734 matches
-
condusă de o ursită, în care iubirea e o forță imposibil de oprit, iar puterea de seducție a eroului este irezistibilă, toate poartă mai degrabă amprenta lui A. Maniera lui Iosif se recunoaște abia în partitura cantabilă, poate și în versificația poliritmică. Frământările intime ale lui A. se relevă și mai clar în comedia în versuri Cometa, ce își ia drept etalon performanța lui Edmond Rostand, „miliardarul de rime”, încercând osmoza între lirism și verva spumoasă. Protagonistul acestei povești de dragoste
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
conçu comme un simple élément formel, qui semble presque détaché de la signifiance du poème, Blaga étant plutôt préoccupé par la fidélité au strict sens du terme : " Cât privește "ritmurile", m-am ținut în general de cele ale originalului. Părțile de versificație liberă le-am tradus în ritmuri libere. Cele desfășurate într-o versificație strânsă în chingi clasice le-am respectat întocmai. Iar traducerea n-a avut nevoie de un mai mare număr de versuri decât originalul. "1020 On observe la même
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
du poème, Blaga étant plutôt préoccupé par la fidélité au strict sens du terme : " Cât privește "ritmurile", m-am ținut în general de cele ale originalului. Părțile de versificație liberă le-am tradus în ritmuri libere. Cele desfășurate într-o versificație strânsă în chingi clasice le-am respectat întocmai. Iar traducerea n-a avut nevoie de un mai mare număr de versuri decât originalul. "1020 On observe la même ambition de respecter la lettre du poème dans la traduction de la rime
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
individului noninseriabil, care nu se poate „angrena” fără supliciul agresării sale exterioare, poeziile lui D. poartă amprenta sensibilității ultragiate a nouăzecismului, a cărei notă comună este perceperea realului ca un spectacol dezarticulat și coroziv. Față de ludicul optzeciștilor, care îmbiba terapeutic versificația, nouăzecismul are o gesticulație mai în nota expresionismului, a exasperării de a fi, semn, acesta, de radicalizare în timp a aceluiași fond sufletesc. În Efebia și Spălându-mi ciorapii (1994), sunt tatonate teritoriile fragilității adolescentine, se exploatează liric nevoia de
DOBRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286798_a_288127]
-
sentențioase. În aceeași modalitate e formulat și crezul artistic (Poetul, De profundis, ambele anticipând „testamentul” arghezian). Notabilă e și preferința pentru simboluri, dar cele mai multe („copacul”, „paianjenul”, „berzele”, „lacul”), nu fără aspecte inedite, sunt explicitate oarecum didactic, impresie accentuată și de versificația clasică, deși suficient de variată. Efectul apare diminuat și de unele stângăcii în desenul tablourilor, de o anume edulcorare în erotică, de unele reflexe epigramatice (Vărul Dionis) și, mai ales, de lipsa de unitate a ciclurilor. Carențele dispar în bună
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
luîndu-și doctoratul în filologie în 1986. Din 1961 a fost colaborator științific la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Știință din Chișinău. C. a scris mai ales lucrări de teorie literară cu caracter aplicativ-didactic: Elemente de poetică (limbaj, versificație, specii) (1970), Busola filologului cercetător (Scurt îndrumar istorico-filologic) (1981) ș.a. O preocupare aparte a constituit-o studierea versificației „moldovenești”, autorul oferind, într-o carte scrisă în limba rusă (1985), o imagine de ansamblu asupra evoluției versului de la începuturile lui până în
CURUCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286607_a_287936]
-
al Academiei de Știință din Chișinău. C. a scris mai ales lucrări de teorie literară cu caracter aplicativ-didactic: Elemente de poetică (limbaj, versificație, specii) (1970), Busola filologului cercetător (Scurt îndrumar istorico-filologic) (1981) ș.a. O preocupare aparte a constituit-o studierea versificației „moldovenești”, autorul oferind, într-o carte scrisă în limba rusă (1985), o imagine de ansamblu asupra evoluției versului de la începuturile lui până în perioada contemporană. Interpretările lui C. privind poetica eminesciană au fost sintetizate în studiul monografic Poetica lui Eminescu (Poetica
CURUCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286607_a_287936]
-
Folclor din Nordul Moldovei (1983), Folclor din stepa Bălților (1986) și a îngrijit ediții din scrierile lui Eminescu, C. Stamati-Ciurea, Veronica Micle. SCRIERI: Creația lui Eminescu și basmul, Chișinău, 1960; Aspecte ale artei eminesciene, Chișinău, 1966; Elemente de poetică (limbaj, versificație, specii), Chișinău, 1970; Versul moldovenesc (de la origini până la 1850), Chișinău, 1970; Sonetul moldovenesc, Chișinău, 1973; Versul moldovenesc în jumătatea a doua a sec. XIX, Chișinău, 1974; Versul moldovenesc contemporan, Chișinău, 1977; Studii de teorie a literaturii (în colaborare), Chișinău, 1979
CURUCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286607_a_287936]
-
Chișinău, 1973; Versul moldovenesc în jumătatea a doua a sec. XIX, Chișinău, 1974; Versul moldovenesc contemporan, Chișinău, 1977; Studii de teorie a literaturii (în colaborare), Chișinău, 1979; Busola filologului cercetător (Scurt îndrumar istorico-filologic), Chișinău, 1981; Moldavskoe stihoslojenie: istoria, teoria, tipologhia [Versificația moldovenească: istoria, teoria, tipologia], Chișinău, 1985; Comunități folclorice moldo-bulgare, Tiraspol, 1995; Poetica lui Eminescu (Poetica genurilor și speciilor literare. Poetica versului), Chișinău, 1996. Ediții: M. Eminescu, Poezie populară, Chișinău, 1970; C. Stamati-Ciurea, Opere, Chișinău, 1978 (în colaborare cu Vasile Ciocanu
CURUCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286607_a_287936]
-
și îndrumător literar a lui Heliade-Rădulescu, care își ține aici, în primii ani, „lecțiile” de literatură, urmărind trezirea gustului pentru lectură și formarea unui public pregătit să aprecieze operele literare după regulile esteticii. Atitudinea lui critică avea în vedere analiza versificației, a stilului și a limbii, „spre îndreptarea autorului”. După 1838, va renunța, în genere, la critică, socotită inoportună, preferând încurajarea fără rezerve a oricărei producții literare, fie originală, fie tălmăcire, care ar contribui la îmbogățirea literaturii naționale. El a cultivat
CURIERUL ROMANESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286602_a_287931]
-
Premiului „Baudelaire”, pentru traduceri, instituit de Ion Pillat. C.-S. se număra, de altfel, printre prietenii intimi fideli ai lui Ion Pillat. Ca poet, C.-S. nu a arătat virtuți deosebite în Tainele lui Moș Crăciun; inabilitățile, uneori flagrante, ale versificației intensifică impresia de subțirime și sărăcie a inspirației. Doar câteva fabule (unele fiind prelucrări) mai pot stârni interesul cititorului. Volumul a rămas fără ecou critic, chiar și după reluarea „revăzută și adăugită” din 1933, cu ilustrații semnate de Elena Aldea-Sabo
CONSTANTIN-STELIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286366_a_287695]
-
nici înrâuririle venite dinspre artele plastice sau dinspre arta populară. Se adaugă pagini consistente consacrate descrierii aplicate a tehnicii „lirismului anarhic”. Se au în vedere, aici, lexicul, sintaxa, stilul, „figurile” (epitetul, metafora ș.a.), se urmăresc atent și adecvat procedeele de versificație. C. grupează scriitorii socotiți ca făcând parte din orientarea discutată în două mari categorii: „extremiști” și „moderați”. Numele citate în prima categorie (poeții de la „Contimporanul”, „unu”, „Integral” ș.a.), excepție făcând poate B. Fundoianu, își află cu îndreptățire locul în rândurile
CONSTANTINESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286370_a_287699]
-
o vreme când limba țării era prea puțin folosită ca mijloc de exprimare literară și artistică. C. este și autor al unui mic îndreptar de prozodie, Meșteșugul stihurilor românești, în cuprinsul căruia se arată interesat de conținutul și de tehnica versificației. Semnează, singur sau în colaborare, primele comedii culte din istoria literaturii române, având ca obiect al demonstrației satirice aspecte din realitatea vremii sale, considerată critic sub raport social și moral. Aceste texte, care „nefiind teatru, s-au giucat la păpușării
CONACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
în veci și nomadă. / Îmi venea să cuprind înaltul cu mâinile / Când își turna în mine fântânile.” Numeroasele volume ulterioare - Ritmuri române (1969), Sunt pionier al României socialiste (1979) sau Torentul Roșu. Epoca Nicolae Ceaușescu (1989) - se pierd într-o versificație abundentă, facilă și convențională, aducând în prim-plan naționalismul declamator al dictaturii ceaușiste din anii ’70-’80: „Se-aude țara-n oameni și-n unelte, / Prin lanuri trece tânăr și visând zefirul / Și când orașele vuiesc de ritmuri proletare, / Chiar
CRANGULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286477_a_287806]
-
București, 1951. Repere bibliografice: Raicu Ionescu-Rion, Arta revoluționară, îngr. și introd. Victor Vișinescu, București, 1972, 107-112; Anghel-Iosif, Portrete, 3-9; Călinescu, Ist. lit. (1941), 482-483, Ist. lit. (1982), 547-548; Cioculescu-Streinu-Vianu, Ist. lit., 199-200; G. G. Ursu, N. Beldiceanu, București, 1961; Streinu, Versificația, 178-179; Ist. lit., III, 574-576; Dicț. lit. 1900, 95-96; Dicț. scriit. rom., I, 252-254. S.C.
BELDICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
să exprime cât mai adecvat tematica abordată cu atari mijloace poetice”. Cu deosebire inovator este ultimul capitol, Încercare de sinteză, în care sunt dezbătute chestiuni precum cronologizarea folclorului, relația folclorului românesc cu mitologia greacă și cu cea latină, sistemul de versificație al poeziei populare românești, zonarea acesteia. Cu privire la Eseu despre dansul popular românesc (1982), autorul însuși afirmă că este elaborat de un „nespecialist”, totuși coreologii l-au primit cu interes pentru caracterul lui incitant. Proza lui B. din Urme pe piatră
BARLEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285647_a_286976]
-
bănățean din prima jumătate a secolului al XX-lea (Mihail Gașpar) și a celui mai important lingvist al acestei provincii (Paul Iorgovici). Este coautoare a douăzeci de volume elaborate de colectivul de stilistică din care face parte -Limbajul poetic și versificația în secolul al XIX-lea, Imaginea în stilurile nonartistice ale limbii române literare din secolul al XIX-lea, Textul, imaginea și coerența ș.a. SCRIERI: Critica-limbaj secund, Timișoara, 1981; Epitetul jurnalistic (în colaborare cu Crișu Dascălu), Timișoara, 1999; Spațiul meta, Timișoara
BOGDAN-DASCALU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285787_a_287116]
-
Chișinău), „Bacăul”, „Curentul literar”, „Prepoem”, „Vremea”, „Revista literară”, „Contemporanul”, „Viața românească”, „Argeș”, „Ateneu”, „Ramuri”, „Tomis”, „Tribuna”, „Vatra”, „Apărarea patriei”, „Viața militară”, „Urzica”, „Rebus”, „Arici Pogonici”, „Luminița”, „Cutezătorii”, „Cadran”, „Cronica”. Format în perioada interbelică, C. a preluat motive și tehnici de versificație din poezia epocii. Sinceritatea exprimării și dramatismul nesofisticat conferă versului său o sobrietate tulburătoare, cu inflexiuni incantatorii. Spectrul tematic tradițional - poezie erotică, poezie patriotică și de război - este completat cu versurile „de la Canal”, de tip folcloric, care, compuse într-un
CIURUNGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286288_a_287617]
-
atât religia cât Biserica - în orice caz, pe preoți și pe călugări, pe episcopi și pe papă - pe seniori, pe bogătani dar și pe ceilalți reprezentanți ai ordinii stabilite. Ei slăvesc meritele sărăciei, jocul îde zaruri), tavernele, prietenia și cântul, versificația, primăvara, femeile, sexualitatea ludică, veselă, deculpabilizată. „Să ascultăm de dorințele noastre - e un comportament inspirat de zei”, afirmă unul din autorii anonimi. Inspiratorul adevărat este Epicur, unii știu, poate, dar cea mai mare parte dintre ei o ignoră. Biserica îi
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a sa este Cântarea Psalmilor, apărută la Madrid (1986), cu un cuvânt înainte de Vintilă Horia ( În loc de prefață) și o introducere de Aureliu Răuță. Este, așa cum remarca Vintilă Horia, o transpunere a psalmilor într-un limbaj cursiv, actual și într-o versificație de sorginte folclorică. Principalele calități ale poemelor originale, ca și ale tălmăcirilor poetice, sunt cantabilitatea, precum și un simț al ritmului și o firească adaptare a valențelor arhaice la tonalități moderne. Nota elegiacă se nuanțează mai propriu liric decât cea imprecativă
ADAMS-MURESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285181_a_286510]
-
vorba de rememorarea unei adolescențe trăite în mediul rural, ambianță ce capătă atribute legendare, de poveste: I. își relatează experiența de „pădureancă” în versuri pline de frăgezime și prospețime, într-o combinație savantă de inocență și maturitate. Extrem de atentă la versificație, autoarea își construiește poemele cu grație și cu o anume sobrietate. Cea de-a doua dimensiune, care va rămâne și tema predilectă a poetei, este „celebrarea iubirii ca stare privilegiată de comunicare (și comuniune) absolută” (Laurențiu Ulici). Poemele din Dogoarea
ILICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287514_a_288843]
-
care constituie substanța volumului (Chemarea focului, Îngerul roșu, Intrare în etern) marcând un traseu inițiatic. Ultimul op, Balade și simfonii (1983), îl definește pe autor ca bun tehnician al versului. Pe lângă sonet, sunt abordate terțina și distihul, unele poezii având versificație în stil popular. Încercarea de a scrie roman nu i-a izbutit, cum se observă în Pustiul roșu (1942). Scrierea surprinde un moment dureros din istoria țării, înstrăinarea unei părți a Bucovinei prin ocupația sovietică din anii 1940-1941, dar păcătuiește
IONASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287577_a_288906]
-
de aceasta prin câteva tușe apăsate referitoare la dragostea pătimașă. Litanie și dorință aprinsă, pe acordurile unei cântări armonioase, în limbaj extrem de simplu, versul denotă autenticitatea trăirii, ca în melodiile lăutărești. Autorul se dovedește însă un virtuoz al tehnicii de versificație în Pro gloria Bacchi (1927), unde se împletesc legenda și incantația religioasă cu un erotism exploziv. Volumul Ceas rău și alte schițe, clișee, amintiri (1918 ) adună o proză mai puțin coerentă, însă pe alocuri percutantă, vădind o anume forță de
IONESCU-OLT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287591_a_288920]
-
debut se produce sub puternica influență a lui Lamartine. Primele poezii sunt elegii, sonete și ode care pornesc de la motive romantice comune și celorlalți poeți munteni: curgerea timpului, deșertăciunea vieții, ruinele ca simbol al trecutului, destinul poetului. Interesul acestor scrieri - versificații reușite ale unui bun meșteșugar, lipsite însă de vibrație lirică autentică - stă mai mult în câteva note inedite, care îl detașează de poezia epocii. În lirica erotică, autorul, deloc sentimental sau tânguitor, trece repede peste clișeele elegiace și idilele lui
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
literară, reguli de stil, de prozodie și retorică. El are, în această perioadă, cea mai importantă contribuție la constituirea teoriei literare românești. Însoțind de multe ori teoretizările cu exemplificări din propria creație, ia în discuție varietățile stilului, unele chestiuni de versificație și de metrică, genurile și speciile literare, definite după normele clasiciste, dar exemplificate, de cele mai multe ori, cu opere romantice. Creația literară se confundă cu poezia și, ca orice artă sau „meșteșug”, își are „limba ei” - idee estetică modernă, pe care
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]