KorAP: Find »[drukola/base=ursă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...22 >

549 matches

Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235

Da, numai că romanul trebuie Întors cu susul În jos, precum clepsidra, dacă dorim să Îl Înțelegem, fiindcă Eliade nu caută, aici, o anistoricitate, ci sensul malefic al istoriei: al istoriei care și camuflează, dar și distruge mitul. Spunea Mihaela Ursa că aspectele cosmologice ale perioadei noastre au fost insuficient articulate. Nu știu dacă este chiar așa. De pildă, dacă intri În Nietzsche, dacă intrăm, puțin mai departe, În Tristram Shandy, una dintre marile pasiuni obtuze ale modernității, lucrurile par să

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
explicabil. Fiind explicabil, chiar dacă e regăsit În fragmente, subiectul devine unitar În hermeneutică, În interpretare. Anarhetipul lui Corin tocmai asta Își propune, să conceptualizeze inexplicabilul. Nu inefabilul, nu iraționalul, ci inexplicabilul. Mai târziu o să Îl și critic pe Corin... Mihaela Ursa: Și eu vreau să menționez un lucru care, dacă Îmi amintesc bine, este precizat de Corin, Însă În alți termeni, prea greu vizibili, și anume că modernismul târziu și postmodernismul timpuriu oferă fiecare o soluție la criză, dar soluția lor

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
tăiat. Apelezi de pildă la niște referințe pe care e bine să le explici: Bion, Emotional Body Process pot servi Într-adevăr ca repere metodologice. Dar Mihaela are dreptate - este o dilemă din care nu poți ieși... Dar ieși! Mihaela Ursa: Eu cred că o cale de ieșire ar fi Într-o nouă formulă de ontologie slabă, Într-o descriere epistemologică și filosofică pornite tocmai de la fragmentar, care teoretizează fragmentarul. Sunt o mulțime de puncte de plecare, dar sigur că, În

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
care țin de un explicabil deja prestabilit. Scopul este să folosești niște instrumente care țin de tehnici de interpretare a imaginarului - participatory observation, focus-group, self interpretation (am vorbit englezește, groaznic!) - și să le dai această dimensiune a inexplicabilului fantasmatic. Mihaela Ursa: S-ar putea să spun o mare prostie, dar mă Întreb dacă nu ar fi foarte „sănătos” pentru termen și pentru concept (care mie mi se par teribil de importante, și tocmai pentru că sunt astfel și pentru că au o funcționalitate

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
obicei prin chiar organizarea lui Într-un discurs. E vorba de schema de sustenabilitate a conceptului. Dar aici este și marea provocare: ce discurs crezi că va fi apt să susțină un construct mobil, vulnerabil, fiabil totuși, mai viu? Mihaela Ursa: Până la urmă propun un discurs pe două coloane - una să o traducă pe cealaltă și fiecare să-și asume parțialitatea: coloana Întâi să fie anarhetipică, pe Înțelesul celor care au deja disponibilitate anarhetipică, al celor care percep structural această Înlocuire

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
de culpabilitate academică. Fiindcă aparatul respectiv, am impresia, În loc să ajute la degajarea germenelui de noutate al conceptului, nu ar face decât să-l sufoce În fașă. Pe de altă parte, riscul opus este cel al diletantismului sau al ireverenței... Mihaela Ursa: Cred că o asemenea ireverență ar fi În spiritul acestui Centru fantasmatic, după cum același Centru poate „scuza” aroganța de a imagina descrierea și dorințele omului care va urma... Ștefan Borbély: Asta e și sugestia mea. De pildă, se poate Începe

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
E prezumțios ce spuneți! Greșiți!” etc. E perfect Începutul... Textul ar putea fi lansat, ostentativ, În acest fel: aici se termină postmodernismul, de aici Începe anarhetipul. E o provocare strategică premeditată: mulți se vor simți obligați să ridice mănușa... Mihaela Ursa: Chiar acum mi-a venit ideea că poți, la o adică, să formulezi la un mod foarte sobru și academic argumentul detașării tale de calea asta, pornind de la sugestia pe care o aminteam mai la Început, existentă deja În text

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
sensului spunând „Nimic nu mai este real”. Or, tu spui cu totul altceva decât nominalismul și altceva decât postmodernismul În sine. Pe această diferență, pe acel altceva cred că trebuie mers. Corin Braga: Da, termenul anarhetip nu e nominalist. Mihaela Ursa: Tocmai aici stă puterea lui. Este un concept de resuscitare. Corin Braga: Atunci ajungem la ceea ce spune Ștefan, și anume că, strategic vorbind, trebuie anunțat din start că anarhetipul se vrea dincolo. Iar noi cred că ne putem opri aici

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
Este un concept de resuscitare. Corin Braga: Atunci ajungem la ceea ce spune Ștefan, și anume că, strategic vorbind, trebuie anunțat din start că anarhetipul se vrea dincolo. Iar noi cred că ne putem opri aici. Ficționalizareatc "Ficționalizarea" Mihaela Ursatc "Mihaela Ursa" O lume de ficțiuni Observ o legătură strânsă Între teoriile observatorului implicat, din discursul științific („observatorul participator”, „spectatorul actor”), și conceperea autorului, În actul critic, ca prezență-absență ficțională. Studiile literare ale ultimilor ani Îmbină critica poststructuralismului cu propunerea unei alternative

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
Își dovedește funcționalitatea atât În discursul științific, cât și În discursul critico-teoretic sau filosofic. Apelul la modelul cosmologic devine așadar un fel de punct zero al referinței ficționale. Ficțiune și virtualitate Corin Braga: Dragi prieteni, ne Întâlnim din nou. Mihaela Ursa ne supune atenției un text care reprezintă, din câte am Înțeles, ultimul capitol al lucrării sale de doctorat și este de fapt o sinteză a acesteia. În orice caz, este un text provocator, care nu doar sistematizează lucrurile discutate În

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
tip? Unde se spune că profesiuni de credință sunt numai cele vizionare și făcute cu un ton impetuos? Cornel Vâlcu: Îmi doresc o credință măcar În starea de joc, deci accept faptul că ea se joacă... Metoda lui ca și cum Mihaela Ursa: Dacă mi se permite să intervin În acest moment, aș comenta observațiile abia formulate. Mai Întâi, pentru mine, „ca și cum” e chiar un manifest de credință. A spune „azi lumea se cunoaște prin ca și cum” e chiar teza demonstrației mele - dacă vreți

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
ci am rămas cu certitudinea că „adevărul se cunoaște ca și cum ar fi adevărat” sau că „trăiesc ca și cum aș cunoaște adevărul”. Cu alte cuvinte, cred, dar nu mai sunt credul. Sanda Cordoș: Și asta nu este deloc o atitudine ludică... Mihaela Ursa: Nu este deloc ludică, ci, din punctul meu de vedere, este una cât se poate de lucidă. Horea Poenar: Nici eu nu sunt de acord că e o atitudine ludică. Ce vreau să spun este că problemele discutate de Mihaela

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
În considerare. Practic, problemele și impasul aduse de textualism și de atitudinea pur deconstructivă a lui Derrida, spre exemplu, sunt de ceva vreme parte a unei tradiții discursive și nu mai sunt propriu-zis, În sensul tare și creativ, probleme. Mihaela Ursa: Dacă Înțeleg exact, ceea ce Îmi reproșezi tu, Horea, este lipsa de originalitate. Or, eu văd puțin diferit aspirația aceasta către originalitate cu orice preț, o aspirație profund modernă și - mi se pare mie - nerealistă În epoca aceasta În care, oricât

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
adecvez la text. Am convingerea că tipul meu de creativitate este unul de tip secund În raport cu creativitatea scriitorului artist, este limitat de buna adecvare la text și mă interesează să găsesc metoda care să pună opera literară În valoare. Mihaela Ursa: Să pună textul În valoare, dar să te pună În valoare și pe tine, așa cum ești În momentul În care Îl citești. Pentru mine este imposibil ca tu, cel care citește, să nu ieși din lectură, să nu fii „pus

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
puterea literaturii asupra mea și Încerc să explic asta prin metode adecvate sau pe care eu le consider astfel, nu prin vibrotext (deși, desigur, aș vrea ca textul meu să vibreze, eu nu l-aș numi vibrotext). Ficțiunea heterocosmică Mihaela Ursa: Aș vrea să răspund acum obiecției tale terminologice, Sanda. Tu optezi pentru virtualitate acolo unde eu văd ficțiune. Mai Întâi cred că avem noțiuni diferite despre genul și specia În discuție. Pentru mine, ficțiunea e foarte precis delimitată - ea desemnează

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
În locul meu și a conversat Încă minute bune. Doru a conversat cât se poate de real cu o persoană inexistentă, care era de fapt ficțiunea mea. Sanda Cordoș: Pentru mine, virtualitatea este clasa, iar ficțiunea e una dintre specii. Mihaela Ursa: În plus, În epoca noastră virtualitatea are ea Însăși un sens foarte tare, care riscă și el să o mutileze. Mă refer la sensul strict de virtualitate a lumilor electronice, hiperreale. Revenind la observația despre spațiul american, unde postmodernismul ar

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
o percepe Într-un sistem de opoziții și asta este ceea ce se petrece În Înțelegerea americană. Și apoi, totuși, fenomenologia europeană de care vorbeam mai devreme nu este nici atașată de metafizică, nici Împotriva ei. Este cu totul altceva. Mihaela Ursa: Nu pentru că se opun, ci pentru că nu renunță la subiectul liber - garanția majoră a ideii atât de prețioase de libertate și democrație. Foucault, de pildă, e Încă privit foarte reticent de către multe grupări teoretice americane pentru că, nihilist fiind, neagă subiectul

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-i deja o chestiune de politică a interpretării, care crede că poate vorbi din afara discursului, că Îl poate controla. Lucrurile nu mai stau În perimetrul conceptelor și al teoriei, ci se mută Înspre altceva. Nu asta era În discuție. Mihaela Ursa: Mă tem că te Înșeli aici, Horea, sau că operezi, repet, cu niște regretabile clișee - pentru că, inclusiv În teorie, americanii sunt (și Își permit să fie) mult mai fascinați de prezență decât suntem noi. Cornel Vâlcu: Mihaela, spui la un

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
să fie) mult mai fascinați de prezență decât suntem noi. Cornel Vâlcu: Mihaela, spui la un moment dat: „entuziasmul nostru excesiv nu ascunde iluzii”. Entuziasmul pe de o parte, excesiv pe de alta... „Excesiv,” says who? De ce te dedublezi? Mihaela Ursa: Pentru că În altă situație și În alt context pot privi cu dezamăgire aceleași idei. De fapt, asta tot repet În text: că ficțiunea În care suntem se modifică după vibrațiile textului În care intrăm. Am aici exemplul acela despre viitorul

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
de vorbire că e „excesiv”. Sunt excesiv astăzi, OK, poimâine Îmi cer scuze că am fost excesiv, dar asta poimâine, nu acum; deci nu joc În același moment două figuri, una hotărâtă și una indecisă, una afirmativă, una critică. Mihaela Ursa: Eu joc figura ficțiunii: vorbesc ca și cum aș fi entuziasmată, dar nu pot să fac abstracție de faptul că, În epoca În care vorbesc, e excesiv să fii atât de entuziasmat În privința lucrurilor. Sunt entuziasmată pentru mine, dar nu mă pot

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
mi s-a părut, ca metodă de lucru, un atribut al literaturii. Literatura are ca exercițiu superior ficționalitatea, și este de discutat În ce fel și cum o aplică criticul și teoreticianul, ori cum ar folosi-o criticul cultural. Mihaela Ursa susține că ficționalizarea ne poate debloca din criza relativismului cunoașterii, ne poate salva din naufragiul deconstrucției. Cu toate acestea, există, cred, o anumită contingență, ori rezistență, ce reține acest zbor de imaginare a unei matrice structurale. Și anume, e vorba

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
structuri ale lumilor ficționale literare. Or, spunea Goethe, orice structură este o metamorfoză a structurilor anterioare, un principiu organic În mers. Mă gândeam la o Întrebare: În ce măsură această ficționalizare are sau nu un model. Am avut impresia, din spusele Mihaelei Ursa, că ficționalizarea urmează totuși un fel de model organic al realității, pentru ca, la un moment dat, să fie vorba de descoperirea unei logici a imaginației. Revenind la vechea teză a imitației, nu știu În ce măsură ficționalizarea pe care o propui se

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
prin dezbaterea naturalității sale, față de orice proteză umană. Trăim azi posibilitatea reală ca definiția omului să fie refăcută prin manipularea organicului. Ficționalizarea ar putea duce la o redefinire a umanității, la limită. Altfel, ar rămâne un marsupiu al literaturii. Mihaela Ursa: I-aș fi făcut pe plac lui Cornel spunând că, probabil, o să vă dezamăgesc printr-o perspectivă mult prea tradiționalistă la momentul acesta. Toată meditația mea despre autor, subiect auctorial, critic pornește de fapt dintr-o meditație mai veche asupra

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
a descoperi paradigma organicistă. Sigur că gândirea umană este analogică, dar dacă noi am fi fost doar niște analogiști noutatea nu s-ar fi produs. Or, aici este misterul: cum este posibilă noutatea, cum este posibilă tocmai despărțirea, ruptura? Mihaela Ursa: Noutatea și ruptura mi se par posibile tocmai prin faptul că metaforele intervin În discursul științific Înainte ca discursul științific să formuleze concepte, să conceptualizeze, adică să cristalizeze și să cimenteze o evoluție fluidă. Metaforele În egală măsură catalizează cunoașterea

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
le distrugă reciproc, sensuri care Într-o paradigmă poststructuralistă se anihilau reciproc. Noua idee este că aceste sensuri divergente ar putea să coexiste pașnic și să creeze printr-o conlucrare, nu totalizatoare, nu centrată, ci pur și simplu rizomică. Mihaela Ursa: Vreau să spun ceva legat strict de experimentul tău cu Castaneda. Un cosmolog - publicat și la noi, cu aplecări certe spre discursul teoretic, filosofic, critic -, Lee Smolin, scrie o carte de educare a publicului nespecializat cu ceea ce Înseamnă teoria relativității

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]