363 matches
-
în delicias spirituales etiam ipsa quoe videntur laboriosa vertuntur”). Cuvântul-cheie al tratatului pare a fi permanserint („bonum esse illis si sic permanserint sicut et ego”), iar conservarea (de către niște femei care au fost ale unui singur bărbat - univira) stării de văduvie cumpătată, compatibilă în ipostaza de „membre ale lui Hristos” (atribuită văduvelor sfinte), este unicul drum către mântuire („et qui perseveravit usque în finem, hic salvus erit”174). Cel care se apleacă către desfătări spre „bucuriile cărnii” mor, în viață fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cum brevitor Apostolus dixerit, viventem mortuam esse viduam quae in deliciis vivit” („Iar cea care trăiește în desfătări, deși vie, moartă”175). Totuși Ioan Gură de Aur nuanțează Cum sursa sacră era aceiași - opiniile Sfântului Apostol Pavel -, tezele Răsăritului cu privire la văduvie nu se vor deosebi mult de cele ale apusenilor. Directorul de conștiințe care a fost Ioan Chrisostom ține minte zisele Apostolului (în I Timotei 5, 14) - „ Vreau ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-și vadă de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
neomițând riscurile existente - „deoarece nu fac aceasta, este mai bine să se ferească de un rău și mai mare. Ele nu necinstesc pe Dumnezeu dacă se căsătoresc a doua oară, și nu se fac vinovate de nici o ofensă. Dintr-o văduvie ca aceasta, nu poate fi nimic bun, dar dintr-o căsătorie ca aceasta poate fi mult bine [...]. De ce le poruncește Apostolul să se recăsătorească? Pentru că nu este interzis și este un adăpost (asphaleia) pentru ele”176. „Când bărbatul moare, femeia
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
după o bună alegere. Văduva trebuie să evite „rănile” pe care le poate produce „a doua nuntă” (căci tâlcuind zisele Sfântului Apostol Pavel, Ioan Gură de Aur crede că „a doua nuntă” fără a fi rea, este mai prejos decât văduvia, la fel cum căsătoria nu poate fi pusă pe același plan cu fecioria) să-i rămână fidelă primului soț („ adormit” acum și pasibil de a învia: „Dar dacă dorești să-l privești din nou [pe bărbatul tău] față către față
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cei nefericiți, [...] a se îndeletnici cu orice lucru bun”179). Le laudă pe văduvele decise să-și păstreze castitatea, celebrul sfat „să rămână ca mine” (căci după zisele Apostolului Pavel, „a doua nuntă” este mai prejos decât fecioria și decât văduvia) și să facă fapte bune (dintre femeile din Noul Testament Ioan Gură de Aur o prețuiește pe cea care și-a aruncat ultimii bani în cutia darurilor - „42 Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. 43
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa” - Marcu, 12, 42-44), izvorâtă din virtute și înconjurate de bune aprecieri („Când ai dobândit obișnuința de a trăi cu strictul necesar, dacă vrei apoi să capeți râvna văduviei, te vom purta spre lucruri mai mari decât acestea; căci atât timp cât te preocupă încă ceea ce-ți este necesar, nu ai atins filosofia acelei femei. Ea s-a înălțat mai presus de toate, din moment ce a aruncat [în cutia darurilor] toată
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sau curvă” (îndreptarea legii, ed. cit., p. 115, 389, 385). Soția unui preot trebuia să fie („ce să zice”) „curată și nespurcată”, „fără vină și fată curată”,. Dacă se întâmplă să-i moară bărbatul, preoteasa era obligată să conserve o văduvie fără cusur: „Așijderea și preoteasa căriia-i va muri popa, de nu va putea să se ție în curăția ei, de va vrea să se mărite, neapărată să fie” (îndreptarea legii, ed. cit., p. 114). 209. Ibidem, p. 91. 210. După
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Literaturii române, 200, p. 158. 250. Era de părere episcopul Melchisedec Ștefănescu (O vizită la 48 de mănăstiri ...). 251. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 355. 252. Vezi Peter Laslett, Family Life and Illicit Love în Earlier Generatios, Cambridge, 1997. în Apus, văduvii se căsătoreau destul de des în timpul primului an după moartea soției. Văduvelor li se cerea să-și păstreze singurătatea mai multă vreme. 253. Olwen Hulton, The Ruor of Eighteenth - Century. France. 1750-1789, Oxford, 1974. 254. Olwen Hulton, op. cit., Vezi și Roderiche
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
va vrea, nimeni să n-o scoată din casă” și, la fel, nimeni să n-o deposedeze de bijuteriile și veșmintele primite de la soț. Câteodată bărbații ce alcătuiau diate puneau condiții. Soția moștenitoare putea stăpâni averea doar dacă își ținea văduvia „cu cinste”. Ei încheiau uneori aceste înțelegeri în fața Voievodului, care, confruntându-le, le transforma în acte oficiale. „Iar apoi - scrie Mircea Ciobanul într-un act din 16 iunie 1545 - a venit dregătorul Domniei Mele [era vorba de pârcălabul Badea, cel
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
se născuse în 1677 - la Constantinopol („într-o străinătate” - zice Radu Greceanu), după ce soțul ei fusese mazilit. Pe Anița (cea care venise, cu copilul ei, Constantin, la Istanbul cu tragicul convoi ce-l însoțea pe Vodă) a condamnat-o la văduvie porunca sultanului și împlinirea ei, pe 15 august 1714 (lângă Voievodul Brâncoveanu și fiii lui, a fost ucis atunci și Ianache Văcărescu - ginere al lui Vodă, după tradiție -, în fapt, om al lui de încredere, ca agă, și rudă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
veci. Ancuța, soție a postelnicului Nicolae Ruset, a murit în 1730 în Ardeal, Bălașa se declara văduvă în 1720 (dăruia o moșie bisericii Domnița Bălașa din București), iar Smaranda (Smaragda) rămăsese și ea fără bărbat pe la jumătatea anului 1744. O văduvie începută în exil Doamna Marica a venit, în 1674, între Brâncoveni și Cantacuzini (mai ales între aceștia din urmă, căci, să nu uităm, Vodă Constantin Brâncoveanu, născut în 1654, rămas orfan de tată când avea un an și fără bunic
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
era vorba de o pseudo-eliberare, pentru că „grupul restrâns al familiei defunctului soț își întețea presiunile) de supravegherea unui bărbat arțăgos și avar - nu era, în fond, decât o instalare în singurătate (mă gândesc la cele ce intenționau să-și țină văduvia „cu cinste” și să ofere, astfel, elemente convingătoare pentru o admitere în nucleul cimentat prin solidarități de familie) într-o solitudine deposedată de destin, o înscriere într-un grup nediferențiat din care drumul spre emancipare era adesea covârșitor obturat de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
doliu] - împreună cu zestrea -, revenea părinților). Vânzări și cumpărări Nu este deloc exclus ca „activitatea comercială”, în care - ne arată actele - femeile rămase fără bărbați se implicau în Veacul de Mijloc, să mai fi atenuat ceva din gustul „fructelor amare ale văduviei”, să estompeze nefericirea ce izvora din singurătate, senzația de abandon (ba chiar de expulzare din comunitate într-un soi de exil) prevestitor de sărăcie, să ajute speranța să se substituie melancoliei. Nu putem scăpa din vedere nici dimensiunea pragmatică a
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
popii Petrii, drept 100 zloți”. Preoteasa era, verosimil, văduvă. Dacă popa Petrea ar fi fost în viață, ar fi fost prezent în tranzacție ori ar fi cumpărat chiar el. Semne de întrebare - în legătură cu existența soțului și cu posibila stare de văduvie a femeii - apar și atunci când tranzacțiile comerciale au două părți distincte cu „actanți” diferiți. Măriica Ihnătoae vinde o parte dăn ocina din Șendreni (nu va fi prima vânzare din această ocină: „Adecă eu, Mariica Ihnătoae, însămi mărturisescu, cu acest zapis
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
murit la 8 februarie 1531. S-a așezat, pentru somnul de veci, lângă părintele său în minunea arhitectonică de la Curtea de Argeș, Un fiu de Domn școlit la Padova Cazul pe care îl prezint la începutul acestui paragraf nu are legătură cu văduvia sau, oricum, nu cu văduvia în sensul obișnuit al cuvântului. Ci cu acea stare de solitudine în care poate ajunge o soție dacă bărbatul ei suferă o „moarte spirituală” - potrivit dogmelor Bisericii -, dacă, adică, alunecă în erezie ori își neagă
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
S-a așezat, pentru somnul de veci, lângă părintele său în minunea arhitectonică de la Curtea de Argeș, Un fiu de Domn școlit la Padova Cazul pe care îl prezint la începutul acestui paragraf nu are legătură cu văduvia sau, oricum, nu cu văduvia în sensul obișnuit al cuvântului. Ci cu acea stare de solitudine în care poate ajunge o soție dacă bărbatul ei suferă o „moarte spirituală” - potrivit dogmelor Bisericii -, dacă, adică, alunecă în erezie ori își neagă credința. Căci, în rândurile care
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ilustra omnipotența superstițiilor - a poruncit să fie ucisă („pus-a Voievodul de au omorât-o”) mama lui Ioan Raț (după ce acesta fusese omorât), „ca să nu facă vreo vrajă asupra sa” 431, căci se spunea că este vrăjitoare. * Prin orice mijloace, văduvia trebuia evitată: „Să nu faci cununie în casă” - se zicea în Moldova - „că rămâne unul văduvoi”432; „Când se însoară a doua oară bărbatul rămas văduv” - se credea în Transilvania - „pe mormântul femeii sale se varsă apă multă, că aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
însoară a doua oară bărbatul rămas văduv” - se credea în Transilvania - „pe mormântul femeii sale se varsă apă multă, că aceea se crede că arde în groapă”433; „De ești căsătorit, nu mânca pe vatră, că tragi a burlăcie, a văduvie” 434; „Când ești căsătorit”, îi învață moldovenii pe cei tineri, „nu umbla cu un picior desculț și unul încălțat, că tragi a văduvie” 435. Ca și alte popoare 436, românii au formulat multe „încheieri” (unele veritabile maxime) provocate de contemplarea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
că arde în groapă”433; „De ești căsătorit, nu mânca pe vatră, că tragi a burlăcie, a văduvie” 434; „Când ești căsătorit”, îi învață moldovenii pe cei tineri, „nu umbla cu un picior desculț și unul încălțat, că tragi a văduvie” 435. Ca și alte popoare 436, românii au formulat multe „încheieri” (unele veritabile maxime) provocate de contemplarea stării postconjugale. Un veritabil cod, constatări, consecințe, previziuni, consilii: „Când cineva umblă desculță de un picior, atâția ani are să stea văduvă câți pași
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nun, iar mama cea cu gânduri negre - văduva, un Negativ cu multe disponibilități - este redusă la tăcere: „mă-sa nu mai cuteză să zică nicio vorbă”. * Poezia populară, evocând evenimente din viața omului (de regulă pe cele tragice), menționează instalarea văduviei cu toate consecințele acestei schimbări a statutului femeii. Rămasă singură, femeia își jelește soțul mort și enumeră datele unei situații previzibil precare (mai ales dacă repetarea tragicei experiențe: „Cin’nu bea aiest pahar/ Nu știe-n lume ce-i amar
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o prezență firească în mentalul colectiv „Văduvă de vei visa ...” Consultarea imaginarului oniric, cu ponderea lui însemnată în viața indivizilor și a comunităților, mi se pare obligatorie și în cazul văduvelor. Deși tălmăcitorii de vise nu prea se înțeleg (acordând văduviei din vis și conotații în genere pozitive: „văduvă visându-te, viață mulțumită arată”; „văduvă visând că ești, poziția ta se va schimba”; „văduvă că iei de soție, vei face o moștenire”487, dar concentrându-le asupra stării postconjugale - văduvie: „satisfacție
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
acordând văduviei din vis și conotații în genere pozitive: „văduvă visându-te, viață mulțumită arată”; „văduvă visând că ești, poziția ta se va schimba”; „văduvă că iei de soție, vei face o moștenire”487, dar concentrându-le asupra stării postconjugale - văduvie: „satisfacție, căsătorie”488, și a persoanelor de sex bărbătesc: văduv, văduvoi „este bucurie”489; văduv „bucurie, voie bună” sau „viață mulțumită, veselie” [în cazul că visezi că ești văduv]490; o excepție - văduv: „veselie”491), majoritatea repartizează acestui element oniric
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
barbă...”493 (cap. „Trupul și părțile trupului”). în alt loc, în același capitol, grecul găsește o consecință a însingurării femeilor: „Un piept păros și acoperit cu fire groase este de bine și favorabil pentru bărbați, dar, pentru femei, asta prevestește văduvie: văduvele au, într-adevăr, mai puțină grijă de ele însele și ajung păroase, căci nu mai este prezent cel pentru care își îngrijeau trupul” 494. Și alte „schimbări corporale” au capacități premonitorii: „Femeia care visează că s-a transformat în
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de oftică și a început să tușească, și astfel, suferind până la 15 ale acestei luni, după apusul soarelui, trecând jumătate de ceas al nopții, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu cel viu ...” 550. Văduvele care nu-și „țineau văduvia cu cinste” erau nevoite (în condițiile inexistenței mijloacelor anticoncepționale), întrucât intraseră într-un conflict acut cu normele moralei și simțeau că în preajma lor erau suspendate dezonoarea și sancțiunea, să facă apel la modalitățile de întrerupere a sarcinii. Erau mijloace empirice
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
S-a reactivat prințul Wiszniewiecki - rival la mâna ei al lui Sigismund Rakóczy și al contelui Potocki -, i s-a alăturat nepotul lui Mihai Viteazul, Mihai, fiu al lui Nicolae Pătrașcu. N-a avut succes nici unul, Ruxandra și-a ținut văduvia și a rămas pe pământ ucrainean (unde nu a avut o viață liniștită, încurcăturile judiciare nelipsind 570) până la moartea lui Iurii Hmelnițki, fratele lui Timuș. S-a întors atunci - trecuseră douăzeci de ani de la căsătoria cu Timuș - în Moldova și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]