528 matches
-
333. Ne putem face o idee despre „obișnuitul” vestimentar al Doamnelor privind tabloul votiv - zugrăvit prin 1493 - de la Mănăstirea Kremikovsți - l-am mai evocat - din Bulgaria, unde Radu cel Mare (dăruitor al lăcașului), încălțat cu pantofi roșii, poartă o mantie vișinie, căptușită cu mătase de un roșu deschis, iar Doamna Cătălina, soția lui, are, peste vălul maroniu care îi acoperă părul și coboară pe spate, o pălărie (zisă „sită”, și italianul Giorgio Tomasi observase obiceiul femeilor valahe ce-și împleteau părul
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pe ață șirul ultimelor rândunele călătoare; toamna harnică a strâns de pe ogoare grânele aurii; păsările duc pe aripile lor cântecele pădurilor; toamna a stropit în zori cu aur pomii din grădina mea; toamna rumenă cu flori roșcate în păr; aur vișiniu de toamnă; aracii poartă ranițe de stuguri în spinare; frunzele dorm amețite de fierbințeala vinului; viile-și zornăie grelele salbe; zăceau pe tava de argint a brumii; amurgul se întoarce prin stugurii brumați; toamna picură pete ruginii peste pământ; a
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
revista liceului din Bistrița. Colaborează și la „Steaua”, „Scrisul bănățean”, „Tribuna”, „România literară”, „Viața românească”, „Vatra”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Ramuri”, „Minerva” (Bistrița), „Tribuna ideilor” (Năsăud) ș.a. A mai semnat cu pseudonimul Ț. Ț. Mărgineni. Prima carte, microromanul Un om în halat vișiniu, îi apare în 1968. Ț. și-a atras prețuirea mai cu seamă pentru demersul său devotat, îndelungat și erudit, de evocare a istoriei literaturii și culturii spațiului năsăudean, preocupare al carei rod se află în primul rând în lucrările Virtus
TANCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290057_a_291386]
-
Unirii, jucată în stagiunea 1978-1979 la Teatrul de Nord din Satu Mare, aduce în scenă, în maniera romantică, epoca de la 1918, făcând să trăiască aici o lume „care se zbuciuma între victorie și eșecuri” (Mircea Ghițulescu). SCRIERI: Un om în halat vișiniu, București, 1968; Cui îi bate inima, București, 1970; Virtus Română Rediviva, I-VII, Bistrița, Cluj-Napoca, 1973-1993; Soldați fără arme, Cluj-Napoca, 1973; Fana, Cluj-Napoca, 1982; Trilogie transilvana, București, 1985; Prea tineri pentru amintiri, Cluj-Napoca, 1987; Lumea transilvana a lui Ion Creangă
TANCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290057_a_291386]
-
alese din istoria Monorului, Cluj-Napoca, 2001; Andrei Mureșanu contra biografilor, Cluj-Napoca, 2002; George Coșbuc în viață și în documente, Cluj-Napoca, 2003; 1872, Graz. Paul Țânco, primul român doctor în matematică, Cluj-Napoca, 2003. Repere bibliografice: Valeriu Cristea, „Un om în halat vișiniu”, GL, 1968, 22; V. Fanache, „Cui îi bate inima”, TR, 1970, 26; Nae Antonescu, Tradiții culturale, TR, 1973, 41; Aurel Șorobetea, „Soldați fără arme”, ST, 1974, 2; Valeriu Cristea, Documentare și ficțiune, RL, 1973, 51; Vasile Netea, „Virtus Română Rediviva
TANCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290057_a_291386]
-
ori ducându-se să ia apă în vase de aramă. O remarcabilă pânză e cea înfățișată în Cimitir tătăresc, cu râpe văroase și cu pietre sure, printre care umblă asini cu urechile pleoștite, unde „Țigăncușe cu basma și în șalvari / Vișinii, portocalii, de-un roșu mat, / Joacă-n pântec pe un viers tărăgănat / Și aleargă și se bat pentru-o para”. Exprimarea directă, în genere discursul, comentariul, meditația lirică îi reușesc mai rar, iar în Umbra timpului (1940), în Împlinire (1942
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
simplității, un spațiu heraclitean, care conservă memoria afectivă a trecutului, dar și identitatea prezentului: „Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată” este unul din laitmotive. Există, de asemenea, câteva obiecte simbolice care apar la intervale regulate: vaza din sticlă albă, eșarfa vișinie, bomboniera etc., toate semne certe ale unor schimbări (sau neschimbări) interioare, greu de tradus prin cuvinte, semne ale unei realități, probabil singura realitate căreia i se poate da crezare, care poate avea o consistență. Poezia se alcătuiește din astfel de
PANŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288658_a_289987]
-
marcanți ai societății de dezbateri care se forma În fiecare săptămână pe canapelele noastre negre. Burlac de-o viață, nu avea nici un fel de familie În America, așa că se atașase de a noastră. În fiecare duminică, sosea În Buickul său vișiniu un bărbat Înalt, cu fața scofâlcită, având o Înfățișare tristă și un cap ridicol de vioi, acoperit cu păr ondulat. Nu-l interesau copiii. Susținător al seriei de „Cărți fundamentale“ - pe care le citise de două ori - unchiul Pete era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Întâlnise regulat de ani și ani, și ne-am dat seama că, În ciuda bonomiei sale, Milton nu avusese niciodată prieteni, ci numai parteneri de afaceri. Au venit, În schimb, membrii familiei. Peter Tatakis, chiropracticianul, s-a ivit În Buickul lui vișiniu Închis, iar Bart Skiotis și-a prezentat condoleanțele În biserica a cărei fundație o pusese, folosind materiale proaste. Gus și Helen Panos s-au prezentat și ei și, pentru că era o Înmormântare, traheotomia lui Gus făcea ca vocea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să redecoreze. Nu e nevoie să spunem că n-au făcut nimic, cu excepția lui Ben. Ben și-a pictat pereții dormitorului într-o nuanță de verde mai închisă decât cea a unei sticle. Storurile sunt în bleumarin, verde și carouri vișinii, iar pătura și fețele de pernă se asortează. Peste tot pe perete sunt agățate desene originale, pe care Ben le colecționează. O parte dintre ele au apărut în ziarele naționale, și toate au o tentă satirică. Înainte să întrebați, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
să-și întoarcă fața imberbă. Niciodată, răspunse sec Filip. Gerul se înmuiase și nu mai era frig. Vălătuci mari de ceață secreții nocturne ale lagunei înfășurau molatec birja, decupând statura masivă a scapetelui Nikolai, drapată într-o robă de catifea vișinie. Șoldurile lui prea mari și efeminate, care se legănau în ritmul monoton al trapului, se continuau fără talie cu bustul și umerii prea mici. Urma apoi o ceafă groasă, care se prelungea cu un cap mic și tuns scurt. Toată
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
întunericul lăptos al nopții, sfâșiat din timp în timp de țipetele unor pescăruși invizibili. Fantomatice felinare cu gaz le ieșeau în cale, ca niște geamanduri luminoase, conducându-i prin măruntaiele incerte și înșelătoare ale nopții. Filip continua să urmărească spinarea vișinie a rusului, legănându-se pe capra trăsurii. Avusese acest prilej de multe ori și acum un scenariu de mult uitat se repeta aproape identic. Lucraseră mult timp împreună, angajați de armatorul grec Dimitrios, care sosea o dată pe lună în port
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sala cea mare a castelului, unde, sub privirile severe ale strămoșilor, îi punea o mantie pe umeri, îl trecea printr-o lungă și complicată ceremonie de înnobilare, îi completa un pergament pe care-l parafa și îl pecetluia cu ceară vișinie, în care imprima blazonul de pe inel, îi lua mantia, îi înmâna actul de înnobilare și îl trimitea năuc și umilit acasă. țăranul nu știa bine cu ce se pricopsise și ce scria în patalama, dar o punea în camera mare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
berzele peste broaște. Simulau căderea, umplând de groază vădanele, care-și trăgeau broboadele negre peste ochi și plecau în grabă afurisind, scuipând în sân și bătând cruci mărunte. O matahală de femeie, concubina starostelui, probabil, într-un costum de catifea vișinie ce-i lăsa goale pulpele și brațele obeze, neuniform arse de soare, traversa cât putea mai grațios scena, agitând un batic colorat. Făcea gesturi obscene cu limba, lăsând la vedere, printre buze groase și unsuroase, mai multe șiruri de dinți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
peregrinau dintr-un târg în altul și în care se producea alchimia revelării fotografiei mai aveau în recuzita lor un panou de mucava cu două tălpici de lemn. Pe el erau pictate în mărime naturală trupul unui boier în caftan vișiniu cu guler de blană, cu cheutori și nasturi din fir de mătase, cu brâu scump țesut cu fir de aur, cu pandantive grele cu agate și ghiuluri pe toate degetele și, alături de el, trupul unui general într-o poză trufașă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să-și întoarcă fața imberbă. Niciodată, răspunse sec Filip. Gerul se înmuiase și nu mai era frig. Vălătuci mari de ceață secreții nocturne ale lagunei înfășurau molatec birja, decupând statura masivă a scapetelui Nikolai, drapată într-o robă de catifea vișinie. Șoldurile lui prea mari și efeminate, care se legănau în ritmul monoton al trapului, se continuau fără talie cu bustul și umerii prea mici. Urma apoi o ceafă groasă, care se prelungea cu un cap mic și tuns scurt. Toată
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
întunericul lăptos al nopții, sfâșiat din timp în timp de țipetele unor pescăruși invizibili. Fantomatice felinare cu gaz le ieșeau în cale, ca niște geamanduri luminoase, conducându-i prin măruntaiele incerte și înșelătoare ale nopții. Filip continua să urmărească spinarea vișinie a rusului, legănându-se pe capra trăsurii. Avusese acest prilej de multe ori și acum un scenariu de mult uitat se repeta aproape identic. Lucraseră mult timp împreună, angajați de armatorul grec Dimitrios, care sosea o dată pe lună în port
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sala cea mare a castelului, unde, sub privirile severe ale strămoșilor, îi punea o mantie pe umeri, îl trecea printr-o lungă și complicată ceremonie de înnobilare, îi completa un pergament pe care-l parafa și îl pecetluia cu ceară vișinie, în care imprima blazonul de pe inel, îi lua mantia, îi înmâna actul de înnobilare și îl trimitea năuc și umilit acasă. țăranul nu știa bine cu ce se pricopsise și ce scria în patalama, dar o punea în camera mare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
berzele peste broaște. Simulau căderea, umplând de groază vădanele, care-și trăgeau broboadele negre peste ochi și plecau în grabă afurisind, scuipând în sân și bătând cruci mărunte. O matahală de femeie, concubina starostelui, probabil, într-un costum de catifea vișinie ce-i lăsa goale pulpele și brațele obeze, neuniform arse de soare, traversa cât putea mai grațios scena, agitând un batic colorat. Făcea gesturi obscene cu limba, lăsând la vedere, printre buze groase și unsuroase, mai multe șiruri de dinți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
peregrinau dintr-un târg în altul și în care se producea alchimia revelării fotografiei mai aveau în recuzita lor un panou de mucava cu două tălpici de lemn. Pe el erau pictate în mărime naturală trupul unui boier în caftan vișiniu cu guler de blană, cu cheutori și nasturi din fir de mătase, cu brâu scump țesut cu fir de aur, cu pandantive grele cu agate și ghiuluri pe toate degetele și, alături de el, trupul unui general într-o poză trufașă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
păr castaniu, de optsprezece ani la față, de douăzeci și cinci la trup, cu o floare roșie în păr, cu un șorț alb care o cuprindea pe după gât cu bretelele, îi strângea talia accentuîndu-i cei douăzeci și cinci de ani și-i acoperea rochia vișinie - o slujnică frumoasă și mai cu seamă picantă, care ceru încă de la ușă, cu un fel de impertinentă dezinvoltură, "o chilă de zahar". Negustorul, rubicond și stacojiu de ani și de "comestibile", își pierdu cumpătul, începu să joace pe cele
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fetiță?... zahar?... zahar?" Adela se îneca, "murea" de râs, cu batista pe față. Eu cugetam că pretențiile omului de cincizeci de ani, exagerate față cu cei optsprezece, erau încă și mai exagerate față cu cei douăzeci și cinci ai nimfei cu rochia vișinie. Slujnica aștepta cu aerul impertinent cu care intrase. (Desigur că nu venea în magazie pentru întîia oară.) După ce negustorul înțelese, în sfârșit, sensul cuvântului "zahar", își îndeplini oficiul prozaic de a cântări marfa, și slujnica îi întoarse partea rochiei fără
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ajunși la destinație, sipetul se puse În mișcare ca de la sine putere, lunecând singur din căruță și ridicându-se pe scări În pod. Increatul se afla și acum În stăpânirea lor. Avea Înălțimea de un cot, era Îmbrăcat În haine vișinii, purta pinteni și vipușcă și, pe creștet, o creastă de cocoș. Umbla În cerc prin podul casei, cu mâinile la spate și ochii ațintiți În gol, consultându-și din vreme În vreme ceasul de buzunar cu lanț de argint, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de planuri a zilelor ce vor urma, iar În dreptul magazinului Romarta Femeilor se opri. O mică surpriză oferită fetei va fi bine venită. După ce se roti prin magazin În câteva rânduri, În cele din urmă alese un capod de casă vișiniu din mătase naturală, ornamentat cu unele produse de broderie. Având injectată În sânge mania de-a pregăti banii Înainte de a ajunge să plătească, introduse mâna În buzunar și, având la Îndemână banii de la schimbul valutar efectuat la bișnițar, trase afară
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
acela și nu știau încotro s-o apuce. Atunci au apărut tancurile americane și un soldat l-a luat pe tatăl lui Ghidale, i-a dat ceva de mâncare și timbrul acela, pe care americanul îl păstra într-o cărțulie vișinie, la buzunarul din spate al uniformei. Spunea Ghidale că tatăl său, de multe ori când făcea rugăciunea de aprinsul luminilor, la Hanuca, dar și la alte mari sărbători, scotea timbrul acela și le spunea tuturor celor de față povestea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]