pată albă pe hărți, unde temperatura făcea să-ți fiarbă sângele în miezul zilelor călduroase, unde nu creștea nici cel mai uscat dintre arbuști, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
departe de apă nu existau francezi, áscari senegalezi și nici măcar beduini, fiindcă aceștia din urmă, cunoscători și ei ai nisipurilor și întinderilor de piatră, se mișcau doar pe drumurile știute, temători de marile suprafețe necunoscute. Doar tuaregii, și mai ales tuaregii solitari, înfruntau fără teamă „pământul pustiu“, ce nu era decât o pată albă pe hărți, unde temperatura făcea să-ți fiarbă sângele în miezul zilelor călduroase, unde nu creștea nici cel mai uscat dintre arbuști, și pe care îl ocoleau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că nu șapte sute, ci șapte milioane de ființe omenești ar fi putut dispărea cu ușurință în acel abis orizontal din care ar fi fost surprinzător ca cineva, nu contează cine, să scape cu viață. Gacel reușise. De două ori. Dar tuaregi ca el nu erau mulți, și de aceea „Poporul Vălului“ îl respecta pe Gacel Vânătorul, inmouchar singuratic ce stăpânea pământuri pe care nimeni altcineva nu râvnise vreodată să le stăpânească. Apărură în fața jaimei sale într-o dimineață. Bătrânul era în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
asta în sânge, din tată în fiu, din generație în generație. Și întotdeauna veți fi sclavi. Făcu o pauză și mângâie gânditor lunga sabie pe care o scosese din cufărul unde păstra lucrurile sale cele mai de preț. Dar noi, tuaregii, suntem o rasă de oameni liberi și războinici, care s-a menținut așa pentru că niciodată n-a acceptat o umilință sau o jignire - clătină din cap. Și nu-i momentul să ne schimbăm. Dar ei sunt mulți. Și puternici. — E-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
poate, va întârzia alți cincisprezece ani. Era frumos acheb-ul liber și sălbatic; incapabil să se nască pe un pământ cultivat, sau în preajma unui puț, sau depinzând de mâna grijulie a țăranului ce îl udă zi de zi, asemenea spiritului poporului tuaregilor, unicul în stare să rămână, veac după veac, nedezlipit de niște nisipuri și pământuri pietroase la care restul oamenilor renunțaseră întotdeauna. Apa i-a muiat părul și a desprins de pe corpul lui jegul de luni și chiar de ani de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
îl aștepta, hotărât să-i ceară socoteală pentru faptele sale. La rândul lui, și-a luat spada și a înaintat foarte încet, semeț și demn, oprindu-se la cinci pași de el. — Metulem, metulem, a salutat, folosind expresia preferată a tuaregilor. N-a primit răspuns și, de fapt, nici nu-l aștepta. Aștepta, în schimb, întrebarea: — De ce-ai făcut-o? — M-a obligat căpitanul Postului Militar din Adoras. — Nimeni nu poate obliga un targuí să facă ceea ce nu dorește... — De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
umeri. — Vremurile se schimbă, zise. Nu pentru mine, veni răspunsul. Când deșertul va deveni o oază, când apa va curge în voie prin sekia și ploaia va cădea deasupra capetelor noastre de câte ori vom avea nevoie, atunci se vor schimba obiceiurile tuaregilor. Niciodată mai înainte. Mubarrak își păstră calmul când întrebă: — Vrea să spună asta că ai venit să mă ucizi? — Da. De asta am venit. Mubarrak aprobă în tăcere, înțelegător, apoi privi lung în jurul său, la pământul încă reavăn și la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
fi cauza dezlănțuirii unuia din acele războaie tribale despre care îi auzise vorbind de atâtea ori pe părinții și bunicii săi, când, la un moment dat, nimeni nu mai știa cauza acelor morți, nici numele celui ce le pornise. Iar tuaregii, puținii imohag-i ce mai rătăceau la hotarele deșertului, fideli tradițiilor și legilor lor, nu erau în situația de a se anihila unii pe alții, căci trebuiau să se apere cum puteau de înaintarea civilizației. Și-a amintit de strania senzație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
se odihneau două zile la capătul cel mai îndepărtat al oazei, străduindu-se să-și ascundă femeile și să nu intre în contact cu soldații, și porneau iarăși la drum, oftând de ușurare că nu se produsese nici un incident. Dar tuaregii, nu. Tuaregii, când veneau la puțuri, te priveau în față, mândri și sfidători, și le îngăduiau femeilor lor să umble peste tot cu fața descoperită, cu brațele și picioarele goale, fără să le pese că oamenii aceia nu se bucuraseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
două zile la capătul cel mai îndepărtat al oazei, străduindu-se să-și ascundă femeile și să nu intre în contact cu soldații, și porneau iarăși la drum, oftând de ușurare că nu se produsese nici un incident. Dar tuaregii, nu. Tuaregii, când veneau la puțuri, te priveau în față, mândri și sfidători, și le îngăduiau femeilor lor să umble peste tot cu fața descoperită, cu brațele și picioarele goale, fără să le pese că oamenii aceia nu se bucuraseră de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Ai un animal bun. Și foarte însetat. — Venim de departe. — De unde? — Din nord. Sergentul Malik-el-Haideri ura vălul targuí, pentru că se fălea că se pricepe la oameni și știe, după expresia feței lor, când spun adevărul și când mint. Dar cu tuaregii această posibilitate nu exista, căci abia lăsau o fantă pentru ochii pe care și-i întredeschideau și și-i micșorau dinadins când vorbeau. Și vocea îi suna distorsionată, așa că se văzu obligat să ia drept bun răspunsul, căci, într-adevăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
o lase pentru mai târziu. Pentru toți acei oameni de la oraș transplantați în deșertul pe care niciodată nu aveau să învețe să-l iubească și pe care în realitate îl urau, dorind să scape de el cu orice preț, ei, tuaregii, nu erau decât o parte din peisaj, și erau tot atât de incapabili să-i deosebească pe unul de altul, pe cât de incapabili erau să deosebească două dune cu creasta de piatră, chiar de s-ar fi aflat la jumătate de zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Targuí-ul! Fir-ar să fie! Targuí-ul! Caporal! — Ordonați, dom’ sergent. — Nu mi-ai povestit despre un targuí care nu v-a lăsat să intrați în tabăra lui? Ți-l amintești? Caporalul ridică din umeri, cu un gest de îndoială: — Toți tuaregii sunt la fel când poartă vălul, dom’ sergent. — Dar ar putea fi cel care a înnoptat ieri aici? Negrul cel scheletic răspunse în locul lui. — Ar putea fi, dom’ sergent. Am fost și eu atunci. Era înalt, uscățiv, cu o gandurah

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
unde toți trebuie să fim egali, pentru că dacă fiecare s-ar conduce după propriile sale obiceiuri, n-am mai putea fi cârmuiți. Cum să împaci obiceiurile locuitorilor de la țărmul mării cu cele ale muntenilor sau cu cele ale beduinilor și tuaregilor din deșert? Trebuie să punem punct și să începem din nou, impunând o legislație comună; altfel, ne prăbușim într-o prăpastie. Nu înțelegi? — Ba da. Se poate înțelege când ți-ai făcut studiile într-o academie militară, ca mine, sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
înarmat cu un binoclu. Se priviră, deși, în realitate, distanța nu-i permitea să zărească decât siluetele vagi ale animalului și călărețului, ce păreau că se ondulează din cauza reverberației, și i-ar fi plăcut să știe la ce se gândea tuaregul în momentul când descoperise că e prins în mijlocul unei capcane de sare ce nu oferea nici o posibilitate de scăpare. — A fost mai ușor decât îmi imaginam, comentă. — încă nu l-am prins, remarcă Ajamuk. Se întoarse să-l privească: — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de ce să mă judece, preciză Gacel cu naturalețe. Pe Mubarrak l-am omorât în luptă dreaptă, după obiceiul neamului meu, iar pe militar l-am ucis pentru că era un asasin care n-a respectat legile sacre ale ospitalității... După legea tuaregilor, n-am comis nici un delict. Atunci de ce fugi? — Pentru că știu că nici păgânii de rumi, nici voi, care ați copiat legile lor absurde, nu le veți respecta pe ale mele, chiar dacă ne aflăm în deșert. Pentru tine sunt un „Fiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
natura lui cu cele mai mari temperaturi. Nu putea supraviețui mult timp acolo, în inima salinei, și o știa. Mai avea apă pentru o zi. Apoi aveau să vină delirul și moartea; cea mai înspăimântătoare dintre morți, cea de care tuaregii se tem chiar din ziua când se nasc: moartea de sete. Ajamuk privi cu un ochi critic înălțimea soarelui și studie cu atenție marginile salinei: — în mai puțin de-o jumătate de oră or să ne mănânce de vii țânțarii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
asemenea distanță. Când începu să se însereze din nou, mai înainte ca țânțarii să-și părăsească adăpostul, locotenentul Razman intră în legătură cu oamenii săi. — Nu s-a mișcat din loc, îi înștiință. Ce părere aveți? Sergentul Malik își aminti de cuvintele tuaregului: „Să trăiești ca o piatră, atent să nu faci nici o mișcare ce consumă apa. Chiar și noaptea trebuie să te miști încet ca un cameleon, și în felul ăsta, dacă reușești să devii insensibil la căldură și la sete și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ajungă și să se întoarcă din „pământurile pustii“ și capabil, de asemenea, să înfrunte o armată ca să răzbune o jignire. Nu era logic ca un asemenea om, simțindu-se încolțit, să se hotărască să moară. Sinuciderea nu exista în mintea tuaregilor, așa cum, în general, nu exista în mintea majorității mahomedanilor, care știau că cel ce atentează contra propriei sale vieți nu va putea năzui niciodată să ajungă în rai. Poate că, în realitate, fugarul nu era un credincios cucernic, ca mulți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cineva avea să-l descopere neputrezit și să se întrebe ce straniu motiv îl determinase să se ducă să moară într-un loc atât de îndepărtat. Locotenentul Razman zâmbi în sinea lui, la gândul că ar putea deveni simbolul spiritului tuaregilor în veacurile viitoare, când stirpea lor va fi dispărut pentru totdeauna de pe suprafața pământului. Un mândru inmouchar așteptând impasibil moartea la umbra mehari-ului său, încolțit de dușmani și convins că este mult mai nobil și mai demn să mori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
un spectacol minunat pe care nu se sătura niciodată să-l admire, pentru că acele stele din nopțile liniștite erau, probabil, cele care îl ajutau să continue să fie mereu la datorie după o lungă zi de căldură, plictiseală și disperare. „Tuaregii înfig stelele în suliță ca să-și lumineze drumul cu ele...“ Era o frumoasă zicătoare din deșert, dar cine o născocise cunoștea bine acele nopți și acele stele și știa ce înseamnă să le admiri ceasuri întregi de atât de aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Oricât de targuí o fi canalia asta, nu poate răbda atâtea zile fără apă. Un veteran care cercetase cadavrul mehari-ului cu ajutorul lanternei arătă rana din pântece. — Apă are, zise. O apă scârboasă, care ar da gata pe oricine, dar tuaregii pot supraviețui cu ea. Și a băut și sângele cămilei. Făcu o pauză și adăugă convins: — N-o să-l găsim niciodată... Sergentul major Malik-el-Haideri nu răspunse, aruncă o ultimă privire spre cămila moartă, se întoarse și o luă înapoi spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
să devenim o națiune puternică, progresistă și modernă - negă cu convingere. Și nu pot face asta cu oameni ca locotenentul Razman, ci cu tipi ca Malik sau căpitanul Kaleb... E lamentabil să recunosc asta, dar nu e nici un motiv ca tuaregii să existe în plin secol XX, cum nu e pentru indienii din Amazonia și n-a fost pentru pieile roșii americane. Ți-i imaginezi pe indienii sioux alergând pe câmpiile din vest, urmărind cirezi de bizoni printre sonde de petrol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
sau în spatele acestui văl se ascunde altceva. Targuí-ul surâse ușor: — Se zice că rasa noastră era inteligentă, cultă și puternică, acolo, în insula Creta, în vremea faraonilor. Atât de inteligentă și de puternică, încât a încercat să cucerească Egiptul, dar tuaregii au fost trădați de o femeie și au pierdut marea bătălie. Unii au fugit spre răsărit, s-au stabilit la țărmul mării și au format poporul fenicienilor, care au stăpânit oceanele. Alții au luat-o spre apus și s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]