862 matches
-
aceeași axă a Lumii noastre? Ieși din living cu neliniștita lui lulea agitându-i-se între dinți. Ieși dezolat și mânios, mai mânios decât atunci când, la un restaurant de cinci stele din Brooklin, în ciorba servită de către un chelner în vestonul lui alb și scrobit, ar fi găsit înotând un fir creț din părul pubian al bucătăresei. Întră în biroul lui și închise bine ușa după el. Se zgribuli imediat, de cum intră: E frig, își zise Profesorul. Probabil oi fi uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
informative pentru Schellenberg 42. Mă întâlnesc foarte des cu el la clubul de tenis, unde este cunoscut chiar și printre profesioniști ca un jucător cu lovitura extraordinară de rever. Ofițerul german duce delicat șervetul la gură, se ridică, trage marginile vestonului parcă pentru a îndrepta niște cute invizibile ale uniformei, apoi se îndreaptă fără grabă către masa lor. Mișcările ferme trădează condiția fizică perfectă a unui trup robust, întreținut prin permanente vizite la sala de antrenament. Stimată domnișoară Hagiaturian! Domnule! Pocnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
execută și imediat treizeci de voci încep să cânte, făcând să răsune câmpul plin de bălți și noroaie: "Suflecată pân'la brâu, Spăla, spăla, rufele la râu..." Se întorc către orele prânzului, rupți de oboseală. Pete mari de sudoare întunecă vestoanele soldaților. Mușchii fețelor epuizate și murdare tresaltă ritmic în cadența impecabilului pas de defilare prin care-și fac intrarea pe poarta regimentului. Chiar dacă curelele echipamentului taie dureros omoplații iar bătăturile și rosăturile le fac impresia că pășesc pe sticlă pisată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
plete lungi și albe, revărsate peste umerii sutanei și o barbă la fel de albă, psalmodiază cu voce blândă lângă masa unde sunt puse cununiile. În fața lui, mirele, un ofițer de aviație înalt, subțire, cu fața copilăroasă roșie ca focul, îmbrăcat în vestonul sobru al uniformei, strânsă cu centura pe talie. Alături, Cella, mireasa, mică și delicată ca o statuetă chinezească. Are aerul unei adolescente încă crude, impresie sporită de părul blond-roșcat, puțin buclat, pieptănat cu cărare într-o parte și tăiat drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vinderea unor cantități însemnate de grâu deficitar către armata română. Nespus de beat, Iorgu încearcă o curte stângace Smarandei. Fata nu face nici un secret din dezgustul provocat de apropierea lui și strâmbă din nas cu silă atunci când acesta își scoate vestonul militar, pe umerii căruia se văd galoanele gradului de sublocotenent, ca să-l atârne neglijent pe spătarul scaunului ei. Pe toți sfinții, tare frumoasă mai ești! Jur că nu am văzut vreo femeie mai atrăgătoare ca tine! Și avea dreptate. Îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Doamne-ferește, să te înțepi în propriul stilou? intervine cu voce zeflemitoare Marius. Auzi, băi, soldat de trei parale, te crezi spiritual? explodează grobian celălalt. Aș! Sunt pur și simplu curios. Iorgu îndreaptă în silă un deget spre decorațiile aflate pe vestonului lui Marius. Crezi că mă impresionezi cu bucățile alea de tablă? Deloc. Pentru mine ești și vei rămâne doar un sărăntoc prăpădit, cu gură prea mare pentru care meriți aplicarea unei bătăi zdravene à l'anglaise 96. Noroc că suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
degrabă cu o invitație de a ieși afară. Nu am venit să creez probleme, zâmbește strâmb Iorgu. Sper. Dar în acest caz știi ce ai de făcut, ca să fiu de acord cu tine. Iorgu se ridică în picioare, își ia vestonul aflat pe spătar și cu el pe braț se îndreaptă în grabă către altă masă. Toată scena durase mai puțin de un minut. Nimeni din cei prezenți nu remarcase nimic neobișnuit în comportamentul lor. Într-o exuberanță veselă invitații dansează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
da? Smaranda aprobă tăcut din cap, ca un copil cuminte în fața sfaturilor unui părinte. Bine. Întoarce capul la auzul tropotului unor tălpi groase de cizmă pe treptele casei. Este Neculai, șoferul. Cu chipiul pe cap, se încheie grăbit la nasturii vestonului. Domnișoară, domnule, bună dimineața, spune acesta cu un zâmbet discret pe fața rotundă și plină. Răspund amândoi salutului respectuos. Înainte să urce în mașină, Marius se întoarce brusc către ea. Smaranda? Da? Te iubesc. Știu. Corpurile lor s-au apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
bani din portofelul părinților. Un grup de soldați germani beți își fac apariția din interior urlând un cântec cu versuri porcoase, din care se aude Gröfaz107 și Arschloch 108. Așezat pe bordură, cu mâna întinsă, un ins ce poartă un veston militar jerpelit îngână cu voce căzută într-un falset slugarnic, de cerșetor profesionist: "Aveți milă ... Domnul să vă dea sănătate ... Cât vă lasă inima ... Pentru o bucată de pâine". Poartă ochelari rotunzi cu lentila neagră, de orb, dar ochiul versat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ultima răsuflare, apoi mâna se destinde brusc, întinzându-se moale pe caldarâm. În acel moment, sirenele celor de la Apărarea Pasivă anunță prelung și tânguitor încetarea alarmei aeriene. Partea a II-a În cei doi ani și jumătate de când poartă pe veston însemnul trăgătorilor de elită, Wilhelm Treibler își crease propriile lui reguli. Iar cea mai importantă este ca niciodată să nu împuște pe cei de la Crucea Roșie. Dincolo de ordinele care trebuie executate, uciderea unor oameni care uită siguranța propriei vieți salvând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se întrețin politicoși. Gata cu uciderile, târâitul pe pământ ca o reptilă sub focul ucigător al artileriei sau cu inumana așteptare a unui glonț cu numele tău scris pe el. Va putea umbla fără cască, fără mantaua asta murdară, ori vestonul care-l rănește la subsuori, întărit fiind de cristalele sărate ale transpirației. Putea redeveni din nou studentul de la Belle-Arte care, îmbrăcat într-un costum ușor, privea de sub borul subțire al pălăriei pus pe ochi à la Humphrey Bogart siluetele adorabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rupă măselele. Cina. Și asta "eliberată prin efortul de război" din buzunarul unui neamț mort. Mestecă îndelung, la fel de tacticos ca și când s-ar afla în interiorul unui restaurant select. Când termină, se șterge la gură cu batista și scutură firmiturile căzute pe veston. Un hohot de râs sănătos îl face să ridice privirea. Sergentul Cristian Lazăr, zis Mâțu, comandantul grupei a doua, savurează o cacealma trasă fruntașului Romulus Klein. Joci ca o cizmă, băiete. Nu e de ajuns să ai cărți bune în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
treceți Prutul!". În timp ce se ridică de pe găleata unde stătuse, Romulus Klein râde și el, în felul lui. Adică mai mult din ochi. Își mișcă puțin picioarele ca să le dezmorțească. Cu un oftat mulțumit se așează, duce mâna dreaptă la buzunarul vestonului și scoate nelipsita lui pipă. Cu mișcări meticuloase o îndeasă cu tutun, apoi începe să pufăie des, ca o locomotivă la deal. Pentru ochii celui care-l vede prima dată, înalt și solid ca un tanc, cu coama de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Cu ochii nevinovați, tenul de fetiță acoperit cu pistrui nostimi și părul blond cârlionțat, pare mai degrabă un înger la Poarta Raiului, în nici într-un caz soldat. Un băiat bun, vesel și foarte mărinimos, poreclit "Suflețel". Mic și firav, vestonul uniformei face cute mari în jurul centurii, iar pantalonii îi vin ca niște șalvari. E venit de puțin timp pe front. Când se prezentase în fața căpitanului Apostol, acesta, după ce l-a măsurat din priviri cu îndoială, i s-a adresat ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mâner și după ce face un pas într-o parte, îi invită într-o încăpere pe care numai lipsa mobilei o face spațioasă. Două lămpi cu gaz răspândesc în cameră o lumină tulbure. De cuiele bătute în pereții coșcoviți sunt agățate vestoane, mantale grele de iarnă, două automate și o pușcă. Pe un raft, improvizat dintr-o simplă scândură, sunt aliniate câteva căști, o cutie de unsoare, căni metalice. Față de frigul de afară, înăuntru este acceptabil. Și asta datorită uriașei sobe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ofițerul de legătură sovietic, căpitanul Licavkin Alioșa. Scund, slab, cu mustață neagră, asemănătoare cu cea a "tătucului tuturor popoarelor", ce accentuează paloarea obrajilor. Bretonul scurt marchează distinct fruntea albă acoperită cu ridurile fine caracteristice vârstei de 30 ani. Poartă un veston de culoarea ierbii ofilite și pantalon în aceeași nuanță, largi până la genunchi unde se îngustează și intră în cizme. Uniforma este dintr-o stofă bună, ofițerească, spre deosebire de cea a colonelului Pietrosu, sau a maiorului Moga, pe care numai tresele de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cărți. Unii sunt cu tunicile descheiate, alții numai în cămăși, cu mânecile suflecate. Pe masă, o sticlă pântecoasă, cafenie, înconjurată cu numeroase pahare și scrumiere pline. La vederea lui, toate zâmbetele dispar și instinctiv unii încep să-și încheie nasturii vestoanelor, dar misteriosul personaj își continuă drumul, fără să dea nici cea mai mică atenție tânărului locotenent subțire, cu păr blond auriu, care apare grăbit în calea noului sosit. În timp ce își rectifică instinctiv ținuta, fără cusur de altfel, locotenentul gândește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
strecoară un fir subțire de sânge. E rănit la șold și umăr. Iovuț caută în sacul de merinde după un pansament. Uitase că nu mai avea așa ceva de mult. Scoate un ștergar și presează rana mare de la șold. Își desface vestonul și trage fâșii lungi din poala cămășii. Improvizează un bandaj legat strâns, pe după gât și umeri. Rănitul ridică încet pleoapele și ca prin ceață, ochii lui deslușesc trăsăturile fratele său mai mic. Iovuț... Nu vorbi, păstrează-ți puterile. Măi Iovuț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
merinde...am niște pământ din grădina noastră. Îngroapă-mă cu el, să nu fiu singur pe lumea ailaltă. Din gura largă căscată a lui Pătru iese o respirație horcăită, la intervale rare. Apoi încetează de tot. Murise. Iovuț caută sub vestonul pătat de sânge plăcuța de identitate. În ultimele minute nu auzise nimic, ca și cum urechile iar fi fost înfundate, dar acum zgomotele îl asaltează din nou. Tropăituri, frânturi de conversație, un râgâit sonor, urmat de râsete înfundate, uși trântite, înjurături. Strânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Dumnezeu să-l ierte. Scoate un rest de lumânare și o cutie de chibrituri. Scapără unul dar nu se aprinde. Mai încearcă o dată, dar nu reușește. Sunt umede. Nu fac mare scofală cu ele. Caută în buzunar, la mine, în veston. Găsești acolo... o brichetă, încheie Marius cu voce sfârșită. O durere cruntă îl asaltează din nou și simte cum spasmele suferinței atroce se încolăcesc in trupul lui. Încearcă să le ignore dar îi devine din ce în ce mai greu. Parcă are un sfredel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
la Yalta și nici în cur nu-i doare de noi. Asta-i, dictatura a luat sfârșit, trăiască dictatura! Undeva mai în spate, locotenentul Răducu, șeful serviciului tehnic, dirijează ridicarea unui motor cu ajutorul unor lanțuri groase din locașul lui. Fără veston, mânecile cămășii ridicate peste coate scot la iveală două brațe lungi, puternice și păroase, mânjite cu unsoare. Fruntea înaltă șiroiește de sudoare, dar el nu dă nici o importanță la apa care-i intră în ochi, de altfel nici nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ajungă cât mai repede la casele lor. Pe un culoar al clădirii doi ofițeri E.C.P.165 se plimbă agitați. Un locotenent tinerel, Nicolae Trădescu, iar alături un căpitan proaspăt sosit la unitatea lor, destul de vârstnic pentru gradul care-l are. Vestonul bine croit nu reușește să-i ascundă proeminența generoasă a stomacului. Pe ofițerul mai tânăr îl cunoaște foarte bine. Venise pe front în ultima lună a războiului ca proaspăt absolvent al școlii militare. Nu manifestase cine știe ce ardoare războinică, dimpotrivă. Curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
experiențe îndelungate. Un timp, locotenentul continuă să stea lângă ușă. Pare că nimeni nu îl bagă în seamă. Pornește către biroul din fața lui unde se află un bărbat șaten, voinic, cu obrajii bine bărbieriți, roșii de la lama briciului. Pe mâneca vestonului are un însemn ce seamănă cu o liră, ceea ce arată apartenența ofițerului la N.K.V.D. Scrie ceva foarte preocupat și din când în când înmoaie în gură vârful creionului chimic pe care îl folosește. Când ajunge la numai câțiva pași distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lentă. Aparatul era conceput pentru transportul mărfurilor voluminoase și fragile, așa că nu se grăbea. Pe măsură ce platforma se afunda în măruntaiele stației, căldura creștea. Aburul șuiera din toate părțile. Abia putea să respire. Încetineala coborârii îi lăsă timp să-și scoată vestonul și să-și ia peste maiou o ținută de luptă găsită în. navetă. Sudoarea îi lipise părul de ceafă și de frunte pe când își inventaria pentru ultima oară arsenalul. Peste piept i se înșirau grenadele, ca o ghirlandă. Amorsă aruncătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pauză. Apoi ușa se deschise și apăru o femeie tânără. Sau, cel puțin, Gosseyn presupuse că persoana aceea blondă îmbrăcată într-o uniformă bărbătească, cu pantaloni, dar având numai o bluză colorată, în partea de sus a corpului, și fără veston... că această persoană drăguță la față era de fapt, mama care fusese strigată atât de insistent mai devreme. Și, într-adevăr, când vorbi, era vocea muzicală a unei femei. - Domnule, Enin mi-a povestit despre dumneata. Nu prea își amintește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]