447 matches
-
din sticlă albastră. Casele, copacii, străzile, trotuarele. Totul e Înghețat. Vântul rece bate cu aceeași furie. Ploaia fină lustruiește poleiul. A sosit prima iarnă albastră a vieții tale. Te uiți și nu poți Înțelege. Cum plouă, și ploaia Îngheață. Cum vâjâie crengile de sticlă ale plopilor. Ajungi acasă. De abia intri și lumina electrică se stinge. Pană de curent. Îndreptat spre flacăra galbenă a lămpii de gaz, prin diascop, vizionezi diafilmul Peștișorul de aur de Pușkin. Cu moșul și baba. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
printr-un miracol, vatmanul și călătorii din primul vagon au scăpat cu viață. Tramvaiul era aglomerat, cu lume pe scări și Între vagoane și se Întorcea de la ștrandul Lacul Tei. Jetul flăcării, Întâi roșie și apoi albastră, aproape invizibilă, lovește vâjâind peretele rece. Scântei mici, ca niște funigei incandescenți, apar din când În când În trupul cărămizii sfărâmicioase. Instalatorul apasă cu năduf pistonul mașinii de lipit. Mașina funcționează cu benzină. De obicei cu mașina asta lipește țevile de plumb de prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ziar, bine Împăturită, unsă cu stearină, Întinde lipitura peste țeava spartă. Mirosul de stearină se amestecă cu mirosul frunzelor ude care ard sub dud și al gogoșilor pe care le prăjește madam Stancu, croitoreasa. Jetul albastru al flăcării de benzină vâjâie și este decembrie. TU, stai pe acoperișul closetului. Privești În curtea vecină. Printre crengile oțetarilor. Desfrunziți. Gri și lucioși ca cimentul. E curtea În care stă domnul Țăpăligă dricarul, copiii pușcăriașului, Lenuța tebecista și nea Pahonțu, osătar la Restaurantul Grădina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Eliberată de tenebre, omenirea intră în lumină. Utopie? Poate, dar cu siguranță o aspirație care de fapt nu a dispărut niciodată. Hitler este cel mai bun exemplu că lumea trebuie să descopere valoarea creației și nu regresul distrugerii. Un avion vâjâie pe cer și deși Marius îl caută din ochi, nu-l poate vedea din cauza norilor joși. Probabil este aviația germană care face sporadic zboruri de recunoaștere. Amănunt care-i aduce aminte că nu se vor bucura mult timp de liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Sunător ca sticla, grâul copt e plin de lăcuste care sfârâie zorite în timp ce, alături, păpușoaiele tac. într-un trifoi clocotește prepelița iar ciocârlia cântă în slava cerului. Soarele de după-amiază luminează peste asfințit cu o lumină blândă deasupra spicelor plecate. Vâjâind, trec doi corbi prin văzduh : vju-vju-vju La fântânița lui Costan țârâie un pui de vrabie. Deasupra vitelor se rotește, în vârtej negru, un roi de muscuțe, zuzuind subțire. De-un timp, pe cărarea dintre păpușoaie vin un om și o
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
dantele care îi dezveleau gâtul și umerii, și figura plânsă. Toți o priveau cu o curiozitate nestânjenită. îl adusese și pe nepot, un adolescent drăguț, cu buze neformate și priviri naive. Era o înmormântare frumoasă. într-o mașină mică care vâjâia pe lângă țăranii înfipți în drum, cu ochi rotunzi și capete speriate, veniseră și orășeni, rude de-ale mortului. Unul dintre ei, cu figura autoritară și sprâncene negre, colțuroase, deasupra cărora creți adânci pavau o albie în care se prăbușea pădurea
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
văzut sânge pe mână și m-am gândit că era ciudat că începusem să menstruez chiar atunci. Dar pipi din eprubetă era și el roșu. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că, chiar când au început să-mi vâjâie urechile, cineva a început să strige isteric : „Am câștigat ! Fraților, i-am bătut pe engleji cu doi la unu !“. După aceea nu-mi mai amintesc nimic. Tavanul alb. Așternutul alb. Pe peretele din față, o icoană a Fecioarei maria. Deasupra
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
strălucesc de furie. ― Cine-i? ― Jimmy! Întoarce-te! Gheața! Nu te uiți la gheață! ― Nu mă opresc până nu-mi spui. ― N-am ce să-ți spun. Lina e o fată bună. O nevastă bună. Ți-o jur! Dar Packardul vâjâie Înainte. Bunicul meu se lipește de scaun. ― Gândește-te la copil, Jimmy. Gândește-te la fiica ta. ― Cine-a spus că-i a mea? ― Bineînțeles că-i a ta. ― Nu trebuia să mă-nsor cu fata aia. Lefty n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
dar acum norii se Împrăștiau. Vizavi de spelunca disperată În care luasem masa, prin geamurile pătate de ploaie și dincolo de drumul de acces care mărginea o fâșie Înclinată, cu iarba plină de gunoaie, trecea autostrada. Mă uitam la traficul care vâjâia pe-alături, acum mai puțin flămând, dar Încă singur și speriat. Chelnerița veni la mine și mă Întrebă dacă vreau cafea. Deși până atunci nu mai băusem niciodată cafea, am spus că da. După ce mi-a servit-o, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
dar el îmi zicea că mai stăm doar un pic și apoi iar încă puțin... Plecam pe înnoptate, zburam pe lângă căruțe cu coceni luminate palid câteva secunde, pe lângă bicicliști cu eternele pălării țărănești pe cap și ajungeam acasă cu urechile vâjâind și urând meseria de ziarist mai mult ca orice pe lume. Când am terminat clasa a zecea, cu câteva luni înainte să fac faimoasa pareză facială care mi-a schimbat viața, alor mei le-a venit ideea că aș putea
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și unde desigur oamenii acolo, vor fi la un Înalt nivel de civilizație...! În momentul când realiză situația de fapt, Tony Pavone izbucni În plâns. Un plâns În care lacrimele curgeau șiroaie, care nu mai putea fi oprit. Capul Îi vâjâia, inima Își mărise pulsul atingând vibrațiile periculoase a unui eretism cardiac, simțind o stare de leșin datorită fierbințelii În timp ce Încă mai plângea!! Tony Pavone, Își acoperi ochii Înlăcrimați exclamând. „Cu ce am greșit eu oare...? Dece sunt atât de aspru
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
bine cînd am sărit În picioare și am luat-o la fugă, iar bărbatul a Încercat să-mi dea una cu bastonul. Am auzit cum acesta s-a izbit de ciment, după care s-a Înălțat iar În aer, a vîjÎit și mi-a aterizat cu putere pe spate, exact cînd ajunsesem la marginea ierbii, și cineva a strigat „Nu-l omorîți”. Am intrat În șirul de tufișuri și am fugit. Nu simțeam nici o durere, dar știam că duc ceva greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
întoarcă capul. Într-o fulgerare a ținerii de minte, sub zâmbetul înghețat, după o cută a buzelor, recunoscu gura pe care o sărutase mai demult. Nădușit de sudoare, își întinse brațele spre ea strigând: ”- Așteaptă-mă!... Așteaptă-mă!... ” Sângele îi vâjâia în urechi... creierul său istovit, cu încăpățânare, repeta... ”Așteaptămă... Așteaptă-mă! ”. Si, agățat cu mâinile de cearșaf, se prăbuși ca într-un vis plutind... Când ridică privirea, o zări pe Vasilica în mulțimea care se pierduse în soare... Tocmai se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
curând, avea să fie condamnat pe viață la cursurile cu anul III Instalatori de Gaz și anul II Tencuitori. Și la Eva. Nu era o perspectivă cu care se putea trăi. Trebuia să ia măsuri radicale. Un tren urban îi vâjâi pe deasupra capului. Wilt rămase așa, privi cum luminile trenului dispar în noapte și se gândi la accidentele petrecute la trecerile peste calea ferată. — Zilele astea se simte ciudat, spuse Eva Wilt. Nu știu ce să mă mai fac cu el. — Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
un țipăt ca de sfâșiere, am străpuns cu capul fereastra bolții și m-am trezit deodată afară; înaintam pe o crustă de gheață în care se reflectau stelele, pe suprafața unei oglinzi infinite, pe muchea de sticlă a lumii. Gerul vâjâia pe lângă mine și se învîrtea apoi înspre stele, până prinseră și ele pojghițe și ace de gheață. Dar singurătatea era mai pătrunzătoare ca frigul. Din cețurile ei se desprinse o siluetă care veni către mine, călcând pe luciul oglinzii cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
stările acelea de bucurie și extaz. Și-a culcat capul pe umărul meu și am stat așa îndelung. Și-a strecurat mâna în palma mea. Ce-ți fac copiii? Am tresărit. Pentru o clipă uitasem de toți. Începuse să-mi vâjâie capul. Cred că nici n-am răspuns, mi se pare. Se juca cu verigheta mea, o tot învârtea. Mi-ai spus că mă vei iubi până la sfârșitul vieții. N-am mințit, i-am răspuns. Și învârtea verigheta ca și cum mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
lui Carmen, care făcuse curat și ținuse casa în ordine. Făcu focul în șemineul din salon și în dormitor, mâncă ceva din ce cumpărase și, ostenit de drum și de Maria Tănase, adormi. Se sculă târziu, dormise chinuit, capul îi vâjâia. Deci "târâișul șarpelui, vâjâitul vântului, pulberea pământului''! Cu ce-am greșit, Doamne, să merit așa ceva? N-am furat, n-am mințit, mi-am iubit părinții și copiii... Iartă-mă, Doamne, de mințit cred că am mai mințit! Am mințit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
de pereți și se târî până sus, în pat, urmat de Toni, cu urechile pleoștite și coada între picioare. Adormi pe moment și iar nu avu somn, doar coșmaruri. Îl trezi, spre dimineață, lătratul lui Toni. Era năuc, capul îi vâjâia, avea mii de gheare care-l zgrepțănau în stomac... Începu a căuta ceva prin pat, întoarse plapuma, cearceaful, salteaua. Căută pe jos... Avusese din nou coșmarul de la Paris cu nuvela lui Merimée, cu el jucând tenis, cu inelul de logodnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
scorță s-a alege o vreme... „Ei! Ei, băiete! Credeai că te așteaptă zile de huzur? Află mătăluță că trebuie să te pui cu burta pe carte, că altfel n-o scoți la capăt cu sfinția sa!” - gândeam eu cu capul vâjâind de întrebări: „Să citesc nu-i mare lucru, dar ce să urmăresc din tot ce studiez?” Răspunsul a venit când tocmai îmi crăpa măseaua în gură de nedumerire: Să bagi de seamă ce se spune mai ales când îi vorba
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
și astfel n-ai cum să-i prevezi gestul ! Ooo, ce lipsă de tact ! Să-ți ia mâna și să încerce să te tragă spre ea. Asta este ultima picătură care varsă paharul ! Ești roșu tot, urechile zmeurii, sângele îți vâjâie în urechi, nici nu ești sigur că ceea ce auzi este răspunsul ei încăpățânat : — Nu ne putem întoarce înainte ca să-ți spun... Să-ți spună ce ? Ce angajamente vrea să îți smulgă după câteva rendez-vous-uri ? Ai și trecut dincolo de jumătatea aleii
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că stă ș-ăla cu mâna-ntinsă ? Eee, că ce-mi arde fața, de parcă-s toată un foc, și-așa un vâjâit am în urechi ! Mai bine-aș lua un hiposerpil, să nu mă lovească aci, Doamne-ferește, damblaua ! Că mi vâjâie urechile, de nici nu mai știu de mine, și asta, uite-o ce toacă-nainte ! Uite-o ce nu-i mai tace gura ! Că d-aia și pramatia de Niki nu stă p-acasă ! De gura ei, care nu-i
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
c-a pleznit toate ! Păcat numa de muncă ! Eee, am zis io, agâp ! Că nu mai pui tu mâna pe mine ! Mâncare tot pe sponci, și-ncolo, vorbă și vorbă ! C-atâta mi-a turuit, d-am plecat și-mi vâjâia și cap, și urechi, și toate... Și ce nu mi-a spus, și de ăla, și de ăla, și de toată lumea... Chiar așa, madam Delcă ? Ți-a spus despre noi ? — Mi-a zis de cumnatu lu-aia din colț, de-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Știi, uneori e mult mai bine să te lași pur și simplu purtat de val și să vezi ce se Întîmplă. — Ai dreptate, Îmi zîmbește Jack. Păi, ce să zic, abia aștept să mă las purtat de val. În timp ce taxiul vîjÎie pe Upper Street, mă simt destul de mîndră de mine. Se vede de le o poștă că sînt o londoneză sadea. Pot foarte bine să-mi duc prietenii În zone neștiute de nimeni. Pot să găsesc locuri care nici măcar nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
concentrează, ca hipnotizat, asupra podelei. Observă că bordura din jurul emblemei este ușor ciobită. Se gândește că meșterul a executat-o probabil în altă parte, la el în atelier după toate probabilitățile, și a inserat-o după aceea aici. Capul îi vâjâie. A sesizat instinctiv jocul principelui. Este dispus să contracareze toate învinuirile aduse lui Scribonius Libo. Probabil chiar se va preface la un moment dat că-l silește pe Flaccus să iasă în față. Dar n-o va face. Cel puțin
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de ghizd, împăratul își întoarce ușor capul spre el. — O ureche neobișnuită cu astfel de imputații consideră cu siguranță că nu este cazul să răspundă unor calomnii atât de josnice. Or fi urechile lui Libo novice, dar ale lui Fulcinius vâjâie. Observă că Augustus îi supraveghează reacțiile cu coada ochiului. Ca să nu-i mai vadă satisfacția răutăcioasă de pe față, își concentrează privirile asupra luciului apei. Abia acum își dă seama ce greșeală colosală a făcut. Viețuitoarele nu sunt pictate, ci reale
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]