435 matches
-
simbolismul, autohtonizându-se, devine un principal mod al tradiționalismului. Nota individualizantă o dă adâncimea zonelor sufletești. Poetul nu mai zugrăvește peisaje, ci se autoexprimă în peisaj. Fără a dizolva priveliștile în „fantazie”, ca D. Anghel, spre a transmite doar stări vagi, vaporoase, poetul Miorcanilor și al Floricăi nici nu scrie „pasteluri”. Afinitățile temperamentale cu Alecsandri, menționat nominal într-un distih („La lampă, când ziua cu totul s-a umbri, / Voi reciti «Pasteluri» de V. Alecsandri”), sunt vădite, însă e aici un Alecsandri
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
prăvălește în marasmul unor trăiri haotice și impure. După sinuciderea, nemotivată, a Rahilei, degringolada lui se precipită spre un jalnic sfârșit. Dacă postura sentențios-cogitativă nu o prinde deloc pe autoare, târând confesiunea într-o încețoșare fără speranță, stările fluide, închipuirile vaporoase îi smulg, nu chiar „vorbe de argint”, dar, orișicât, exprimări ceva mai norocoase. Cu un fir epic încâlcit, romanul Statuia care arde (1934) plutește în aceeași nebuloasă cu pretenții moral-filosofice. Codrea, un „răzvrătit” pe care nu îl sperie hărțuielile la
PRIGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
poezie în stilizări când manieriste, când încărcate de o grație naivă. Imagini picturale și sonore se înlănțuie în asociații de simboluri cu sensuri polivalente, al căror ultim mister poetul pare a-l proteja. Sugestia muzicală, simbolul întrețin tonul surdinizat, atmosfera vaporoasă, dar și obscura ambivalență a figurilor. Ciclul Fecioara în alb pare un cânt de slavă închinat unei iubite de o suavitate boticelliană (La creatura di bianco vestita era titlul dat de P. versurilor în „România jună”). Dar imaginea fecioarei se
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
lui Ștefan Petică sunt proprii și poemelor sale în proză. Pionier al acestei specii în literatura noastră, autorul Serenadelor demonice liricizează proza (teritoriu, de drept, al epicului) în conformitate cu tendințele simbolismului. Prozopoemele sale vor converti stări sufletești imprecise în reprezentări vagi, vaporoase, proiectate în peisaje stranii, topite într-o atmosferă de vis, manevrând implicit fraza intens colorată afectiv, solubilă, de o fluiditate muzicală, și în genere instrumentele vorbirii lirice. Izbește și în cuprinsul lor, ca în versuri, acuitatea senzațiilor, îndeosebi a celor
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
stare destul de rară, mai rară decât s-ar crede, unica manifestare posibilă a Grației.” Dincolo de experimentul literar, impresionant prin aplicație și dimensiuni, poemele poartă pecetea motivelor lirice obsesive, dintre care acela al morții transpare ca într-un filigran în imaginile vaporoase ale figurilor grațioase de gimnastică: „Sala de gimnastică ne-așteaptă/ Vom păși pe vârfuri doar/ Nimeni nu va ști că-n noaptea asta/ Vom veni în sală iar// Carnea albă-n noapte o să cânte/ Mușchii-or să se-ntindă lin
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
elegiacă, etalează și poemul dramatic Floarea lui Sânzien (1927), elaborat tot împreună cu Radu Gyr. Prețuit peste măsură, printre mulți alții, de Perpessicius și de Petre Pandrea, M. se revelează, în versurile lui, ca un melancolic ale cărui stări pendulează între vaporoase euforii de ftizic și neliniștea unor rele presentimente - Grădina de sidef (1926), Fluierul lui Marsyas (1928), Versuri (1934). Însingurat, cu o sfâșietoare nevoie de afecțiune (visul lui de iubire e un „soare stâns”), cuprins în răstimpuri de o sete de
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
privea drept Înainte, ca o persoană distinsă. Semăna cu o imagine dintr-o carte ilustrată. Purta o pălărie albă, În timp ce aproape toate femeile veneau aici aproape toate fără să poarte ceva pe cap. Șalul de pe umeri era și el alb, vaporos, iar rochia avea acea nuanță lila la care părea că ține foarte mult. Avea o față prelungă, Îngustă și buze subțiri. Probabil că e o fată bătrînă, nu crezi? Maigret evita să se pronunțe. Nu făcea vreo anchetă, nu urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
luat o serie de prejudecăți și mi-a dat altele. O voi uita-o deseori, dar și în momentele de uitare voi privi lumea altfel, numai din pricina ei. Lângă mine, pe nisip, s-a întins Collette. Colette e fragilă și vaporoasă, piciorul ei mititel abia atinge pământul, vorba ei sună ca cristalul lovit încetișor cu un cuțitaș de argint. A ieșit abia din mare, apa scânteie pe dânsa și pare o naiadă obosită. Respiră ușurel, ca și cum s-ar prelinge pe corpul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
scurți și se tundea după ultima modă. Cheltuia o groază de bani pe toate fleacurile, intrând din magazin În magazin. „E timpul să recuperez, Îi spunea Mașei, tot ce-am pierdut...“ Acasă, seara, se parfuma și se Îmbrăca În rochii vaporoase, făcând zeci de piruete În fața oglinzii din dormitor. De unde avea atâta energie, Mașa nu știa. Trupul ei zbârcit de bătrânețe părea să nu cunoască oboseală. O energie debordantă Îi mișca picioarele de dimineață până seara. Bătrâna părea a fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ca o codiță de iepure în care era înfipt un bețigaș. Așa își fac părul actrițele când joacă rolul unor doctorițe sexy. Nu-mi amintesc cu ce era îmbrăcată. Costumațiile Shebei sunt în general foarte complicate: o mulțime de straturi vaporoase. Dar știu că avea pantofi roșii. Și era cu siguranță și o fustă lungă, pentru că îmi aduc aminte cum m-am gândit că era în pericol să i se încurce în spițe. Când s-a dat jos de pe bicicletă - cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
dintotdeauna. Departe de fereastră. Oricum, de-afară vine puțină lumină, și aceea posomorâtă. La plecarea de acasă, mergând spre stația autobuzului, apoi așteptându-l, mă lăsam picurat de această moină a dimineții. O negură jilavă, de tifon îmbibat în lichide vaporoase. Moină grea și, în același timp, molcomă, precum negura din grădina de la țară, când parcă descopeream în aburii ceții o lume neștiută până atunci. Am refuzat însă să-mi duc gândul mai departe. După cum refuz și acum, așteptând să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pașii te duc instinctiv spre acea bancă în grăbitele tale treceri prin parc, așa cum te pomenești câteodată ducându-te spre mesteacănul „tău“, aflat în alt colț al parcului. Revezi, în acea străfulgerare a clipei, când treci pe lângă banca ta, silueta vaporoasă a văduvei „magistrat Ț.“, care te-a agățat într-o dimineață de mai oferindu-ți gazdă și „alte înlesniri“. Te-așteaptă pe bancă încă ziarul pe care mâncai franzela și parizerul împreună cu S., bucuroși că mai trecuse o zi. 16tc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
opaițul și se apucă să fixeze la loc Încuietoarea, fără să ne mai dea vreo atenție. CÎnd terminați, știi unde mă găsiți. Labirintul de cărți se ghicea În unghiuri spectrale ce se iveau de sub mantia Întunericului. Opaițul proiecta un halou vaporos la picioarele noastre. Bea se opri În pragul labirintului, uluită. Am zîmbit, recunoscînd pe chipul ei aceeași expresie pe care tata trebuie că o văzuse pe chipul meu cu ani În urmă. Am pătruns În tunelurile și galeriile labirintului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ne conduse Într-o curte interioară străjuită de lămpi de gaz ce aruncau cîte-o rază peste ornamentațiile și figurile de Îngeri ale căror trăsături se destrămau În piatra Îmbătrînită. O scară urca la primul etaj, unde un dreptunghi de lumină vaporoasă contura intrarea principală a azilului. Lumina de gaz emanată de această deschidere colora În ocru ceața de miasme ce venea din interior. O siluetă colțuroasă și rapace ne privea din arcul ușii. În semiîntuneric i se putea distinge privirea oțelită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pot vedea. Am scrutat Întunericul impenetrabil asemenea apelor unui puț. Am tras adînc aer În piept și, aproape tîrÎndu-mi picioarele, am parcurs orbește distanța care mă despărțea de bibliotecă. Marele salon oval era cufundat Într-o penurie de lumină vaporoasă, presărată cu puncte de umbră proiectate de zăpada ce cădea gelatinos dincolo de ferestre. Am măturat cu privirea zidurile despuiate, În căutarea lui Fumero, care poate că era postat lîngă intrare. Din zid se desprindea un obiect, la nici doi metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
model de stil, cu fruntea legată strâns în vreo bandeletă lată, care-i făcea un cap bolnav. . . Credeai că nu va putea purta pălărie niciodată și apărea înfășurată în vreo imensă blană de tigru - moda sălbatecă - cu tot acel vâlvoi vaporos dispărut sub toca netedă a cărei dungă aspră de catifea se cobora pe sprâncene fără ca un fir răzleț să îndulcească obrazul bizar. . . Odată, ieșind târziu din magazin, am văzut-o plecând îmbrăcată cu un taior negru, simplu și cam uzat
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
sau cu soțul. Îmbrăcați în ținută festivă, bărbații dau semne vădite că îi stânjenesc sacoul și cravata și își adună discret cu batista picăturile de sudoare de pe față. Femeile, avantajate din acest punct de vedere, poartă bluze sau rochii subțiri, vaporoase, și discută în surdină cu colega sau colegul de bancă. Toți așteaptă emoționați sosirea dirigintelui, cu catalogul, pentru a începe ora de dirigenție. Ușa se deschide discret, aproape fără zgomot și Dumitru Dascălu intră, cu pașii măsurați dintotdeauna și se
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
de Hawaii, porți pălăria cea de pai. visezi scenete din serai... Nu vrei să mergi cu mine? Hai cât încă‐ n lume‐i luna Mai! Ce bine‐ ar fi de noi! Ce trai... Fără ʺcodițăʺ la mălai, tu suplă‐ n vaporosul strai, am tot urca semețul plai până pe muntele Sinai. Dar vezi tu, n‐ am ce da la cai, mănâncă numai jeregai și turte vechi, cu mucegai. Gândești că ai tocmai ce n‐ai și stai pe gânduri. Cât să stai
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și Înaltul Comisar, ridicau privirea, cum făcuse și Șeful. Apoi deschideau Dosarul verde, cu biografia vinovatului, foițe subțiri, acoperite de coduri și cerneală simpatică: corespondența Toma. Tăceau, citeau, se priveau, ridicau sprânceana suspecta, se priveau, cicatricea lumina scurt, fosforescent. Apăruse, vaporoasă, valsând, blondina în luna a șasea. Îmbujorată, depusese pe masă un pahar mic mic cu apă, lângă tânărul care citea, transpirat, referatul de acuzare. Tânărul zâmbise: „Da, da, așa da... acum e altceva“. Ajunsese la finele primei pagini. Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un fel de nuntă la care nu va putea să se distreze, tot urmărindu-l pe Don Ciocan, care are aerul că se dă la Antonia, îi toarnă șampanie în paharul de cristal cehesc. Ei, îmbrăcată într-o rochie verde vaporoasă fără umeri, deja îi strălucesc ochii răsfrângând candelabrele baroce, iar el, elegant cum nu cred că l-am mai apucat, la costum mov lucios, cămașă de mătase roz-pal, cravată gri, tuns proaspăt ca un ginerică, s-a lipit de bar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
rame aurite, iar pe piedestalurile de peste tot sunt aranjamente florale în cascadă, cum n‑am văzut în viața mea. Femei în haine scumpe, subțiri ca niște scobitori, vorbesc însuflețit între ele, chelnerițele oferă șampanie, iar o fată cu o rochie vaporoasă cântă la harpă. Și ăsta e un prânz de caritate în cerc restrâns? Gazda noastră, doamna Heywood, e o femeie micuță, îmbrăcată în roz, care tocmai vrea să dea mâna cu mine când atenția îi e distrasă de sosirea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
rușinoasă a pântecului, chinuit de posturile lungi cu varză și fasole de la cantina seminarului teologic. Și pândea, mai departe, fața Îngustă, din ce În ce mai febrilă, a Anei Maria, descoperită de părul greu, strâns la ceafă, și conturul sânilor ascuțiți prin bluza roz, vaporoasă. I se părea indecent că se lăsa privită, așa, arcuită deasupra clapelor albe și negre, toți mușchii zbătându-i-se, orbește. I-ar fi dezgolit trupul firav și ar fi intrat lent, exasperant de lent În ea, până când se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
de lei, de la un turnir, de la o Încăierare sângeroasă, de la o tumultuoasă adunare a emirilor sau, mai rău, de la o neplăcută ședință de lucru cu Nizam, Malik Șah Își găsește liniștea În brațele lui Terken. Dă la o parte mătasea vaporoasă care o acoperă, vine să se lipească de pielea ei, se zbenguie, răcnește, Își povestește isprăvile și plictiselile. Chinezoaica Învăluie fiara Înfierbântată, o dezmiardă, o primește ca pe un erou În adânciturile trupului ei, o ține Îndelung, o strânge, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
zis, bunăoară, Avocatul. Ușița coliviei-palat este deschisă larg-larg, iar fericitul locatar, numitul Manivelă, un superb ara vorbitor, trecut de opt luștri de viață nicăieri... Doar o pană mirobolantă caudală, de vreo patruzeci de centimetri, roșu-carmin, cu o textură fină, aproape vaporoasă, încovoiată-seceră, adastă stingheră, ca un remember, printre excremente, pe podeaua cuștii. Madam a observat dispariția păsărelului ieri, în jur de prânz, reluă raportul, îndatoritoare, vocea lui Vierme, al cărei emitent continua să rămână invizibil. La prima strigare, a crezut că
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și cu Fratele oftează laolaltă adânc, prea uluiți ca să se bucure: Big Sile, mergea iarăși, umăr la umăr, în același ritm cu ei! Însuflețit, puternic, tânăr, mișcându-se sigur pe sine, dar cu un zâmbet cumva nedezmeticit, candid, voalat și vaporos. Dar, cum...? Cum este cu putință?! se înveselește Dănuț, deși, întorcând capul, nu zărește în urmă nici o dâră de sânge pe caldarâm, iar gâtul radioasei Namile, pare a fi absolut intact. Stați potoliți, tovarășul vostru cel viteaz, nu mai aparține
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]