554 matches
-
teribilă nu m-ar fi învățat să-l iubesc. Cu aceste vorbe începui a-i povesti pe scurt tot ceea ce văzusem cu ochii corpului și cu-aceia ai sufletului. Cu fiece vorbă a mea ochii săi albaștri și mari se turburau de-un foc demonic și nenatural și fața sa albă, palidă, delicată se grava cu trăsuri profunde și teribile. - O, canibalii! șopti el printre dinți. - Ei bine, am venit și eu, zisei, și într-adevăr cumcă altceva neci am de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iar capul lui îl aruncase într-un izvor de-aproape. Ca cerbii speriați și gâfâiți veneau feciorii din toate părțile. - Să fugim! Să fugim! strigau toți și mă rupseră pe mine și pe bătrân în fuga lor fără ordine. Amețit, turburat, fugeam fără să știu unde, până ce prigonitorii ne pierdură urmele, până ce noi ne crezurăm destul de siguri pentru de-a sta și de-a răsufla. Ajungând într-un vârf de munte, începurăm a scăpăra din amnare, a clădi care-ncotro câte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
plesneau în scântei. Feciorii se culca cu frica-n sân, bătrânul cioplea un lemn; eu singur mă sculai și, luând lancea, mă departai ca să mă primblu prin scheletele de piatră ale stîncelor. Noaptea era întunecoasă și rece, gândirile mele erau turburi și dureroase, astfel încît mă durea capul de ele și simțeam cum țasta nu-mi încăpea creierii mei cei revoltați și sinistri. Să cuget nu mai puteam. Astfel, cu capul arzând, am vegheat noaptea aceea și, de-mi aduc aminte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cea palidă și slaba părea că surâde. Luai apă în pumni și-mi spălai alături cu izvorul fața care ardea ca de friguri. Luai încă un pumn de apă și mi-l turnai în sân, care ardea, fundul apei se turbura și deveni sângerat, mă aplecai pe suprafața ei și sorbii în sorbituri lungi din apa turburată cu sângele lui, apoi băgând amândouă mînile în izvor, scosei capul lui Ioan și-l ridicai în lumina soarelui spre a mă uita lung
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și teribil, uitîndu-se cu fața unei furii de marmură în ochii morarului. Sasul încremenise și amuțise de spaimă. Gura lui nu mai putea să [zică o vorbă... neci de grație, neci de ură, fălcile i se-nfundase și tremura, ochii turburi ca [a] unui nebun, limba bâlbâia fără să poată modula. Spaima-l amuțise. Femeia plângea amar, feciorii aruncau priviri rugătoare și sincere pe înfricoșatul demon al răzbunărei. - Deslegați-i pe toți ceilalți și pe femeie și duceți-i la țărmuri, afară de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Dar, senin încă pîn-în fundul său, el se-namoră încă de floarea de pe mal și-n profundul și seninul lui amor o botează floarea gândurilor. Râul trece, cumplit urlă vântul... ziua se confundă cu lumina cea amară a nopții. Râul turburat rumpe și duce floarea mereu, mereu pîn-o arunca-n malul unei pustii aride și seci de-asupra căreia cugetă în nouri o lună palidă ca fața unei vergine moarte. Buha bătrâneței ciocănește în lungul pustiu și, cântând de dorul floarei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Cine știe dacă într-o zi, rătăcit prin aceste câmpii de gheață, nu oi cădea în mare, înmormîntat acolo până la învierea morților, în fundul mării înghețate... Poate că acolo să fie frumos, să fie palate de smarald, să fie zânele valurilor turburi... ele însă blonde și cu ochi albaștri ca idealele lui Ossian. Și m-aș răsfăța pe sânurile lor albe ca neaua de argint, și le-aș săruta ochii străluciți ca stelele, și le-aș săruta buzele roșii ca roza al
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
c-o pânză albă... El dete pânza într-o parte. O țeastă goală cu gura rânjită se strâmba parecă la el.. "Ce te strâmbi, gândi el mânios. Ca și când eu nu știu că ăsta-i sfârșitul omnipotenței omenești? -- Simțiri întunecate îi turburau pieptul... O imensitate de dorințe îi mișca inima și toate... toate realizabile. - Ah, zise el încet... lume, am prins colțul fericirii în mână... Am aur, și de-aș zice de o mie de ori aur, n-aș ști încă bogăția
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o dată. - Înc-o dată... pân -în trei ori, zise de Lys. El sună încă de două ori... Răsunetul zgârie aerul salei și deodată, ca din pământ, văzură un băiet frumos, palid ca suprafața mărgăritarului, cu ochii în bolți mari, negri, cam turburi, dar adânci, cu părul care-i curgea în vițe negre și strălucite deasupra {EminescuOpVII 263} umerilor, cu pantaloni strâmți asemenea ciorapilor de matasă neagră... în genere toate hainele îi erau strâmt lipite de corp, erau îmbrăcate cu acest tricot de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
murea de amor... L-ar [fi] putut omorî acuma fără ca să reziste, fără ca s-o simtă chiar, atât era cuprins de iubire... așa cum fluturul s-aruncă-n foc... așa cum efemeridele mor în atingerea lor amoroasă... Ea-l duse acasă... El era beat, turburat, abia se ținea pe picioare... Ca pe un copil somnoros ea-l dezbrăcă, îl puse în pat, îl înveli... apoi îi mângâie încet fruntea pîn-ce văzu c-a adormit... de supraosteneală, de zbuciumarea inimei lui, el adormi adânc... Ea se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
concedem, Cezara, că este unic în felul său. El se trezi a doua zi târziu... Era atât de obosit ca și când l-ar fi bătut măr și l-ar [fi] învelit apoi într-un cerșaf ud și rece... Avea friguri... imagini turburi, chipuri negre amestecate cu nouri, astfel era cadrul închipuirei lui... era în acea dispoziție în care se află un om care a trecut prin tortura inchizițiunei ș-acum se află, cu membrele zdrobite, într-un pat moale... durerile sunt întunecoase
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-mi plătești tu asta, copilul meu, ai să mi-o plătești! Apoi ieși din cabinet. A doua zi Lilla îmbla cam pe lângă păreți și nu i se uita nimărui în față... Angelo era de-o paloare umedă, ochii-i erau turburi și moi în cap și pierduse din demonica lor strălucire. Ea se-mbrăcase și-i ajută și lui, îi îmbumbă cămeșa la gât, îi făcu fiongul de la legătoare... Era blândă ca un miel... - Așa-i că mă iubești, Angelo? {EminescuOpVII
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai avea un spirit fin de observație și multă dreaptă judecată. El nu-și putea explica cine-i jucase festa ca să-l anunțe drept mort prin ziare. Ieșind pe uliță, o lună plină de toată frumusețea împînzea cu razele ei turburi - străvezii oriunde găsea loc prin întunerecul ulițelor. Ici bătea într-o firmă de croitor, dincolo prin fereștile închise a unui salon deșert, într-alt loc pe zidurile lungi și albe a unei curți de biserică, curat o frumusețe de lună
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregei fețe o arătare nemulțămită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în camără, abia ajungând icoanele călugărești de pe păreți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbinind părul sau cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și păroasă întorcea, cu degetul muiat, paginile unse a unui manuscript grecesc de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fiecare atom era centrul lumii înt [r]- egi, adică a nemărginirei, și fiecare sta în legătură cu toate lucrurile lumii. Fiecare, după ideea lui, este numărat de ochiul Domnului și neapărat în esistența sa să [piară] unul din lume și toată lumea se turbură și cade. De aici consecuența că tot omul poate fi înfluințat de o steauă, adică că o lume întreagă, cu popoarele ei, cu viața ei poate influința asupra unui individ omenesc, precum, iarăși, cine știe dacă pământul nu [poate] influința
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
semnul unei împăcări neperfecte, în care de es. un element are egemonia, se naște un natural nearmonic, contradictoriu... De ce frumuseța este fragilă, zici tu? Pentru că împăcarea a o mulțime de elemente cere armonie și pace, pentru că dacă împrejurări de dinafară turbură această armonie elementele nu mai pot să refacă cele ce au făcut o dată, va să zică frumuseța, dar dinăuntru ele nimicesc această convenție a lor turburată. De aceea rolul în genere nemulțămit al frumuseței, ea intră armonică într-o lume turburată, în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asupra mea. 2257 *** Ea era o cugetare frumoasă! *** în înțelesul cuvîntului! Capul ei cel frumos părea [a] fi sculptat nu de un sculptor, ci de un filozof! 2257 femeie - poezie! Ce cauți tu în ochiul cel mort, în floarea cea turbure [a] sufletului meu? E prea tîrziu! E prea tîrziu! 2257 pe când muzica sombră însemna fiecare pas a lutului înspre mormânt, clopotul din casa Domnului anunța îngerilor din ceri încet, încet avânturile din stea în stea a sufletului ei. Un înger
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fîlfîie Pe osăminte; Barba Îi tremură, dinții se cleatină. Muge ca taur; Geme ca tunetul, bate cavalele Ca un balaur.” Cavalcada se repetă În Peștera Muștelor aproape cu aceleași elemente: „Zmeul Încalecă, fuge cu vergura, Fuge pe vale; Calul se turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Aducîndu-și aminte de obrajii ei de altădată, netezi ca porțelanul, Ioanide simți un fior moral, pe care căută să și-l anuleze învîrtind lingurița în ceașcă. Era de aceeași vârstă cu doamna Valsamaky și peripețiile organice ale prietenei sale îl turburau ca un aviz pentru sine citit în oglindă. Când îi sărutase mâna, zărise modificarea încheieturilor, uscăciunea pergamentoasă a pielii. Madam Farfara nu mai avea parfum biologic, mirosea a coIonie și a cold cream. Își ascundea involuția cu procedee chimice. Prin
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din coadă și lăsîndu-se jos, refuza cu respect a se supune. Avea o voință, o rațiune a sa ireductibilă. Așa va fi cazul și cu adolescenții (presupunea Ioanide), nu mai puțin imposibilitatea de a prinde toate elementele sufletelor lor îl turbura. În general, arhitectul observase că spiritul tinerilor cu care avea mai des de a face e suspicios, oscilant, tras între doi poli: admirația subită pentru câte un om matur (veșmînt schimbat al instinctului supunerii filiale) și o recalcitranță tot atât de subită
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
stau odată serios de vorbă. Și cu aceasta, Ioanide concedie pe Tudorel. Era îngîndurat. În casa lui, din sângele lui, se ivise o ființă care gândea altfel decât el și mai ales într-un chip pe care îl ignora. Arhitectul, turburat, se duse în odaia sa și se-ntinse pe pat. Trăise o zi plină de contrarietăți și se descoperea la sfârșitul ei, la vârsta de cincizeci de ani, în fața unor realități cu totul nebănuite până atunci. Câinele Stolț sări pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
momentele de mizantropie, cauzate de viața politică, Pomponescu intra în biroul lui și lucra la planurile domului. În aceste momente de reciuziune, cele două doamne Pomponescu vorbeau în șoaptă, și dacă vreun musafir se ivea, se decideau cu greu a turbura liniștea lui Pomponescu. Smărăndache juca foarte bine scena asta. În numele doamnei Pomponescu, punea degetul la gură și vestea confidențial: "Ssst! Jean lucrează la catedrală!" De câte ori arhitectul ministeriabil dispărea mai mult timp din societate, de întreba cineva despre el, prietenii malițioși
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
spune că unul Ioanide e cel mai mare arhitect român. Pomponescu se roși la față și-și mușcă puțin mustața. - Cum se poate să se scrie asemenea lucruri? adăugă cudemnă indignare și madam Pomponescu-consoartă. Ministeriabilul ridică ușor din umăr și, turburat, se preocupă de mestecarea cu lingurița a laptelui. Astfel de chestionări i se păreau mai penibile decât însuși articolul, și - ca și în seara festinului - încercă să ocolească prin tăcere punctul nevralgic, ceea ce nu-i fu posibil acasă, și tocmai
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că fata nu mai are pe nimeni în familie, e aproape jumătate de secol de atunci. Dolfescu! Nume obscur, cine tresare oare la o asemenea împerechere de silabe? Mormântul este inutil." Ioanide își goni reflecțiile cu violență, ca să nu-i turbure încrederea profesională în valoarea operelor umane, și scoțând un plaivaz de tâmplar începu a face socoteli pe marginea lespezii mormântale. Își adună pe o coloană veniturile pe care le aștepta în campania de vară, despărți totalul în sume primite, sume
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din ea ca să vă apăr. Tu, o fată așa de fină, să te ții de fleacuri!... Cum Pica suspina mereu și șoptea: "N-am făcut nimic rău, tată, nu sunt vinovată de nimic", evitând alte lămuriri, Ioanide, fără a-i turbura conștiința prin inchiziție, continuă argumentația. - Dar mă prind că nu pe voi vă filează indivizii, ci pealtcineva. - Pe cine? Întrebă pierit Pica. - Pe acel domn Gavrilcea cu care ești... cu care suntețiprieteni. Nu-mi place acest domn. Îl socotesc capabil
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]