867 matches
-
de tip declamator. În plus, avînd un temperament zglobiu înclinat spre calambururi nostime, scrisul său are o vioiciune nefirească pentru un filosof educat în spiritul rigorilor speculative. De fapt, Ciprian Vălcan are un condei prețios de formație franceză la care umoarea ludică împrumută paginilor o impresie de jonglerie conceptuală. Tematica cărții e babilonică: citate, evenimente istorice, personaje romanești sau filosofice, motive culturale (bufonul, sexul, omul gras, fotografia, sălbaticul, dictatorul) etc. De aceea, la întrebarea ce a vrut autorul să transmită, răspunsul
Filosofia nostimă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5465_a_6790]
-
așa-zisului homo sapiens, în vreme ce sclavia față de sol și nesfîrșita senzație de tîrîre, imaginea unui imobilism tîmp, a unei idioții eterne, prizonieratul beckettian sînt încă de neadmis.“ (p. 66) Cuvintele sînt frumoase, dar impresia pe care o provoacă e astenică. Umoarea ludică Ciprian Vălcan caută să și-o înăsprească printr-o mărire a intensității expresiei, dar, în lipsa vînei agresive, patetismul său sfîrșește în sunet puternic, adică în ambiție de oratorie. Eseistul forțează diapazonul, dar, neavînd cheie gravă, sunetele scoase sînt fără
Filosofia nostimă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5465_a_6790]
-
lamele milimetrice pentru microscop sau tenacitatea de a face corecturi pe șpalturi editoriale, pentru a preîntîmpina suferința provocată de greșeli de literă. În totul, Zeletin e un spirit minuțios la care aplombul fioros pentru erudiția savantă face casă bună cu umoarea bonomă.
Strictețea contemplativă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5165_a_6490]
-
care drept consecință a avut parte de respectul profund al auditoriului.” (p. 52) Umorul acesta ceremonios, de cochetărie gravă sub care hohotește un spirit jucăuș, e constanta scrisului lui Russell. O tachinare perpetuă țintind moravuri și vicii, pornită dintr-o umoare care emană o halenă deșteaptă. Cititorul reține glumele și anecdotele, dar nu rețeta de fericire pe care o propune autorul, cauza stînd în banalitatea lucie a soluțiilor formulate. De aceea, în ciuda obiecției de la început, Russell dovedește bun-simț, considerațiile lui fiind
Lauda plictisului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5181_a_6506]
-
care drept consecință a avut parte de respectul profund al auditoriului.” (p. 52) Umorul acesta ceremonios, de cochetărie gravă sub care hohotește un spirit jucăuș, e constanta scrisului lui Russell. O tachinare perpetuă țintind moravuri și vicii, pornită dintr-o umoare care emană o halenă deșteaptă. Cititorul reține glumele și anecdotele, dar nu rețeta de fericire pe care o propune autorul, cauza stînd în banalitatea lucie a soluțiilor formulate. De aceea, în ciuda obiecției de la început, Russell dovedește bun-simț, considerațiile lui fiind
Lauda plictisului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5182_a_6507]
-
inșii cu fibră șovăitoare, acei răstigniți arătînd spirit vacilant, marcat de clătinări interioare. Căci vacilantă e natura umană predispusă la nesiguranțe, ezitări și dubitații, din lipsa unei tenacități de ordin ancestral. Inaderența la lume îi sporește autorului sensibilitatea religioasă, fără ca umoarea să-l predispună spre tiparul creștin de viață. Dan Iacob nu se regăsește în ritualul bisericesc și nu are îngăduință față de optica misionară de tip încordat, fie că vine de la sectele neoprotestante care au invadat România, fie că se trage
Spiritul vacilant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5398_a_6723]
-
lasă impresia că nu a depus nici un efort, cînd de fapt totul e o punere în scenă făcută cu o vervă de comentator ironic. Din acest motiv, privit cu ochii lui Boia, trecutul își sporește claritatea și își pierde încordarea, umoarea lui sarcastică golind evenimentele de tensiunea patetică pe care au avut-o în epocă. Așa se face că cititorul simte conflictele și le intuiește miza, dar le contemplă senin ca pe un șir oarecare de deșertăciuni omenești, care s-au
Istoricul reacționar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5115_a_6440]
-
ce e bizar la Doina Uricariu este că, deși are predilecție pentru detalii de natură vizuală, nu descrie fizionomii sau expresii de pregnanță psihică. O preocupă îndeosebi interioarele de clădiri, nu cele de oameni. Neavînd apetență pentru ecouri de duh, umoarea sa extrovertită îi conferă simț de observație pentru repere culte: Jugendstil, Biedermeier sau belle époque, dar nu iradierea unui chip și nici intuirea unui temperament. Sub unghiul pledoariei pentru ideea monarhică, cartea convinge pe orice om care îndeplinește două condiții
Epoca moșmoanelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5329_a_6654]
-
ale unei mame sumbre, roase de o nemulțumire intestină, Gaby (Charlotte Rampling), asistența matern nevrotică a unei surori veșnic neliniștite și dependente psihologic de ea, Claire, și sprijinul real și în același timp distant al unui cumnat deja încercat cu umorile familiei, John (Kiefer Sutherland), configurează tabloul unei family story cu final trist. Niciunul dintre gesturile lui Justine nu este clarificat, nefericirea ei nu este legată de ceva anume, nu este contingentă, ci consubstanțială cu ea. Reacția ei de respingere este
Apocalipsă și melancolie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5206_a_6531]
-
se plămădesc cronicarii zilei, ceilalți sînt simandicoși și din ritualul clipocelilor intime se aleg de obicei artiștii, pe cînd din stupefierile anancaștilor se nasc martorii consternați ai epocilor tulburi. Dar e o greșeală să credem că un autor are o umoare constantă care îl condamnă la același ton de-a lungul vieții. De exemplu, Ernst Jünger, cînd scrie Jurnalele pariziene, e un meticulos rafinat de fină discriminare culturală, pentru ca în Anii de ocupație (jurnal ce surprinde perioada ocupării Germaniei postbelice) timbrul
Scribendi cacoethes by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5212_a_6537]
-
încărcate de oroare metafizică. La fel se întîmplă cu Mircea Eliade: jurnalele sale desfășoară zigzaguri ce trec prin toate cele trei genuri interioare, și ar fi o eroare să-l așezi cu obstinație într-unul singur. Față de aceste încrucișări de umori creatoare, cazul lui Samuil Rosei e monocord și monoton: un meticulos care nu deschide caietul de însemnări decît sub coerciția unei dispoziții prielnice, orice efort de a scrie în lipsa poftei de mărturisire preschimbîndu-se într-un supliciu a cărui expresie se
Scribendi cacoethes by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5212_a_6537]
-
deschide caietul de însemnări decît sub coerciția unei dispoziții prielnice, orice efort de a scrie în lipsa poftei de mărturisire preschimbîndu-se într-un supliciu a cărui expresie se regăsește în forma căznită a notațiilor seci. În genere oamenii care nu au umoare de scriitor se recunosc după aceea că intuiția le precede expresia, asta însemnînd că ei nu se apucă să scrie decît după ce și-au formulat în minte nuanțele pe care vor să le spună. La un scriitor rutinat e de-a-ndoaselea
Scribendi cacoethes by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5212_a_6537]
-
se arată a fi depozitarele unei vieți secrete. Cu cât claritatea formală e mai articulată, cu atât umbra sa e mai tulburătoare. Abăluță surprinde angoasa lucrurilor înseși. În loc de a-și proiecta angoasa pe cele din jur, se lasă invadat de umoarea difuză a acestora". Există comentatori care văd în Constantin Abăluță un poet de factură suprarealistă. La originea acestei interpretări stă adâncimea "absconsă" din spatele imaginilor nude, despre care vorbea Gheorghe Grigurcu. Mult mai evidentă este însă dimensiunea existențială a versurilor sale
Tristețea orfevrului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6669_a_7994]
-
casă bună cu aerul jovial al teatrelor de comedie. Neîndoielnic că orice temă din lume poate fi tratată în chip parodic, umorul putînd contamina chiar și cele mai serioase probleme. Singura condiție este existența unui temperament îndeajuns de hazliu ca umorile lui să molipsească tema atinsă. De pildă, ca o muchie aspră să capete pelicula încleiată a unei urdori lipicioase e suficient ca o lipitoare să-și lipească ventuza de respectiva suprafață. Tot așa cu filosofia: e îndeajuns ca o ventuză
Copioasa abureală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6709_a_8034]
-
Angelo Mitchievici În cele două mediu metraje ale părții a doua a epopeii pe care o propun Mungiu și echipa sa diferența nu este una de mijloace, regizorii rămân în cadrul acelorași convenții ale lumii explorate, ci una de umoare. Cele două filme au pierdut ritmul alert, cu mici excepții în cazul aventurii celor doi Bonnie și Clyde autohtoni, pentru un slow motion devitalizat, plutind în ternul atmosferei de epocă ceaușistă. Există diferite viteze ale cotidianului, unul alert, atunci când este
De dragoste epocală by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6742_a_8067]
-
mai apropiați dintre aceștia, y compris membrii familiei, Sofia Andreevna în primul rând, fetele, vreo trei dintre băieți țineau jurnale. Se dezlănțuise, mai ales în ultimul an, 1910, o adevărată fervoare diaristică, toți își însemnau "evenimentele" fără a-și disimula umorile, toți se străduiau să-și noteze fiecare zicere emisă de Lev Nikolaevici. Jay Parini le parcurge pe toate acestea imediat după revelația pe care i-a produs-o jurnalul lui Bulgakov. La care s-au adăugat apoi documentele de presă
Un „docu-roman“ by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/6744_a_8069]
-
se roagă să reușească, răsuflând în final ușurat dacă a reușit. Arta autorului e că dă senzația că episodul se desfășoară de la sine, în virtutea unei curgeri spontane a faptelor, când de fapt totul e reconstituit grație unei imaginații înzestrate cu umoare patetică și cu dar lexical. Afără de cazuistica strict medicală asupra căreia se oprește Gawande, în memorie ți se întipăresc câteva nuanțe legate de lumea chirurgilor. În primul rând, chirurgia nu cere talent, ci exercițiu. Nu există vocație de chirug
Tăind în carne vie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6528_a_7853]
-
fermitate a privirii care contrastează dureros cu moliciunea vlăguită, aproape senilă, a fratelui. Unul doborît de bătrînețe și de înciudare, celălalt aprins de o dispoziție al cărei gust numai el îl știa. Unul posac și introvertit, celălalt senin, cu o umoare stenică și atrăgătoare. {i atunci îți dai seama că, dintre cei doi, cel care impresionează e tocmai răstignitul a cărui viață fusese distrusă în țară. E drept, nici unul nu a învins în plan istoric, căci amîndoi au murit înainte de căderea
Cruciatul și crucificatul by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6574_a_7899]
-
putregai, în virtutea unui procedeu magic care metamorfozează cloaca în aur și rahatul în bici. Dar, omenește vorbind, sînt teme care își molipsesc scriitorii cu micimea orizontului lor interior. E ca o contagiune păgubitoare din cauza căreia platitudinea unei lumi poate altera umoarea ochiului chemat s-o descrie. Căzăturilor și otrepelor nu le poți închina epopei decît știind din capul locului că întreprinderea ta e îndoielnică. Și totuși, conform criteriilor estetice, orice bîrlog poate fi subiect de roman și oricărei zvîrcoliri șerpești i
Literatura de cîrtiță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6589_a_7914]
-
Gheorghe Grigurcu Monica Patriche cultivă o poezie de citadin, atrasă si respinsă de mediul stradal într-un joc al proporțiilor diverse, în funcție de umoarea momentană. E la mijloc un cult al artificiului, înălțat de poeții moderni la rang de subiacentă temă uzuală. În atari producții, spiritul se înalță deasupra naturalului, resimțit ca o „banalitate", în favoarea artificiului ce înlesnește imaginea unui oraș ireal, compus din
Poemul ca remediu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6468_a_7793]
-
a mitropolitului, a semenilor și chiar împotriva bolilor îndurate (s-a îmbolnăvit la un moment dat de holeră). Numai că ceea ce dăunează textului făcîndu-l sîcîitor este înclinația autorului spre lamentare. E o pornire vădită spre văicăreală la acest călugăr cu umori melancolice și tente răzbunătoare. De aceea, Eufrosin Poteca este un duios iremediabil fără sfieli morale și fără ținută dogmatică. E un nostalgic cu recidive dese de furie pedepsitoare, dar un nostalgic căruia neputința de a se elibera de constrîngerile tagmei
Un duios iremediabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6480_a_7805]
-
nimeni nu l-a mai tălmăcit pe Mathaeus într-o limbă europeană. Iată de ce efortului său i se cuvin toate laudele, fără ca totuși considerațiile de mai sus să-și piardă rostul. E o fatalitate a textelor medievale ca, citite cu umoarea unui spirit modern, să sufere de o ariditate mergînd pînă la muțenie expresivă. Și atunci nu-ți rămîne decît să schimbi umoarea, doar credința putînd da cititorului un unghi care să îngăduie o altă deschidere față de text, o deschidere aptă
Vetustele și desuetele by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6370_a_7695]
-
totuși considerațiile de mai sus să-și piardă rostul. E o fatalitate a textelor medievale ca, citite cu umoarea unui spirit modern, să sufere de o ariditate mergînd pînă la muțenie expresivă. Și atunci nu-ți rămîne decît să schimbi umoarea, doar credința putînd da cititorului un unghi care să îngăduie o altă deschidere față de text, o deschidere aptă de a pune în abstracțiuni pasta unei imagini concrete. Pentru un credincios care vrea să afle cum îl poate cunoaște pe Dumnezeu
Vetustele și desuetele by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6370_a_7695]
-
un stimul: „însă ea / continua să meargă / cu dinții cu unghiile croindu-și drum / căzînd ridicîndu-se ridicîn-du-se / ea continua să privească / înțelegînd tot mai puțin" (s-au spus destule). Stăpînă pe acest mediu al concretului testat printr-o diversitate de umori, cîteodată părelnic atins de criză, Letiția Ilea modelează dintr-însul, precum dintr-o pastă moale, figuri fantaste. Intervine o fantezie a intelectului care desensibilizează pe alocuri epiderma (ipostaza empirică) a poeziei. Poeta se transpune experimental într-o postură geologică, nu
Nostalgia concretului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6376_a_7701]
-
fi admirat, la Prado, Răstiggnirea lui El Greco, o mărturisire deschisă a devierii în concret: „O văd și simt în suflet patimi/ Din traiul nostru măsurat,/ Toți răstigniții mici ai sorții/ Pe rând, în minte mi se-abat." Această deviere, supusă umorilor, nu mai puțin decât vremurilor, face să avem și Paștele pastelate, din Alecsandri, Coșbuc, Topârceanu, Crainic, cel de dinainte de Aiud, și pe-acelea sumbre, suferitoare, înecate de vină greu ispășită, din Voiculescu, de pildă. Între „râde atâta sărbătoare/ din chipul
Patimile viorii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6405_a_7730]