1,424 matches
-
ce aparține Bisericii. — Despre ce-i vorba? Noffo rămase o clipă stânjenit. — Nu... nu pot spune. — La Florența nu e permisă inchiziția fără vinovăție manifestă. Crezi că ești la Roma? replică poetul. — Nu pot pentru că nu știu. — Cum? exclamă Dante uluit. Ce Înseamnă asta? Cum poți să o acuzi, dacă nici nu știi ce a furat? Știm că cineva i-a dezvăluit un secret. Acest secret l-a furat ea din patrimoniul Sfântului Petru. — De ajuns cu jocul ăsta de enigme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ce-mi văz ochii?! - strigă el sărind din jilț. Să fie adevărat?! Dumneata ești, mărite Doamne? — Preacuvioase Metodiu! Dumneata, aici?! - exclamă cel cu căciula de jder. Ține-mă, sfântă Născătoare! Eu sunt, sfinția-ta! întocmai eu! — în halul ăsta?! - făcu uluit Metodiu. Dar pentru care fapte? — Știu eu? Cică drept plată că am... dar aici cel gras nu mai putu continua, căci îl podidi plânsul. — Nullius tantum flumen est ingenii, nullius dicendi aut scribendi tanta vis, tanta copia, quae non dicam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
interzic reclamele la aceste produse? — Pentru că dăunează sănătății. Acum Gacel Sayah părea atât de nedumerit, încât puse deoparte arma pe care o ținuse tot timpul pe genunchi, se scărpină de mai multe ori în cap pe sub turban și bâigui complet uluit: — Vrei să spui că se interzic reclamele la unele produse dăunătoare sănătății, dar nu se interzic fabricarea și vânzarea lor? — Exact! — Hotărât lucru, voi, francezii, sunteți nebuni! — Asta nu se întâmplă doar în Franța. Se întâmplă în toată lumea. Atunci iartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să uit! exclamă. Poți folosi un milion de franci ca să-i salvezi. — Un milion de franci? se scandaliză celălalt. Atât de puțin prețuiește viața acestor nenorociți? — Este mai mult decât plătește asigurarea, dragul meu. Cu mult mai mult! Pilotul rămase uluit și, în cele din urmă, se așeză pe scara aparatului, locul său preferat, de unde privi acel du-te-vino de piloți, mecanici și personal auxiliar, ce se străduiau să pregătească totul pentru a încărca primul avion, a cărui sosire era prevăzută în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mult decât o dată, ca un cunoscut, mort demult, să apară nu numai în gândurile și visele mele, dar chiar într-o făptură străină, așa dintr-odată, pe mijlocul străzii, aici la Stockholm. S-a întâmplat ca eu să mă opresc uluită, eu care aproape mă consolasem la gândul că cei dragi erau dispăruți pentru vecie din spațiul și timpul nostru. Ieri după-amiază, am citit într-un ziar de seară despre un englez, Malcolm avusese o broască țestoasă care fugise și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pentru sine. Ăsta chiar vorbește serios. Nu glumește. - Da, da, confirmă o tânără familie ce trecea ca din întâmplare prin spatele lor. Evident, discutau despre altceva, dar ceea ce spuseseră se potrivea de minune. - Ești mai nebun decât mine! spuse Cioran uluit. Iar eu credeam că așa ceva nu e posibil! Adică cineva să fie mai nebun decât mine. Credeam că sunt singurul... - Bătrâne, te rog, ești sadic!! urlă tânărul Luca, scoate dracu’ pula aia și lasă-mă să ți-o sug, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
urmă de vreo patru luni. - Am înțeles, murmură Abdulah, privindu-l pe Marcel în timp ce fugea cu berile în spinare. Ceva mai târziu, fostul Abdulah era în aglomeratul autobuz 104, aproape strivit, cu costumul de Moș Crăciun atârnându-i strâmb, privind uluit oroarea orașului în care îl aruncase fapta sa abominabilă. Era greu de crezut că putea exista ceva atât de urât, se gândi el în timp ce o babă îl strivi de-a binelea. Oare cum puteau trăi oamenii acolo? Cauză-efect, îi trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
întreaga mea poezie,/ Inclusiv pe aceasta, care e cea mai mare prostie.../ Un, doi, trei, am terminat ce aveam de spusss.../ Îmi pun palma-n cur și mă duc fraților, m-am dusss...! Ca și cum nu am fi fost îndeajuns de uluiți, pe măsură ce tocmai rostea ultimele cuvinte, Giordano se răsuci fulgerător, năpustindu-se cu o viteză incredibilă exact în direcția opusă. Trecu peste masă, apoi peste John Euripide, călcându-l pe cap, după care se aruncă prin geam, prăbușindu-se într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o expresie batjocoritoare. De urechea stîngă atîrna un cercel de aur: un șarpe Înghițindu-și coada. Încins cu o chingă de in, care-i servea și ca recuzită de saltimbanc; Într-o clipită, Împletitura se bățoșa brusc și, sub privirile uluite ale spectatorilor, el se cocoța pe ea ca pe-un par. Alteori și-o anina de gît, părînd o vită căreia i se tăiase căpățîna dintr-o singură lovitură de bardă, la formula lui magică. Într-o clipită, capul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
-o, a spus Barceló. Ba chiar, dacă stau bine și mă gîndesc, cred că, cu Îngăduința voastră, eu am să mă retrag În altă sală să inspectez volumul acesta, În timp ce voi vorbiți de ale voastre. De acord? L-am privit, uluit. Librarul, pirat bătrîn și străin de reținerile mele, s-a mărginit să mă bată ușor pe umăr și a plecat cu cartea mea sub braț. — L-ai impresionat, știi? a zis vocea din spatele meu. M-am Întors spre a descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fost ca să mă ridic la Înălțimea lui Victor Hugo. Spre consolarea mea și după cum prezisese tata, stiloul rămase ani de-a rîndul În acea vitrină, pe care o vizitam cu religiozitate În fiecare sîmbătă dimineața. — E Încă aici, spuneam eu, uluit. — Te așteaptă, zicea tata. Știe că Într-o zi are să fie al tău și că ai să scrii o capodoperă cu el. — Eu vreau să scriu o scrisoare. Mamei. Ca să nu se simtă singură. Tata mă privi fără să clipească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
oraș cîteva zile, pentru chestiuni de afaceri, iar Clara se văzuse obligată să-și schimbe ora de muzică cu maestrul Neri. Ea venise pentru că era după-amiaza ei liberă. — Clara nu poate veni fiindcă are oră de muzică? am Întrebat eu, uluit. Bernarda Își coborî privirea. Aproape că plîngea cînd Îmi Întinse un pachețel care conținea cadoul ei și mă sărută pe amîndoi obrajii. Dacă nu vă place, se poate schimba, zise. Am rămas singur cu tata, contemplînd vesela cea bună, argintăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
simțit cum mi se taie răsuflarea. A trebuit să rămîn acolo, paralizat, vreme de aproape o jumătate de minut, pînă cînd privirea lui Neri, neîncrezătoare la Început, aprinsă de mînie după aceea, a băgat de seamă prezența mea. Încă gîfÎind, uluit, se opri. Clara Îl strînse fără să Înțeleagă, frecîndu-și trupul de al lui și lingîndu-i gîtul. — Ce s-a Întîmplat? gemu ea. De ce te oprești? Ochii lui Adrián Neri ardeau de furie. — Nu-i nimic, șopti el. Mă-ntorc Îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
acoperea pielea. — Auziți, mai bine plec și vă las pe domniile voastre, bălmăji el. Tata Îl apucă de braț cu blîndețe. În nici un caz, pentru că fiul meu mi-a spus că dumneata vii să iei masa cu noi. Cerșetorul ne privi, uluit, Îngrozit. — De ce nu urcați În casă să faceți o baie bună, fierbinte? zise tata. Apoi, dacă poftiți, o să mergem pe jos pînă la Can Solé. Fermín Romero de Torres bîigui ceva neinteligibil. Tata, fără să-și abandoneze zîmbetul, Îl conduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mele. Ah, dar voi vă cunoașteți deja? Întrebă Velázquez intrigat. — Daniel e un vechi prieten de familie, explică Bea. Și e singurul care a avut curajul să-mi spună vreodată că sînt o țoapă și o Încrezută. Velázquez mă privi, uluit. — SÎnt zece ani de-atunci, am nuanțat eu. Și n-am vorbit serios. — Eu Încă mai aștept să vă cereți scuze. Velázquez rîse cu poftă și Îmi luă pachetul din mînă. — Mi se pare că sînt În plus, zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
era Întredeschisă. Un chip mă privea din oglindă. Ar fi putut să fie al meu sau al surorii care trăia În oglinzile din apartament. Am Încercat să deschid a doua ușă. — E Închisă cu cheia, am zis. Portăreasa mă privi, uluită. — Ușile astea n-au Încuietoare, murmură ea. — Asta are. — Păi, o fi pus-o bătrînul, fiindcă În celelalte apartamente... Mi-am coborît privirea și am observat că urmele de pași din praf ajungeau pînă la ușa Închisă. — Cineva a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
înțelegem de ce o simplă bucată de sârmă recurbată a fost în stare să ne prindă și să ne țină prinși, poate ne vom elibera, nu zic că nu, dar riscăm ca burta să ne rămână agățată de undiță, Sunt realmente uluit, Un singur lucru e de făcut, Care, dacă chiar acum mi-ați spus că nu folosește la nimic orice am face, Să ne rugăm să dea rezultate tactica definită de prim-ministrul, Care tactică, Să-i lăsăm să fiarbă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
petrecut minunea, orbindu-i pe atacatori. Priviți puterea lui Dumnezeu! Dintr-o dată, predicatorul Își coborî mâinile, arătând cu dreapta spre statuie. După o clipă, Dante văzu clar cum pleoapele Fecioarei se ridicau, cu pupilele luminate de o strălucire. O tăcere uluită Înghețase sutele de persoane Înghesuite În naos. Apoi, totul se scufundă Într-un vuiet, toate gurile unindu-se Într-o aceeași exclamație de minunare. Poetul murmurase și el ceva, surprins, fascinat de relicva care continua să se miște. Aceasta, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
corabie Întreagă de cadavre. Arrigo deschise gura să mai pună o Întrebare, dar apoi Își strânse buzele ca și când s-ar fi răzgândit. - Ce este „Împărăția Luminii”? Îl Întrebă poetul pe nepusă masă. Celălalt se răsuci spre el cu un aer uluit. - Un loc al triumfului spiritului, Îmi imaginez. Sau, printr-o metaforă, ceea ce voi numiți paradis. - Noi? - Vreau să spun voi, teologii, care Îi desenați aparența, esența și hotarele. Sau, de asemenea, voi poeții, care Încercați să Îl Înveșmântați În cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o trase peste cap, În timp ce, cu mâna cealaltă, Încerca să Își ascundă fața. Dante sări asupra lui, descoperindu-l. În Întuneric, văzu pentru o clipă lucind figura călugărului Brandan, Înainte ca aceasta să Înceapă să se deformeze sub ochii lui. Uluit, Își dădu seama că smulsese și nobila frunte a omului, o mască din pergament vopsit. Eliberată din strânsoare, o claie de păr căzuse dintr-o dată, ascunzându-i fruntea, Îngustă și teșită, ca a unui plebeu. Brandan părea și el pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Începea câmpia. Pe sub un arc, trecu dincolo de zid, ajungând din urmă un grup de oameni care stăteau aplecați peste ceva, la baza turnului. Trupul matematicianului zăcea sfărâmat pe pietre, Într-o baltă de sânge. Printre cei de față, care priveau uluiți, era și hangiul, care Îl recunoscu. - Ce cumplită nenorocire, priorule! Dante Îi Îndepărtă pe toți de trup și se apropie să examineze mai atent. Craniul și membrele purtau semnele vădite ale ciocnirii brutale cu piatra. Își ridică privirea către vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ridică ochii pentru o clipă, iar apoi reveni la pergament. - ... „pe care eu, episcopul Mainardino, l-am văzut, și despre care las amintire celor drepți, carte a cărei Întocmire s-a Început la anii de la Întruparea lui Isus Cristos MCCLV.” Uluit, Își ridică privirea. - Cronica lui Mainardino... murmură el. Marele biograf al lui Frederic. Așadar, există cu adevărat. Bernardo nu mințea. O răsfoi cu iuțeală, parcurgând cu frenezie anii de fapte vitejești și de glorie. Nașterea lui aproape miraculoasă la Jesi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aici, Într-un loc sfânt... Va trebui să-l anunț pe abate, bâigui el, zgâindu-se la mort. - Așa să faci. Dar mai târziu. Mai Întâi, trimite să fie chemat cineva de la Misericordia, cu căruța pentru morți. Călugărul Îl fixa uluit. - Trebuie făcută repede Înmormântarea, Îi explică poetul. Nu e bine ca mânăstirea voastră să fie târâtă Într-un scandal. Chiar În noaptea asta vreau ca trupul să fie dus dincolo de ziduri, fără lumini. Călugărul Încuviință și se făcu nevăzut. Trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
voce. — Pe cine? întreabă primarul. — Pe ucigași! spune o voce, alta decât prima, reluată imediat, pe un ton amenințător, de alte câteva zeci de voci, ca un ecou. — Care ucigași? spune primarul. — Ucigașii fetiței! i se răspunde. Primarul deschide gura uluit, apoi redevine stăpân pe sine și începe să țipe. Le spune că sunt bătuți în cap, că e o prostie, minciuni, elucubrații, că cei doi sunt dezertori și că jandarmii îi vor duce înapoi la armată, și că armata da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în continuare vocea și vor să-l asculte, îi cumpără piesele înregistrate și stau ore întregi, privindu-l și ascultându-l, Vorbește,/ Vorbește, înger de luciri cerești!/ Deasupra mea, în noapte, strălucești/ Ca-naripatul sol trimis de ceruri/ Spre care muritorii uluiți/ Nalță ochii și-și sucesc grumazul/ Când trece, fără teamă, peste nori/ Pe culmile văzduhului!*... texte de-astea, doar vorbele au rămas după el, vorbele scriitorilor. Noi suntem mâna a doua, îmi zicea!, o prostie, păi, cum să fiu eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]