1,179 matches
-
se lăsară cam până la brâu. Toată clasa începu să chicotească. - Was ist denn wieder los? întrebă Volkman. Întorcându-se și văzând ce s-a întâmplat, adăugă: - Na, ich danke. Roșu foc de rușine și, apoi, acoperit brusc de o paloare verzuie, Burkeviț se tot căuta prin buzunare cu mâini tremurânde. Dar nu-și găsea batista. - Scumpule, puteai să-ți ții pentru tine stridiile, observă Iag, doamne ferește, mai trebuie să și mâncăm pe ziua de astăzi. - Aașșa o coincidență, se minună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pământ și încep să plutească deasupra solului. Ascunsă de stratul gros de nori, luna nu se mai vedea. Sub copaci, întunericul era deplin, iar inspectorul se întreba cum se vor descurca acolo. După câteva clipe însă constată că o lumină verzuie îi înconjura. I se părea că privește printr-un vizor de noapte de la un binoclu cu infraroșii. Nu-și dădea seama ce se întâmplă dar nu mai pierdu vremea căutând explicații. Bănuia că tot toiagul era de vină. După direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
udat bine, constată Calistrat simțindu-i pielea rece și brobonită de frig. Toma se uită la el. Acum, pentru că îl atingea pe bătrân, putea și el să vadă ce se întâmplă în jur. Din nou percepea realitatea în lumina aceea verzuie. Atât cât se vedea de sub căciulița cu moțul lăsat, coama bogată a paznicului era udă leoarcă. Picături mari i se scurgeau din mustața pleoștită, peste barba adunată la un loc care mustea și ea de apă. În orice altă situație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
n-ai decât să faci ce vrei. Bine, lasă! dădu Cristian a lehamite din mână. Își dădea seama că se rățoise degeaba la moșneag. Era clar că acesta glumește, însă el nu avea chef să-i țină isonul. În lumina verzuie se vedea un abur subțire ieșind de pe drum și ridicându-se apoi în sus. Pietrele încălzite peste zi făceau ca apa de ploaie să se evaporeze. Asta mai lipsea acum, ceața care să-i încurce și mai mult. Le va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din ochi. Și acum, ce facem? întrebă inspectorul. Care este planul? Încercăm să vedem dacă o putem atrage înspre noi, spuse moșul, dând drumul brațului lui Cristian. Brusc, bezna pădurii redeveni de nepătruns. Ca și cum cineva acționase un buton ascuns, lumina verzuie dispăruse dintr-o dată. Inspectorul nu mai vedea nimic acum. Se simțea de parcă ar fi căzut într-un cazan plin cu smoală. Nu te speria! auzi de alături vocea șoptită a lui Calistrat. Sunt aici, dacă se repede, te feresc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lovind-o cu sete și alungând-o de acolo. Strângea cu putere pumnul mâinii drepte ca și cum toiagul se afla acolo. Parcă simțea lemnul cald în podul palmei și, dintr-o dată nu îi mai era frig. Nedumerit, deschise ochii. O lumină verzuie scălda pădurea din jur. Toiagul era în mâna lui. Surprins și speriat totodată, era gata să-l scape din nou pe jos. Cum de ajunsese acolo? Îl găsise și nu-și mai amintea ori poate îl chemase și venise singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
jos. Odată intrați în casă, bătrânul se și apucase de trebăluit pe acolo. Se mișca sprinten, de nici nu spuneai că numai cu un ceas în urmă bestia fusese cât pe ce să-l nimicească. Scosese trei păhărele de sticlă verzuie, după care dispăruse câteva clipe din încăpere. Se întorsese repede, purtând la subsuoară un butoiaș legat cu cercuri subțiri. Îl așezase pe masă și, de la caneaua de lemn înfiptă în partea jos, umpluse generos toate paharele. Lichidul galben și uleios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prin care trecuseră mai devreme. Se întâmpla ceva ciudat, la început, simțise numai o furnică tură ușoară, aproape insesizabilă în palma mâinii în care ținea toiagul. Apoi, ori de câte ori Pop dispărea dincolo de un cot și întu nericul devenea deplin, o lumină verzuie părea să plutească în jur. Cristian zâmbi, mai văzuse asta, de mult, când era împreună cu Calistrat. Mai devreme, în pădure, deși avusese nevoie de ajutor, toiagul nu răspunsese. Acum, acesta părea să revină la viață. Desigur că nu putea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Îl ridică de jos și îl trase cu forță spre el. O stare de pace îl cuprinse când în palma dreaptă simți atingerea bine cunoscută. Reușise din nou, chemase toiagul la el și acesta venise, ascultător. Era înconjurat de lumina verzuie pe care o știa foarte bine. Exact la timp, pentru că vâlva trecuse de prag, târându-se prudentă spre el. Nu-i despărțea o distanță de numai doi metri. Negura umpluse tot containerul și se pregătea să-l învăluie. Întinse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
morți, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vis? Binecuvîntata licoare a spiritului și a trupului său, străfulgerarea de care nu se Încumeta să deschidă ochii, pentru că-l pălea În frunte cu atîta silnicie, Încît văzul i se Înnegura În rumeniu și gălbui, În sineliu și rumeniu și verzui, Încît trebuia să țină ochii bine Închiși, căci de după pleoape stăruia bezna rumenie și caldă, de parcă și-ar și Înfundat capul În sîngele clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și Îndepărtată, ca apoi totul să devină un calvar În negura vremii. 19. Zăcea În bezna grotei și zadarnic Încerca să-și forțeze ochii, zadarnic Îi tot striga pe Malhus, copărtașul său, pe Ioan, cuviosul păstor, pe Kitmir cu ochii verzui, zadarnic Îl striga pe Domnul său: negura era deplină, păcurie, liniștea era de mormînt. Se auzea doar picurarea apei din bolta nevăzută, doar măcinarea veșniciei În clepsidra vremii. Dar vai, cine va despica visul de trezie, ziua de noapte, noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mai poate, o vedeam mereu Înveșmîntată În rochii costisitoare din mătase sau din lînă subțire. Avea o talie de manechin și umbla țeapănă ca un băț, plină de sine și crezîndu-se prințesa propriului său basm. Avea ochii de un albastru verzui, Însă ea insista că erau de culoare „smarald și safir“. Cu toate că petrecuse o grămadă de ani la tereziene, ori poate tocmai din acest motiv, atunci cînd taică-su nu era pe fază, ea bea anason În pahare Înalte, etala ciorapi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
galben mat ca alama. Rainer și‑a asumat riscul de a face aici o impresie mai puțin bună decât în clubul de jazz, ba a acceptat chiar și ideea că Hans ar putea să‑i pară superior în acest loc verzui, tocmai Hans care, de altfel, nu pare niciodată superior. Oricum, Sophie e în sfârșit gata să înece pisica. Anna se ține deoparte și e preocupată să nu arate că între ea și Hans s‑a stabilit deja o legătură indestructibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
permanentă și totodată un îndemn să nu dea tot ce are mai bun în sport, ci să se străduiască și în viața personală, ca să îmbunătățească relația dintre ei doi. Ca un arc, corpul ei intră cu viteză în lichidul rece, verzui - care se numește și elementul lichid - și iese apoi la fel de repede. Când ceva se încordează, se spune că se încordează ca un arc, dar Sophie își încordează corpul așa cum nici un arc nu‑i în stare s‑o facă, ci numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
tocmai a fost satisfăcută. Hans vorbește despre un sport oarecare. În comparație cu asta, gemetele lui de adineauri erau chiar plăcute. În chiuveta de la bucătărie se înalță un morman de vase murdare, iar fundul ei este căptușit cu un strat de mucegai verzui și pâslos, care a fost cândva o omletă cu șuncă. Adolescentul își stă adesea lui însuși în drum și, din păcate, nu se poate ocoli. Mobila e plină de praful pe care ar fi trebuit să‑l șteargă mama. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
c-un vraf de pene... Rar, le culegeam alene: Moșul Iene Răzbătea de prin poiene Să-mi dea genele prin gene. Și trudit Lângă vatră prigorit Privegheam prelung tăciunii... Umbre dese Ca păunii Îmi roteau pe hornul șui Leasa ochilor verzui. Și-mi ziceam în gînd: "Dar el, Melcul, prost, încetinel? Tremură-n ghioacă, vargă, Nu cumva un vânt să-l spargă; Roagă vântul să nu-l fure Și să nu mai biciuiască Bărbi de mușchi, obraji de iască, Prin pădure
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
acestei ambiții, ideile d-lui Lovinescu se răsfață bombate, asiatice, ca idolii lui Babel. Sunt în număr de patru și corespund hieratic punctelor cardinale. Pe răsărit, sincronismul. Sub ce zbor augural de curci a conceput d-l E. Lovinescu asemenea verzuie pastă? O idee democratică aplicată celei mai reacționare forme a spiritului: Lirica! Rămâne să ne lămurească vreun viitor Jurnal la "Evoluția poeziei lirice". * Prin sincronism, d-l E. Lovinescu legiferează imitația. Poeți! indiferent de frapă, emisiune, agiu, făuritori ai castului
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
murdărea cu praful rămas pe degetele lui de pe furajul uscat. Ea nici nu clipi. Respiră fără efort aerul încărcat cu miros de balegă proaspătă și se avântă de-a lungul șirului de animale, mângâind câte un exemplar pe frunte. Ochii verzui îi străluceau ca luminați de o bucurie lăuntrică. Interesant. - Ne-ați spus să folosim baia din vestiar, se întoarse la un moment dat spre el, nu merge apa la toalete! În ferma lui totul trebuia să meargă, că era vorba
CÂNTECUL FAZANULUI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1757 din 23 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368309_a_369638]
-
glasată, înfiptă adânc cu o agrafă mare de birou. Miță stă cu capul plecat, dar trage cu ochiul către mine, abia abținându-se să nu râdă. - Am să transmit părinților, reușesc să răspund femeii-gardian, apucând mânuța acoperită cu o peliculă verzuie, sclipicioasă. - Să le transmiteți să treacă pe la doamna directoare. Avem câteva plângeri din partea părinților unor copii și trebuie să lămurim situația. Până se va lămuri situația, eu m-am pricopsit cu băiatul pentru o seară și, nu știu de ce, mi
MIŢĂ de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1519 din 27 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367851_a_369180]
-
pleca nu văd Și nu se lasă dusă, Ci încă frigu-i și prăpăd, Și eu mă simt răpusă... Dar cum ședea pe pom în șold Și-n spate să nu cadă, Firavă-n trunchi precum un bold, Zări de sub zăpadă Verzui, sfios, firav și el, Minune de minune: Un fir plăpând de ghiocel Prin spini de mătrăgune... De bucurie, de extaz Sau delirând, săraca, Uitând de marele-i necaz, Găsi putere, iaca, Și frântu-s-a cu mari sforțări Să-ndepărteze
LEGENDA MĂRŢIŞORULUI DUPĂ O PROZĂ FOARTE SCURTĂ DE FLOAREA CĂRBUNE de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1156 din 01 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/367452_a_368781]
-
fir de iarbă, m-am risipit într-o sămânță înfloritoare - era primăvară-n poiana și o zi cu soare și roua fierbea pe frunte și-n barbă - mai apoi, ca orice cuc, pururea zurbagiu, m-am risipit într-un sâmbure verzui - era primăvară-n lunca și o zi cu soare și așteptăm mierlită să-mi scoată pui - într-o amiază, ca orice nor tulburat, m-am risipit, într-o ploaie bogată, pe Bărăgan - era primăvară-mprejur și o zi visata de
ELOGIU RISIPIRII de ION MARZAC în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366894_a_368223]
-
opus bibliotecii și al canapelei extensibile. Se duse spre biblioteca de deasupra canapelei - pat, deschise cu o cheie ce o scoase din buzunarul de la pantalonul ce-l purta o ușiță ca de bar și luă o agendă legată în piele verzuie. Veni spre Andrada instalată deja în unicul fotoliu din cameră, ținând paharul cu suc rece în mână din care sorbea încet și cu plăcere, savurându-i gustul reconfortant și delicios. Deea se așeză pe marginea fotoliului lângă Andrada, care abandonă
MAX de STAN VIRGIL în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366861_a_368190]
-
ferestrele și ușile larg deschise, roiuri negre și urlătoare ce se năpusteau ca o furie a naturii către pădurea din dosul grădinii noastre. Vuia văzduhul și soarele abia se mai întrezărea prin norul sinistru de făpturi malefice, ale căror scânteieri verzui incendiau armonia naturii ce fusese luată cu asalt. Noi am urmărit incredule roiul înspăimântător ce se rostogolea în eter, ca un bolovan aruncat din infern de însăși fiorosul Hades, ca o insultă la adresa luminii și curățeniei noastre sufletești. După ce ultima
ATACUL TENEBRELOR de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2175 din 14 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367027_a_368356]
-
le mănânc pentru că am încercat să-mi mănânc / mai întâi propriile-mi mâini / și erau infinit mai grețoase, / le mănânc pentru că am încercat / să-mi mănânc limba, / propria limbă de carne / și înspăimântat am văzut / că ea-și lepădase cuvintele / verzui, cu ochi negri, / departe de mine, în foame. («Mâncătorul de libelule» - SOrd, I, 370). XI. Treapta „laserului lingvistic“ și a „mutării în lup“: Un pământ numit România (1969). Cu excepția poemului care dă titlul „întregului“ și a poemelor: Colindă de țară
A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (2) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363613_a_364942]