401 matches
-
aceea, pe nevestele lor le voi da altora, și ogoarele lor altor stăpîni. Căci de la cel mai mic pînă la cel mai mare, toți sunt lacomi de cîștig mîrșav, de la prooroc pînă la preot, toți înșeală! 11. Leagă în chip ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd: "Pace! Pace!" Și totuși pace nu este. 12. Vor fi dați de rușine, căci săvîrșesc astfel de urîciuni; nu roșesc, și nu știu de rușine; de aceea, vor cădea împreună cu cei ce cad, și vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
ea o căuta în mine. Era imposibil să le vorbesc colegilor mei, în fața cărora voiam să bravez, despre realitatea sentimentelor mele. Înțelegeam că îndrăzneala este receptată ca atare doar atunci când ea apare ca rezultat al unui fel de a trăi ușuratic. Ar fi fost suficient să-mi prezint trăirile cu o vagă notă de profunzime și de visare, ca toate faptele cu care mă lăudam să devină crude, scârboase, fără nici un fel de justificare. Sonia era primul om în fața căruia nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o vagă notă de profunzime și de visare, ca toate faptele cu care mă lăudam să devină crude, scârboase, fără nici un fel de justificare. Sonia era primul om în fața căruia nu simțeam nevoia să joc rolul de tânăr vesel și ușuratic. Pentru ea eram pur și simplu un băiat gingaș și visător. Dar tocmai acest fapt care, la o primă privire, m-ar fi putut îndemna la sinceritate, tocmai el m-a făcut să mă opresc speriat la prima mea tentativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-mbrac? - Ți-am spus că nu merg. Și Titi se-ntoarse cu capul la perete. Supărată, Aglae se dezbrăcă și nu mai merse. A doua zi Ana fugi. - Titi, insistă Aglae, termină odată. Nu vă înțelegeți, și pace. Ea e ușuratică, tu ești încăpățînat, nu-i nimic de făcut. Divorțați. - Eu nu divorțez! se-ncăpățînă Titi. De altfel Ana era văzută de toți pe stradă cu feluriți inși, unii afirmau că avea legături certe cu unul sau cu altul. Curând nu mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tinerețea. Unde mai vine o dată, că aș ști cum s-o trăiesc! Ca Otilia sunt sute. Numai să-ntinzi mâna. (Las' că-ți dau eu o fată faină!) Și cum îți spui de Otilia! Nostimă fată, delicioasă, de acord, dar ușuratică, cheltuitoare, e femeie care te ruinează. Pe ea nu poți conta. Azi cu unul, mâine cu altul. Știu, ți-a spus că te iubește, ți-a dat speranțe, poate ați mers și mai departe. (Ai? Spune-mi drept, că zău
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
încredința că fata îl iubește, compromițîndu-i, agravîndu-i situația, iar pe Georgeta o vexase pur și simplu. Era și ea o ființă ca toate ființele, care voia să aibă un cămin și să fie stimată. Chiar dacă nu era decât o fată ușuratică, nu se cădea să fugă în chipul acela laș din patul în care ea îl primise cu atâta vădită sfială, cu un respect care-l măgulise. Ea îl iubea, fără îndoială, și-l socotea mai presus de ea. Felix se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
familie bună, scăpătat, decât de un vagabond nemâncat, simțea datoria de a înlocui pe moș Costache. Felix vedea în Otilia o fată cu un bun-simț exagerat, cu o experiență de viață, dusă până la mizantropie, dar nu era așa. Otilia era ușuratică, iubitoare. Era însă modestă, încredințată că orice bine în viață trebuie plătit cu o nefericire sau măcar cu o dușmănie, că nu avea dreptul să pretindă nimic. Asta o făcea cuminte și ridica nebuniilor ei acel aer de lăcomie feminină
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Felix se mai liniști, Otilia zise, gînditoare: - Singurul lucru de care mă tem este că eu nu sunt laînălțimea ta, din punct de vedere sentimental. Da, te iubesc, dar tu ești așa de furtunos, așa de înspăimîntător de grav. Sunt ușuratică, mi-e frică, ai să-mi spui mereu că n-am afecțiune. Singură, Otilia medită mult la Felix și-și repetă pentru ea argumentul. Îl iubea, într-adevăr, pe tânăr. Totuși, simțea că Felix nu era pentru ea. Îl admira
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sănătate, sa-i povestească întîmplări de bolnavi sculați de pe patul de moarte și alte baliverne de astea. Îl supăra însă prezența Otiliei, care îngrijea de moș Costache cu o lipsă de repulsie care stârni admirația lui Felix. Otilia era socotită ușuratică și se dovedea devotată. Moș Costache privea pe Stănică cu multă dușmănie și se înțepenea și mai bine în pat, când îl vedea, urmărindu-l strâns cu privirile. G. Călinescu Pascalopol mai făcu în curând o vizită bătrânului, îl asigură
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la principii, sans queue, ni tête. Mare eroare, a spus Ștefan atunci când i-am amintit că toate acestea chiar el mi le-a explicat pe vremuri ; pe urmă, mi-a mai spus (de altfel, total neconvingător) că un asemenea mod ușuratic de a gândi nu îi era propriu ; atunci voia să mă pună însă în gardă, să nu mă îndrăgostesc de el ! Il ne désirait pas s’attirer des histoires... Când m-am uitat din nou într-acolo, terasa era goală
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Desigur, ar da mult ca să i se ofere și cel mai mic fapt, în loc de această interminabilă interpretare a fiecărui gest și a fiecărei vorbe, cu care se obosește de atâta vreme. Dar, în ciuda suferințelor umilitoare pe care i le provoacă ușuraticul lui discipol și în ciuda faptului că se îndoiește dacă i-a fost discipol vreodată, curiozitatea îl ține atent, acum și aici. Ar exista încă destule alte soluții - decât să claseze hârtiile prea încet - ca să evite să i lase, prin plecarea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
țări), plutește ca o fericire peste acest salon și peste această grădină, cu atât mai ciudată cu cât știm - noi, cititorii de acum - că era menită propriei ei pierderi... Deocamdată suntem însă în 1916 și, în timp ce profesorul Mironescu deplânge firea ușuratică a românului sau dramele pe care istoria le tot varsă asupra lui, fericirea ne face parcă semne din toate colțurile salonului, din perdelele grele care opresc soarele dogoritor să intre în casă, din conversația și tăcerile celor prezenți. Un farmec
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Sau vreun dușman. Niciodată. I-am verificat apartamentul din L.A., care e exact cum te aștepți de la o tipă de treizeci și unu de ani angajată ca vînzătoare. Unul din oamenii de la San Bernardino a zis că era puțin cam ușuratică, altul că a dansat din buric de cîteva ori la un restaurant grecesc, așa, ca să se distreze. Nimic suspect. — Se pare că tot la colorați ne Întoarcem. Da, așa se pare. — A avut careva noroc cu mașina și cu armele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Julius și se uitau la ea zîmbind, așteptîndu-se să vadă o mamă mîndră de copilul ei. Desigur că n-au lipsit nici cei care gîndeau, ba chiar șopteau la urechea vecinului că nu merita un copil ca Julius, că era ușuratică, că se măritase de două ori, a doua oară cu un don Juan care pe deasupra poate o mai și Înșela. Dar, ce-i drept, erau acolo și multe femei care și-ar fi dorit ca Juan Lucas să fie bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
susținu Aglaia. Toate trei izbucniră în râs. Prințul râse și el împreună cu ele. — Foarte urât din partea voastră, le dojeni generăleasa. Scuzați-le, prințe, să știți că sunt bune la suflet. Mă cert mereu cu ele, însă le iubesc. Sunt frivole, ușuratice, nebune. De ce spuneți așa? întrebă prințul râzând. Nici eu, în locul lor, n-aș fi scăpat prilejul. Însă sunt totuși de partea măgarului: măgarul e un om bun și folositor 16. — Dar dumneavoastră sunteți bun, prințe? întrebă generăleasa. Vă întreb din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de a nu relata nimic altceva decât fapta cea mai urâtă din viața mea. Desigur, în acest caz nu pot avea ezitări: conștiința și memoria inimii îmi indică imediat ce trebuie să povestesc. Recunosc cu amărăciune că, printre nenumăratele fapte, poate ușuratice și... neserioase, din viața mea, există una care a lăsat o impresie chiar prea puternică în memoria mea. Întâmplarea s-a petrecut acum vreo douăzeci de ani, când am trecut să-l vizitez pe Platon Ordânțev la moșie. De-abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
frumoasă, la casa de vară a Dariei Alexeevna. Zice: sunt absolut liberă; chiar ieri tare i s-a mai lăudat lui Nikolai Ardalionovici cu libertatea ei. Semn rău! Și Lebedev râse, dezgolindu-și toți dinții. — Kolea o vizitează des? — E ușuratic și de neînțeles și nu-i secretos. — Ai fost de mult acolo? — În fiecare zi, în fiecare zi. — Deci, și ieri? — N-nu; acum patru zile. — Păcat că ai cam băut, Lebedev! Altfel te-aș fi întrebat ceva. — Ba deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
permisese să înlocuiască literele A.M.D. cu N.F.B. Că nu era o greșeală și că auzise bine - nu se putea îndoi (ulterior acest lucru a fost confirmat). În orice caz, ieșirea Aglaiei - desigur, o glumă, deși prea vehementă și prea ușuratică - fusese premeditată. Despre „cavalerul sărman“ vorbiseră toți (și „râseseră“) cu o lună mai înainte. Însă, după cum își amintea prințul, Aglaia rostise aceste litere fără vreo umbră de glumă sau de ironie, nici măcar nu le accentuase câtuși de puțin, ca să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
P., zece mii s-au cheltuit cu educarea mea, cu guvernantele și cu tratamentul de idiotism urmat în Elveția; și iată-mă acum cu atâtea milioane, iar caracterul onest al fiului lui P., care nu e vinovat cu nimic de metehnele ușuraticului său tată, care l-a și uitat, piere trudindu-se cu meditațiile. Tot ce s-a cheltuit pentru mine este drept să-i revină acum lui. Aceste sume enorme, care s-au folosit pentru mine, nu sunt, de fapt, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu a fost decât o eroare oarbă a zeiței Fortuna; banii ar fi trebuit să ajungă la fiul lui P. Pentru el ar fi trebuit să fie cheltuiți, nu pentru mine, care nu sunt decât rodul unui capriciu fantastic al ușuraticului și uitucului P. Dacă aș fi pe deplin onest, delicat, nepărtinitor, ar trebui să-i cedez fiului acestuia jumătate din întreaga mea moștenire; dar, întrucât, înainte de toate, sunt un om calculat și știu prea bine că afacerea nu e juridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
eu unul sunt absolut convins de asta, dar dumneavoastră cum de-ați putut ridica mâna ca să scrieți asemenea calomnii?) Iar ceea ce ați scris despre Pavlișcev este cu desăvârșire intolerabil: pe acest om de o noblețe desăvârșită îl numiți senzual și ușuratic cu atâta curaj, cu atâta siguranță, de parcă chiar ați spune adevărul, în timp ce el a fost omul cel mai neprihănit din lume! A fost chiar un remarcabil erudit; a fost corespondentul multor persoane importante în probleme științifice și mulți bani a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nou, cu siguranță pentru că nu voia să mai vorbească față de prinț despre Nastasia Filippovna. — Reiese că, în orice caz, o cunoaște, nu? întrebă deodată prințul Lev Nikolaevici, după aproape un minut de tăcere. — Cred că s-au cunoscut; e un ușuratic! De altfel, dacă a existat ceva între ei, asta a fost demult, mai înainte, adică acum vreo doi-trei ani. Doar l-a cunoscut și pe Toțki. Însă acum n-ar mai putea exista ceva în genul acesta, la per tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
demonstrez că de data asta am vorbit absolut serios și, ce-i mai important, ca să-i demonstrez acest lucru prințului (prințe, ați ajuns o persoană extrem de interesantă pentru mine și, jur, nu sunt câtuși de puțin un om atât de ușuratic, cum negreșit ar trebui să par, deși chiar sunt așa: ușuratic!) și... dacă-mi permiteți, domnilor, îi voi mai pune prințului o întrebare, ultima, din propria mea curiozitate, și cu asta terminăm. Această întrebare, ca un făcut, mi-a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-i mai important, ca să-i demonstrez acest lucru prințului (prințe, ați ajuns o persoană extrem de interesantă pentru mine și, jur, nu sunt câtuși de puțin un om atât de ușuratic, cum negreșit ar trebui să par, deși chiar sunt așa: ușuratic!) și... dacă-mi permiteți, domnilor, îi voi mai pune prințului o întrebare, ultima, din propria mea curiozitate, și cu asta terminăm. Această întrebare, ca un făcut, mi-a venit în minte acum vreo două ceasuri (vedeți, prințe, și eu meditez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu gusturi englezești (privitoare, de pildă, la rostbiful în sânge, la harnașament și la lachei etc.). Era la mare prietenie cu „demnitarul“, îl distra și, pe deasupra, cine știe de ce, Lizaveta Prokofievna nutrea ideea ciudată că acestui domn în vârstă (cam ușuratic și cam crai din fire) nu-i exclus să-i treacă deodată prin minte s-o fericească pe Alexandra, cerând-o în căsătorie. Pe lângă aceste persoane, care alcătuiau grupul cel mai de vază și mai impozant, mai erau prezenți câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]