KorAP: Find »[drukola/base=vagabond & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...82 >

2,042 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

că bătrânul este pe punctul de a izbucni În râs. -Face pe dracul s-o pieptene. Nu-mi mai pasă de ea. Totul e circ și minciună. Am avut un moment de slăbiciune, când mi-aș fi pus viața de vagabond În mâinile ei curate și dezinfectate, dar am descoperit revoltat că este o mitomană. -Repetă cuvântul: mitoma și mai cum? -Mitomană, adică mincinoasă și iar mincinoasă. -Dacă-i așa cum spui, Înseamnă că nu mai creee-zi În ea? -Pentru cei ca noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
cuvânt, o abstracție. Kawabata nu-l mai Întrerupe pentru a-l mai Întreba și ce Înseamnă ,,abstracție,,... -Speranța noastră este moartea, dispariția fizică, pricepi, cangur urât mirositor?, Numai așa poate scăpa Europa de noi. -Dar... apar mereu alți și alți vagabonzi,, spune cu efort Kawabata, chiar dacă noi murim. -Vezi tu, Kawabata, ghetoul ăsta a fost o salvare, și când ne vor alunga de aici, existența noastră se va sfârși brusc, pentru că , nu facem parte din planul măreț de ,,âmbunătățire a calității

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
voce gravă. Nu vorbește de moarte, nu-l sperie apropierea ei. O simte cum Îi pândește ca o panteră vicleană trupul, dar nu știe când aceasta va face saltul decisiv. Nici nu-l interesează-e pregătit, și asta contează. Viața unui vagabond e numai În mâinile lui Dumnezeu. Regretă că nu va mai auzi șuieratul trenurilor care trec nu departe de ghetou, și cu care s-a obișnuit În atâția ani, Îl doare că Antoniu nu o să mai aibă cui să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
bani, publicând o carte....,, Antoniu pufnește În râs, pentru prima oară după mult timp. I se pare de-a dreptul hilar, ca cineva să-i plătească o eventuală carte publicată. -Kawabata, păun jumulit, când am hotărât să duc viața de vagabond, am Înlăturat din ea două lucruri, care făceau din mine un bărbat Întreg: rușinea de-a nu munci, pentru a-mi câștiga existența și apropierea fizică de femei. În momentul În care am devenit cerșetor, demnitatea mea, onoarea, s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
aducând cu sine un miros de cocleală și, și-a dat seama că bătrânul nu mai respiră. A aprins o lumânare, și a șoptit un ,,Tatăl Nostru,, , ca și când i-ar fi fost teamă că-l va trezi. A murit Kawabata, vagabondul bărbos, cu ochi de asiatic, cerșetorul umil, păcătosul senin. Găsește Într-un târziu, În ghetoul amorțit de somn, un țigan tânăr dispus să anunțe prin telefonul mobil policlinica cea mai apropiată. I se cer date, adresă, nume, vărstă, sex, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
intraductibile. Scândura este așezată Într-un final pe două cărămizi, În fața Încăperii și Antoniu pricepe Însfârșit, că asta va fi masa de disecție pe care trupul bătrânului va fi Întins și scotocit. Europa n-are săli de disecție pentru toți vagabonzii. Și În moarte există ierarhii, care sunt explicabile. Kawabata e scos din Încăpere de mâinile vânjoase ale roșcovanului și de cele lipsite de vlagă ale lui Antoniu. A fost așezat pe scândura groasă. Nu are viață, deși seamănă Încă izbitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
dezolant. O parcelă de pământ, Întinsă cât vezi cu ochii, pe care primăria a cumpărat-o pentru a-i Îngropa pe cei pentru care nimeni nu varsă lacrimi, este numită ,,a Neidentificaților,,, adică a cloșarzilor fără acte de identitate, a vagabonzilor fără case și fără familie, a celor care locuiesc pe unde apucă În timpul vieții, laolaltă cu șobolanii și gunoaiele, cei care se Încălzesc iarna lipindu-se de conductele prin care circulă apa caldă pentru blocuri, aurolacii care mor pe străzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
În buzunarul pantalonului bancnota și privește mai departe, indiferent, mulțimea care se scurge ca un șuvoi imens de apă, pe marele bulevard. Se gândește că bătrânul Kawabata a avut ceva noroc, măcar În aceste ultime clipe ale vieții lui de vagabond. A murit totuși Într-un pat și nu În vreun canal, mâncat de șobolani sau, și mai rău, În bezna vreunei pușcării sau, Doamne ferește, omorât. Însfârșit, se odihnește și el după o viață trăită, de ce să nu recunoaștem, la limita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
mărețe? Te gândești cum poate fi salvată omenirea? Ești un misionar lucid? Un om pe care societatea se poate baza? Ești un cititor În stele? Coincide viața ta cu viața marilor spirite? Ești vizionar?,, Răspuns ,,Sunt un cerșetor umil, un vagabond descreierat, un bolnav de singurătate. Sunt perfid, mă insinuiez În sufletele oamenilor, pentru că vreau să trăiesc din mila publică și mă port, de parcă asta mi s-ar cuveni. Dar nu mai pot repara nimic. ĂMâna lui Antoniu se grăbește să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
a Înstrăinat ființa umană. Dar astăzi, până și libertatea de-a cerși este una necontrafăcută. Cerșetorul e liber să cerșească. Nimeni nu este intrigat, societatea Îl lasă În pace. Atunci de ce atâtea probleme? De ce atâta filozofie de doi bani? -Cerșetorul, vagabondul e totuși și el om și ar vrea puțină tandrețe din partea societății. -Adică să i se dea flori, să fie invitat la teatru, să fie mângâiat? -Nu, să fie privit drept În ochi, așa cum te privesc eu pe dumneata, Plăcințico

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
aceea ciudată și plăpândă ca o ierbușoară parfumată, care se Îndopase cu vise și metafore, va reuși să facă un salt Înafara ei, și să se scuture de un trecut incert și dureros. Ce-i și viața asta! Iată, un vagabond devine o rotiță utilă În uriașul mecanism al societății și multe rotițe sănătoase, perfecte, indispensabile, se sfărâmă strivite de pasul apăsat al mizeriei. Cine pe cine mai crede? Cine pentru ce mai speră? Cine pe cine mai alungă din Încețoșatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
a vrut să plece odată cu el, spre groapă.. Plăcințica avea soarele și luna În ea. Putea să vagabondeze până la sfârșitul zilelor, că Dumnezeu s-ar fi Îngrijit să-i lase acolo, În suflet această lumină. S-a plictisit să dăruiască vagabonzilor părticele din această lumină și s-a hotărât să se reintegreze, Ăașa se cheamă gestul eiă, În societatea asta neliniștită, și abuzivă, când a simțit că nu mai poate să dăruiască. Așa se face că a devenit ,,fosta Plăcințică,, , cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
o viață nomadă, cine crezi că-ți va păstra scrierile? Cine le va citi? Cine va poposi asupra paginilor, pentru a face o analiză a lor? Ce istoriograf va consemna, că din anul cutare până În anul cutare, un cerșetor, un vagabond Înrăit de singurătate, disprețuit de societate, un paria, a scris câteva lucruri care merită atenție și trebuie studiate cu grijă? S-ar putea ca Într-o zi, de foame, un șobolan să ronțăie caietele În care scrii.. Te-ai gândit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
te-ai sinucis mamă, când aveam atâta nevoie de tine? De ce a trebuit să mori tată, numai pentru că ai violat cu sălbăticie Încrederea mea În tine și m-ai Înșelat ca ultimul derbedeu? Am devenit și eu un derbedeu, un vagabond din mulțimea de vagabonzi care cutreieră lumea, o părticică dintr-un mecanism uns cu toate alifiile, un ratat, un păcătos, un ,,fluireră-vânt, un fu-te lume,, ,cerșetor cinic și ticălos pe care-l pândește doamna cu coasa În ficare clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
când aveam atâta nevoie de tine? De ce a trebuit să mori tată, numai pentru că ai violat cu sălbăticie Încrederea mea În tine și m-ai Înșelat ca ultimul derbedeu? Am devenit și eu un derbedeu, un vagabond din mulțimea de vagabonzi care cutreieră lumea, o părticică dintr-un mecanism uns cu toate alifiile, un ratat, un păcătos, un ,,fluireră-vânt, un fu-te lume,, ,cerșetor cinic și ticălos pe care-l pândește doamna cu coasa În ficare clipă, nebun histrionic, logodnicul ghetourilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
și tu, Kawabata. -Da, dar eu mai fac ceva: te mân la scris, așa cum e mânat măgărușul să urce o pantă. -O să vedem, sunt aproape de final. Știi că era să fiu omorât? -Mare scofală! Doar duci o viață de vagabond. Vrei să fii premiat? E normal să se joace alții cu viața ta. Nu te mai plânge, te-ai descurcat de minune. Dar Îmi pare rău că nu mai locuiești În ghetou, de-acolo auzeai trenurile și aveai la ,,casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

torn niște șnaps În cafea, mi-a trecut prin cap că astăzi, mai mult decât oricând, mă aflam Între cele două tabere. Dinspre cimitir nu se auzea nici un sunet, ceva de așteptat, probabil, dar de data asta nu distingeam nici măcar vagabonzii care, de obicei, Își făceau veacul În preajma zidului lung de cărămidă. Nu tu zdrăngănit de oale de tinichea deasupra focurilor ilegale, nu tu galimații, șuturi brutale sau scâncete de câine. În schimb, cu atât mai multă larmă din direcția opusă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

femeie. Dar, ca să fim cinstiți, nici o parte a Londrei nu este întru totul respectabilă. Chiar și acolo, pe vârful unui deal, printre vilele în stil edwardian, cu fațadele lor zugrăvite într-o nuanță incertă și pinii chilieni din față, veneau vagabonzi, hoinari, oameni fără căpătâi și chiar mai rău. Călători greu de imaginat, cu jachete uzate de lână și ghete legate cu sfoară în loc de șireturi. Tineri crescuți cu semințe de albăstrele și inhalații de EvoStick, care ajunseseră la maturitate cu imense

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
pipăi cucul în cuibul lui de bumbac 100% n-are drept scop obținerea unei plăceri sexuale, ci menținerea unei anumite doze de senzualitate. Într-un fel sau altul, Ted Wiggins simțise asta la Carol, starea de excitație accentuată la vederea vagabondului care, în fața Celeilalte Carol, își scosese scula din pantaloni - o chestie dubioasă, lungă și lucioasă ca mânerul unui piolet - și urina pe trotuarul rece, scoțând aburi. Wiggins profită de ocazie. Niciodată n-a fost în stare să precizeze exact motivele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
ca Wiggins, încă năucit de lovitură, să se ridice de pe linoleumul pe care zăcea. Dar n-a fost cazul. Cu un sânge rece de invidiat, Carol își menținu poziția. Zgomotul de sticlă spartă, care se auzise până afară, îi dăduse vagabondului ocazia să-și vâre scula în pantaloni și să se îndepărteze, împleticindu-se și lovindu-se de mașinile parcate, spre Ally Pally. Cealaltă Carol se năpusti în prăvălie. Ce mama naibii se întâmplă aici? exclamă la vederea lipiciosului ei soț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
vrut doar să fie puțin mai prietenos. Îi privise îndelung silueta subțire și îl văzuse luând-o pe aleea dintre două case, cea care ducea spre șinele de cale ferată năpădite de buruieni, unde își avea adăpostul o gașcă de vagabonzi. Cam pe la șase fără un sfert, Carol parcă Fordul Fiesta galben pe trotuar, pe o alee dosnică din Melrose Mansions. Era o mașină de închiriat, covorașele de protecție miroseau puternic a cauciuc. Urcase în apartament și se schimbase din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
clar, ei? Tânărul slab, făcut covrig în portbagajul mașinii galbene de închiriat. L-au găsit în apropierea liniei abandonate de cale ferată, știi..., avea un aer împăcat, cu excepția găurii din cap. Pentru început, i-au luat la bani mărunți pe vagabonzi; iar asta le-a făcut mare plăcere. Numai că n-a durat prea mult și l-au identificat pe tânărul care închiriase mașina în după-amiaza aceea: era Dan; apoi lucrurile s-au legat repede... L-au găsit pe Dave 2

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
legat repede... L-au găsit pe Dave 2 în apartament, încă inconștient... au găsit și sperma în curul mort al lui Dan... au comparat mostrele... bingo! Cealaltă Carol a mărturisit că îl văzuse pe Dan după-amiaza, îndreptându-se către tabăra vagabonzilor. Bietul Dave 2! În mod clar, era o victimă a împrejurărilor, dar poate că... he, he, ar fi trebuit să exerseze mai mult... tăierea împrejur. Probabil că toți ar trebui să fim atenți la asta, nu crezi? Mâna i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
se trezi încă o dată plângând în după-amiaza aceea rece, de data aceasta în față la King’s Cross Station. Se aplecase pentru a privi prin vitrina de la Wendy Burgers și se uitase la masa umană care circula pe peronul gării. Vagabonzii și drogații se asociau în grupuri și spărgeau rândurile de navetiști și muncitori. Ploaia de primăvară continua să cadă din cerul murdar. Bull respira greu și precipitat. Era singur pe lume, își dădu el seama. Rupt de ceilalți, incapabil să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776

remarcat numeroși oameni. Han Xin, cunoscut comandant militar, a fost unul dintre ei. El provenea dintr-o familie săracă și a rămas orfan de mic. Înainte de recrutare, necunoscând negustoria și refuzând să lucreze pământul, Han a dus o viață de vagabond, de multe ori neavând ce să mănânce. Ca să supraviețuiască, el pescuia din când în când în râul Huaishui. Într-o zi, o spălătoreasă bătrână, văzând că n-avea de mâncare, a împărțit cu el merindea pe care și-a adus

[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]