463 matches
-
nimic pentru el. Singurul lucru care l-ar fi remontat ar fi fost propria mea distrugere. N-am mai spus nimic. Îmi doream să-mi telefoneze când voi fi amețit ca lumea: atunci i-aș spune vreo două să-l usture. Uneori era formidabil, alteori nu făcea nici doi bani. Dar de cele mai multe ori era ca vai de mama lui. Dacă am ajunge să ne întâlnim - cine știe? Cu câteva pahare la bord, l-aș putea pune la punct cu repertoriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mai mult de faptul că-i vedeam pe colegii mei râzând cu poftă și distrîndu-se mai ceva ca la teatru. Pe Nea Tomiță îl necăjisem de multe ori. De data asta, nu știu de ce, însă, ochii au început să mă usture fără de voia mea... să simt săgeți prin ei... și m-au podidit lacrimile! Bietul Nea Tomiță Dicescu nu vorbise niciodată atât de pătrunzător!... Și cum se nimerise ca tocmai eu, zurbagiul care-l supărasem de atâtea ori, să-i fac
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
sat și ar trebui să fiu obișnuit cu lucrurile astea, uite că Doamne-Doamne mă pedepsește pentru cine știe ce păcate și mă dezrădăcinează cu an ce trece. Abia azvârlisem peste gard câteva lopeți și Începusem să asud și să gâfâi, palmele mă usturau și-mi tremurau genunchii. M-am stropit pe picioare cu căcat de porc amestecat cu pișălău și m-a cotropit, așa, ca o furie amestecată cu neputință. Simțeam cum mi se răspândește, dusă de sânge, din vârfurile degetelor până În creieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pentru Înghețată sau halviță, Îi strângeam la ciorap și, când socoteam că erau destui, Îmi puneam averea În buzunare și mă porneam, fâstâcit de suma imensă, către casa lui alde Titel. Strigam la poartă până Îmi ieșeau ochii și mă ustura gâtlejul. Îi vedeam cum se mișcau În fundul curții, sub șopron, și eram sigur că mă auzeau. Mă lăsau, Însă, să miorlăi pe la poartă, să le cerșesc aproape să mă bage În seamă. Voiau să se știe bine că eu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mai prostănac decât ceilalți, dar mă țineau după ei - chiar dacă uneori mi-era frică sau nu-mi plăcea ce făceam - ca să nu mă Îndepărteze și să nu mă strige, cum se mai Întâmpla, „boieru’“ (cuvânt nespus de jignitor și care ustură al dracului). Printre altele, mă străduiam să zic „ei e”, căci „ei sunt” ar fi răsunat Îngrozitor de sclifosit În urechile lor și ar fi slobozit numaidecât Înaltul dispreț pentru pedanta boierime. „Boier” era cel care se Îmbrăca În țoale târguite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
foarte proaste, țineau puțin și curgea din ele o zeamă care coclea mecanismele lanternei. Când le cumpăram de la Cooperativă, adesea pe ouă furate din cuibare, aveam grijă să le Încercăm. Lipeam limba de cele două lame de tinichea. Dacă ne ustura nițel, Însemna că aveau curent În ele; dacă nu, ceream altele, deși știam că hoțul de gestionar avea să ne Înjure de mamă. Dacă nici a doua nu ne convenea, pe a treia nu Îndrăzneam oricum s-o cerem: ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
țin p-ăștia: mi-e să nu sară la tine, că nici eu n-o să pot să te scap...” Odraslă tăcea și fuma. Soarele pornise să cam ardă. Lui Titel Îi curseră picături de sudoare de pe frunte În ochi. Îl ustura și-i dădură lacrimile. Îl supăra mai rău, Însă, tăcerea lui Odraslă. Urni din nou vorba: „Ia auzi-i p-ăștia, cică să plătești În plus pentru Înjurat, ca să te mai ierte...”. „Cât?” veni cuvântul așteptat cu drag de Titel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
polonicul În străchini smălțuite de pământ fiertura de făină. Fiecare strachină avea pe fund câte o bucată de mămăligă rece. Mâncaseră cu plescăituri. „Ia uite ce-i place lu’ boier mâncarea noastră!” se mirase prefăcut femeia și pe Ectoraș Îl usturase la ficați. „Nu mai există azi boieri”, mormăise el. „Toți oamenii e egali.” Șovăise puțin Înainte să zică e În loc de sunt, dar Își făcuse la repezeală socoteala că s-ar fi dovedit Încă și mai boier dacă ar fi vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
izbituri cu parul pe care, probabil, nici nu apucase să le simtă. Ectoraș se ridicase cu greu din nămolul În care se prăvălise pe spate și-și ștergea cu mâneca sângele care Îi scălda toată fața, Îi intrase În ochi, usturându-l, În gură, În nas și urechi, i se scurgea de pe bărbie În jos, de-a lungul gâtului și ajunsese să simtă cum un firicel fierbinte cobora pe piept, răscolindu-l. Lui Ectoraș, gol de gânduri și de simțiri, purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și rămas, pe masă și casă pentru mulți ani. Le-a spus-o Băsescu, scurt și clar, „nu acceptăm să fim discriminați, nici de către Franța și nici de către Germania”. Bravo, bă marinare, strașnic le-ai mai zis-o! Să-i usture asta al dracului, taman acum, în prag de Crăciun. O să auzim pe toate drumurile, numai nemți și francezi urlând ce tare-i doare-n cot sau în fund, de problemele românilor, care vor să călătorească nestingheriți prin spațiul Shenghen. Mai
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
apreciat asta. Spre deosebire de aproape toți ceilalți oameni pe care îi cunosc, eu niciodată n-am fost nevoită să mă chinuiesc ca să-mi aleg calea. Îmi cobor din nou privire asupra anunțului din Times. Dintr-o dată, ochii au început să mă usture din cauza lacrimilor. — Ești bine? Bea își pune mâna pe umărul meu. Apoi îmi prinde mâna, care continuă să tremure. — Țigară, îi șoptesc disperată. Ea clatină din cap, ca un soldat ascultător. Slavă Domnului c-o am pe Bea. * * * Zece minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
drăguță, iremediabil maniacă și cu sâni atașați. — Doamne Dumnezeule, oftă Gaskell. Chiar că ești o javră! Henry Wilt, ești un nesuferit! zise Eva a doua zi dimineața. Wilt se ridică în capul oaselor pe pat. Se simțea îngrozitor. Nasul îl ustura și mai tare decât ieri, capul îl durea și-și petrecuse cea mai mare parte a nopții în baie, măturând la o parte tot dezinfectantul Harpic de pe vasul de toaletă. Nu era în dispoziția potrivită pentru a fi trezit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
fără să știu încotro. Nu cunosc zona și nu trebuie să ajung nicăieri; așa că pur și simplu merg, hipnotizată de sunetul propriilor pași, gândindu‑mă că trebuie până la urmă să dau de o stație de metrou. Ochii încep să mă usture și îmi spun că e de la aerul rece. De la vânt. Îmi vâr mâinile în buzunare și îmi încleștez maxilarele, accelerând pasul și încercând să nu mă gândesc la nimic. Dar în suflet mi se cuibărește o spaimă fără nume; o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o altă persoană. Se adună toate în preajma celor aduse înapoi ca să obțină informații. Femeile, bătute și pline de vânătăi, zac pe jos, goale. Din păr le picură apă. Cu respirația întretăiată, ele descriu interogatoriul. Capul e scufundat în apă care ustură de la ardeiul iute. Lovituri în spate. Nu cunosc nici-un comunist, hohotește una dintre ele. Aș vrea să fi cunoscut, ca să pot pleca acasă. Yunhe e speriată. Yu Qiwei a avut un unchi bogat ca să-l scoată afară, dar ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
La un moment dat îi strigase să oprească. Coborâse și luase un pumn de castane coapte. Le luase cu mâna direct din tăvița sub care ardeau cărbunii. Nu-i mai păsa de arsuri. Mestecase vreo două așa, fierbinți, chiar dacă îl ustura limba. Cu gura plină, îi poruncise vizitiului să-i aducă muieri. După vreun sfert de oră se întorsese cu două dintre acele femei care slujeau de „sfânta găurică” pentru soldații ruși. Dar la capătul străzii scăpase de ele. Miroseau îngrozitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
unul și mai Întunecos decât Înainte de venirea felinarului. Nu mai știu care-i susul, care-i josul, cred că n-aș ști nici care mi-e dreapta. O țin strâns-strâns de mână pe mama. Cu amândouă mâinile o țin. Mă ustură pleoapele, de cât mă holbez, ca să deslușesc ceva În jur. - De ce nu ne-a lăsat felinarul?, Întreb eu, tremurând. - Pe ulițele lor e foarte Întuneric și-i plin de balegi... Și trebuie să se Întoarcă repede acasă, unde e așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ar fi costat prea mult benzina, și poate ar fi cedat tentației de a lua o cameră la hotel două zile, cum li se mai întâmplase. Te-a mâncat în fund să te plimbi, Mirelo, și pe urmă te-a usturat în fund de câtă foame ai făcut. Păi, banii de benzină, hotel și alte distracții; înghițea în sec, amintindu-și de unde îi rupea. Păi, tainul ei și-al lui Mugurel, că nu dispunea nici Velicu să dea pe-afară. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
făcut el neîncrezător. „Combustibil.” „Combustibil? Pietriș? Și îl depozitează aici, pe terasa vecinilor noștri? În ce scop?” „Cucerirea lumii.” „Și încep de la noi?” „Nu fi bou. A fost o glumă.” „Măscăriciule.” „Cine zice, ăla e.” „M-am și julit. Mă ustură.” „Sssst, taci din gură”, am șoptit eu, dar apoi mi-am adus aminte să-l întreb: „Ce voiai de la Cibi?” „Nenorocitul ăla de tanc îl voiam. E un model a-ntâia. Englezesc.” „Și de asta îl scuturai pe ăla micu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
îmi străpunge inima. Peste două zile, cucuiul din piele îmi împopoțonează alt deget. Îi zic Sabinei să vină cu mine la doctor. Zace în pat, îi e greață de la slănină: du-te singur, ce, ești copil? Asprimea tonului ei mă ustură mai tare decât excrescența de la picior. Mă îmbrac și pornesc șchiopătând în căutarea unui dispensar. Trec printre blocurile aruncate parcă din elicopter, fără nicio logică. Traversez alei înguste, acoperite de bolți de iederă, terenuri de joacă presărate cu gunoaie, leagăne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
facem, cum se simțea fata ei? Mai bine? Sabina a trecut pe lângă ea de parcă n-ar fi văzut-o niciodată. Pe la spate, Maria îmi făcu niște semne de încurajare - le văzu și recepționista. Mă simțeam jenat, zgârieturile de pe spate mă usturau. Aveam senzația unui complot pus la cale împotriva mea. Dacă de fapt totul era o conspirație ca, după ce-mi fusese furată inocența, să mi se răpească și libertatea? Am luat-o prin centrul aglomerat și nu ne-am oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Bunica. Bunicul se ținea cu greu să nu țipe, iar Bunica scâncea: și pe mine mă doare! uite-aici mă înțeapă! aici la șale, unde-am avut zona zoster, freacă-mă și pe mine puțin pe mâini că așa mă ustură...uite, Leo, aici, între coaste, o durere așaaa... nu stiu cum. Încercam să-i masez și să-i alin pe amândoi, dar nu aveam decât două mâini. Bunicul ținea ochii strânși, milostiv parcă față de gelozia ei ipohondrică. Pomana era în toi. Claponii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
am uita să-mi scot dress-ul. S-a ridicat în picioare, și-a dat jos ciorapii de mătase cu chilot. Imediat a sărit pe mine și am penetrat-o. Mă călărea într-un ritm de rodeo, coapsele începuseră să mă usture. Chiar și așa, nu mă puteam opri din râs. M-a terminat destul de repede. Nu atât din cauza unei plăceri ieșite din comun, cât din cauza forței de frecare nebunești. În colțul drept al creierului mi se înfiripa o idee: dacă fusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
unde se arsese bluza. — Stai aici, lângă mine că nu te mănânc, o așează pe genunchii lui și-i mângâie pieptul cu arsura. Ești șic, muiere! Toarnă țuică pe pieptul ars și-i sărută arsura. — Lasă-mă, omule, că mă ustură. Ismail o ține de mijloc și cântă: —”Frunză verde viorea Dragă mi-e țâganca me Că este bine făcută Ca prin inel pătrecută Nici prea crudă, nici trăcută Nici prea mică, nici-năltuță Numai bună dă drăguță.” O strânge în brațe
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
ai mai spălat vreodată așa? — Niciodată. — Uită-te la mine, își freca Zina dinții cu periuța cu pastă. Acum spală-te și tu. — Au! zgârie periuța asta. Nu pot. Freacă mai ușor că nu ești învățată. Tot zgârie și pasta ustură. Au! Au! — Hai, Prințeso, continuă. Pasta are un gust răcoritor și ție ți se pare că ustură, că nu ești obișnuită. — Nașpa!a aruncat Prințesa periuța după ce a terminat spălatul dinților. — Ia deschide gura! Ce dinți frumoși ai acum și
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
pastă. Acum spală-te și tu. — Au! zgârie periuța asta. Nu pot. Freacă mai ușor că nu ești învățată. Tot zgârie și pasta ustură. Au! Au! — Hai, Prințeso, continuă. Pasta are un gust răcoritor și ție ți se pare că ustură, că nu ești obișnuită. — Nașpa!a aruncat Prințesa periuța după ce a terminat spălatul dinților. — Ia deschide gura! Ce dinți frumoși ai acum și cât de proaspătă ți-e gura spălată, o încuraja Zina. Uită-te-n oglindă! Îți place? — Da
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]