524 matches
-
Printre pacienții ce zâmbeau. Cred că te-am iubit prea mult, A fost destul ce am pierdut, La noi dragostea-i un cult Iar sexul,integrare-n absolut. Pe zi ce trece sunt străin, Nu regăsesc portretul tău, Sunt zile veștede, puțin, câte puțin,mă afund în hău. Sunt zile limpezi, ca și azi, Când pun ușor ordine-n gânduri, Dar,cât de ușor poți să și cazi Când ai în minte valuri tulburi. Tu, totuși, mă însoțești mereu, Mă ajuți
SCRISOARE DE LA GOLIA(OSPICIU) de GABRIEL STĂNCIULESCU în ediţia nr. 2268 din 17 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375681_a_377010]
-
un munte veșnic și curat. Se sfîrșește vara și s-a dus iubirea Vine toamna mare, fără de hotar, Înspre munți, departe odihnesc privirea, Simt pe suflet frunze și atunci tresar. Se sfîrșește vara, se sfîrșește vara, Va veni o toamnă - veșted început, Sînt doar eu, amurgul, și mai e și gara, Și-un peron al frunzei visului pierdut... (din volumul "Duminica poemului mut") Referință Bibliografică: Se sfîrșește vara / Dragoș Niculescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2093, Anul VI, 23 septembrie
SE SFÎRŞEŞTE VARA de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374147_a_375476]
-
luminile-n sfeșnic, Iubirea, a noastră, rămâie În timpul cel pururea veșnic. Și pune-mi bănuțul în mână, Împinge și barca pe ape, Căci moartea, a toate stăpână, E-aproape, aproape, aproape. Și cheamă degrabă și vântul Să plimbe frunzișul cel veșted, Închide cu grijă mormântul Și pune-mi o floare la creștet. Referință Bibliografică: PSALM / Leonte Petre : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1538, Anul V, 18 martie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Leonte Petre : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală
PSALM de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1538 din 18 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374226_a_375555]
-
Sonete, Freamăt de codru, Revedere, Despărțire. Veronica îl vizitează la București. 1879 Apar în "Convorbiri Literare" poeziile: De câte ori iubito, Rugăciunea unui dac, Atât de fragedă, Afară-i toamna, Sunt ani la mijloc, Când însuși glasul, Freamăt de codru, Revedere, Foaie veștedă, Despărțire. 1879-09-06 Veronica Micle merge la Capitală, fiind așteptată cu emoție de către poet. 1879-09-07 Întâlnirea fusese atât de tulburătoare încât Veronica avea să scrie " Scumpul meu drag, nu știu cum să încep, cum vei găsi aceasta... ! Nu mă mai recunosc după noaptea
EMINESCU VÂRF DE LANCE AL SPIRITUALITĂȚII ROMÂNEȘTI de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 2209 din 17 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374215_a_375544]
-
o mare doar de bine, Precum înțelepții vremii, cușmele pe spate date, Privegheaza- n contemplare ce a mai rămas din sate. Câinii latră pe la porți ca sa intre nu să iasă, Veșnicia trasă-n roată, scurt tăiată e de coasă, Caii veștezi se anină de portițe scârtâinde, Oamenii incovoiați de gânduri nu mai au vătrai în tinde, Stau căpițele de vorbă, nu sunt poale nu sunt ii, Sprijinite doar în sine, nu ni se mai nasc copii, Însa-n vorba lor de
STAU CĂPIȚELE DE VORBĂ de SILVANA ANDRADA în ediţia nr. 1991 din 13 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378800_a_380129]
-
Acasa > Poezie > Vremuri > GHIOCUL DE CRISTAL Autor: Maria Giurgiu Publicat în: Ediția nr. 2306 din 24 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului Ghiocul de cristal Curcubeu cu flori de maci frunze veștede paiete și scarabei pe un venerabil car al magilor și al morții sprijinită de scara sorții își resfirase Estrela fustele cochetă pretindea a fi reîncartata madame Lenormand și dădea în ghioc de cristal soldaților rătăciți pe cărările înșelătoare ale lunii
GHIOCUL DE CRISTAL de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2306 din 24 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377716_a_379045]
-
nu?!...și poimâine la Vărzoaia...că am acolo o treabă... ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------- -Azi unde mergi Moș Toadore?, îl mai întreabă câte unul.. -Doar la Pietroșani Ioane...... --------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Parcul Emanuel. Lumină este rece și crudă, cernuta cu zgârcenie printre crengi goale. Pe jos frunze veștede, luate de-a valma de vânt . Frigul pătrunde în oase bătrâne și se cuibărește acolo că un vierme negru. Oameni puțini și grăbiți. Toamnă.... Doar ei stau. Și nu pot să se ridice de pe banca. Stau acolo că două stânci
LACRIMA de MIRELA PENU în ediţia nr. 1382 din 13 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377728_a_379057]
-
Cu vorbe goale Cu chipuri negre, cu bube și boli. Dacă eu trec zâmbind și râd cu voi Vreau să primesc tot zâmbete înapoi Să ne danseze lumina pe creștet. Atunci când plâng eu, mi-a spus Tatăl meu, cerul e veșted Și diavolii se așează în rând Și râd de mine în hohot. Dar când râd eu, plâng dracii în iad, Copitele le ard și se topesc în smoală. Da, așa trec eu, râzând, prin livada încărcată de rod Dulce a
“BĂCANII” – O REVISTĂ DE CULTURĂ NECESARĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1816 din 21 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377766_a_379095]
-
comune. [ 10 octombrie 1880] ["TOAMNA CU CĂDEREA FRUNZELOR... Toamna cu căderea frunzelor, această bătrânețe a anotimpului ce arată în toate mișcările ei ostenire și întristare, descurajează de la aventuri și întreprinderi. Se pare că e toamnă și în politica europeană. Frunzele veștede ale notelor privitoare la vechea cestiune a Dulciniului, încetarea răsunetului discursului de la Cherbourg și a cuvintelor rostite ca răspuns de împăratul Germaniei, toate acestea par a prevesti că viața cestiunilor arzătoare e suspendată până la primăvara viitoare. {EminescuOpXI 366} Aceeași mortală
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
iscălească? Noi credem că, oricâtă iubire ar avea pentru patria sa adoptivă, o nuanță de ironie și de despreț al oamenilor a trebuit să răsară în privirea nobilului și cavalerescului suveran de câte ori iscălea asemenea decrete, fiecare din ele o frunză veștedă de toamnă, o iluzie pierdută, o existență morală nimicită c-o trăsătură de condei. Carol îngăduitorul e departe de-a fi atât de puțin fin precum le place unora a crede. El posedă acea mare memorie de figuri și nume
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Șarpele Orc 505 Cerc peste cerc încolăcindu-se-l cuprinde 302, Și ale sale mădulare, care la desfrînare-mbie303, Varsă afară solzoasele dihanii ale neodihnitului adînc. În rîuri se ivesc și tulbură părțile de jos A' Omului ce zace peste țărmuri, veștedul cap De stîncă cea Jilávă sprijinindu-și, înfășurat de-a' morții buruieni. 510 Ochii i se afundă-adînc în cap, carnea-i acoperită-i de noroi Și a ajuns pînă la os; vai, in ce hal ajuns-a Omul! Oasele-i
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Dincolo de-Universalul Vălmășag, dincolo de Polul cel mai depărtat Unde-ale lor vîrtejuri lucrarea-și începeau, acolo stă O stîncă-Îngrozitoare departe-n Miazăzi; ea fost-a părăsita cînd Urizen dădu caii Luminii în mîinile lui Lúvah311. 95 Pe-această stîncă zăcea veștedul cap al Omului cel Veșnic Înfășurat în jur cu buruieni de moarte, rece și palid în chin și-întristare. El își ridícă făcliile albastre ale Ochilor și cu cerească voce strígă: Plecîndu-și capu-asupra Universului care se mistuiește, el strigắ
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
lui, așa cum au unii. Ea nu are nici o legătură cu talentul său, care este Îndeajuns de puternic pentru a rezista la orice, și chiar până și modei. Dar spirite Încă și mai libere, și totuși Încă aservite unor paradoxuri cam veștede, ce Încep să aducă a prejudecăți, nu-l Înțeleg mai bine, după modesta mea părere, iubindu-l ca pe un fel de Prinț al Decadenței, ce domnește ca un despot capricios peste toate corupțiile spiritului și peste toate rafinamentele Imaginației
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
ca un poet, ca un artist să fie cunoscut sub fermecătoarea sa Înfățișare din tinerețe. El Își dobândește reputația mai târziu, când oboselile studiului, lupta vieții și chinurile pasiunilor i-au alterat fizionomia, lăsând În urmă doar o mască obosită, veștedă, pe care fiecare durere și-a pus drept stigmat o pată sau un rid. Această ultimă imagine, ce Își are și ea frumusețea ei, este, În general, aceea de care ne amintim. La fel de frumos a fost și Alfred de Musset
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
lui, așa cum au unii. Ea nu are nici o legătură cu talentul său, care este Îndeajuns de puternic pentru a rezista la orice, și chiar până și modei. Dar spirite Încă și mai libere și totuși Încă aservite unor paradoxuri cam veștede, ce Încep să aducă a prejudecăți, nu-l Înțeleg mai bine, după modesta mea părere, iubindu-l ca pe un fel de Prinț al Decadenței, ce domnește ca un despot capricios peste toate corupțiile spiritului și peste toate rafinamentele Imaginației
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
cu broboadă neagră a intrat și nu a părut să se mire văzând tânăra aceea subțiratică sculându-se de pe lavița ei. Crengile uscate pe care le ducea sub braț lăsau să cadă pe dușumea dâre lungi de zăpadă. Chipul ei veșted semăna cu al oricărei țărănci bătrâne din ținutul siberian. Buzele, acoperite cu o rețea fină de riduri, i-au fremătat. Și în gura aceea, în pieptul uscat al acelei ființe de nerecunoscut, a răsunat vocea Albertinei, o voce din care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dealuri, Sub discu-i blând și dulce stăpânitor de valuri. Iar Anna, înmuiată-n lumina auroasă, În părul ei cel galbăn sta naltă, mlădioasă, Din teiul plin de miros flori îmi cădeau pe creștet, Frunziș purtat de vânturi zbura pe valuri veșted. Atunci... în codrul vecinic [eu] cornu-mi las să sune, Sălbăteciuni mulțime încep să se adune, Din negrele ponoară prin valurile ierbii Cu coarne rămuroase venea în cârduri cerbii, Iar caii cei sălbateci și zimbrii zânei Dochii Întind spre apă gâtul
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nu, vă urăsc... vă plîng! ȘT[EFAN] Nu ai de ce mă plânge... nu voi să te-nțeleg. Ieri v-ascultam... și ce e?... Astăzi sânt om întreg Și-apoi trecut-a vremea când mă duceați de mână Voi, sfetnicii cei veștezi... oștirea cea bătrână A lui Stefan cel Mare... Astăzi mă încongior Cu tineri ca și mine, voioși și zâmbitori; M-am săturat de fețe triste, posomorâte, Eu voi amici... nu sfetnici! Voi zile aurite, Iar nu-ngropări pustie și cugete-amărîte
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ai timp să mai fluturi? În cupă nu e vin Și-n lumea asta albă nu e destul senin Să zugrăvești cu dânsul vo câțiva ani de viață Vo cițiva ani de-amoruri smăltați cu dimineață Și cîntec?... Taci, corp veșted! Ani sânt dar nu-i putere. Și, cum risipitorul aurește cu avere A uliții uscate piatră seacă, măruntă, Mi-am cheltuit puterea și fac cu moartea nuntă. Să pun mâna mea rece pe zestrea-i de mireasă, Să mă topesc
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
timp să mai fluturi? În cupă nu e vin, În lumea asta albă nu e destul senin {EminescuOpVIII 164} Să zugrăvesc cu dânsul vo câțiva ani de viață, Vo câțiva ani de-amoruri smălțați cu dimineață Și cîntec? Taci, corp veșted! Ani sânt dar nu-i putere. Ci, cum risipitorul aurește cu avere A uliței uscate piatră seacă, măruntă, Mi-am cheltuit viața și fac cu moartea nuntă. (după o pauză) Cu fruntea-ngălbenită, privirea fermecată, Mă-mpiedec în gîndirea-mi de crucea cea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ce cade, a stelei ce se stinge, A tigrului ce-nchide bătrânii ochi de sânge Și vor vedea că-un fulger din geana lui cea albă I-a face să-nfioare din creștet pîn-în talpă! Să vie dar, să vie! și veșteda mea față Va fi ca arătarea a ciumei ce îngheață Și-alungă-n noaptea morții un veac de oameni plin. (Boierii se uită spăimântați și stran asupra lui, care-i fixează crunt și-apoi adaogă c-un surâs amar: Dar ei se
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
desprimăvărează Ș-aruncă-n vuiet falnic ape din stânci în a văilor cadă Și codrii se-nfierbîntă, trosnind [ei se dezgheață] Și-n vuietul lor scaldă soarele cel senin, Când eu, din a mea umbră, eu sânt cel domnitor: De azi rump lanțul veșted ce leagă de popor. (uitîndu-se pe fereastră) Popor... urăsc poporul! Popor, eu te urăsc! Iată acei ce tronu-mi îl țin și-l părtinesc. Acum, din umbra-mi neagră în ura mea pierdut Eu voi domni pe lume ca îngerul căzut
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
face Lui Arbore bătrânul să nu pot să-i cășun? De voi să-i tai [eu capul] Vă pot zdrobi cu toții, răspundeți[-mi], așa-i? TOȚI (îngroziți) Așa! [ȘTEFAN] De pot face acestea atuncea eu sânt Domn. Scoală-te, vultur veșted, din amorțitu-ți somn, Scoală-te și răcnește, scoală-te și ucide, Lasă lumea să plângă când inima ta râde. * Hahaha! Acum vie și Arbore să zică Că eu nu sânt nepotul a lui Ștefan cel Mare, De nu și
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Minunați * ginii ai pământului cari Iuciți în fier, cari pâlpâiți [în] flăcări, cari zvâcniți în inima omenească - cu voi [vreau] să-nving lumea. 3 2254 Sălbatec fulger răsculat împrotiva lumilor și esilat de univers [î]n spăimânta lui într-un veșted corp de om. 4 2254 Voi pune aripi urei mele de ți se va părea geniul stingerei. {EminescuOpVIII 251} 5 2234 [atîta] blasfemie încît să se sperie chiar fulgerele și să nu mă trăsnească, să amorțească tunetul și să tacă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ca o stafie ieșită din mormânt, Sfarmă-n stânca rece a ta nebună liră, Căci lumea este piatră și ea nu te admiră, Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci Ce veștedă, bătrână, se leagănă prin nori Când stânca e eternă și valu-i trecător. POETUL Și tu crezi, geniu negru, că fără scop și țintă A lumei und-amară mă-neacă, mă frămîntă? Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]