KorAP: Find »[drukola/base=uluit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...59 >

1,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439

și prietenii tăi adorați să-l urâți“, așa-i? După tot ce-am făcut pentru tine? Asta vrei?! a încheiat el în gura mare, cu fața foarte aproape de a mea. Dar tu chiar ești băiatul rău din poveste, am exclamat uluită. Tu ești cel care a avut o aventură, nu eu. —Dumnezeule! a urlat, a urlat de data asta cu-adevărat James. N-o să încetezi să mă bați la cap cu chestia asta, nu-i așa? N-o să încetezi să încerci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
dau jos din metrou, să traversez pe partea cealaltă, să mă întorc direct la apartament și să-i spun că am greșit și că ar trebui să încercăm din nou. Dar n-am făcut asta. Și proastă cum eram, confuză, uluită, nedumerită și mâhnită, chestia asta mi-a spus ceva. Dacă l-aș fi iubit într-adevăr, dacă mi-aș fi dorit cu-adevărat să fiu cu el, atunci m-aș fi întors. Deci știam că procedasem corect. Cel puțin așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
țăcăneau pe gresia de pe podele cu ecou. Nu anunțasem pe nimeni că mă întorc, așa că nimeni nu mă aștepta. Și se părea că nimeni nu venise să aștepte pe nimeni. Am ochit un hamal singuratic. Tocmai îi explica unui bărbat uluit că să pierzi un avion e o chestie nefericită, dar să pierzi două avioane e o dovadă de neglijență. Am trecut țăcănind pe tocuri pe lângă magazinele oblonite, pe lângă birourile de schimb valutar care se profilau în întuneric și pe lângă standurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
Coke, loțiune de protecție solară, reviste pentru femei și chipsuri pe care eu, Anna și Kate ne-o construiserăm. Adam a rămas în picioare, în timp ce umbra lui s-a proiectat asupra mea și a Annei, care rămăseserăm întinse pe șezlonguri uluite. Adam nu părea prea relaxat. Șarmul lui obișnuit și degajat lipsea din peisaj. Adam părea stânjenit și ușor neprietenos. Mie îmi bătea inima să-mi sară din piept. Mă simțeam îngrozitor de dezavantajată. Doamne, de ce nu mă avertizase Helen, într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
lui Adam din cauza sunetului de pași bocănind în sus pe scări. După care Helen a dat buzna în cameră. S-a uitat de la mine la Adam și apoi de la Adam înapoi la mine. — Ce se întâmplă aici? a întrebat ea uluită. Eu amuțisem complet. Nu puteam să scot nici un sunet. Nu știam ce naiba să-i spun. Conform tradiției, Adam a intrat în rolul salvatorului. —Helen, a zis el cu blândețe, te deranjează dacă te rog să mă lași câteva minute cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
corect, am spus, încercând să adopt o tonalitate pragmatică. Vii la Londra. Pentru ce? De ce? — Am o slujbă, mi-a răspuns el ca și cum ar fi fost cea mai naturală explicație din lume. Dar cu facultatea cum rămâne? l-am întrebat uluită. Renunți? — Nu, m-a lămurit el. Dar o să fie altfel. O să studiez noaptea. —De ce? l-am întrebat neînțelegând încă. De ce faci asta? Pentru că acum, când am un copil de întreținut, trebuie să muncesc. Iar în Dublin n-am găsit nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

Era jos, făcându-și loc prin înghesuială, părând puțin rătăcit. Aici suntem, l-am strigat. S-a uitat în sus, m-a văzut, a zâmbit cu toată gura și buzele lui au schițat un „Hei“. —Dumnezeule, e bestial. Jacqui părea uluită, dar și-a revenit apoi. Nu că ar conta. Poți să ai cel mai arătos bărbat din lume, dar, dacă refuză alunele din partea casei din cauza unei fobii de microbi tipică Mângâietorului Delicat, adio! — O să mănânce alunele, am zis prompt și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
credeam că o să-mi explodeze capul, am trecut hotarul albastru ce desparte cele două lumi. M-au izbit zgomotul și lumina, un val m-a lovit în ureche și apoi îmi smulgeam masca de pe față, respirând cu lăcomie oxigen binecuvântat, uluită că nu murisem. Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că eram întinsă pe punte, încă zbătându-mă să-mi recapăt suflul și Aidan era aplecat deasupra mea. Expresia de pe fața lui era un amestec de groază și ușurare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
culoare. M-a zărit și a zâmbit larg. Un zâmbet orbitor, cum nu mai văzusem niciodată la el. —Anna. Hei, arăți grozav! Vocea lui era mai sonoră decât fusese înainte. —Mulțumesc. —Mda. Nu mai aduci așa mult cu o focă uluită. Aduceam cu o focă uluită? Nu știusem. A râs. — Nici eu n-arătam prea bine, nu? Un cadavru ambulant. Îl sunasem după convorbirea cu Neris Hemming; voiam să știu răspunsul la câteva întrebări. Se declarase încântat să mă audă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
a zâmbit larg. Un zâmbet orbitor, cum nu mai văzusem niciodată la el. —Anna. Hei, arăți grozav! Vocea lui era mai sonoră decât fusese înainte. —Mulțumesc. —Mda. Nu mai aduci așa mult cu o focă uluită. Aduceam cu o focă uluită? Nu știusem. A râs. — Nici eu n-arătam prea bine, nu? Un cadavru ambulant. Îl sunasem după convorbirea cu Neris Hemming; voiam să știu răspunsul la câteva întrebări. Se declarase încântat să mă audă și propusese să luăm cina împreună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411

a fost Jim cel mic, dar zdravăn, bărbatul care crezuse că Amanda lucrează pentru The Bill. Jim era tâmplar și se născuse în St. Helens. — Ce minunat, a izbucnit Amanda. Asta e în Caraibe? Jim s-a uitat la ea uluit. —E în Merseyside. Apoi a fost rândul Laurei. Hugo a privit-o cu interes. În afara machiajului gros, Laura avea un spațiu generos între cei doi dinți din față, ceea ce făcea ca zâmbetul ei să aibă un aspect obscen. Era îmbrăcată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
deloc ușor să-l anunți pe un străin că e legat de tine pentru eternitate din cauza unei grămăjoare de celule. Degetele care strângeau codițele trandafirilor s-au albit când Alice i-a dat vestea. Ochii lui Jake s-au lărgit uluiți. Cu toate astea, n-a spus nimic. Anunțului i-a urmat o tăcere îngrozitoare. — Ce zici? a șoptit Alice într-un târziu. Ce părere ai? Nu-ți face griji. Nu te-am căutat ca să-ți cer bani pentru întreținerea copilului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
presupunea plecarea din New York. Dubiile legate de ideea că poate nu luase cea mai bună decizie au pălit. Acritura a ridicat o sprânceană. — Hei, nici unii dintre noi n-o să-i ducă dorul. Crede-mă pe cuvânt! —Pleacă? Alice se holba uluită. — Și-a primit șutul în cur, așa-i? Asta după ultima ei măgărie la revista Style. Cazul la care lucrai tu a fost ultima picătură pentru băieții de sus. Degetul cu unghie roșie al șefei de la Resurse Umane a împuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
o înălțime de desen animat, picior care era ridicat în sus, pe spătarul canapelei. —Draaaaaaagule! a cântat vocea Amandei. Fir-ar al dracului! Hugo a intrat în sufragerie, s-a apropiat de canapea, după care s-a oprit pe loc uluit. Când te-ai întors? Amanda i-a aruncat printre gene o privire de femeie ușoară. Apoi, jucându-se cu părul cu o mână, și-a coborât-o pe cealaltă de-a lungul a ceea ce păreau, datorită tocurilor, niște picioare imposibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
straniu chițăită, vopsesc ferestrele copilului în negru? Un strat de vopsea neagră pe dinafară și te asigur, boierule, că n-o să mai vezi absolut nimic. Nu mai ai nevoie de nici o prostie din aia de camuflaj. Hugo l-a privit uluit. —Gary, e o idee excelentă. Apoi s-a întors către asistenta pediatră. —Dumneata ce părere ai, soră Harris? Hugo și-a acompaniat întrebarea cu cel mai sclipitor zâmbet din arsenalul lui. Tipa putea să fie de piatră, dar el tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
Theo, care făcuse o pauză scurtă de plâns, a început din nou să se lamenteze. Nu asta, a repetat Hugo cu mai multă forță. Ce voiam eu să spun este - cine o să aibă grijă de Theo? Amanda a căscat ochii uluită. — Sper că nu-ți imaginezi, a spus ea cu un chicot batjocoritor, că eu o să stau la țară și-o să schimb scutece? O femeie de calibrul meu? Cu talentele pe care le am de oferit lumii? — Dar ești mama lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
Mă faci să-mi fie rușine. — Poftim? a întrebat Alice zăpăcită. —Gătești toate legumele alea pentru copil. Sunt impresionat. De fapt, nu toate sunt pentru Rosa. Unele sunt pentru petrecerea de diseară. Hugo s-a uitat la ea admirativ și uluit. Femeia asta nu numai că-și ținea copilul sub control, dar mai dădea și petreceri. O petrecere. Ce distractiv! a exclamat nu prea convingător. Hugo abia dacă-și mai amintea ultima petrecere la care fusese. Rămăsese undeva, în negura timpului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
mai fi spus nimic. Dacă până acum Alice nu crezuse despre el că e un pervers, atunci probabil că-și schimbase părerea. —Ai un copil de cinci luni și nu știi cum se pune un scutec? a zis Alice clătinând uluită din cap. — Știu că sună ridicol, a răspuns Hugo jenat. Chestia e că am avut o asistentă pediatră, așa că n-am reușit să învăț cum se procedează. Și nici Amanda. —Și asistenta pediatră? l-a întrebat Alice fără prea multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
mine, a gângurit cineva din spatele lor. Laura se strecura prin parcare de parcă și-ar fi făcut intrarea pe scena Moulin Rouge-ului. În mod destul de neașteptat, Theo s-a oprit imediat din urlat și-a început să se holbeze la ea uluit. Hugo s-a gândit că era probabil din cauza faptului că băiețelul nu mai văzuse niciodată o cantitate așa de mare de ruj la nimeni, nicăieri în lume. Nici măcar la mama lui. Care, oricum, probabil că de-acum începuse să devină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
aurie. Așa cum era de așteptat, porțile erau acționate electronic și, pe măsură ce se deschideau, lăsau să se vadă casa masivă, cu pereți din sticlă, din capătul aleii care făcea un rond în fața intrării. Hugo s-a oprit preț de-o clipă, uluit. În realitate, casa era și mai groaznică decât păruse pe hârtie. Până și Londra, cu cele mai sinistre clădiri ale ei, tot nu se putea compara cu Pielea. Hugo a călcat pe pietrișul de un portocaliu sclipitor al aleii până în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-l trăseseră pe mal. Te simți bine? l-a întrebat cineva uitându-se întrebător la ursulețul pe care Hugo îl ținea strâns în mână. Și-a mișcat buzele ca să vorbească, dar a descoperit că nu putea. În schimb, a înregistrat uluit cerul nesfârșit de deasupra, pământul rece de sub cap și faptul că respira, deci trăia. A mai realizat și că unul dintre picioare îl durea îngrozitor de tare. Și-a amintit, de parc-ar fi trecut mulți ani, de gardul din sârmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
asupra ei. Hugo s-a aplecat către ea. — Tu mă iubești, nu-i așa? Da, te iubesc. Dar... Alice și-a mușcat buza. —Dar ce? Dar cum rămâne cu copiii? a izbucnit ea nefericită. Hugo s-a holbat la ea uluit. —Păi, sigur că ar veni cu noi. Doar nu ți-ai închipuit că m-am gândit să trăim fără ei?! La gândul ăsta, Hugo a simțit că ochii i se umplu de lacrimi. Dumnezeule, nu! Am trăi împreună. Ai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543

riscurile. Înainte, atenția Îi fusese concentrată pe viitor, proiecte viitoare, clienți viitori, extinderi pe viitor. Acum Însă viața Însemna Înainte și acum. Heidi râse. — Ești ridicol, nu mai glumi. S-ar putea să nu glumesc. Ea amuți și Îl privi uluită. Moff Îi trase ușor fața lângă a lui și o sărută delicat. —Frumos. Cel mai bun sărut de care am avut parte În ultimele două săptămâni. —Și eu, spuse ea Încet. Și cu acea Încuviințare, o cuprinse ușor, iar ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

De-atunci, eu zac în beci și mor, departe de lumină și popor; pe Sanda-n amintire o păstrez, cu farul delațiunii-o luminez. Nu mi-e rușine, sunt bărbat: i-am slugărit, m-au terminat. De fiecare dată, rămâneam uluit. Cu trei sferturi de oră înainte de miezul nopții, în cotloanele strâmte și întunecate ale minții lui Bidileanu Ovidiu, avea loc o explozie lirică, un delir prozodic țâșnit din ciocnirea accidentală a cine știe căror neuroni, ca o scânteie de baterie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
la informații. Dacă ar fi știut cum stau lucrurile, Bidileanu ar fi țopăit de bucurie pe bicicleta lui, pe-o singură roată; Paul, nu - s-ar fi prăbușit într-o depresie lucidă, cum doar el putea s-o joace: devastat, uluit, calm. M-am ridicat de pe scaun, căutând cu disperare geamul. Bucureștiul tremura acolo, nemișcat, dar viu. Aerul rece distorsiona imaginea, clădirile păreau bombate și umede, de parcă întregul oraș ar fi stat pe-o pupilă. L-am privit fix, timp de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]