300 matches
-
un loc aparte. Acest raport stabilit între distresul resimțit și comportament nu e necesar să aibă o "manifestare directă", uneori frustrarea se prezintă drept motiv pentru conduita antisocială: uciderea partenerei, a copilului, a părinților etc reprezintă doar un mijloc de verbalizare a suferinței, dar nu reprezintă rezolvarea problemei cu care subiectul individual se confruntă. Criminologul român susține ideea că actul omucidar are loc în condițiile dictate de o tensiune ergică, temperamentală, iar nivelul de instruire și specificitatea individuală a ucigașului reprezintă
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
context, autoarea notează: "sentimentul de forță determinat de exteriorizarea supărării nocive este adesea încurajat de faptul că exprimarea acestei emoții, mai ales într-o manieră puternică și cu voce tare, conduce la obținerea lucrului dorit" (2000, p. 43). Altfel spus, verbalizarea supărării nocive este favorabilă pe termen scurt. Totuși, pe termen lung, expresia verbală a supărării nocive ne poate afecta relațiile interpersonale și îi poate determina pe ceilalți să se simtă amenințați și intimidați; • privită dintr-un alt unghi, starea de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
un brusc și nescontat moment de fericire ce poate produce un riscant șoc psihologic!). În ceea ce le privește, postulatele abstracte (aflate, precum am văzut, la nivel superior) nu se supun introspecției (Rimé, 2008, pp. 368-377). Ele nu au acces la verbalizare și nu ating pragul conștiinței. Sunt imperceptibile în viața de zi cu zi. Totuși, când anumite evenimente ("ieșite din comun", din rutina noastră emoțională) le infirmă, individul este constrâns să desfășoare un travaliu cognitiv pentru a face față crizei (și
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
asupra căruia se fixează „observația” (privirea medicului) și „anamneza” (ascultarea bolnavului) în cadrul relației „medic - bolnav”. Rezultatul acestei întâlniri este „discursul clinic” în care sunt cuprinse atât bolnavul, cât și relatarea subiectivă a suferinței sale. Acest „discurs clinic” reprezintă „spațializarea și verbalizarea fundamentală a patologicului” (M. Foucault). Discursul medical obiectivează, din punct de vedere patologic corpul uman considerat ca reprezentând „spațiul de origine și de repartiție al bolii” în care sunt reunite anatomicul și fiziologicul. Gândirea medicală, rezultând din combinarea „fiziologiei” (normalității
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
între „cunoașterea medicală” și „suferința bolnavului” (M. Foucault). În cadrul spațiului clinic se dispută vizibilul (persoana bolnavului) cu invizibilul (boala ca suferință) sau, altfel spus, „persoana” și „discursul”. În felul acesta, spațiul clinicii devine zona în care se realizează „spațializarea” și „verbalizarea” patologicului. Această verbalizare a suferinței, prin expunerea de către bolnav a acuzelor sale clinice, face vizibilă interioritatea persoanei acestuia. Nu putem înțelege boala fără vizualizarea interiorității bolnavului, decât prin verbalizarea acesteia. În felul acesta „obiectul discursului” bolnavului va deveni „subiectul clinicii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și „suferința bolnavului” (M. Foucault). În cadrul spațiului clinic se dispută vizibilul (persoana bolnavului) cu invizibilul (boala ca suferință) sau, altfel spus, „persoana” și „discursul”. În felul acesta, spațiul clinicii devine zona în care se realizează „spațializarea” și „verbalizarea” patologicului. Această verbalizare a suferinței, prin expunerea de către bolnav a acuzelor sale clinice, face vizibilă interioritatea persoanei acestuia. Nu putem înțelege boala fără vizualizarea interiorității bolnavului, decât prin verbalizarea acesteia. În felul acesta „obiectul discursului” bolnavului va deveni „subiectul clinicii”. Clinica va transforma
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesta, spațiul clinicii devine zona în care se realizează „spațializarea” și „verbalizarea” patologicului. Această verbalizare a suferinței, prin expunerea de către bolnav a acuzelor sale clinice, face vizibilă interioritatea persoanei acestuia. Nu putem înțelege boala fără vizualizarea interiorității bolnavului, decât prin verbalizarea acesteia. În felul acesta „obiectul discursului” bolnavului va deveni „subiectul clinicii”. Clinica va transforma „discursul bolnavului” în „observație medicală”. Orice act de observație medicală implică două domenii: domeniul spitalicesc și domeniul pedagogic, ambele la fel de importante și inseparabile. Domeniul spitalicesc este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cele mai eficiente. Mecanismele de comunicare dintre antrenor și sportiv sunt extrem de complexe. Asistăm la o poziționare paradoxală a mesajelor transmise între cei doi. Situația paradoxală derivă din dubla conotație a tipologiei mesajului transmis. Astfel, discutăm aici de încercarea de verbalizare a mesajelor non-verbale transmise de antrenor, mai precis, decodificarea și apoi, recodificarea mesajelor gestuale, cu scopul transmiterii unei informații explicite, chiar dacă sursa ei este un gest anume. Pe de altă parte, avem de a face cu un fenomen de gestualizare
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
corespunzătoare aparatului vorbirii căci ascultarea vorbirii altuia nu este numai recepție, ci și vorbire interioară care reproduce în „micro” vorbirea altuia. După J. Piaget înțelegerea se realizează în două etape succesive: a) etapa înțelegerii implicite, fără să se simtă nevoia verbalizării; b) etapa înțelegerii explicite, relație pe baza căreia subiectul acționează concret, obiectiv. Deducem că limbajul interior are un mare rol în procesul de înțelegere și că aceasta presupune semnificația și sensul limbajului. În procesul de comunicare prin vorbire între auzul
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
la nivelul de vorbire al copilului cu o complexitate sintactică și semantică a limbajului crescândă. Această adaptare a limbajului matern joacă un rol foarte important în dezvoltarea limbajului copiilor. Între mamă și copil există un aspect interactiv încă din perioada verbalizării prelingvistice. La 4-6 săptămâni el diferențiază vocea mamei, la 2 luni producțiile vocale ale copilului sunt în strânsă legătură cu ale mamei. Cu cât li se adresează mai multe vocalizări materne cu atât se concentrează mai repede asupra semnificațiilor verbale
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
a auzului fonematic duce la o capacitate de înțelegere a mesajelor verbale formulate de adult limitată. În limbajul acestor copii se observă o relatare a povestirilor, impresiilor, adesea incoerentă, inexpresivă, fiind nevoie de numeroase întrebări de sprijin. Această imposibilitate a verbalizării duce la deficiențe ale formulării noțiunilor. Din analiza expunerilor verbale ale copiilor de 4-5 ani, acolo unde se pot realiza, se observă sărăcia vocabularului, exprimarea de multe ori incoerentă, agramată și fără un plan mental elaborat în prealabil. Acolo unde
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
e necesar din vorbirea altora. Personalitatea educatoarei și a părintelui, relațiile armonioase, exigența principală stabilită cu copilul bâlbâit, au o valoare dublă față de procedeele adoptate, pentru cursivitatea vorbirii lui. Jocul, cântul, povestirea după diafilm, gimnastica asociată cu pronunția, antrenarea în verbalizarea impresiilor trebuie să-l pună pe copilul bâlbâit, în stare de a vorbi fără ezitare. Chiar și adolescentul care este solicitat a vorbi rar, a inspira aerul nazal, a-și doza ritmul mijlociu în orice moment al vorbirii, a vorbi
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
versantului descendent al existenței. Apare la adulți. Deseori ea nu apare pură, ci marcată de un sentiment de oboseală sau greutate fizică și psihică (dispropexie). Uneori copiii depresivi sunt considerați capricioși, dezinteresați, hipersensibili sau labili-afectiv. Din contra, posibilitățile reduse de verbalizare a trăirilor, cât și datorită trăirilor depresive polimorfe. Robert Spitzer vorbește despre depresia copilului de 6 luni aflat într-o carență emoțională, în raport cu separarea sa de mamă se caracterizează prin dezinteres față de anturaj, pierderea apetitului și tulburări în dezvoltarea generală
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
alți teoreticieni ca Andră Gaudreault, François Jost și Christian Metz , care folosesc definiții fondate pe un model metaforic de analiză a textelor nonverbale, dezacordul este mai temperat și posibilitatea narațiunii vizuale sau dramatice este acceptată în măsura în care textele pot fi adaptate verbalizării și puse pe seama unei figuri naratoriale, chiar dacă filmul sau interpretarea dramatică nu folosește vocea narativă. Relația narațiunii cu medialitatea În conexiune cu aceste discuții despre relația narațiunii cu medialitatea, trebuie amintit faptul că noțiunea de mediu este și ea destul de
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
naratologii cu afinități speciale pentru limbajul verbal și prejudecățile despre narațiunile înțelese ca artefacte exclusiv verbale, despre naratologie ca simplă subramură a structuralismului, ca mișcare care-și definește programul prin aplicarea modelelor lingvistice în toate ariile de cercetare și despre verbalizare ca suport privilegiat al narațiunii. Narrative Cartography încearcă să demonstreze că naratologia nu se limitează la analize ale discursului verbal, că deși se consideră că forța narativă a verbalizării pare inegalabilă, sensuri ale narațiunii pot fi plenar sau parțial evocate
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
prin aplicarea modelelor lingvistice în toate ariile de cercetare și despre verbalizare ca suport privilegiat al narațiunii. Narrative Cartography încearcă să demonstreze că naratologia nu se limitează la analize ale discursului verbal, că deși se consideră că forța narativă a verbalizării pare inegalabilă, sensuri ale narațiunii pot fi plenar sau parțial evocate și în pictură, film, pantomimă, muzică, fenomene digitale sau multimedia și că semnul lingvistic, departe de a constitui un mod singular de semnificare, este doar un tip de semn
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
unei naratologii cu afinități speciale pentru limbajul verbal și să evite prejudecățile despre narațiunile înțelese ca artefacte exclusiv verbale, despre naratologie ca simplă subramură a structuralismului, despre naratologie ca mișcare care-și definește programul prin aplicarea modelelor lingvistice și despre verbalizare ca suport privilegiat al narațiunii. Acest demers semnalează faptul că naratologia nu se limitează la analize ale discursului verbal și că verbalizarea nu constituie singurul mod de semnificare, ci este doar un tip de semn printre altele, picturale, cinematografice, pantomimice
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
simplă subramură a structuralismului, despre naratologie ca mișcare care-și definește programul prin aplicarea modelelor lingvistice și despre verbalizare ca suport privilegiat al narațiunii. Acest demers semnalează faptul că naratologia nu se limitează la analize ale discursului verbal și că verbalizarea nu constituie singurul mod de semnificare, ci este doar un tip de semn printre altele, picturale, cinematografice, pantomimice, muzicale, digitale sau multimedia. Din această perspectivă, diagramele din analiza structurilor narative la Claude LĂvi-Strauss, careul semiotic la Algirdas Julien Greimas sau
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
exclusiv verbale. Ea favorizează demersurile în care naratologia nu mai este înțeleasă ca o simplă subramură a structuralismului, ca mișcare care și definește programul prin aplicarea modelelor lingvistice și se limitează la analize ale discursului verbal. Favorizează perspectivele în care verbalizarea narativă nu mai constituie un mod singular de semnificare, ci este doar un tip de marcă, urmă sau semn, printre multe altele, cinematografice, pantomimice, digitale, muzicale sau picturale. În contextul acestor notații se pune întrebarea dacă imaginea, care este și
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
picturale. În contextul acestor notații se pune întrebarea dacă imaginea, care este și nu este un text, adică este înrudită, prin scriitură, cu scrisul de mână dar este și altceva decât el, poate sau nu să fie abordată în termenii verbalizării narative, adică analizată cu instrumentele specifice textualității. Răspunsul ar putea pleca de la ideea că fiind,și nefiind totuși un text, imaginea stabilește o anumită relație cu discursul textual, dacă abordarea ei implică: . În imagine:. Opera de artă: și acest mutism
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
în timpul și locuțio - vorbire, ceea ce justifică caracterizarea lui drept act care se săvârșește în spunerea a ceva. Astfel, efectuăm actul de a promite spunând: “Promit...”, acela de a ordona spunând: “Îți ordon...”, actul de a ruga spunând: “Te rog...”, etc. Verbalizarea este însăși producerea actului. Deși Austin este cel care aduce în scenă termenul ilocuționar, vorbind despre “actul ilocuționar”, acesta se va impune în literatura de specialitate cu un sens mai dezvoltat datorită continuatorilor săi și, în special, Searle va aduce
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Aspecte perlocuționare ale practicii discursive Pe lângă actul locuționar și cel ilocuționar, Austin propune și actul perlocuționar ca element al unui act de limbaj. Dacă actul ilocuționar se produce în faptul de a spune ceva (rugămintea, promisiunea se produc în însăși verbalizarea acestora), fiind considerat “actul de a spune ce se face”, actul perlocuționar este produs prin faptul de a spune ceva, fiind “actul de a face ce se spune” și are rolul de a convinge, persuada. El constă în special, din
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
opinia publică, având nevoie permanentă de legitimare discursivă în fața alegătorilor. Aici, luptele se câștigă și se pierd prin discurs, cuvântul prezintă și reprezintă în același timp, slujește, dar și trădează pe cel care îl folosește. Multiplicarea mijloacelor de comunicare și verbalizarea excesivă a fiecărui eveniment, specifice "societății transparente"52, obligă oamenii politici la acoperirea discursivă a actelor politice pe care le desfășoară și la eficientizarea manifestărilor verbale, printr-o permanentă raportare la parametrii contextuali ai situației de comunicare. Proliferarea posibilităților de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
amplitudine mare și vor continua cu gesturi de amplitudine din ce in ce mai mică, până la cele implicate în actul grafic. Pentru realizarea acestor mișcări se va acorda sprijin, mai ales copiilor cu dificultăți de realizare motrica, iar executarea gesturilor trebuie permanent însoțită de verbalizare, realizată în anumite contexte variate pentru captarea interesului, însoțite de versuri sugestive, cântece, dramatizări etc. Activitățile vizând implicarea gesturilor rectilinii pot constă în: exerciții de deplasare alternativ cu mâna dreaptă stânga a bilelor/mingiuțelor în plan orizontal: stânga dreapta, si
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
actului lexic. De altfel, pentru formarea câmpului de citire de o silaba în perioada abecedară se acordă o atenție deosebită activității de scriere (mai ales din punct de vedere grafic). În perioada abecedară se insistă pe copieri și transcrieri. Cunoașterea, verbalizarea și respectarea regulilor grafice de către elevi contribuie la transferul acțiunii din plan exterior în plan mental. Scrisul se transformă treptat în automatism. Pentru copilul cu dificultăți de învățare nu se poate preciza un anume moment în care scrisul devine automatism
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]