285 matches
-
doare și limba, am un fel de bube pe limbă, cred că e de la pasta de dinți stricată, când era ea aici mă certa dacă uitam tubul deschis. Căcat, Pascal, eu nu sunt un sensibil, chiar nu sunt, și toată văicăreala asta a mea e mai doar plângerea scârboasă a unuia crescut de maică-sa până pe la 30 de ani și lăsat brusc să se descurce de unul singur. Așa ceva trebuie să înțelegi. Dar să termin, totuși, capitolul obligatoriu cu amintiri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
pp. 84-85. 25 Vezi, în acest sens, "manifestările vocale fără conținut verbal, cum ar fi râsul, geamătul, oftatul, tusea seacă și dresul vocii" (Prutianu, 2004, p. 8) sau așa-numitele "manifestări expresive precum: suspinele, bombănelile, mormăitul, [...] plânsul, jelitul, țipetele, urletele, văicăreala, scâncetul, [...] bolboroseala, plescăitul, murmurul, bălmăjeala [...] etc." (Nuță, 2004, p. 21). 26 A se diferenția zâmbetul deschis, sincer, de bucurie ("zâmbetul Duchenne") de zâmbetul din politețe (cf. Ekman, 2011, pp. 294-303), zâmbetul real (simțit) de cel fals/social (Borg, 2010, p.
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
am resimțit deosebirea de climă. Geruri atât de cumplite, întețite de viscole pustiitoare, nu mai trăisem. Și încă, prilejuindu-mi o veritabilă dovadă de bravură: am izbutit să înving cerbicia părinților mei, care mi-au permis, firește după plânsete și văicăreli, să port și pe vreme de iarnă ciorapi trei sferturi, astfel ca genunchii să rămână goi, la dispoziția frigului năprasnic și a vântului de gheață. Cum putea să fie însă altfel, dacă și colegii care veneau pe la mine se purtau
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
plăcere” să verse „ropote de Înjurături, din acelea birjărești, lungi și Întortocheate ca un descântec Împotriva frigurilor, bălmăjit din cele mai murdare expresii”. Pretutindeni domnea dezordinea, ignoranța, nepăsarea și cruzimea. Singurul mod de a se exprima al acestor oameni era văicăreala: „niște ratați, nevropați și pesimiști, oameni de prisos”. Cuvântul „paria”, notează Cehov, definește perfect „omul decăzut, ajuns la ultima limită, prăvălit pe treapta de pe care n-ar putea să lunece mai jos”. Pierderea umanității, iată efectele reeducării prin ocnă. Singurul
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
eu! [...] Poeții se ocupă cu treburi mai profunde. Nu și inocente. Simpatic, Liviu (Antonesei n. red.)! Și soția lui (Irina n. red.). În scrisori e ceremonios și filozof! Mi-au plăcut "boala" care-l sîcîia și zîmbetul tău subtil la văicărelile-i. Mă simt tare bine cînd sînt cu oameni ca voi. Mai mult ca oricînd atunci binecuvîntez POEZIA și indestructibilele prieteni pe care le leagă. Cînd mai apare DIALOG, trimite-mi și mie! Atunci am ajuns bine și repede acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
o hărmălaie insuportabilă și un haos înfiorător. Imaginați-vă: douăzeci de locuințe la parter, douăzeci de familii cu părinți, copii, bunici, socri, cuscri și alte soiuri de rubedenii. În curtea strâmtă era o zarvă perpetuă: strigăte, plânsete, râsete, înjurături și văicăreli, încât odihna și liniștea erau surghiunite pe întreaga durată a zilei, ele având regim de "flotant" doar în timpul nopții, când toată plodărimea asta care alcătuia Babilonul imobilului se retrăgea la culcare. Dar omul se obișnuiește și cu răul. Până la urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
îmi merge așa bine... Anul ăsta parcă a fost blestemat, îți jur, Cristiane. Parcă nu s-a legat nimic, pe nicio parte. — Că bine zici ! Așa-i și la mine. Așa-i la toți de fapt ! — Auzi, hai să lăsăm văicărelile, că nimeni nu duce lipsă de probleme pe criza asta. De câteva pahare ai acuma, nu ? — Ei, pentru așa o ocazie specială... Păi, se poate ? Dar ce, vrei să și mergem ? — În câteva ceasuri, ziceam. Pân-atunci mai vreau să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
multora care se așteptau probabil la un plus de detalii biografice, sentimentale, la o mai vivace luare de poziții - nu numai sociale! -, la o mai radicală dezgolire a persoanei autorului, indiscreții și portrete În vitriol, dezvăluiri infamante, reglări de conturi, văicăreli personale, reproșuri făcute societății, secolului și zeilor! Eul meu, dacă vreți, mai ne-inhibat, cu adevărat liber, se află În cărțile mele de ficțiune. Am vorbit mai sus, pe larg, despre libertate și-mi arătam preferința nu pentru cea socială
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
laș și tată iubitor, o pildă a adaptării Înalte, a „pactului cu existența” și cu cei puternici ai ei! E greu s-o apăr, să mă așez de „partea ei”, să-i găsesc rațiuni și virtuți În vuietul enorm al văicărelii aproape generale și nu rareori a blestemelor care o acoperă și o defăimează pentru fiecare Înainte chiar de a ajunge să-„i” treacă pragul, Încât orice tânăr, dar și fiecare copil, aproape, e „avertizat” că viața se termină cu o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
să mi-l dea nici cei puțini care încă mi-erau aproape, în ciuda „exuberanței mele excesive ideatice” sau a „gafelor mele sociale”. Nu, nu numai că nu m-am plâns - fapt rar într-un climat social și cultural în care văicărelile, justificate sau nu, inundă cămările istoriei, împiedicându-ne, adesea, de a judeca și vedea limpede ce ni se întâmplă! -, dar nu am fost niciodată și nu sunt ceea ce se cheamă un om nefericit! Nu ignor faptul că au existat în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ales pe colegi, deoarece, unu, ar fi trebuit să se solidarizeze cu tine, ceea ce ei „nu aveau chef”, și, doi, le demonstra că e posibilă și o altă formă a luptei decât a protestului prin colțuri sau culoare, a veșnicii văicăreli balcanice. Și astfel, prin reintrarea mea, nu în anonimatul din care ieșisem abia cu câțiva ani înainte, ci în „umbră socială”, într-o marginalitate clară și îndelungă, „sugerată” de foruri și aproape unanim acceptată de colegi, care voiau parcă să
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
sânul căruia m-am născut - unde și când am fost posibil! - și literaturii pe care a produs-o până azi, vârfurilor ei prin care ne putem compara cu vigoarea și geniul celor mai mândre state europene. Nordic înseamnă și refuzul văicărelii altora, nu puțini oameni inteligenți, tineri sau bătrâni, care văd catastrofic, sprijiniți pe date „reale”, dar, mai ales, pe propria lor fire, sceptici și fataliști; fataliști prin fire, dar și din imitație, din spirit de turmă, deoarece există un spirit
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
au ieșit altfel. Dar nu numai sora noastră se ocupa de mezinul familiei. După ce veneam de la școală, o schimbam rând pe rând, oferindu-i posibilitatea să mănânce, să se joace și să se odihnească după atâtea ore de neodihnă și văicăreală infantilă din partea bebelușului. Dintre toți frații mei, cel care s-a ocupat cel mai mult de copil cu o dragoste deosebită a fost fratele nostru Radu. O făcea din instinct; cu o pricepere și o dichiseală de om calificat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
un chirurg din alte vremuri îi putea explica unui copil în termeni tehnici (incizie-stază-sutură) propria operație. La fel cum, pe de altă parte, mi se pare destul de bizar să mă fi operat fără știrea părinților și fără vreun simptom, în afara văicărelilor și indicațiilor dezordonate de localizare a durerii, deși în vremurile alea în spital se petreceau destule lucruri care pe unii îi făceau să urle ca lupii sub ferestrele cazematei numite Maternitate, iar pe alții să fugă în pijamale pe străduțele
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Simion. - Bineînțeles, dar altceva mă frământă acum. - Hai, continuă! - Mă gândesc că din clipa asta soarta noastră se va schimba etapă de etapă, dar nimeni nu ne va considera lași. Cel puțin am încercat. În același moment, Mihu porni o văicăreală de credeai că i-ar fi smuls cineva inima din trup. - Vai, mă simt teribil de rău! Cred că am să mor! - Nu vorbi prostii, nu poți muri, căută să-l liniștească Alin. Vom găsi un adăpost, o casă în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să te văd... dar așa, îi spun inimii mele: Poți să crăpi, na, că n-ai s-o mai vezi. Să știi asta, să-ți porți crucea. Și mi-o port. Uite că iar sunt lașă și termin scrisoarea cu văicăreli. Te iubesc, zilele trec repede, vezi, deja sunt aproape patru luni de la plecarea ta, mai rămân 20... (Dumnezeule!) M. 27/1948 I 3 ianuarie 1948, sâmbătă, ora 5 p.m. [...] Eri seară a sosit aici la noi Sabina. Nu a venit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de fabula lui La Fontaine, Animale bolnave..., ei bine, ca să înțelegi atmosfera de aici, recitește-o până la versul: „Leul a ținut sfat și a zis... “ Primesc rareori vizite și asta mă supără mai mult sau mai puțin. Dar gata cu văicărelile; avem lucruri serioase de discutat, Monica. Fiecare scrisoare mi se pare a fi ultima, atât de puțină siguranță avem de azi pe mâine. Ieri am fost chemată la sector pentru autobiografie; am spus că părinții mei au fost boieri, și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
meu se ducea În camera lui să exerseze la pian și apoi se afunda tot mai adânc Într-una dintre melodiile pe care eu nu le puteam suferi - indicațiile date florilor artificiale din Faust (...dites-lui qu’elle est belle...) sau văicăreala lui Vladimir Lenski (...Ku-da, ko-da, ku-da vî udaliliși). Părăseam etajul unde stăteam noi, copiii, și alunecam Încet pe balustradă În jos până la al doilea etaj, unde se aflau camerele părinților mei. De cele mai multe ori, erau plecați la ora aceea și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
doare ici, că-l doare colo și mă pune să-l calc! Moartea-l cată acasă și el o găsește la rezbel! Nu-ți ajunge cât te-or străpuns, cât te-or tăiat varvarii?! se pune ea pe boceală, pe văicăreală. O să-ți bage turcii o țapă-n cur și-o să mă lași vădană, singură-singurică, vai și-amar de bătrânețile mele! Ufff!! Dumitre, sufletu' mi l-ai mâncat! Să nu vorbești cu pacat, fa muiere! se burzuluiește el atins în mândria lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
comparabilă cu triumfurile erotice, răsplătind cu dobândă uzurară toate chinurile, exasperările și pierderile de încredere. „Cine m-a pus, cine m-a blestemat să scriu ? Ce rost are ?” - toate aceste vituperări sunt uitate atunci, sau rămân în amintire ca niște văicăreli derizorii, ca niște mofturi de cochetă bătrână. Eventualul succes al produsului scris mă bucură, firește, căci e omenesc lucrul acesta, dar e mult mai prejos de voluptatea faptului ca atare și de sentimentul, poate iluzoriu, al reușitei artizanale. Nu pot
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
fost mereu oropsiți: de popoare migratoare, de turci, de austro-ungari, de ruși: victime ale unui fel de viol istoric colectiv. Eterni nedreptățiți. Reacția formală o găsim în imn: „croiește-ți altă soartă”. Reacția comună este însă alta: o strategie a văicărelii. 4. Neajutorarea. Un lung exercițiu al infantilizării, datorat faptului de a avea alt „cap” decât cel propriu produce un sindrom al neajutorării. Victime și neajutorați fiind, avem nevoie de protectori: soți, părinți, partid, stat. Acest comportament este încurajat politic; de
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
vor întrista puțin, gândindu-se la rezistența privată sau la faimoasa rezistență prin cultură. Nu cred în societăți elitist-excepționaliste. În societățile cu o mânuță de intelectuali mesianici. În societățile în care, odată ieșiți din totalitarism, intelectualii purced oficial la marea văicăreală exhibându-și frustrările și proiectele ca fiind general-umane. Dacă ne analizăm cât de cât lucid, ceea ce vedem este, cred, tocmai castrarea personală în sensul capacității de a ne face proiecte individuale de viață și de a trăi în comunitate cu
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
cetățeanul care este încurajat prin credite și politici fiscale să se afirme și dezvolte. Acest gen de politică, pe cât de populistă, pe atât de elitist-conservatoare a întărit neîncrederea în libera inițiativă, dependența de cei de sus și o perversiune a văicărelii generalizate. Mai mult, ea a creat o situație demnă de cartea recordurilor: pierderea slujbei prin concurs. Ratații tranziției găsesc uneori și debușee de tipul inițiativei private. Chiar în clipa în care scriu îi pot privi roadele: pe un perimetru cât
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
doar de legile statului, nu este la cheremul guvernanților proprii, ci depinde și de apartenența noastră mai largă la lumea occidentală, adică la teritoriul democrațiilor liberale. Cred că trebuie să ne asumăm o perspectivă generală optimistă, să lăsăm defetismul și văicăreala de-o parte. Starea de depresie cronică la nivel macrosocial nu mai are alt fundament decât pasiunea noastră bolnavă pentru victimism. Suntem, la nivel pozițional, în cel mai bun loc cu putință. De aici încolo începe construcția critică, așa cum le
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
continuă să se plîngă de lipsuri și după ce, pe căi ocolite, și-au făcut rost de cele trebuitoare. Criza a creat și această formă de perversitate. De aceea, cînd am în față pe cîte unul dintre cei atinși de boala văicărelii, îmi vine să-l reped, să i spun că-și merită soarta de cîrtiță, de vierme în rahat! Pentru că în felul lui de a se purta nu-i numai lașitate, ci și multă șmecherie. Cere-i săși spună răspicat nemulțumirea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]