434 matches
-
patru ani și eu am aproape șase! Cinci și jumătate, Îmi zise ea, iar băiețelul se uită urât la noi. Autobuzul trecea pe lângă clădirea BBC-ului, la capătul străzii Upper Regent. Janice spuse dintr-o dată: — Doamne, ce nepoliticoasă am fost, turuind atâta despre mine. Îmi cer scuze. Oare ce părere ți-oi fi făcut despre mine? — E-n regulă, pe bune, am liniștit-o eu. Oameni Îmi vorbesc adesea despre ei. Îmi place să-i ascult. La auzul afirmației mele, Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
rămânând așa. „Înjură, copile, în dialectul nostru roman!”, a strigat Pietro. Am privit împrejur, am tras aer adânc în piept, toți au amuțit și eu i-am dat drumul. Ei mă învățaseră, așa că nu riscam să primesc nici o palmă. Am turuit cinci minute, pe urmă s-au pornit hohotele de râs și eu nu-mi încăpeam în piele de mulțumire. Francesco m-a așezat grijuliu pe podea. Apoi mi-a mângâiat ceafa, iar tata mi-a dat o pălmuță la fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
aș fi crezut-o pe păpușica aceea frumoasă cu limbă de diavol. Îmi imaginez că a ajuns acasă plângând, că a refuzat să spună imediat ce s-a întâmplat pentru că i se părea prea ru[inos, dar că pe urmă a turuit fără să respire. Normal că lumea a crezut-o pe ea. Și colac peste pupăză, era adevărat că fusesem internată la psihiatrie și era la fel de adevărat că am plesnit-o pe fată cât am putut de tare. Dar cine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
îmi vorbise niciodată atât de deschis. Am mai discutat noi despre sex, ca un fel de terapie, dar niciodată nu mi-a dat vreun amănunt. Probabil se jena. De aceea am fost atât de uimită când am văzut-o cum turuie, fără oprire. Pot să spun, chiar șocată. „Simt nevoia să-ți povestesc“, mi-a spus ea, „dar dacă nu ai chef să mă asculți, nu mai zic nimic.“ Am încurajat-o să spună tot ce avea pe suflet, asigurând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
această eclatantă filiație, ajungem inevitabil la problema onomatologică fundamentală: conceptul Numelor lui Dumnezeu, jubilează Fratele. Învățații Islamului și misticii arabi, sufiții, au limitat simbolic numărul acestor apelative, la nouăzeci și nouă, pornind de la Sunnah și de la Coran. Știai? Odată stârnit, turuie în continuare: De vreme ce Numele lui Dumnezeu nu este Dumnezeu, înseamnă că există, ne-creată, în tiparul sacru, Mulțimea transfinită a tuturor Numelor Sale Sfinte, ce reprezintă, soteriologic, fiecare atribut divin. Un șir ordonat, neredundant, de informații autonome și auto-suficiente, care
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
pe bietu' tata! Guță, bețivule...! Cirozatule! Curvarule! U-huuu, ce te-ai mai stafidit! Uite-l și pe Lucicuță al nostru, ce bine se ține el, mă! Spiță de mort tânăr, proaspăt la epidermă, domnule! Viril! Ca becheru'! Ca bradu'! Falnic! turuie Iulică. U-liu-liuuu..., ce de mortăciuni, Șefu'! Inflație! Vai de pulicile noastre! E sfârșitu' lumii, bre, ce bicicleta mea! o scaldă Vierme. Toți ăștia, cârnii, reanimații..., mușcă? vrea să știe Avocatul. Unii ar mușca, scârbele, dar n-au cu ce! le
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
era vicleană baba, era vicleană madam Ioaniu, și cât a fost în putere și cu mintea-ntreagă nu scoteai de la ea nimic. Era vicleană ca vulpea și tăcea ca mormântu. Da odată tot a scăpat-o gura. Sta ele-amândouă, ea turuia la mașină, baba era cocoțată-n fotoliu, ca țiganu-mpărat, și dă i, și dă-i cu poveștile. De ce-mbătrânea, o clipă nu-i mai tăcea gura. Și tot cu bărba-su de-al doilea, cu Ioaniu. Ani de zile tăcuse mâlc
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
prințesa, ș-acu spăla rufe într-un garaj, uite-așa boccele de rufe spăla, adunate, ea știe de unde le aduna. Și mai avea și trei copii, stătea și-ăia printre picioarele ei, și ea dă-i și dă-i, le turuia franțuzește, nemțește. Și, dup-un timp, așa se-nvățase, de lua și copii străini, doi lei ora, și dă-i și freacă rufele, opărește-le, apretează-le, ce le-o fi făcut, și dă-i și turuie franțuzește, și care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dă-i, le turuia franțuzește, nemțește. Și, dup-un timp, așa se-nvățase, de lua și copii străini, doi lei ora, și dă-i și freacă rufele, opărește-le, apretează-le, ce le-o fi făcut, și dă-i și turuie franțuzește, și care vrea să-nvețe, ce să vezi ? învăța. Și la loazele de copii uite-așa le mergea gura - pe nemțește, pe englezește, dracu să-i ia... Asta tot de la madam Ioaniu o știe, cu ochii ei a văzut
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
n-a voiajat cât era normal, ca noi toți, dar este un om umblat ! Eee-tee, că mare scofală-i să umbli ! Și uite la bleaga de Ivona cum l-așteaptă cu masa întinsă d-o oră și numai de el turuie, Niki-n sus, Niki-n jos... Când o auzi, stai și te crucești ; păi, ce vremi să fie alea s-ajungă el ministru ? Parcă-i ia ăl-de-Sus mințile când e vorba de el, și numa așa o vezi cât e de zurlie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că p-ăla mâine, că aia din colț care are un neamț la ea face rost de permis de vândut țuică, face rost și de lemne, dacă dai ceva, poa’ să-ți facă ea și să-ți dreagă, ce mai turuie, ce mai e la gura lor... Și io dârdâi, mă lipesc cât pot de vecina Tincuța și mâinile mi le vâr la piept, da tot îmi îngheață, sloi, și de ger îmi dă lacrimile, îmi curge de parc-aș plânge
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
peticit, da la primu spălat crez c-a pleznit toate ! Păcat numa de muncă ! Eee, am zis io, agâp ! Că nu mai pui tu mâna pe mine ! Mâncare tot pe sponci, și-ncolo, vorbă și vorbă ! C-atâta mi-a turuit, d-am plecat și-mi vâjâia și cap, și urechi, și toate... Și ce nu mi-a spus, și de ăla, și de ăla, și de toată lumea... Chiar așa, madam Delcă ? Ți-a spus despre noi ? — Mi-a zis de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mă țin de o carte, un manual de limbă engleză despre care am convingerea că Îmi va folosi la ceva, dacă voi scăpa vreodată de aici. Mă Întrerupe un maior care vine În control. Sar brusc de pe scaun și Îi turui protocolul obișnuit. Din cauză că mintea mi-e În altă parte, Îl uluiesc Încurcîndu-i gradul și salutîndu-l cu un ceremonios „Cu stimă și respect“ (fluturînd după el mîna, ca după vecinul de palier). Dar nu se supără, mă lasă să-mi văd
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
acolo să auzim și noi ce se vorbește. Nu cred că se uită cineva urît la noi. Noi nu sîntem armata, sîntem niște animale speriate, niște gîngănii, niște prăpădiți la fel ca ei. Mă reîntorc la cartea mea, o vreme turuie singur, apoi tace. — Tu ce faci acolo? mă Întreabă el ușor iritat. — Citesc, răspund Într-un tîrziu. — Ce citești? Ridic mîna În care țin cartea și Îi arăt coperta. — AÎÎÎ..., declară el neconvins, privindu-mă cu un dispreț comic. Am
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cur dacă nu Închid imediat ușa și nu dispar. (Cum să-l legitimați? Nu e suspect, e erou de război, valea! se răstește el cînd ei se arată interesați de persoana mea.) Se vede cum tot drumul pînă la Craiova turuim o grămadă de prostii, Craiova e mică și avem cunoștințe comune - mă Întreabă dacă Îi cunosc pe cutare și pe cutare (nu-i cunosc) care au murit Împușcați undeva lîngă poștă acum cîteva zile. Se vede cum cobor din tren
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fiind În jur de unu noaptea; ei bine, și micuțul ăsta care abia poate să bălmăjească ceva În limba română Îmi spune niște chestii Într-o limbă care seamănă șocant de mult cu cea care vine din radio; nu vorbește, turuie cîteva fraze bune și Încheie cu un glorios n’est- ce pas? care-mi Îngheață sîngele, apoi se duce Înapoi, dispare În ierburile În care și-a improvizat patul de santinelă. U-uuu! Mistere! Aici ar trebui să apară un desen
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
l-ar fi sâcâit o muscă. Și-a adunat gândurile. În cele din urmă, îndreptându-și din încheieturi făptura voinică, a rămas într-o poziție de „drepți” cum scrie la „reglement”. Trăgând apoi adânc aer în piept, a început să turuie ca o morișcă. Vocea lui profundă era înspicată cu vizibilă furie: Să trăiți, domn’ sărjănt! Permiteți să raportez! Eu nu mă uit aiurea. Așa-i căutătura mea! O fi, n-o fi căutătura ta așa, tu să știi că atunci când
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nevoie, cu puțin efort, și eu aș reuși să fac niște giumbușlucuri. Dar altceva mă împiedică să semăn nebunilor lui Shakespeare. Nu pot să fac giumbușlucuri și, în același timp, să spun un adevăr, aici e buba. Nu pot să turui adevăruri printre tumbe și plecăciuni. Dacă am făină pe obraz, mi se pune un nod în gât și trebuie să devin flecar, să zic lucruri de mântuială, să treacă timpul, până când, ieșind din scenă și rămânând singur în fața oglinzii, pot
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a apropiat cu pași mărunți. Sărut mâna, conașule. Nu te-am văzut de câtăva vreme. Tocmai mă întrebam ce mai faci, boierule. Și uite cum norocul mi te-o scos în cale. Bine te-am găsit, conașule - a pornit să turuie cu voce moale bătrâna. Când a ajuns lângă mine, mi s-a părut că m-a privit cu duioșie, așa cum se uita la mine adeseori mama, și m-a întrebat: Pot să stau și eu aici la umbră, boierule? Stai
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
apoi, de câteva ori să spun "Crezul" în biserică, onoare care mi-a dat aripi, îndemnîndu-mă să învăț pe dinafară "Cartea neamurilor" din Geneză, ceea ce i-a uimit pe mulți în sat. Clătinau din cap cu admirație când mă auzeau turuind un sfert de oră numai nume și cifre: că, la vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu și i-a pus numele Set. Că, la o sută cinci ani, Set a născut pe Enos, că
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
și reuși să ajungă cu bine la destinație. Înaintă cu paharul de whisky prin care-și anunța sosirea În mijlocul grupului și așteptă un surîs al Finitei: „Dar Susana unde-i, Juan?“, Îl Întrebă Finita, foarte fină și el Începu să turuie o poveste interminabilă pe care toți cei din micul grup o ascultară cu o răbdare Îngerească, pînă cînd, deodată, o suflare fierbinte care parcă venea de undeva de sus Îl făcu să spună: „Ei, dar tu, Finita, ce mai faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Înțelept. Și cu atît mai puțin cînd fericirea se prefăcu În tuse și Începu să se sufoce sub ochii lui, acolo, după fereastră, Înțeleptul era să moară de fericire, cuprins de niște spasme puternice care nu se mai terminau și turuind Întruna despre fetișcana, fetișcana, fetișcana, gata să-și dea duhul cu cuvintele astea pe buze. Julius Îl lăsă să-și revină singur, după ce-i explică grăbit că o să Întîrzie din nou la ora de pian. „Frau Proserpina o să se supere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
succes, fiindcă ceilalți, În loc s-o admire pentru cultura ei, au Încuviințat repede și s-au repezit cu și mai mult entuziasm ca Înainte să depene amintirile unui trecut care, Într-adevăr, li se părea mai frumos. Nilda domina scena, turuia ca o moară stricata, repeta Într-una aceeași poveste despre copilăria lui Julius, băiatul ăsta Întotdeauna fusese foarte nobil, Întotdeauna a fost mai cuminte decît frații lui și cînd te gîndești că În curînd o să fie un bărbat În toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
schilodite din Kearney, case victoriene triumfale, din lemn, mărite în anii 1930 cu cărămidă și apoi din nou, în anii 1970, cu carton și aluminiu. —Ce face... creierul lui de reptilă? Ce fel de activitate bunicică? Doctorul Hayes începu să turuie denumiri: măduvă, pons, mezencefal, cerebel. Ea transcrise cuvintele într-un mic carnețel cu arc, în care își nota totul, ca să se informeze mai târziu. Neurologul făcea creierul să pară mai șubred decât vechile camioane de jucărie pe care Mark le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pentru a proteja un râu vechi de zeci de mii de ani. Venera natura. Pe Karin însăși o urcase pe un piedestal încă din copilărie. Oricum l-ai fi privit, era credința întruchipată. Și totuși, cuvântul scop îl neliniștea. Ea turui fără grijă. Nu trebuie să fie... Poți să-i spui oricum. De când s-a întâmplat accidentul, m-am întrebat: nu cumva suntem toți pe niște căi invizibile? Căi pe care ar trebui să le urmăm, fără să știm? Căi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]