KorAP: Find »[drukola/base=viscol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...116 >

2,884 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

întîlnește pe-a lui Mihai și se pleacă scurt, într-un semn de salut. Bună seara, dom' inginer! Bună seara, nea Bogdan! Noroc, Mihăiță! vine Săteanu cu mîna întinsă după ce a închis ușa în urma celor doi. Mă gîndeam că pe viscolul ăsta... Abia am ajuns și eu. Iei ceva? Mulțumesc, dar... la autogară am băut niște țuică fiartă... Stai arată Săteanu spre un fotoliu, aducînd o sticlă și două pahare, în timp ce Doina, ca de fiecare dată cînd se bea, își cere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
gîndește cum să-ți sufle nevasta. Bine, rîde el nu-i cazul să mă tem de Maria, dar așa se întîmplă. Doar sînt și eu bărbat... Hai, uite și tu... face Săteanu un semn spre ușa dincolo de care se aude viscolul. Nu, nu pot spune Mihai hotărît. O întîlnire? întreabă Săteanu rîzînd, amețit bine. Dacă stă departe, renunță, nu merită. Afară de cazul că-i pe-aici prin jur; am niște vecine!... Mai ales una, Teona, soția lui Trifon, ai s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
apoi, prin ochiul de sticlă mată vede lumina din hol stinsă. Coboară cele cîteva trepte pe ghicite, că zăpada a uniformizat totul, înoată pînă la genunchi spre poartă, iese din curte, iar cînd ajunge în stradă se lasă în voia viscolului cu o plăcere bolnăvicioasă, asemenea fanaticilor ce-și dau bice în fața icoanelor. "Așa-mi trebuie, tîmpit ce sînt!" Ochii lui caută o secundă spre etaj, unde știa că este dormitorul Mariei. Lumina se ghicește cu greu, semn că femeia o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
telefon și ce voia? Nea Toader o înșeală pe Maria?!... Și ea... m-a cam luat peste picior. Mîine îi dau telefon și-o întreb dacă a făcut rost de sîrbă, altfel nu le mai calc pragul, nici măcar sîmbătă. Ce viscol! Nu cred că mai ajung la autogară... Am să dau telefon, să întreb de cursă." *** La toate mesele se mănîncă pe săturate și se bea ceai ori cafea. Foarte puțini își permit să se atingă totuși de cele cîteva sticle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
aur! Dornic s-o isprăvească mai repede, gîndind că mai poate prinde vreo cursă întîrziată, care să-l ducă la uzină, Mihai îl ia de braț pe Muraru și ies împreună pe ușile mari, izbiți înapoi doi pași de furia viscolului, imediat ce coboară treptele de marmură ale hotelului. Acolo! arată Muraru cu degetul și o pornesc împreună, de braț, prin zăpada care, pe alocuri, trece cu mult de genunchi, înfruntînd amîndoi cu greu viscolul, mai mult tîrîndu-se spre blocul indicat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mari, izbiți înapoi doi pași de furia viscolului, imediat ce coboară treptele de marmură ale hotelului. Acolo! arată Muraru cu degetul și o pornesc împreună, de braț, prin zăpada care, pe alocuri, trece cu mult de genunchi, înfruntînd amîndoi cu greu viscolul, mai mult tîrîndu-se spre blocul indicat de Muraru. Ajunși în fața unei uși, cînd Muraru înfige degetul în sonerie, Mihai vrea să-l lase, dar nu-și poate elibera brațul. Dincolo de ușă se aude o mișcare, cineva se uită pe vizor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
putut închipui că aș fi în stare să-mi lovesc soția?!... Piei din ochii mei pînă nu-ți dau brînci pe scări! În clipa următoare, Mihai era deja la etajul de dedesubt iar peste încă două-trei secunde era afară, în viscol, fugind spre autobuzul care se apropia de stația din fața blocului, mulțumind cerului că a scăpat numai cu atît. În urma lui, rezemată cu fruntea de ușa închisă cu zgomot, soția lui Muraru tremură ca scuturată de friguri, continuînd să-și țină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
eu cu dispecerii de peron! Da, mai vorbim mîine. O să aflu și cum îl cheamă..., lucrează la Dezvoltare... Acum nu mai era cu pălărie și haină de velur: avea palton, căciulă... Mîine, mîine îmi spui. Aud tare slab, cred că viscolul ăsta, am și băut un pic... în orice caz, tu pornești de dimineață, ca seara să fii la autogară. *** De ce nu mai încerci, tovarășe, autogara, poate au trimis înaintea noastră îl oprește profesorul pe șofer din drumul lui spre bar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu stînga, în timp ce cu dreapta umple ochi paharul. Bea-l discret, să nu fii văzută. Cînd termini de șters paharele, vii la bucătărie. Avem și acolo niște vase. Ultimele lemne trosnesc în sobă, de parcă s-ar lua la întrecere cu viscolul de afară, care zgîlțîie în furie ferestrele dinspre șosea. Așezat lîngă sobă, ca un copil, Dorin plînge în pumni, murmurînd o dojană: Trebuia să mă fi dus cu trenul... *** "Ce stupid! Scap de groaza bolii și ajung aici, între două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Puteam să fiu acasă acum! Ce, se făcea gaură-n cer dacă venea înaintea mea?! Sînt atîția medici, care-l puteau înlocui, oricîte urgențe ar fi avut... Poate nu la fel de buni ca el, dar..." În ferestre nu se mai aude viscolul, semn că deja zăpada le-a acoperit. Aura înțelege asta și se înspăimîntă, sărind în picioare, gata s-o rupă la fugă, dar încotro? Acoperiți de zăpadă, ar putea muri de frig și, din cîte știe ea, de frig se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să-ți spun de el, dar m-am făcut că uit. Am avut și încurcături din cauza lui... Cred spune Ion după un timp de tăcere, văzîndu-l pe Mihai că ascultă întors cu spatele, preocupat de etanșarea ferestrei în care lovește viscolul -, ba am impresia că la el au dispărut cîteva din interfoanele "I.T.T." primite pentru uzină, recepționate de mine. Cînd am semnalat lipsa, mi-au fost luate de pe inventar și-am răsuflat ușurat. De curînd, l-am prins pe-un tehnician

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de aici, înghețați, cui îi va mai păsa că l-am refuzat pe Mihai?... Măcar acum aș fi avut la ce mă gîndi cu drag. Rămîne totuși fetița, chiar dacă-i mai mult departe. Mică..., bucălată..." Adoarme ghemuită, ascultînd prin somn viscolul ce se aude tot mai slab prin stratul gros de zăpadă, în care se îngroapă vagonul. Aura! sare din pat Radu, direct în mijlocul încăperii, uitîndu-se buimac în jur. Ce-i, dragă? întreabă Paula, întinzînd mîna să aprindă veioza. Stinge-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-l caut pe Cornea! se înfurie Vlad. Ăsta o face pe corectul și are o gură!... Las' că i-o zic eu! Vlad ridică un deget în semn de salut și iese. În furia lui, nu mai ia în seamă viscolul de afară, străbătînd cu pași mari distanța pînă la instalația în construcție. Așa de dimineață, dom' inginer? întrebă Cornea după ce răspunde la salutul lui Vlad, intrat deja în cămăruța în care și-a înjghebat un birou, să aibă unde ține

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe tovu Stanciu. Hai cu mine! face Cornea un gest, uitîndu-se la ceas, gîndind că șeful o fi ajuns în birou. Credeți că mie nu mi-ar conveni să stau de pomană, ca ceilalți, să răsuflu măcar acum, cît e viscol? spune sudorul, ținînd cu greu pasul alături de maistru. Pe ploaie lucrăm, pe căldură lucrăm, noroc de cîte o întroienire... Stanciu tocmai a ajuns în birou și discută la telefon cu altă secție, care-i solicită o echipă de muncitori pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Mihai, zicîndu-și din nou că,-n fond, ce vină are fata? Nu înțeleg la ce faci aluzie! izbucnește Doina. Poate că după-masă, cînd vii pe la noi, ai să te explici. Vino tu la mine dacă vrei explicații. Știi unde. Pe viscolul ăsta? Atunci, să stăm cuminți fiecare pînă trece viscolul, se fac pîrtii, eventual înfloresc pomii... Să-ți fie rușine... țipă Doina trîntind telefonul cu putere, că sunetul pocnește în auzul lui Mihai. Săteanco!... scrîșnește Mihai spre receptorul din mîna sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
are fata? Nu înțeleg la ce faci aluzie! izbucnește Doina. Poate că după-masă, cînd vii pe la noi, ai să te explici. Vino tu la mine dacă vrei explicații. Știi unde. Pe viscolul ăsta? Atunci, să stăm cuminți fiecare pînă trece viscolul, se fac pîrtii, eventual înfloresc pomii... Să-ți fie rușine... țipă Doina trîntind telefonul cu putere, că sunetul pocnește în auzul lui Mihai. Săteanco!... scrîșnește Mihai spre receptorul din mîna sa. Nu numai că semeni cu neamul tău, dar ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
toate aranjamentele tale! Te pomenești că nu-ți mai convin! explodează Paula. Și te rog nu mai vorbi așa tare spune domol. Radu face un pas spre ea, o înșfacă de braț și-o duce lîngă fereastră, ferind perdeaua, arătîndu-i viscolul de afară: Ce-ai zice dacă ai fi tu acolo, în viscol, departe? L-aș da Dracului pe acela care trebuia să vină cu mașina înaintea mea îl înfruntă cu calm Paula -, iar dacă n-aș avea, mi-aș căuta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Și te rog nu mai vorbi așa tare spune domol. Radu face un pas spre ea, o înșfacă de braț și-o duce lîngă fereastră, ferind perdeaua, arătîndu-i viscolul de afară: Ce-ai zice dacă ai fi tu acolo, în viscol, departe? L-aș da Dracului pe acela care trebuia să vină cu mașina înaintea mea îl înfruntă cu calm Paula -, iar dacă n-aș avea, mi-aș căuta unul adaugă, eliberîndu-și brațul. Și apropo de vremea asta și de aranjamente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
zgomot de motor. Dorin s-a ridicat de lîngă sobă, unde a dormit pînă spre ziuă cu fundul pe un lemn, care i-a fost luat pe la cinci și aruncat în foc, a ieșit și stă în mijlocul șoselei, bătut de viscol, așteptînd o ocazie; nu mai are nici o putere, nici măcar să judece: știe doar că trebuie să ajungă. Își reproșează mereu că trebuia să fi coborît aseară din cursă și s-o fi luat, singur, de-a lungul șoselei, acum ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
dormind de-a binelea, cu obrazul pe teancul de programe, a îndrăznit să meargă după paravanul de zid, la toaletă, grăbindu-se să iasă cît mai repede din culoarul întunecos. Mai tîrziu însă, gîndurile i s-au mutat, aiurea, la viscolul de afară, la întroienirea altor ani, în ceața cărora încearcă să găsească răspuns la întrebarea: unde a mai văzut-o pe bătrîna cu cățelul în brațe? E drept, i se pare că o vede uneori pe strada Lăpușneanu din Iași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
el, parcă mă și văd fericit. Drept care zice scoțîndu-și ceasul mă voi cinsti, și te voi cinsti, cu un brandy chinezesc, de-acord? Nu. Ce, ești chiar așa bețiv că nu te poți abține ? Ba mă pot, dar pe-un viscol ca ăsta merge o tărie. Mă-ndatorezi cu încă un pol, ca să nu-mi mai vînd ceasul? Nu, că n-o să mai avem ce mînca. N-o să mai avem sigur, că au terminat proviziile. Fata caută în trăistuță și scoate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
S-ar putea să te doară dacă se prăbușește acoperișul sub greutatea zăpezii. Lasă-mă să mă uit peste tot. Lasă-l, tovarășe, intervine profesorul asta ne mai lipsește, să se rupă acoperișul. Ți-ar plăcea să stăm afară, în viscol? surîde profesorul spre Lazăr, care s-a apropiat de telefon. Dacă ar fi vorba numai de dumneavoastră, da răspunde sec Lazăr, bătînd apăsat în furcă. Domnișoară, ce se aude cu convorbirea mea? Taxă inversă, pe numele Lazăr. Cît?, că și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
te văd făcînd treabă, în bucătărie întîi, totul lună! -, apoi la bar, te iau de păr și spăl pe jos cu tine. Aici, eu comand! Să-l văd pe ăla care te apără... Sultana mai rămîne cîteva minute, privește indiferentă viscolul care lovește cu putere fereastra din fața sa, vede zăpada înălțată pînă spre streașină pe alocuri, își mai șterge mîinile cu șorțul alb, după care, lovind încet cu vîrful pantofului în piciorul scaunului pe care stă fata, murmură: "să nu aștepți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
gură, în vreme ce femeia, țîfnoasă, și-a ferit puțin scaunul, semn că-i întoarce spatele, lăsîndu-l să se descurce. De proști nu trebuie să-ți fie milă. Lazăre, mă uimești! șoptește fata. Mă uimești tu, care studiezi Astronomia chiar și pe viscol rîde încet Lazăr. Asta-i soarta tuturor îmbîcsiților cu știință, care, cînd dau de prima fustă, au impresia că-s în rai... Ce urît vorbești! Te spun soției mîine seară, la premieră. Crezi că nevastă-mea-i ca asta? o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se odihnea, în fiecare zi cu cîte una dintre cele cinci grații ale boierului Caraiorgu; așa scrie în Spovedania de la Mănăstirea Bunavestire rîde Mihai ca de o glumă bună, în timp ce se ridică din scaun și merge la fereastră, să privească viscolul de afară. Îi pare rău ca i-au scăpat vorbele de mai înainte. "Să nu mai glumești niciodată cu așa ceva, moldomocofan ce ești! i-a strigat Doamna Ana, lovindu-i obrazul cu dosul palmei. Dacă nu ne respectăm noi înșine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]