3,120 matches
-
capitală în 1388 și a lansat o campanie fulgerătoare împotriva țarilor bulgari Șișman și Strațimir, care au fost nevoiți să recunoască din nou vasalitatea față de otomani. Murad i-a cerut în acest moment și lui Lazăr să accepte să devină vasal și să plătească tribut turcilor. Încrezător în șansele sale de reușită în cazul unui conflict armat, încurajat de victoria de la Plocinik, Lazăr a refuzat și a început pregătirile de luptă. El a cerut ajutorul mai vechiului său aliat Tvrtko și
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
bătălia de la Bilecia din 1388. Murad și-a organizat atacul pentru anul următor, în 1389. Sultanul a condus în persoană cea mai mare forță otomană reunită în Balcani până în acele timpuri, alături de soldații musulmani aflându-se contingente creștine trimise de vasalii bulgari, sârbi, albanezi și macedoneni, (printre acești Marko Kralevici al Prilepului). Lazăr a condus o coaliție a trupelor boierilor sârbi loiali, macedonenilor și kosovarilor lui Brankovici, și contingente bosniece, ungurești și albaneze. Cele două armate s-au întâlnit la Kosovo
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
pierderile suferite pe câmpul de luptă. În plus, principele Lazăr a pierit la rândul lui în luptă. În cei trei ani care au urmat acestei victorii, atacurile otomanilor i-au silit pe toți liderii regionali sârbi să accepte să fie vasali ai noului sultan, Baiazid I. Succesorul lui Lazăr, tânărul Ștefan Lazarevici (1389 - 1427), a acceptat statutul de vasal al otomanilor în 1390, într-o încercare de salvare a statului său, care era atacat și de unguri în nord. Vuk Brankovici
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
cei trei ani care au urmat acestei victorii, atacurile otomanilor i-au silit pe toți liderii regionali sârbi să accepte să fie vasali ai noului sultan, Baiazid I. Succesorul lui Lazăr, tânărul Ștefan Lazarevici (1389 - 1427), a acceptat statutul de vasal al otomanilor în 1390, într-o încercare de salvare a statului său, care era atacat și de unguri în nord. Vuk Brankovici, ultimul despot sârb independent, a rezistat până în 1392. Baiazid I "Yıldırım" (Fulgerul) i-a urmat la tron tatălui
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
prizonier și executat prin decapitare. Teritoriile țaratului de Țărnovo au fost anexate la teritoriul Imperiului Otoman, iar Strațimir, ale cărui teritorii nu au fost cotropite, a fost nevoit să-și reînnoiască jurământul de vasalitate. După ce a rezolvat prin forță rebeliunea vasalilor săi bulgari, Baiazid și-a întors atenția asupra Tesaliei și Moreii, ai căror conducători acceptaseră vasalitatea otomană la începutul deceniului al nouălea al secolului al XIV-lea. Conflictele interne din aceste teritorii, în special cele dintre magnații din Moreea, au
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
căror conducători acceptaseră vasalitatea otomană la începutul deceniului al nouălea al secolului al XIV-lea. Conflictele interne din aceste teritorii, în special cele dintre magnații din Moreea, au fost un excelent pretext pentru intervenția lui Baiazid. Sultanul și-a convocat vasalii balcanici la Serres pentru rezolvarea diferitelor conflicte. Printre invitații sultanului se aflau și nobili din Tesalia și Moreea, împăratul bizantin Manuel al II-lea Paleologul și despotul sârb Ștefan Lazarevici. În timpul acestei întâlniri, Baiazid a oficializat ocupația asupra tuturor teritoriilor
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Tesalia și Moreea, împăratul bizantin Manuel al II-lea Paleologul și despotul sârb Ștefan Lazarevici. În timpul acestei întâlniri, Baiazid a oficializat ocupația asupra tuturor teritoriilor în dispută și i-a obligat pe toți cei prezenți să-și reafirme statutul de vasali. Când despotul de Moreea nu a mai respectat acordul cu Baiazid, sultanul a reacționat hotărât. El a blocat armata bizantină din Constantinopol, după care a pornit în marș spre sud. El a anexat Tesalia, iar Ducatul Atenei a acceptat suzeranitatea
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
a Imperiului Otoman. În timp ce Baiazid ducea campania sa din Grecia, Mircea cel Bătrân a declanșat o serie de atacuri împotriva teritoriului otoman la sud de Dunăre. Baiazid a răspuns organizând în 1395 o invazie a turcilor sprijiniți și de principii vasali sârbi Lazarevici și de Marko Kralevici. Expediția otomană a fost înfrântă de valahi la Rovine. În timpul acestei bătălii, Marko Kralevici a pierit în luptă. Deși Baiazid nu și-a atins obiectivul propus - anexarea Valahiei - Mircea cel Bătrân a fost obligat
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Marko Kralevici. Expediția otomană a fost înfrântă de valahi la Rovine. În timpul acestei bătălii, Marko Kralevici a pierit în luptă. Deși Baiazid nu și-a atins obiectivul propus - anexarea Valahiei - Mircea cel Bătrân a fost obligat să accepte statutul de vasal al turcilor. Baiazid a reușit în schimb să slăbească puterea voievodului muntean anexând Dobrogea și acordând sprijin activ unui pretendent la tronul Valahiei, Vlad I. Mircea cel Bătrân a avut nevoie de doi ani de lupte (1395 - 1397) pentru ca să recâștige
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
și au început înaintarea spre inima Anatoliei. Armatele turcă și mongolă s-au înfruntat decisiv la Ankara, în 1402. Turcii au fost înfrânți, iar sultanul Baiazid a fost luat prizonier, murind în cele din urmă în captivitate. Otomanii au devenit vasali ai lui Timur Lenk. Imperiul Otoman a trecut printr-o perioadă de lupte interne între 1402 - 1413, care au implicat pe cei trei fii supraviețuitori ai lui Baiazid. Această luptă internă pentru putere - Interregnul otoman - a stopat temporar expansiunea otomană
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
cavalerie, dar fără cavaleria ușoară căzăcească), dintre care mulți soldați făceau parte din armatele private ale magnaților Korecki, Zasławski, Kazanowski, Kalinowski și Potocki. Armata poloneză a intrat în Moldova în septembrie. Domnitorul moldovean Gaspar Graziani, care era în mod oficial vasal al Imperiului Otoman, a decis să se alăture polonezilor împotriva suzeranului său. Graziani a ucis ienicerii din Iași, a luat prizonieri pe trimișii sultanului Osman al II-lea și s-a alăturat polonezilor. Numeroși boieri moldoveni au dezertat pentru a
Bătălia de la Țuțora (1620) () [Corola-website/Science/317618_a_318947]
-
ruso-turc din 1686-1700. După semnarea taratului de pace eternă din 1686 cu Polonia, Rusia a devenit membră a coaliției antiotomane ("Sfânta Ligă" - Austria, Republica Veneția și Polonia), care s-a angajat în luptă împotriva Imperiului Otoman și a aliatului și vasalului său, Hanatul Crimeii. În luna mai 1687, cneazul Vasili Golițîn, în fruntea unei armate de aproximativ 100.000 de oameni, a părăsit Ucraina, avându-i alături pe cazacii de pe Don și pe cei zaporojeni. Când rușii au traversat râul Konskie
Campaniile din Crimeea () [Corola-website/Science/303333_a_304662]
-
Ugo al II-lea (Hugues) (d. 1130) a fost conte de Saint Pol, în regiunea Artois. Ugo a participat la Prima cruciadă împreună cu fiul său, Enguerrand, ambii cîștigând faimă din postura de comandanți militari. Ca vasali față de contele Eustațiu al III-lea de Boulogne, cei doi au călătorit în Orient probabil în compania acestuia și în cadrul suitei lui Godefroy de Bouillon. Ugo și Enguerrand au participat la asediul Antiohiei din 1097, unde au fost figuri centrale
Ugo al II-lea de Saint-Pol () [Corola-website/Science/328282_a_329611]
-
suverani aliați, toată aristocrația Șirvanului au căzut prizonieri. Doar în 1413, Ibrahim I în schimbul unui tribut imens, care a fost plătit pe urmă de către starostele breslelor meșteșugărești din Tabriz în fruntea cu Ahi Gassab, se întoarce în țara sa, recunoscundu-se vasalul suveranului Qaraqoyunlu, iar armata de ocupație părăsește Șirvanul. Qara Yusif planifica să supune total statul Șirvan și să ocupe anumite regiuni din est. Dar, nu s-a realizat visul lui, a murit în 1420, chiar în mod neașteptat în timp ce pleca
Qara Yusif () [Corola-website/Science/309217_a_310546]
-
fiind acuzat de încălcarea prevederilor de bază adoptate la Convenția de la Paris din 1858. În scopul de a restabili relațiile, domnitorul a plecat la Constantinopol, unde pe 28 iulie au avut loc negocieri cu sultanul turc. Ca rezultat, dintr-un vasal al Imperiului Otoman, Principatul a ajuns la o și mai mare autonomie și i s-a acordat dreptul de a decide în afacerile sale interne. Boierii nemulțumiți au format așa-numită coaliție "monstruoasă" (denumire promovată de presa favorabilă domnitorului) care
Lovitura de stat de la 2 mai 1864 () [Corola-website/Science/320422_a_321751]
-
îi apăreau suveranului Bizantin ca atentate la interesele și la demnitatea imperiului său. Că Otto luase coroana, că era stăpânul Romei si al Bisericii romane, că stăpânea aproape toată Italia, că se aliase cu prinții din Capua și din Benevent, vasali ai Imperiului Bizantin și că lansase chiar un atac împotriva orașului Bizantin Bari, toate acestea îl iritaseră la extrem pe împăratul bizantin, căruia succesele ultimelor sale expediții din Orient îi dăduseră un sentiment extraordinar de putere și de mândrie. Ambasadorul
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
Oria, Otranto și Taranto. În cele din urmă, cei doi frați au încheiat pacea în martie 1086, moment din care au acționat efectiv ca niște co-guvernanți. La sfârșitul verii lui 1087, Bohemond a reluat totuși războiul cu sprijinul unora dintre vasalii fratelui său, răsculați împotriva acestuia. El l-a atacat prin surprindere pe Roger Borsa și l-a înfrânt la Fragneto (în regiunea Benevento), reluând Taranto. Războiul s-a încheiat până la urmă ca urmare a medierii papei Urban al II-lea
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
el la atac împotriva lui Alexios. Ceea ce a și făcut; însă basileul, având și sprijinul venețienilor, s-a dovedit prea puternic, iar Bohemond a trebuit să se supună printr-o pace umilitoare (Tratatul de la Devol din 1108), prin care devenea vasal față de Alexios, consimțea la obținerea titlului de "sebastos" și promitea să cedeze teritoriile aflate în dispută și să primească un patriarh grec în Antiohia. Se pare că supărarea acestui eșec a condus la moartea sa, petrecută 6 luni mai târziu
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
prin delegați față de regele Poloniei. Actul încheiat între Vald și regele polon diferă fundamental de cel încheiat cu câțiva ani în urmă de Mircea cu același rege. Dacă în 1389 Mircea și Vladislav Jagello erau doi parteneri egali, Vlad era vasal al regelui polon. Trebuie să remarcăm că Vlad s-a închinat lui Valdislav ca potențial rege al Ungariei, în contextul în care regele polon revendica pentru el și soția sa, fiica lui Ludovic, tronul Ungariei, după ce soția lui Sigismund, maria
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
el l-a silit pe Ansprand să treacă dincolo de Alpi, astfel încât în 703 avea deja puterea consolidată. Din acel moment a condus regatul neîntrerupt, însă domnia sa nu a fost una liniștită. În 703, ducele Faroald al II-lea de Spoleto, vasal al său, a atacat pe exarhul Teofilact de Ravenna, însă Aripert a refuzat să îi acorde sprijin vasalului său, dat fiind că intenționa să mențină bunele relații atât cu papalitatea cât și cu Imperiul Bizantin. În paralel, el căuta să
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
acel moment a condus regatul neîntrerupt, însă domnia sa nu a fost una liniștită. În 703, ducele Faroald al II-lea de Spoleto, vasal al său, a atacat pe exarhul Teofilact de Ravenna, însă Aripert a refuzat să îi acorde sprijin vasalului său, dat fiind că intenționa să mențină bunele relații atât cu papalitatea cât și cu Imperiul Bizantin. În paralel, el căuta să își impună o mai mare autoritate asupra conducătorilor longobarzi din ducatele din Langobardia Minor (sudul Italiei): Spoleto și
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
Calabria (Italia), au construit acolo o biserică și o stăreție, pe terenurile donate ca uzufruct de contele de Chiny, Arnoul I. Spre 1076, suzerana, Matilda de Toscana, contesă de Briey, a trecut prin regiune și a ratificat donația făcută de vasalul său călugărilor benedictini. În acea epocă a avut loc celebrul incident al inelului căzut într-o fântână și reapărut în mod miraculos. De la trecerea ducesei de Toscana, abația a primit numele din "" („Valea de aur”, în ) și blazonul (inel de
Abația Orval () [Corola-website/Science/298509_a_299838]
-
a sprijinit răscoala condusă de Melus din Bari împotriva autorității bizantine. După înfrângerea lui Melus din anul 1011, Guaimar a primit vizita catepanului bizantin Vasile Mesardonites, in October, după care însă i-a acordat adăpost lui Melus. Guaimar era nominal vasal al împăratului romano-german Henric al II-lea, însă după bătălia de la Cannae din 1018, soldată cu o categorică victorie bizantină, și-a manifestat discret supunerea față de împăratul bizantin Vasile al II-lea. Atunci când împăratul Henric a murit în 1024, Guaimar
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
Asirian, condus de dinastia Amorită a lui Shamshi-Adad I, și de Imperiul Babilonian care a fost fondat de amoriți. Yamhad a fost descris în tăblițele de la Mari ca cel mai puternic stat din Orientul Apropiat și că are mai mulți vasali decât Hammurabi al Babilonului. Yamhad și-a impus autoritatea asupra lui Alalah, Qatnei, a statelor huriene și a Văii Eufratului până la hotarele cu Babilonul. Armata lui Yamhad a dus o campanie departe, la hotarele Elamului (Iranul modern). Yamhad a fost
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
la războiul de treizeci de ani, poziție datorită căreia țara a fost ferită de ravagiile acestui conflict religios care a pustiit cea mai mare parte a Europei. Statul polono-lituanian a fost capabil să facă față atacurilor Suediei, Principatului Moscovei și vasalilor Imperiului Otoman, mai mult chiar, a putut să lanseze ofensive expansioniste împotriva vecinilor săi. În timpul a mai multor atacuri împotriva Rusiei, care era slăbită la începutul secolului al XVII-lea de grave tulburări politice, polono-lituanienii au reușit să cucerească Moscova
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]