790 matches
-
plictisit și arăta chiar mai deprimat decât înainte - și m-a condus către holul de la intrare. Am multe chestii la care trebuie să meditez, mi-am spus, în timp ce ușile aurii ale liftului se închideau, iar eu eram purtată înapoi, către vestibulul clădirii. * * * Când am ajuns înapoi, la birou, Mara rânjea ca lovită de streche. — Ai un admirator, mi-a cântat ea. M-am uitat pe birou. Un buchet enorm de bujori de un roz aprins îl acoperise cu totul. Am alergat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Lucille și Mandy vociferau în spatele nostru. Toate patru am intrat în biserică, pe intrarea secundară. Mama m-a strâns de mână. și-apoi... Un urlet asurzitor a străbătut aerul. Lucille. La zece pași în fața mea, așezat pe un scăunel, în vestibulul din spatele bisericii, se afla mirele meu. — Ghinion! a început să se lamenteze maică-sa, ca scoasă din minți. Pe față i se întipărise o expresie îngrozită. — Ghinion! Nu... poate... să... te... vadă... înainte... de... nuntă! Pieptul micuț al lui Lucille
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
că ești frumos. Eram un cuplu perfect, de revistă, pe cale să avem nunta perfectă, de revistă și să pornim într-o viață perfectă, de revistă. Ne uitam, din nou, unul la celălalt, stând, în continuare, în laterale opuse ale micului vestibul. — Cred că am supărat-o rău pe mama. Asta chiar înseamnă ghinion, a râs ușor Randall, deși, în vocea lui se simțea o notă clară de tristețe. — O să aibă mama mea grijă de ea, am răspuns. nouă tăcere grea. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
se sting.“ Da, era curent pe scară, imposibil de menținut flacăra. Vocea limpede, adâncă, degete subțiri, osoase, puternice, părul scurt, aspru, roșu, arzând. Dădu să aprindă alt chibrit. „Nu, nu aici. Caut o lumânare“, și îl trase după ea, prin vestibulul îngust, spre cameră. Trecuse în altă cameră, să caute lumânări. „Nu, nu găsesc. Aprinde un chibrit, te rog.“ Chibritul se aprinse, dar se stinse imediat. Altul, flăcăruia decupă o mică zonă semiobscură. Se priviră. Zâmbeau, s-ar zice. Palizi, înfrigurați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-l prinse. Aha... știți, aș fi vrut, de fapt, să-l văd pe Octavian. Pe Tavi Cușa. Tolea obținu un sfert de pas înăuntru. Mătușica se îngrozi, dar n-avu putere să se opună. Da, necunoscutul se afla deja în vestibul, întâlni privirea fixă și neagră a câinelui, ghemuit lângă cuier. — Sunt un vechi prieten al domnului Octavian Cușa, al lui Tavi. Aș fi vrut neapărat să-l văd. L-am tot căutat... Mătușica oferi o privire blândă și precaută. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un fel de halat albastru, de lucru, ca o laborantă sau ca o femeie de serviciu sau ca o doctoriță, halatul putea fi al oricui. Tolea se și așezase pe un mic taburet, pe care îl trăsese din bucătărie, în vestibul. Știți, coniță... tocmai se dădeau portocale. De fapt, n-aveam nevoie. Dar am văzut coada lungă, cu sute de oameni necăjiți, hai să iau și eu. Așezase cele două pungi cu pui decapitați la picioarele taburetului și le privea. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că azi avea zi liberă. Perfect ras, catotdeauna. În brațe, un uriaș buchet de flori roșii, ca o coroană de înmormântare. Gazda mulțumi printr-o scurtă înclinare a cocului. Luă coroana din brațele matinalului interlocutor, o sprijini de cuierul din vestibul, așteptând ca domnul Vancea să-și scoată geanta de pe umăr, cum obișnuia, s-o atârne pe cuierul din fața oglinzii. Profesorul rămase o clipă locului. Din oglindă, îl scruta privirea severului Tavi. Zâmbi, schiță un salut javrei, scoase geanta de pe umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fost. Se învârti, fără rost, câteva clipe, în jurul fotoliului. — Vino, am să-ți arăt opera lui. Hai, vino. Glasul își recăpătase vibrația, termicitatea. Avansa prudent, clătinându-se pe stânga, se îndreptau spre ușa din fundul sufrageriei. Trecură printr-un scurt vestibul gol, ghidul deschise o altă ușă. — Aici e dormitorul lor. Un dormitor alb, pat dublu. O cuvertură de lână groasă, albă. Noptiere albe, de o parte și de alta a patului. Lângă fereastră, o măsuță rotundă, albă. Un taburet alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ramă albă. Erau deja în fața altei uși. — Aici e laboratorul lui Tavi. Nu intrăm. O simplă cameră. Aparate, filme, borcane. Ținea mâna pe clanța ușii. Ușa avea un pătrat de sticlă, acoperit cu pânză neagră. Se depărtă, se opri în fundul vestibulului. Deschise ușa din dreapta. — Acesta e biroul lui Tavi. Un birou, un scaun, o canapea uzată. Rafturile până la tavan erau pline cu mape groase, de toate culorile. Se spune că s-ar fi îmbogățit. Nici vorbă. Atât are, un apartament acceptabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Vino, să-ți arăt opera lui. Să vezi ce a clocit mutulache. Porumbelul meu țicnit, lepra, dezertorul. Vino, să-ți arăt epopeea. Homer, ai să vezi, Homer. Extraordinara termicitate a glasului te năucea, pur și simplu. Detectivul avansase, prudent, prin vestibul, până în fund. Tereza deschise ușa din dreapta. — Acesta e biroul lui Tavi. Rafturile până la tavan, pline cu mape groase, de toate culorile. — Intră, intră, domnule Vancea. Să pierzi câteva ore cu amprentele acestui înlocuitor. Vârcolacul! Vei vedea memoria și surprizele adevărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ceai și câteva felii de pâine unse cu un soi de magiun suspect. Ușa rămăsese întredeschisă. Auzi, cândva, bizare bolboroseli. Tresări, atent. Șoaptele se repetau, greu de deslușit. Un fel de surdină, ca un descântec. Ieși, se strecură, tiptil, în vestibul, avansă, se ghemui. Ușa spre sufragerie era întredeschisă, vorbele se repetau, începea, treptat, să înțeleagă. Liberi? Mai liberi? Suntem mai liberi? Mai liberi decât bănuim? Mai liberi decât credem, mutulache? Mai liberi decât credem. Răspunde, javră, răspunde... puișor. Vorbea rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Trebuie să fie nepoata Anei Pauker, zic, stă în fundul aleii la numărul patru. Soțul ei, doctorul, mi-a dăruit odată niște cărți nemțești, câteva zeci, care la noi în casă nici nu se mai pot depozita cum trebuie, stau în vestibul într-o cutie de carton cât o cameră presurizată, de unde extrag, când mi-aduc aminte, o ediție bibliofilă cu legătură neagră sau albastră, în genul volumelor din „Cartea rusă”, în care scrâșnea la pipăit cleiul descompus în solzi. Am sentimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
nu continuă o carte începută mi-e familiar. La șase și ceva dimineața, pe când n-aveam interfonul, mă trezeam cu el la ușă, bubuind în ușă s-o spargă și nu altceva. Până să ies din cârpe, îl auzeam în vestibul șoptindu-i Toniei (ți-am zis că ea era harnica familiei, care începea serviciul la opt): Nu știam cât e ceasul, mi-am dat seama eu că-i devreme, dar nu știam exact cât. Adusese în ziar și foile acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
-mi ca drumul, rotund. Ca mai toți copiii băieți mai legat am fost și rămas de mama, prin ombilicul intact. De aceea, poate, locul meu de Întoarcere este, nu Înăuntru de tot, ca Încă ne-născuții, ci În calidor, acel vestibul deschis spre ambe părți, acel afară proxim și nu definitiv, acel loc la aer și lumină și umbră și căldură Înăuntrică, supus agresiunilor, dar nu mortale: oricând pot face pasul Înapoi, la adăpost (cel refuzat lui Rilke, Poetul-Fiu din Pietà
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de fapt, arăta de parcă fusese alcătuit din niște cartofi uriași, cu unul, curățat cam neîndemânatic, În loc de cap), rânjitul Îi acorda un vădit respect lui Brian. Sări imediat să apuce mânerul și trase de ușă ca să putem intra Într-un mic vestibul zugrăvit În negru, al cărui spațiu era ocupat de un alt bodyguard și de un tânăr care părea drogat, Îmbrăcat Într-un costum ecosez și cu o șapcă, și care Îl implora ceva, dar n-am auzit despre ce anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
pantaloni argintii și nu dădea nici un semn că ar fi observat plecarea mea. Habar n-aveam cât era ceasul, dar lumea nouă nu mai intra În club. Am cumpărat o sticlă de bere de la bar și-am ieșit agale În vestibul, ignorând afișul cu „Nu puteți intra a doua oară“. Doar eram o prietenă de-a lui Brian, nu? Brian și bodyguardul care era Înăuntru atunci când am intrat noi prima dată stăteau În picioare, la celălalt capăt al holului. Acesta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ce-i afară și, oricum, ploaia le făcea pe toate să arate la fel. Am trecut prin multe orașe și orășele dar ploua peste tot, iar cînd am trecut rîul Hudson prin Albany ploua deja cu găleata. MĂ dusesem În vestibul și George deschisese ușa, ca să văd mai bine dar tot ce puteai să vezi erau pilonii uzi de oțel ai podului, ploaia căzÎnd peste apele rîului și trenul picurînd de apă. Însă mirosea frumos. Era o ploaie de toamnă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
m-a durut... — Hai, prietene, zice Finn, ridicându-l în picioare. Noi, ceilalți, ne strecurăm pe poartă și ne îndreptăm spre casă, ocolind zgripțuroaica prăbușită în boscheți. La ușă ne bulucim penibil, încercând să intrăm toți deodată, ne blocăm în vestibul, după care reușim să ajungem toți înăuntru și trântim ușa de la intrare. Charlotte, deșteaptă, încuie și pune lanțul. —Jim? strigă Finn. Jim, unde ești? Auzim un fel de mormăieli din fundul casei și ne îndreptăm într-acolo, ghidați de sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
pensiunea respectivă. Nu era dintre cele mai bune, fiind și departe de centru. Am fost imediat Îndrumați către apartamentul — așa Îl numeau — colonelului Ardenti. Agenți pe scară. Ne introduseră la numărul 27 (șapte și cu doi, nouă, gândii eu): dormitor, vestibul cu o măsuță, chicinetă, baie mică cu duș, fără perdea, prin ușa Întredeschisă nu se vedea dacă avea bideu, dar Într-o pensiune de felul ăsta probabil că era prima și singura comoditate pe care o pretindeau clienții. Mobile șterse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
sesiune și înjurându-i pe cei doi răcani care îi spurcaseră cămăruța cu usturoi și cârnați. L XXIX Exact într-o pauză de masă de genul ăsta, când Sabina era plecată la Botoșani, iar eu mușcam dintr-un măr în vestibulul bibliotecii, o văd pe ciufulita cu ochi violeți venind țintă spre mine: - Bună ziua, eu sunt Adelina, e adevărat că ați publicat două volume de versuri? Bucata de măr mi s-a oprit între clavicule, m-am făcut roșu și pufnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dansuri românești. Nu știa cine o fi, căci nu se îndurase să cumpere program, vânzătoarele fiind cucoane mari, care pretindeau cine știe ce sume în folosul societății lor. În antract se întîlni cu Grigore Iuga și se retraseră într-un colț al vestibulului să fumeze o țigară. Titu era încîntat și căuta să-l convingă pe Grigore, parcă I-ar fi bănuit de altă părere, că iată, lumea bună a aranjat un spectacol foarte drăguț și în românește, ceea ce dovedește câtă dreptate au
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ajute boierilor a coborî. Întrebat, înștiință pe Platamonu că conița s-a odihnit bine, s-a sculat mai adineaori și în clipa aceasta se află la oglindă, gătindu-se. Din cerdacul care apăra intrarea, arendașul introduse pe Stavrat într-un vestibul mare, unde așteptară câteva minute, până ce apăru Ileana să le spuie că conița vine numaidecât și să poftească dumnealor în salon. În stânga era salonul și un fel de cameră de lucru pentru Gogu Ionescu, în dreapta sufrageria, despărțită printr-o altă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
conița vine numaidecât și să poftească dumnealor în salon. În stânga era salonul și un fel de cameră de lucru pentru Gogu Ionescu, în dreapta sufrageria, despărțită printr-o altă odăiță de odaia de culcare, care, de altfel, comunica direct și cu vestibulul. Gogu împărțise în două odăița de la mijloc și instalase o baie modernă, care dădea numai spre dormitor. Din sufragerie, spre fund, un coridor ducea într-o cămăruță transformată în oficiu. Pe urmă venea bucătăria mare și mai încolo încăperile pentru
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
spunând că te odihnești într-însul ca la sânul mamei, Nadinei i se părea c-ar înăbuși-o și prin scufundarea în moliciunea lui, dar mai cu seamă prin monstruoasa-i lipsă de proporții și de gust. În colțul dinspre vestibul, aproape de una din ferestrele mari, cu grilaj de fier, ce deschideau o vedere simpatică spre grădina de flori, i se pusese o canapea simplă, largă, pe care noaptea întîi a dormit scăldată după oboseala călătoriei. Azi-noapte, însă, somnul a ocolit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ca s-o scape de frica insistentă ce pusese stăpânire pe toată ființa ei. Mereu i se năzărea că aude pași, prin grădină sau prin celelalte camere, că a bătut cineva în geam, că o mână a încercat clanța de la vestibul... De câte ori ajungea în semiluciditatea ce prece-dează somnul, câte un zgomot nou, straniu, o făcea să tresară, să-i îndepărteze odihna. De-abia spre dimineață, după ce a ascultat un răstimp cum își răspundeau cocoșii din sat, vestind apropierea răsăritului, a adormit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]