784 matches
-
la cei obsedați de exercițiile fizice, oameni cu-adevărat bolnavi, oameni care nu semănau deloc cu tata. Dar în ceea ce-l privea pe tata, el lansase o scuză beton. Avea o explicație perfect justificată ca să abandoneze bicicleta și aparatul de vâslit. A folosit apărarea Cosmopolitan de fiecare dată când mama a făcut scandal despre cât de mult costaseră mașinăriile și cum ea nu vrusese ca el să le cumpere și cum prezisese ea că fix asta avea să se întâmple etc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ca să ne distreze pe noi. Cred că mai avem și acum pe undeva o fotografie din ziua aia. Așa că am fost foarte surprinsă atunci când aproape că m-am împiedicat, în camera lui Rachel, de bicicleta medicală și de aparatul de vâslit. Nu le mai văzusem de ani de zile. Crezusem că fuseseră exilate de mult în Siberia, care era garajul, împreună cu balonul de sărit, bețele de pogo, patinele cu rotile, skateboardurile, jocul de Kerplunk!, mingea de swing, rachetele de squash, pendulul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
lot. Simțindu-mă puțin cretin (dar nu chiar atât de cretin; în fond, aveam la bord o jumătate de sticlă de vodcă), am început să pedalez. Așa că, în timp ce tot restul casei dormea, eu pedalam și transpiram. Apoi, o vreme, am vâslit și am transpirat. După care m-am întors la bicicletă și am mai pedalat și am mai transpirat nițel. În timp ce James dormea în pace undeva în Londra, cu brațul aruncat într-un gest protector peste Denise, eu pedalam ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
așa ne simțim eu și prietenii mei uneori. Ne-am adaptat ca să putem sta În poziția aceasta Într-un picior și să nu cădem. Putem visa la pești și să Înaintăm, dar uneori plasele ne sunt goale, piciorul cu care vâslim obosește, iar noi ne pomenim lăsându-ne purtați de curent, la Întâmplare, odată cu ierburile... Prietenii mei uitaseră Între timp de Întrebare. Acum Își suceau gâturile ca să găsească cea mai bună poziție din care să imortalizeze această scenă bizar de frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
spuse femeia cu pălăria de safari. Noua provocare a zilei de azi... Și apoi le spuse că li se vor face găuri În canoe, simulând atacul unui hipopotam, iar ei vor trebui să astupe găurile cu ce găseau și să vâslească o sută de metri În susul râului unde urmau să găsească apă de băut și proviziile de care aveau nevoie pentru a supraviețui În următoarele trei zile. — Dacă nu reușiți, Îi avertiză ea, v-ați dus - și la propriu, și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ascunse, dar încă necesare. Spre deosebire de ceilalți participanți la carnagiu, mâncam frumos, cu coatele strânse și spatele drept. Încheieturile se sprijineau discret de tăblia mesei, iar degetele rupeau pâinea cu o singură mână, fără să producă explozia de firimituri. Lingura nu vâslea prin ciorbă, iar furculița și cuțitul nu săreau dintr-o parte într-alta a farfuriei, împroșcând sos și bucăți de legume peste bord. Încă mai simțeam făcălețul maică-mii prins între brațe la spate și palma babacului după ceafă, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
animalul cu apa dintr-un pahar Berzelius. Înainte să se sune, căpățâna era prinsă la loc în șuruburi, cu blana smulsă și fleșcăită îndesată în urechi. Totul se termina în liniște și miros de sălbăticiune, ca la Grădina Zoologică. Melniciuc vâslea după sandale, se încălța cu dificultate și pleca bombănind, cu batista la nas și catalogul sub braț. Uneori, reprezentația scăpa complet de sub control. Fugeam de la ore în Herăstrău, unde goleam câte-un „Brifcor“ sub sălciile de pe mal. Cezar se dezbrăca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mâna mereu pansată: ba trei degete, ba două, ba unul singur, trimestru după trimestru, o bănuiai că ține un set de lame în poșetă. Despre cele mai în vârstă, „mamaiele“ - cum le spuneau băieții, nici nu putea fi vorba: părul vâslea prin peroxid, rujul curgea dement (puteai să juri că s-a deschis o expoziție Munch), iar pe picioare atârna obosit varicele, în globuri albastre-vișinii. Ajungeau la clase triste, cu degetele arse de nicotină. Nu le vedeai deloc așezate la catedră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de sub fereastra palatului Frassetti. Alexandru observă cu greu, În mișcarea continuă a gondolelor, una care aproape se oprise În dreptul palatului. Da, erau Luca și Giovanni. Cum scăpaseră, oare, singuri În vâltoarea acestui carnaval? Luca avea nouă ani, iar Giovanni doisprezece. Vâsleau amândoi fericiți, Încercând să nu se ciocnească de alte gondole și să nu se răstoarne În apele reci ale canalului. Aveau lângă ei chiar și măști, pe care nu și le puseseră Încă. - ...sandro, vienni con noi! se auzi vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pe Întuneric cu gondola! Precis ați fugit de-acasă! - Nebunie? Întrebă Giovanni, cârmind spre mijlocul canalului, În mulțimea multicoloră a gondolelor cu cavaleri și doamne mascate. Uite nebunia! Peste tot e numai nebunie! Nu e frumos? Giovannni se oprise din vâslit, arătând, cu un gest larg, Întreaga scenă care se deschidea privirilor din mijlocul lui Canal Grande. Pe ambele maluri, ferestrele palatelor erau luminate a giorno. Se vedeau, prin ferestre, candelabre bogate, cu opt sau douăsprezece brațe, la debarcadere zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
se aplecă să vadă măștile pe care Luca le scotea dintr-o geantă veche de piele, care aparținuse, poate, bunicilor săi. Între timp, cealaltă gondolă se apropiase, ajungând aproape În dreptul lor. - Hei! strigă Giovanni către gondolierul mascat. Ai grijă cum vâslești, o să ne răsturnăm! Gondolierul nu răspunse nimic, dar continuă să Înainteze, În timp ce bărbatul celălalt nu se mișca de pe banchetă. Odată ajunși În dreptul copiilor, mascatul se aplecă rapid deasupra lui Alexandru, Îl ridică și Îl trase spre el. Alexandru Încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
agațe de gondola mascaților, care se Îndepărta repede, avansând spre ieșirea În bazinul San Marco, unde se putea pierde În mulțimea procesiunii de ambarcațiuni. Bărbatul care Îl răpise pe Alexandru continua să-l țină nemișcat pe podeaua gondolei, În timp ce celălalt vâslea cu putere. Tocmai se apropiau de ultimul pod când se auzi un vâjâit scurt, și gondolierul se prăbuși În apă, cu un pumnal Înfipt În gât. Celălalt se ridică și scoase spada, dar un al doilea vâjâit Îl opri În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
acest luptător de neînvins care, În câteva secunde, Îi eliminase patru dintre cei mai buni războinici Bordjighin. Mai avea alți patru În barca de pe Canal Grande, dar aceia nu puteau fi sacrificați, fiindcă n-ar mai fi avut cine să vâslească spre Piața San Marco. - Retragerea! strigă Amir, dar, În aceeași clipă, din casă ieși contele Matteo, Înarmat cu sabia găsită În bibliotecă. Ultimul Bordjighin din echipa de atac sări asupra lui. Contele apără două lovituri iuți de iatagan, dar fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
să mențină spada căpitanului la câțiva centimetri de inimă, dar fu aruncat de o forță uriașă la peste opt pași, căzând În apa canalului. Fusese un mare noroc, căci cei patru războinici rămași la vâsle Îl traseră În barcă și vâsliră cu putere. Căpitanul Îi privi cum se Îndepărtează, intrând printre celelalte bărci din mijlocul canalului, apoi se Întoarse În fugă și Îl strigă pe Alexandru. - Repede! Fugi la palatul Loredan și cheamă un medic! Alexandru păli, văzându-l pe contele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de patruzeci de ani, Înalt, destul de slab, nebărbierit, cu un chip ce părea obosit. Sub aparența lui istovită și umilă, nu atrăgea atenția prin nimic. Acoperit de hainele pescărești, soioase și peticite, nici nu părea suficient de voinic ca să poată vâsli În zone periculoase. Și totuși, era omul de bază al haiducilor din Balcani, cel care transporta noaptea, Însoțit doar de fiul său, lăzi grele de arme care luau, până În zori, calea codrilor. - Slavomir, spuse Dușan În sârbă, acest om este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de pescuit. Sabia lui Oană era pusă sub bancheta din mijloc, Învelită Într-o miță ciobănească. Pumnalele le ascunse În carâmbii cizmelor. Cei trei Își puseră În spinare blăni de miel, căci frigul se simțea mult mai puternic În larg. - Vâslim Întâi spre Orșova, spuse Slavomir, și apoi cârmim În jos, pe firul apei. Vom părea a veni de pe malul românesc. Dacă avem noroc, la Ada-Kaleh, nu ne va observa nimeni. Valurile sunt prea mari pentru ca șeicele turcești să iasă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Întrebă Dușan. - Cam șaptezeci-optzeci de ani. La a treia generație de pescari, nu-ți mai e frică de fluviu. - Aha, mormăi tânărul. Acum m-am liniștit. N-am să ajung niciodată să pricep ceva din treaba asta... - E suficient să vâslești, spuse Slavomir, râzând pe Înfundate. Oană Începuse să Înțeleagă multe cuvinte sârbești care se asemănau cu cele slavone. Aproape că știa tot ce vorbeau cei doi. Dar preferă să nu se amestece În discuție. Privirile sale scormoneau malul care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Înțeles”... Și, dom’le, s-a schimbat... Am ajuns la bac și așteptam reacția... Ne-a lăsat să așteptăm cu un soldat lângă noi, s-a dus, a venit cu două rame, două vâsle și a spus: „Care știți să vâsliți?”. Ne-am gândit: „Ăsta e nebun! Ce să vâslim?”. Canalul nu mai era Înghețat, se dezghețase... Și-am spus: „Eu”. „Hai, urcăm la barcă!” A urcat soldatul, s-a dus la pupă cu automatul În mână, am urcat eu, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la bac și așteptam reacția... Ne-a lăsat să așteptăm cu un soldat lângă noi, s-a dus, a venit cu două rame, două vâsle și a spus: „Care știți să vâsliți?”. Ne-am gândit: „Ăsta e nebun! Ce să vâslim?”. Canalul nu mai era Înghețat, se dezghețase... Și-am spus: „Eu”. „Hai, urcăm la barcă!” A urcat soldatul, s-a dus la pupă cu automatul În mână, am urcat eu, a urcat Gheorghe. Eu am pus mâna pe rame, el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Eu”. „Hai, urcăm la barcă!” A urcat soldatul, s-a dus la pupă cu automatul În mână, am urcat eu, a urcat Gheorghe. Eu am pus mâna pe rame, el la provă, să ne supravegheze... Ei, dar eu nu mai vâslisem Într-o apă curgătoare, și În nici un caz În Dunăre, care are cu totul alte reguli... M-am Încurcat și chiar mi-a zis că vreau să-i Înec... M-a dirijat și am reușit... El era om de baltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
l-au tras lîngă ei. Radu a luat vîsla, iar Marcu și Cornel au apucat amîndoi de creangă. Radu se mîndrea că are mai multă forță, deși se vedea că trage din greu. Nu era bine să-l contrazici. Au vîslit un timp. Fain să te plimbi așa, cu barca. Au făcut înconjurul bălții. Nu era chiar foarte mare. Apoi s-au plictisit de treaba asta. Dac-ar mai fi avut o barcă, să facă întrecere... Sau să-și fi făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
fusese profund scandalizat și revoltat de comportarea colegului său. După câteva zile mi-am luat zborul spre nord, promițându-i domnului profesor că mă voi întoarce în țară peste o săptămână. La Copenhaga, lumina era alta, ca și lumea, parcă vâslind într-o ceață boreală plină de vise și coșmaruri. Era basm și realitate imposibilă, la fel ca și în viața mea și a lui René. Am vizitat casa lui Andersen și apoi pe aceea a lui Kierkegaard, apoi expoziția de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de astfel de scrisori, acela-și bate joc de strădaniile unei femei de a-și duce existența mai departe, își bate joc de viața femeii. Mă sufoc în aerul ăsta scârbos de port. Vreau s-o pornesc în larg, să vâslesc. Chiar de-ar fi să se stârnească furtuna. Vai de cei care se dau bătuți! Cei care îndrăznesc să râdă de mine se pot considera niște învinși. Nu sunt buni de nimic. Necazuri de femeie. De data asta mă doare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Esther, ca să îmi dau seama ce ar putea-o induce să se vadă cu mine, în lumina viselor mele. Adică într-un nor de sublim. Cerându-i doar să se unească cu mine, să mă lase, să călărească și să vâslească întru dragoste cu mine, cu minunile și frumusețile ei proaspete și extraordinare care ar spori prin bucuria mea că ea este exact așa cum este, cu coatele ei și cu sfârcurile ei care i se vedeau prin pulovăr. Mă uitam cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și s-a apucat să își developeze filmele cu poze pe care le făcuse pe drum. Vulturul a rămas în grija mea; eu îl scoteam la aer și numai eu îl primeam pe braț în patio, asemeni unui om care vâslește într-o barcă uriașă de unul singur. Și în acest răstimp simțeam și o greutate în stomac, un atac de dizenterie, și astfel am avut ocazia să-l văd mult mai des decât mi-ar fi plăcut. Doctorul mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]