298 matches
-
în Prefață, voiam să încerc dacă pot să fac o tragedie cu această simplitate a acțiunii care a fost atât de mult pe gustul anticilor." Această simplitate fiindu-i reproșată, Racine o justifică bazând-o pe exigența față de verosimil: "Numai verosimilul impresionează în tragedie, scrie el în Prefață. Și ce fel de verosimil există când se întâmplă într-o zi o multitudine de lucruri ce s-ar putea întâmpla în mai multe săptămâni? Unii cred că această simplitate este dovada unei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
i-a fost victimă." (Discurs despre Tragedie) Ceea ce creează de fapt pentru Corneille distanța necesară dintre personajul tragic și public, este caracterul excepțional al destinului său. Dacă Corneille s-a opus unui număr mare de teoreticieni ai clasicismului în privința problemei verosimilului și dacă a predicat "verosimilul extraordinar", asta se datorează faptului că numai acesta, și nu "verosimilul obișnuit", introduce distanța cerută. 7.4. Relațiile de alianță Pentru Corneille, ca și pentru Racine, personajele tragice trebuie să fie legate prin relații de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre Tragedie) Ceea ce creează de fapt pentru Corneille distanța necesară dintre personajul tragic și public, este caracterul excepțional al destinului său. Dacă Corneille s-a opus unui număr mare de teoreticieni ai clasicismului în privința problemei verosimilului și dacă a predicat "verosimilul extraordinar", asta se datorează faptului că numai acesta, și nu "verosimilul obișnuit", introduce distanța cerută. 7.4. Relațiile de alianță Pentru Corneille, ca și pentru Racine, personajele tragice trebuie să fie legate prin relații de alianță, așa cum le definește Aristotel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajul tragic și public, este caracterul excepțional al destinului său. Dacă Corneille s-a opus unui număr mare de teoreticieni ai clasicismului în privința problemei verosimilului și dacă a predicat "verosimilul extraordinar", asta se datorează faptului că numai acesta, și nu "verosimilul obișnuit", introduce distanța cerută. 7.4. Relațiile de alianță Pentru Corneille, ca și pentru Racine, personajele tragice trebuie să fie legate prin relații de alianță, așa cum le definește Aristotel, alianță de sânge, căsătorie sau prietenie, pentru ca intensitatea pateticului să fie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
părut să anunțe succesul noului gen." 2.3.2. Zugrăvirea condițiilor Obiectivele dramei sunt diametral opuse celor ale Clasicismului. Pentru ca spectatorul să se poată recunoaște în spectacolul ce îi este oferit, trebuie să i se arate adevărul mai mult decât verosimilul, cotidianul mai mult decât excepționalul, particularul mai mult decât universalul. "Orice Dramă care nu zugrăvește natura, scrie Mercier în Noul Eseu (v. supra) la capitolul 10 ("Despre noi subiecte dramatice care ar putea fi tratate"), este nedemnă de atenția unui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie el în Noul Examen al tragediei, ne spune într-un mod foarte convingător, că poetul este suveran în modificarea după voie a acțiunii care trebuie să se petreacă fie în mai multe zile, fie în mai multe locuri; că verosimilul va avea atunci de câștigat, și că interesul, fără a mai fi împărțit, va fi mai mare." El nu pare să-și dea seama că părerea lui despre locul scenic este diferită de cea a lui Shakespeare. Pe când în teatrul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lucru s-a întâmplat numai din cauza prezenței permanente a corului în orchestra. Din cauza acestui martor care asista la dramă de la început până la sfârșit, fără a părăsi vreodată spațiul ce-i era rezervat, era aproape imposibil, dacă nu se voia periclitarea verosimilului, să se extindă acțiunea în timp sau să fie deplasată în locuri succesive: Unitatea de acțiune era cea dintâi lege dramatică a Anticilor; unitatea de timp și unitatea de loc nu erau, ca să spunem așa, decât consecințele sale: ei nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru că Parisul este salonul Europei și îi dă tonul; dar spun că aceste unități nu sunt deloc necesare la producerea emoției profunde și la veritabilul efect dramatic." În Prefața la Cromwell, Hugo constată și el că, deși construite sub pretextul verosimilului, aceste două unități generează deseori situații neverosimile. Ce poate fi mai neverosimil și mai absurd în realitate, decât acest vestibul, acest peristil, această anticameră, loc banal în care tragediile noastre au complezența de a veni să se desfășoare, în care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și de naturaliști sau de simboliști. Partizan al unei drame eterogene, după imaginea vieții care nu se desfășoară niciodată după o ordine logică, el refuză ca înlănțuirea diferitelor părți ale acțiunii să fie condusă de principiul cauzalității moștenit de la Aristotel. "Verosimilul", de acum înainte, nu mai are loc. Yvan Goll (1891-1950), care se simte urmaș al Suprarealismului, suprimă actul care face unitatea, și juxtapune scenele, care nu se mai înlănțuie în mod logic în Mathusalem, piesă din 1920. "Fără acte. Numai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Poetica d'Aristotele vulgarizzata e sposta, publicată în 1570, Castelvetro distinge patru tipuri de asemănare, posibilul credibil, posibilul necredibil, imposibilul credibil și imposibilul necredibil. În acest tablou cu patru intrări, în care prima și cea de-a treia configurație (adică verosimilul obișnuit) sunt acceptate, cea de-a doua și a patra (adică verosimilul extraordinar) sunt înlăturate. 20 "Nu-i dați vreodată spectatorului ceva de necrezut Căci adevărul însuși prea des nu poate fi știut. Minunea de-i absurdă nu e atrăgătoare
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tipuri de asemănare, posibilul credibil, posibilul necredibil, imposibilul credibil și imposibilul necredibil. În acest tablou cu patru intrări, în care prima și cea de-a treia configurație (adică verosimilul obișnuit) sunt acceptate, cea de-a doua și a patra (adică verosimilul extraordinar) sunt înlăturate. 20 "Nu-i dați vreodată spectatorului ceva de necrezut Căci adevărul însuși prea des nu poate fi știut. Minunea de-i absurdă nu e atrăgătoare Dacă în sinea mea minunii nu pot să-i dau crezare." (n.
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Zaharescu îi corespunde la celălalt pol, blajina doamnă Săraru, demnă în suferința de o viață și înnobilată tragic de gestul sinuciderii preferate în locul viețuirii în rușine. Universului caragialian de fantoșe i se dă astfel o replică, prin conturarea în limitele verosimilului a unei mai dense și mai complete imagini a vieții sondate cu umor, cu amărăciune, dar și cu optimism. Estomparea influenței caragialiene se produce la Tudor Mușatescu și prin abordarea comediei lirice, sentimentale, în piesa Visul unei nopti de iarnă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
paralele, și modul, poate că tot atât de aseptic, În care Mihail Sadoveanu simulează sau, mai exact, oferă senzația limbii vechi. Simplă iluzie estetică, stilistică. În acest decor de mucava, Înseși „costumele“ sunt o iluzie optică, oferită nouă după canon, În limitele verosimilului și ale necesarului. Asumând argoul, Borbioy concede, În planul unei deloc exagerate ingeniozități sintactice, rang stilistic evaziunilor lexicale și poeticii substitutive a argoului. În plus, și spre deosebire de Sadoveanu, Borbioy scrie astfel doar ca să se distreze, bucurându-se cu voluptate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
-mi mai spune Gema. Uneori mi se atrage atenția "vezi că ai o pată pe umăr" și spun că știu." (pag. 50) Cu un titlu americănesc - Misiune imposibilă - dar cu o poetică vădit autohtonă, proza Anei Blandiana iese din restricțiile verosimilului. Flama neîmpărtășită provoacă celui asaltat atacuri de panică. Beția iubirii își găsește contraponderea în convulsiile inutilității. Cel iubit și incapabil să iubească e, aflăm către final, un înger. Căzut, mă întreb, înainte de a deveni obiect al pasiunii? "Dar eu continuam
Cinci cititori în cinci feluri de lectură by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8373_a_9698]
-
și va rămâne punct de referință în lucrările de specialitate este Poetica lui Aristotel. Ca și pentru Platon, și pentru Aristotel arta este mimesis, dar nu o imitație falsă, mecanică, ci imitația unei realități fundamentale, posibile, condiționată însă de limitele verosimilului și necesarului, o imitație înțeleasă ca o reelaborare superioară a datelor realului. Finalitatea artei o reprezintă catharsis-ul, curățirea patimilor, purificarea pasiunilor, transformarea lor în înclinații virtuoase: „tragedia [...] imitație închipuită de oameni în acțiune, și nu povestită și care stârnind
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
Tănase Frunză, membru al guvernului, se opune însă din răsputeri includerii în cabinet a soțului unei evreice. Condiția pentru a-l accepta drept coleg e despărțirea de cea pe care acesta continuă să o iubească. Conflictul se acutizează până la limitele verosimilului. Văzând că amândoi se mențin pe poziții, Lelia ia hotărârea de a se jerfi pentru cariera soțului, dar fără a reuși să-l convingă că e sinceră. Umilită, ea se înapoiază la părinți, care nu înțeleg totuși de ce fiica lor
VEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290489_a_291818]
-
exemple precum și o serie de operații logice (inferențe, raționamente, deducții, inducții, implicații, disjuncții), așadar mecanisme de ordinul raționalității și vizează în special dimensiunea rațională a interlocutorului. Ea tinde spre extrema raționalității: demonstrația cu idealul de deductibilitate, însă fiind sortită domeniului verosimilului și probabilului nu-și poate depăși condiția, depășire care de fapt ar anula-o devenind demonstrație. Argumentele și operațiile puse în scenă de convingere sunt mai degrabă constrângătoare decât seducătoare, totuși ea va purta mai degrabă marca “fuzzy”, destinul fiindu
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
reducții uimitoare și suprapuneri amețitoare ale dimensiunilor timpului, aglomerări de iarmaroc vesel, imagini pestrițe și amestecate. Aici se produce meșteșugita erupție a fantasticului tratat de scriitor ca de romantici, cu iluzia nu numai a posibilului, dar și cu cea a verosimilului. Pe aici trece hoffmannescul motan Murr și vorbesc câinii în dialogul lui Cervantes. Aici se întâlnesc obiectele cu valori magice, vechea oglindă orientală de care e legată soarta eroului și tabloul lui Pieter Janssens, obiecte de semn contrar, unul dătător
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
a dus la raționalizarea sa, desemnând un adevăr esențial și o cunoaștere autentică, în timp ce în religie mitul reprezintă o imagine a cunoașterii autentice, iar obiectul său o simplă imitație a modelului - o ființă imuabilă și eternă. Prin urmare, mitul definește verosimilul și credința în opoziție cu certitudinea științei. Mitul rămâne activ în domeniul imaginației sub forma ideii însă cu forța redării unei realități ficționale care depășește condiția umană. De aceea mitologia este de tip simbolic și evhemerist; iar cu ajutorul creației se
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
diferențiate. În lingvistică, acest cuvînt se folosește pentru a preciza caracterul diferit (din punct de vedere spațial, social, profesional, stilistic etc.) al compartimentelor limbii istorice. V. limbă funcțională, sociolingvistică, stiluri ale limbii. VARO - LINARES 2004. IO VEROSIMIL. În Poetica aristotelică, verosimilul este instituit drept principiu central de compunere a unei opere literare. Poetul nu trebuie să fie preocupat de redarea adevărului istoric; el are drept misiune crearea unui univers care să pară credibil, deoarece verosimilul garantează transcenderea particularului și atingerea universalului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
2004. IO VEROSIMIL. În Poetica aristotelică, verosimilul este instituit drept principiu central de compunere a unei opere literare. Poetul nu trebuie să fie preocupat de redarea adevărului istoric; el are drept misiune crearea unui univers care să pară credibil, deoarece verosimilul garantează transcenderea particularului și atingerea universalului. În dramaturgia clasică franceză, a cărei estetică este centrată pe receptare, verosimilul constituie, alături de bunăcuviință și de regula celor trei unități (de acțiune, de timp și de loc), unul dintre stîlpii de susținere ai
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Poetul nu trebuie să fie preocupat de redarea adevărului istoric; el are drept misiune crearea unui univers care să pară credibil, deoarece verosimilul garantează transcenderea particularului și atingerea universalului. În dramaturgia clasică franceză, a cărei estetică este centrată pe receptare, verosimilul constituie, alături de bunăcuviință și de regula celor trei unități (de acțiune, de timp și de loc), unul dintre stîlpii de susținere ai piesei de teatru. Sînt verosimile acțiunile, personajele, reprezentările care, în ochii publicului, par adevărate. Pornind de la principiul că
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fie verosimil, această estetică urmărește crearea efectelor și iluziei de adevăr, cu scopul de a convinge. În știința limbii, termenul verosimil caracterizează un mod de raportare a enunțului la realitate, fiind atît un produs, cît și un fundament al discursului. Verosimilul ține de opinie, lucru care îl opune adevărului și face din el o noțiune relativă. Luat în calitatea de concept intracultural, verosimilul devine legat de accepția discursului ca reprezentare mai mult sau mai puțin conformă cu "realitatea" socioculturală și corespunde
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
un mod de raportare a enunțului la realitate, fiind atît un produs, cît și un fundament al discursului. Verosimilul ține de opinie, lucru care îl opune adevărului și face din el o noțiune relativă. Luat în calitatea de concept intracultural, verosimilul devine legat de accepția discursului ca reprezentare mai mult sau mai puțin conformă cu "realitatea" socioculturală și corespunde reprezentărilor sau acelor moduri de a acționa și de a vorbi considerate a fi obișnuite într-o comunitate (rutine, scenarii, topoi, stereotipuri
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
conformă cu "realitatea" socioculturală și corespunde reprezentărilor sau acelor moduri de a acționa și de a vorbi considerate a fi obișnuite într-o comunitate (rutine, scenarii, topoi, stereotipuri). Ca atare, de la o societate la alta, de la o cultură la alta, verosimilul va avea trăsături diferite. Din perspectivă semiotică, discursul verosimil nu este doar o reprezentare "corectă" a realității socioculturale, ci și un discurs fabricat în vederea creării impresiei de adevăr, ținînd, astfel, de clasa discursurilor convingătoare. În a n a l i
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]