446 matches
-
este funcțională în datele ei generale; în rest, i se pot aduce destule obiecții. De pildă, chiar în ceea ce privește incontestabilele aspirații universaliste ale catolicismului s-ar putea aduce ca un contraexemplu faptul că și apologeții protestantismului sunt într-un anumit sens universaliști, din moment ce împărtășesc morala imperativului categoric. Totuși această paralelă ne ajută nu numai să punem în evidență aportul protestantismului la geneza romantismului, ci și să înțelegem principiul în virtutea căruia protestantismul ripostează la adresa catolicismului și, nu în ultimul rând, importanța celor două
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
reală și cea teoretică, fiind socotită "o a treia și ultimă corelație", care "e fundamentată pe conștiința valorilor vieții"29. Droysen a căutat să elibereze istoria și, în plan mai general, științele spiritului de sub tutela științelor naturii, ale căror pretenții universaliste deveneau din ce în ce mai acaparatoare 30. Dar o totală Voraussetzungslosigkeit in den Geisteswissenschaften, ca să parafrazăm titlul uneia dintre lucrările deja citate ale lui Spranger 31, este cu neputință. Acționând în tradiția hermeneutică inițiată de Schleiermacher, Droysen își justifică demersul prin faptul că
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
târziu, de Husserl 52 dovedește că reprezentarea despre filozofie ca Weltanschauung are îndreptățire. Așa cum reiese din cele spuse, această viziune diltheyeană constituie un autentic moment de ruptură atât în raport cu perspectiva reformatoare a hiatusului (aparent) definitiv, cât și în raport cu perspectiva supraistoristă, universalistă, a continuității. Chiar și din această scurtă expunere se poate observa că istorismul și, mai cu seamă, încercările de a depăși impasul acestuia au relansat dezbaterea cu privire la o serie de idei precum unitatea și/sau diversitatea istoriei în general și
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ei ultim, "enigma vieții și a lumii", este pe cât de necuantificabil empiric, pe atât de neconceptualizabil pe cale rațională. Aceste aspirații și exigențe divergente fac din filozofia tradițională ein merkwürdiges Doppelwesen (vezi Cuvântul introductiv). Dacă acordăm prioritate obiectivității în dauna aspirației universaliste și ținem seama de incapacitatea filozofiei de a conceptualiza totalitatea existenței sub forma unui principiu fundamental, universal valabil la scara istoriei și nu sub forma a ceea ce Noica, în stilul său de o remarcabilă forță sugestivă, numea "absolutul privat"171
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
unei filozofii sistematice ca știință riguroasă" s.n. (pentru întregul context vezi II, 1Be). Pe de altă parte, recunoaștem însă că filozofia, care, prin însăși natura ei, este silită să o ia mereu de la început, nu se poate sustrage unei tentații universaliste de refundamentare a lumii și a cunoașterii despre aceasta. O filozofie sau alta este oarecum condamnată să le valorizeze pe celelalte din punctul ei de vedere, unitar și sistematic. În capitolul introductiv (I, 3F) am văzut că nici Hegel, nici
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
filozofiei ca viziune despre lume în raport cu o cunoaștere obiectivă, de tip științific. O metafizică ce recurge deopotrivă la presupoziție și inducție își vădește o dublă aplecare metodologică: atât spre demersul speculativ, cât și spre cel științific. Căutând să satisfacă exigențele universaliste promovate de tradiția filozofică, pe care și le asumă de fiecare dată în aspirația spre o cunoaștere atotcuprinzătoare, ea se dorește a fi în același timp speculație adică o construcție teoretică deductivă, subiectivă și autonomă, capabilă să se "autoîntemeieze" pe
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sugerată chiar de autor în Einleitung... sub forma unei distincții între "știința metafizică" (metaphysische Wissenschaft) și "conștiința metafizică" (meta-physisches Bewußtsein): prima este considerată "un fenomen limitat din punct de vedere istoric" (prin urmare, relativ și sortit eșecului în raport cu exigențele ei universaliste), pe când "conștiința metafizică a individului ca experiență personală, altfel spus ca adevăr moral-religios este eternă"55. De aceea, Dilthey neagă posibilitatea unei "cunoașteri metafizice a naturii"56. Și în viziunea lui Blaga, metafizica, așezată sub semnul creativității (ca și la
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
așezată sub semnul creativității (ca și la Dilthey), "e demiurgic întemeiată în ființa omului"57. Metafizica devine astfel o sursă a filozofiei, iar caracterul ei de merkwürdiges Doppelwesen, funciar duală, explică în definitiv relativismul indus de o Weltanschauungs-philosophie în raport cu exigențele universaliste ale metafizicii clasice. Blaga este pe deplin conștient de această situație dilematică și tocmai din această perspectivă încearcă să se delimiteze în Ființa istorică de alți gânditori. În ultimul capitol, Metafizica istoriei (care are semnificația unei concluzii pentru întreagul său
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
automată a gândirii combinative" sau în "asocierea pur exterioară a diverselor senzații, asociere dată prin intermediul percepției și consolidată cu ajutorul obișnuinței"66. Cu alte cuvinte, tensiunea evocată este de fapt a filozofiei înseși, ce se vede condamnată să rămână prizoniera exigențelor universaliste pe care propria-i tradiție i le impune. Ideea este formulată aproape în aceiași termeni și de către Simmel. În plus, explicația lui în legătură cu această situație pune accentul pe conținutul fatalmente "unilateral și definit individual" ce e chemat să exprime întregul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în fața unui viciu metodologic sau măcar a unei abordări inadecvate în raport cu conținutul vizat (în legătură cu un presupus viciu de construcție vezi II, nota 37). În concluzie, susținem că eventualele considerații de acest fel pot fi combătute sub trei aspecte: 1. Exigențele universaliste, deopotrivă științifice (știință universal valabilă) și speculative (sistem autonom despre corelația universală), care călăuzesc metafizica în direcții divergente sunt, în fond, "criteriile de excelență" pe care și le propune filozofia însăși. Ele rezultă pentru Dilthey chiar din materialul pe care
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
următoare se va vedea că avem de-a face cu o disciplină eminamente teoleologică, ce comportă însă și demersuri descriptive pentru a fundamenta principii, norme și reguli care au, pentru viața omului și a societății, virtuțile legilor naturii. Dar orgoliul universalist lipsește nomoteticii curriculare, care rămâne condamnată subiectivității omului, imprevizibilității vieții și accidentelor istoriei. 1.2. Abordarea diacronicătc "1.2. Abordarea diacronică" De aceea abordarea structuralist-sincronică și futuristă a curriculumului trebuie completată cu o viziune diacronică, longitudinal-istorică asupra acestei fabuloase preocupări
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
psihologi asupra motivației și învățării au alimentat iluzia că se poate construi o știință a instruirii aptă să introducă în practica școlară o tehnologie educațională riguroasă și eficientă. Este un mod de a gândi vădit „scientist” și „ingineresc”, cu aspirații universaliste, iar teoria modernă a curriculumului este rezultatul firesc al acestei abordări. Virtuțile sale teoretice și practice păreau, până în anii ’80 ai secolului XX, incontestabile. Realizările au culminat cu marile sinteze ale școlii lui Robert Gagné, care reușise să identifice „cele
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
teoriei unice” nu a putut fi realizată decât peste un deceniu și jumătate, de către teoreticianul canadian Robin Barrow (1984)18. Dar, la acea dată, aspirația către „știința unică” intrase deja în desuetudine din cauza atacurilor virulente ale postmoderniștilor împotriva raționalismului generalizant, universalist și dezumanizant. Evenimentul din 1965 a determinat comisia ASCD să-și schimbe radical poziția și strategiile. Ea a conchis că teoria curriculumului trebuie reconceptualizată, în sensul de abandonare a noțiunilor și principiilor eminamente pozitiviste și behavioriste. Până atunci ASCD rămăsese
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
feministe” atunci când își teoretizează scopurile și aspirațiile, elemente nedemne pentru o „pedagogie normală”. Termenii-cheie ai pedagogiei critice - autoritate, vocea celui care învață, dialog - sunt „cuvinte de cod” și de „poziționare invizibilă”. Pedagogia critică se ascunde după paravanul unei concepții raționale universaliste și decontextualizate. Cu ajutorul ei, teoretizează, în mod abstract, „miturile represivității”, referitoare la perpetuarea relațiilor de dominare. Pedagogia critică a lăsat însă la locul lor structura de dominație și autoritarismul. Ea nu mai revendică nici o identificare socială ori poziție politică, instituționalizată
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
definițiile structurale ale comunității, cu raportări la localism și etnicitate, iar pe de altă parte, o modalitate care caută să le subordoneze pe acestea două față de forțe macrosociale cum ar fi clasele sociale, procesul de raționalizare sau abordarea de factură universalistă. Concentrarea pe dimensiunea esențialmente simbolică a comunităților transcende toate aceste abordări dar se înscrie în cadrul aceluiași efort de interpretare/explicare/înțelegere. Accentul pus pe semnificație eclipsează problema căutării unei definiții, a unui model structural al comunității ca formă specifică de
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
nostru, TR, 1985, 43; Adrian Marino, Lecturi productive, TR, 1986, 32; Marian Papahagi, Poezia „prezentului central”, TR, 1988, 12; Nicolae Bârna, Despre buna relație cu hazardul, CC, 1995, 8-9; Monica Spiridon, Jocul ordinii și al întâmplării, RL, 1995, 13; Velea, Universaliști, 206-214; Gheorghe Grigurcu, Între gol și plin, RL, 2001, 39; Dicț. scriit. rom., III, 130-132; Popa, Ist. lit., II, 1149; Mariana Ionescu, Cvadratura cercului, „Universul cărții”, 2002, 1; Dan Mănucă, Hazard și creație, CL, 2003, 7. St.V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
sexualitate. Desigur, în suferință stă adevărata măreție. Dar ea nu-l exonerează pe individ de responsabilitățile sale obișnuite față de sine și de ceilalți, și prin ea nu este nicidecum separat fizic sau emoțional de comunitate. Ceea ce conferă suferinței o cuprindere universalistă, deja prezentă în mai multe episoade ale Bibliei. În iudaism, cu câteva rare excepții, cei care suferă nu se constituie în secte de suferinzi comparabile cu flagelanții medievali din creștinism, mișcare de sărăcie voluntară care descoperă în penitență și ispășire
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
ca țintă o utopie mesianică. Savanți ca Moïse Schwab, Élie-Aristide Astruc, Théodore Reinach și James Darmesteter, care trasează o istorie globală a evreilor, au o credință neștirbită în emancipare, în care văd o moștenire directă a Luminilor. Discursul lor este universalist. Cred în virtuțile civilizației și ale gândirii luminate, care vor sfârși prin a învinge fanatismul. Franco-iudaismul propus de James Darmesteter era o conjugare a principiilor Republicii cu cele ale iudaismului. Astfel, evreii formulaseră valorile fundamentale ale moralității universale și justiției
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
de altă parte, adorarea zeului solar ca Zeu Suprem prin excelență, pregătea o anumită unitate religioasă: supremația unuia și aceluiași principiu divin se impunea progresiv, din valea Nilului, până în Siria și în Anatolia. În Egipt, această teologie solară de tendință universalistă se găsea fatal implicată în tensiunile de ordin politic, în timpul Dinastiei a XVIII-a, templele lui Amon-Ra au fost considerabil mărite și veniturile lor înzecite. Ca urmare a ocupației hiksosilor și mai ales a eliberării Egiptului de către un faraon din
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
mod atât de nobil la progresul civil și religios al omenirii“. Omenirea este o valoare universală și, de aceea, egoismele naționale meschine trebuie să fie depășite de concepția creștină a ideii de Stat, care - așa cum spune un scriitor învățat - este universalistă; adică recunoaște patria, dar nu pentru a face dintr-însa turnul de fildeș al egoismelor fiecărui popor, ci pentru a o transforma într-un instrument necesar formării integrale a omului, exercitării virtuților sale sociale, care îl educă la o mai
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
acel atac din 11 septembrie, antraxul este o metaforă, care „include și agentul patogen, și răspunsul, așa cum se cuvine să înțeleagă patologia un terapeut bun, și prin asta, deși eu evident văd antraxul ca pe lupta contra civilizației occidentale, cea universalistă și secularistă, în care bacilul e numai una din multele arme letale, nu văd lupta contra antraxului ca pe o cruciadă, dimpotrivă, înțe‑ leg de ce o cruciadă poate adânci răul făcut de antrax, așa cum măsuri nesăbuite luate împotriva ciumei în
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
uriașul deschizător de drumuri prin care generația noastră se leagă, sărind peste secole, de faptele de granit românesc ale lui Ștefan cel Mare“. Când vorbește de partidele noastre democratice, parcă auzi chiar glasul lui Eminescu: „partidul pașoptist, mason, democrat și universalist al lui Ion Brătianu și C.A. Rosetti, partidul liberal (roșu)“, zice el, evocându-i pe contemporanii detestați de gazetarul de altădată de la Timpul, tunând și fulgerând, ca și cum ar fi vorba de propriul său contemporan, împotriva marelui pașoptist: „C.A
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
era obsedat de Îmbogățire, Iuda și-ar fi ales (presupunând că el și-ar fi ales) cu siguranță altă meserie, nu pe cea de „apostol”. De asemenea, nu cred prea mult nici În explicația politic-naționalistă: decepționat de mesajul metafizic și universalist al unui Mesia care ezita În fața acțiunii directe, politice, apostolul zelot s-ar fi răzbunat, trădându-L. O asemenea teză se Întemeiază dacă nu pe o contradicție, cel puțin pe o imprecizie: dacă Isus nu era un Mesia politic, atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
iar propunerea de lectură a dramaturgului extrem de ambițioasă. Teatrul lui Caragiale este comparat cu teatrul lui Molière, atât ca maturizare a unei specii a genului dramatic, comedia, ieșită de sub incidența teatrului popular, cât și prin accederea sa la o formulă universalistă, altfel spus, prin clasicizarea sa. Teatrul ar realiza atât prin Molière, cât și prin Caragiale mutația fondatoare prin trecerea de la comic la comedie, „de la forma primitivă a comicului la forma majoră a comediei” sau și mai bine precizat, în cazul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de funcționare în toate sferele sociale, inclusiv cele legate de familie. Ponderea nevoilor, structurarea consumului sunt reglate prin raporturi de tip cerere-ofertă. Astfel, instituțiile de producere a bunăstării sunt complementare pieței, iar rolul redistribuirii bunăstării este secundar. Principiile și practicile universaliste sunt considerate drept pârghii prin care se creează dependența. Important este ca oamenii să fie stimulați să facă eforturi directe pentru bunăstarea lor. Ajutoarele oferite sunt modeste, punctuale, menite să amelioreze o situație de criză. Pentru acordarea lor, se apelează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]