4,489 matches
-
să recunosc, te-ai descurcat de minune pe șosea. Vedeți ce bine a prins indicația dumneavoastră? Acolo ai învățat? Schimb de experiență: ei m-au învățat să umblu cu volanul, eu îi învățam ce știam mai bine. Metafora frunzelor de viță? Nu. Pocher pe bețe de chibrit. Pe bani nu, că-mi luasem angajament solemn... Hm! Tu și pocherul... Ai grijă, îl amenință profesorul cu degetul întins spre el nu mă mai lua așa..., în public, că s-ar putea... Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fumează întreabă el, uitîndu-se în jur. Probabil afară... Nu vă recomand spune Lazăr sec. Și normal, pe-așa vreme... rîde profesorul. Iazul e adînc al naibii precizează Lazăr. Acolo am învățat și să lovesc de la distanță. Desenam cinci foi de viță și le loveam pe rînd; ca la tir; cu pietre sau cu cuțitul. Profesorul face ochii mari, apoi și-i subțiază, aruncă buza de jos înainte, clatină încet din cap afirmativ, după care face stînga împrejur. Studenta a uitat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Dumneavoastră ați inițiat și-ați coordonat acțiunea. La absolvire ți-am dat zece la lucrare, dovadă că n-am avut nimic cu tine, de ce nu mă crezi? Pentru că, spre deosebire de alții, eu le-am folosit la îmbrăcăminte cele cinci foi de viță... Hm! surîde Lazăr, îndepărtînd încet mîna profesorului era chiar atît de gravă "metafora celor cinci foi de viță", folosită de mine în articolul acela? Era inoportună atunci, în ianuarie '69. Nu trecuse nici o lună de la Crăciunul lui '68, cînd studenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
am avut nimic cu tine, de ce nu mă crezi? Pentru că, spre deosebire de alții, eu le-am folosit la îmbrăcăminte cele cinci foi de viță... Hm! surîde Lazăr, îndepărtînd încet mîna profesorului era chiar atît de gravă "metafora celor cinci foi de viță", folosită de mine în articolul acela? Era inoportună atunci, în ianuarie '69. Nu trecuse nici o lună de la Crăciunul lui '68, cînd studenții din București ieșiseră în stradă... În aprilie '71, însă, dumneavoastră ați clădit un studiu de douăzeci de pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Lazăr, făcînd un pas spre profesor, atingîndu-i încet gulerul paltonului cu vîrful arătătorului, într-un gest de intimitate. Am fost întotdeauna, iubite maestre; am dovedit-o, cum spuneați dumneavoastră cînd am fost discutat, prin însăși metafora celor cinci foi de viță, măr al discordiei, ori mai degrabă pretext, din care ați mușcat cu plăcere la momentul oportun. Profesorul nu se mai poate abține: repetă gestul făcut de Lazăr, numai că el sfîrșește prin a-l prinde serios de gulerul hainei, scuturîndu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de mit în anumite perioade ale vieții, la fel cum, în această sală, mulți dintre noi simt nevoia să retrăiască momentele mari, de emoție profundă, ale existenței, spre a uita de prezent. Într-un fel, metafora celor cinci foi de viță rămîne valabilă; aplicîndu-le corect, ne putem izola de mediu, într-un univers al nostru, mai bun decît "Republica" lui Platon, că mai rău... Vă mai amintiți? Te rog să mă lași! îi face un gest categoric profesorul. Spuneam, dacă mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
chiar singur ai spus mai înainte că erai prea mic pentru... surîde femeia, apoi se întoarce la visarea ei, continuînd să-și scalde amintirile în viscolul de afară. Și din surîsul femeii, înflorit înăuntrul fortăreței, construită cu cinci foi de viță, în care s-a retras, amintirea lui naște surîsul fetei, cel de atunci, cînd a împăturit actul de naștere, cu linie la "numele tatălui", a troznit încuietoarea poșetei și s-a pierdut în lumina soarelui de toamnă, dincolo de ușile încărcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
m-ai amenințat tu... Acum... mi-e teamă așa, în general; o frică stupidă, de om bolnav. Oboseala, dom' profesor; oboseala, foamea, surescitarea... Profesorul tace, răvășit de gînduri, în centrul cărora, ca un obelisc, scînteiază metafora celor cinci foi de viță, folosită de Lazăr într-un articol: "nud cu cinci foi de viță: două la ochi, două la urechi, una la gură". Se discuta literatura unei anume perioade iar tînărul student, sclipitor în păreri, scrisese aceasta, la numai o zi după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
frică stupidă, de om bolnav. Oboseala, dom' profesor; oboseala, foamea, surescitarea... Profesorul tace, răvășit de gînduri, în centrul cărora, ca un obelisc, scînteiază metafora celor cinci foi de viță, folosită de Lazăr într-un articol: "nud cu cinci foi de viță: două la ochi, două la urechi, una la gură". Se discuta literatura unei anume perioade iar tînărul student, sclipitor în păreri, scrisese aceasta, la numai o zi după o contrazicere în plin amfiteatru, la ora de curs. "O găselniță, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vedere estetic a acestor lucrări, țin să precizez că multora din ele le lipsește esența. Dacă e să aruncăm o clipă gîndul spre capitolul întîi, Facerea, din Biblie și să extindem metafora, aș reformula-o: metafora celor cinci foi de viță: două la ochi, două la urechi, una la gură. (Spun foi de viță, care-s și mai mari, neavînd foi de smochin la îndemînă). În felul acesta, autorul lucrărilor de mai sus, contrar lui Adam, poate trăi fericit printre semeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lipsește esența. Dacă e să aruncăm o clipă gîndul spre capitolul întîi, Facerea, din Biblie și să extindem metafora, aș reformula-o: metafora celor cinci foi de viță: două la ochi, două la urechi, una la gură. (Spun foi de viță, care-s și mai mari, neavînd foi de smochin la îndemînă). În felul acesta, autorul lucrărilor de mai sus, contrar lui Adam, poate trăi fericit printre semeni, precum întîiul om în Edenul nepierdut vreodată." Ai adormit, Lazăre? întreabă profesorul, așezîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mihăiță, m-a consolat mama n-ai ce căuta la horele din sat. Hora ta e-acolo, sus..." Atunci am început s-o urăsc pe Violeta păcat că-i frumușică... Și-apoi, în Spovedania de la Mănăstirea Bunavestire se zice că vițele Vlădenilor trebuie să se unească la sfîrșitul veacurilor; așa a scris una dintre fetele boierului Craiorgu, aceea care n-a putut rămîne gravidă cu Vlad-haiducul și s-a călugărit cînd Vlad a fost dat pe mîna arnăuților de una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
legat ca să încerci o cacealma la treizeci și opt de mii, cum ai făcut-o, fratele meu omul falit. Dar... fiecare dans, cu jocul lui. Greu plicul ăsta, greu. Ca să conferențiezi în Valea Brândușelor despre metafora celor cinci foi de viță, că frunzele de măslin, cum pretinde Biblia, sînt prea mici pentru urechile și gura unora, nu-ți trebuie atîția bani; o carte de valoare la așa preț nu găsești la noi în urbe, iar ca s-o ai pe madam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
însămînțez nici eu pămîntul acesta rămas de la Bujoreanu, înseamnă că sunteți blestemați de Dumnezeu să fiți sterpi, să vi se stingă neamul... Rămîneți voi, Vlădenii, că tot știu de la Theo că sunteți dați Dracului... De două sute de ani suntem trei vițe, ca trei rădăcini puternice, înfipte adînc în Sînzieni; mă mîndresc cu asta! Găsești motiv de mîndrie că străbunul vostru, haiduc sau hoț, ce-o fi fost el, a trăit cu toate cele cinci fete ale boierului Caraiorgu? Ziua și fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Caraiorgu? Ziua și fata... Uite unde stă moralistul! Poate că stă, Maria, sigur stă, cum și-n tine stă, cred, o fărîmă din marele Bujoreanu. Tatăl meu a fost real; Vlad-haiducul e o poveste... Din povestea aceea, au supraviețuit trei vițe, care nu s-au amestecat vreodată în cei două sute de ani... Mare scofală! ...și care nu și-au părăsit pămîntul, nici măcar cînd au trebuit să stea ascunși de-alde nea Toader... Să nu-mi insulți soțul! Să nu-mi insulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
atât de apetisant cu șorțul lui alb, că Alan îl catalogase imediat în mintea sa drept candidatul ideal pentru o operație de liposucție toracică. Numai că mâncarea era neașteptat de bună. Și Alan, și Krishna comandaseră sarmale în foi de viță, lângă care goliseră două sticle excelente de retsina aromat cu lămâie. Refuzaseră kebabul special al lui Tiresias, despre care li se spusese că „partea de sus e pentru bărbați, cea de jos pentru femei și totul e străpuns de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
sărbătoarea cade pe 5 aprilie. Aceasta marchează al cincilea termen în calendarul tradițional lunar și este și ziua în care se organizează ceremonii în memoria celor morți. O elegie antică vorbește despre durerea unei femei care și-a pierdut soțul vița de vie era încurcată în pustiu și buruienile se înfiorau în cimitir, și acolo, singuratic, dormea soțul ei. Îi era atât de greu să suporte durerea, încât singura ei dorință era de a-l reîntâlni după moarte. De regulă, participă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
McDonald’s. Că regimul dictatorial al lui Saddam Hussein ascunde arme de distrugere în masă? Și pentru asta trebuie „descoperite” tot felul de țevi și tingiri prin magaziile dezafectate din Bagdad? Păi, regimul lui Kim Jong Il, alt democrat de viță veche, nu ascunde nicidecum armele nucleare, dimpotrivă, dă asigurări Americii că Phenianul poate bombarda atomic orice țintă de pe teritoriul ei. Aplicând criteriile cu care e scărmănat Irakul, ar trebui ca de mâine toată armia americană din Golf s-o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
cîștigat la tombola noastră. — Să vedem, cine putea să fie? TÎnărul vorbea perfect englezește; doar excesiva corectitudine a frazei și grija de a nu face vreo greșeală vădeau un străin. Ai fi zis că face parte dintr-o familie de viță veche, care ținea ca membrii ei să vorbească limpede și corect; grija lui nu părea deloc pedantă, ci avea chiar un anumit farmec. Stătea În picioare, cu o mînă rezemată ușor și afectuos pe umărul surorii sale, Încît păreau amîndoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
apoi de multe alte lucruri. Iată-mă, deci, parcurgând această suprafață goală care este lumea. Un vânt la nivelul solului târăște în rafale de lapoviță ultimele resturi ale lumii dispărute: un ciorchine de struguri, cules parcă acum de pe coarda de viță, un ciorăpel de lână de nou-născut, o articulație cardanică bine unsă, o pagină smulsă parcă dintr-un roman în limba spaniolă, cu un nume de femeie: Amaranta. Când a încetat lumea să existe, acum câteva secunde sau acum multe secole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
N-aștepta nimic! Ghilotina n-a fost totuși o invenție chiar atât de rea. Mă lupt cu niște sarmale cu râturi de hipopotam, uriașe, borțoase, băloase, care mă aleargă pe străzi, cu pelerine enorme din frunze de varză și de viță, împroșcându-mă ca niște sepii cu dâre de smântână și jumări. Când am crezut că le-am păcălit, mi-au tăiat calea, m-au imobilizat, fără să asculte rugămințile mele. Foile de varză cresc ca niște pânze de corabie, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
un cap imens, care te paraliza prin expresia sa de autoritate. Nu poate fi împiedicată, dar poate fi amânată." II După plecarea prințului, urmată îndeaproape de o primăvară secetoasă, un fel de vară grăbită care a îngălbenit înainte de vreme frunzele viței ce stăpînea Vladia, Radul Popianu a trebuit să se despartă și de Leonard Bîlbîie într-un fel care nu i-a făcut plăcere. Cu toate că lucrurile s-au petrecut cu șase ani în urmă, memoria sa le păstra atît de vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să avanseze, ci pentru că Radul Popianu șî-a făcut întotdeauna datoria." Pe măsură ce vorbea, se înfuria. Pe măsură ce cuvintele se făceau auzite de propriile urechi, imaginea sa se desena tot mai limpede, mai clar conturată pe fundalul așezării, al dealurilor acoperite cu viță care o înconjurau și despre care nu puteai spune nici că o protejau, nici că o sufocau. Leonard Bîlbîie, cu care pînă atunci nu avusese nici un fel de necaz, nici o urmă de neînțelegere, s-a lăsat greoi pe speteaza scaunului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lanț ruginit și a adus în brațe un butoiaș de zece litri plin de păianjeni, negru ca un porcușor de Bazna vîrît pînă la rît în nămol. Asta e zghihară, domnu' Leonard. E singurul vin alb care se face din vița autohtonă, cred că știi, numai la Vladia a mai rămas românească după dezastrul filoxerei. E un secret, nu? Bîlbîie a vrut atunci să se împace cu el, "ești grozav, dom' adjutant, cine ar fi reușit să-i smulgă lui Hariton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prin simpla lui prezență, întotdeauna în preajma lui stăruia un aer de senzualitate nedeslușită. Și nu era vorba doar de femei și bărbați care se înfiorau în apropierea sa, ochii deveneau mai strălucitori, privirile mai îndrăznețe, și chiar plantele, cîrceii de viță deveneau mai viguroși, căpătau putere, frunza creștea de la o zi la alta, cărnoasă, iar potăile treceau, cu coada ridicată, în jos și în sus pe uliță, prin fața vilei Katerina! Atunci de unde scosese adjutantul părerea că prințul ar fi cam neputincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]