808 matches
-
dintr-o clipă într-alta urma să se reverse în piața principală din Boiarsk, va fi primită, la o răspântie, cu un tir de mitraliere. Îndată după plecarea pacientului, doctorul Lemonnier își scoate halatul alb și, fără să-și cheme vizitiul, sare în trăsură și se avântă pe străzi să-i anunțe pe muncitori. Măcelul nu a avut loc... Iar eu mă întrebam adesea de ce procedase astfel „burghezul” acela, privilegiatul acela. Eram obișnuiți să vedem lumea în alb și negru: bogați
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fi otărîrea serioasă, conte, acolo n-a locuit nimeni aproape de o sută de ani. - Cu atâta mai bine, eu voi să străform castelul într-o locuință omenească; însă voi purta o viață foarte izolată. Servitorii mei sunt: vătaful de curte, vizitiul și camerierul. Va fi o viață liniștită. Voiți a mă însoți, continuă el, căci, cu toate că-s fideicomisul moșiei, cu toate astea vă spun, nu știu mai nemica despre ea, Aide, acompaniază-mă și mă condu la scumpele mele rude, care
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
de la nemurirea sufletului la felul lui de a fi, și pentru că o asemenea descriere presupune iscusință zeiască, Socrate se mulțumește să spună cum ne apare el, sufletul. Acesta e aidoma unei puteri ce prinde laolaltă și atelajul înaripat și pe vizitiu. Friedländer vede aici un dublu motiv: al carului (mult mai vechi, de regăsit și la orientali; carul este trupul, intelectul este vizitiul, hățurile bine întinse sunt organul gândirii, atelajul greu de strunit reprezintă simțurile, iar Atman călătorește în acest car
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cum ne apare el, sufletul. Acesta e aidoma unei puteri ce prinde laolaltă și atelajul înaripat și pe vizitiu. Friedländer vede aici un dublu motiv: al carului (mult mai vechi, de regăsit și la orientali; carul este trupul, intelectul este vizitiul, hățurile bine întinse sunt organul gândirii, atelajul greu de strunit reprezintă simțurile, iar Atman călătorește în acest car) și al înaripării. Problema este că, în motivul oriental, caii sunt cel mai puțin importanți și rolul lor e simplu: dacă sunt
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sunt cel mai puțin importanți și rolul lor e simplu: dacă sunt înhămați, atunci să facă exact ceea ce rolul le dictează, să tracteze. La Platon, caii tractează atelajul ca reprezentând simțuri contrare: latura „inimoasă” (thymoeides) și latura „pofticioasă” (epithymetikon), iar vizitiul e latura eminamente reflexivă (logistikon). Platon simplifică motivul oriental după cum îl și îmbogățește. Atelajul e tras de cai diferiți - dorința și voința, neînfrânarea și cumpătarea. Un aspect al problemei asupra căruia insistă Gabriel Liiceanu este următorul: cine e înaripat? - caii
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
reflexivă (logistikon). Platon simplifică motivul oriental după cum îl și îmbogățește. Atelajul e tras de cai diferiți - dorința și voința, neînfrânarea și cumpătarea. Un aspect al problemei asupra căruia insistă Gabriel Liiceanu este următorul: cine e înaripat? - caii, carul, roțile carului, vizitiul sau întregul? „Lucrul nu este clar și nici nu trebuie să fie clar”; importantă e diferența cailor „tractatori” care-și exercită atribuțiile la atelajul zeilor și la cel al muritorilor. Nu sunt probleme tehnice în cazul atelajului divin. Ele apar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în cazul atelajului divin. Ele apar la celălalt car la care un cal e „de soi ales”, celălalt - „de neam prost”. Calul împovărat de greutate trage în jos, apleacă spre pământ carul gata să-l răstoarne și îngreunează astfel brațul vizitiului. Acest cal e șui, greoi, cu grumaz țeapăn, gât scurt și bot turtit, nesățios și îngâmfat, cam surd de fel și abia dacă mai ascultă de bici. Celălalt cal, vorba lui Socrate, „iubește părerea cea adevărată”, e „cumpătat și rușinos
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
bot turtit, nesățios și îngâmfat, cam surd de fel și abia dacă mai ascultă de bici. Celălalt cal, vorba lui Socrate, „iubește părerea cea adevărată”, e „cumpătat și rușinos”. Și acum se întâmplă ceva, și nu dinspre cai, ci dinspre vizitiu. Când vizitiul zărește chipul îndrăgitului, sufletul îi ia foc. Calul „pofticios”, căci acum intră el în rol, măcar că este biciuit ca să fie cumpătat, nu ascultă și se năpustește spre iubit ca „să-i amintească acestuia de dulceața trupeștilor plăceri”. Calul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nesățios și îngâmfat, cam surd de fel și abia dacă mai ascultă de bici. Celălalt cal, vorba lui Socrate, „iubește părerea cea adevărată”, e „cumpătat și rușinos”. Și acum se întâmplă ceva, și nu dinspre cai, ci dinspre vizitiu. Când vizitiul zărește chipul îndrăgitului, sufletul îi ia foc. Calul „pofticios”, căci acum intră el în rol, măcar că este biciuit ca să fie cumpătat, nu ascultă și se năpustește spre iubit ca „să-i amintească acestuia de dulceața trupeștilor plăceri”. Calul bun și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
zărește chipul îndrăgitului, sufletul îi ia foc. Calul „pofticios”, căci acum intră el în rol, măcar că este biciuit ca să fie cumpătat, nu ascultă și se năpustește spre iubit ca „să-i amintească acestuia de dulceața trupeștilor plăceri”. Calul bun și vizitiul se împotrivesc la început, dar „văzând că răul acesta nu cunoaște capăt, ei se lasă la rândul lor mânați, cedează și se învoiesc să facă ce li s-a cerut. Și astfel se pomenesc în preajma iubitului; ei sorb din ochi
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ei se lasă la rândul lor mânați, cedează și se învoiesc să facă ce li s-a cerut. Și astfel se pomenesc în preajma iubitului; ei sorb din ochi chipul acestuia prins într-un nimb scânteietor. Însă privindu-l, aducerea-aminte a vizitiului este purtată către esența frumuseții, pe care el o vede iar cum, laolaltă cu înțelepciunea, stă așezată pe tronul sacru. Zărită deci cu ochiul minții, priveliștea aceasta îl sperie și, cuprins de venerație, se trage îndărăt; totodată, el e nevoit
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
aceasta îl sperie și, cuprins de venerație, se trage îndărăt; totodată, el e nevoit să smucească de frâuri cu atâta putere încât caii se lasă pe picioarele de dindărăt, unul de bunăvoie, celălalt cu multă silă”. Mult are de furcă vizitiul cu nărăvașul cal care se potolește doar după ce e dat pradă durerii și, după ce pățește de mai multe ori lucrul acesta, „urmează gândul chibzuit al celui care mână carul și, de câte ori dă ochii cu frumosul său, moare de frică”. În
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
În cele din urmă, cuviincios și temător, sufletul îndrăgostitului urmează pe iubit. Problema pe care o ridic este aceea a distribuirii cailor în raport cu poziția lor față de oiște. Știm că la un moment dat cedează presiunii calului de „neam prost” și vizitiul, și celălalt cal. Dar dacă nu ar fi cedat nu e vorba că ar fi continuat munca unilaterală a calului nesățios, nu!, sau nu doar atât; pericolul era mai mare, carul putea fi rupt sau putea să se desprindă oiștea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dinspre o parte (dacă era și din partea cealaltă, s-ar fi anulat). Soluția tehnică, deși nefirească, sau tocmai de aceea!, constă în dublarea oiștii, una în față, alta în spate, căci așa cum sediul poftei e sub cel al inimii și vizitiul doar-doar reușește să le împace, tot așa un cal are dreptul la propria-i oiște fără ca să se dubleze în acest fel și numărul vizitiilor. Un singur cal la atelaj nu este cu putință pentru a avea o singură oiște
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în față, alta în spate, căci așa cum sediul poftei e sub cel al inimii și vizitiul doar-doar reușește să le împace, tot așa un cal are dreptul la propria-i oiște fără ca să se dubleze în acest fel și numărul vizitiilor. Un singur cal la atelaj nu este cu putință pentru a avea o singură oiște sau nici una, ca la carele de luptă, căci vizitiu și cai, deopotrivă, sunt replica sufletului în forma lui tripartită. Până la urmă, mitul, întrucât e mit
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cal are dreptul la propria-i oiște fără ca să se dubleze în acest fel și numărul vizitiilor. Un singur cal la atelaj nu este cu putință pentru a avea o singură oiște sau nici una, ca la carele de luptă, căci vizitiu și cai, deopotrivă, sunt replica sufletului în forma lui tripartită. Până la urmă, mitul, întrucât e mit, nu își propune ca autoexigență nici faptul de a fi rațional, și nici de a fi precis. 6. Ispită și păcat (sau despre cum
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pentru a sugera că „inițierea” în existență poate sminti sufletul, scufundându-l în experiență. Subtilul discurs epic vorbește despre singurătate și resemnare, despre orgoliul asumării acestora, luând uneori înfățișarea unui poem al solitudinii acceptate. Volumele Două părți cal și una vizitiu (1991) și Jocuri și zile (2000) cuprind nuvele și povestiri cu un personaj feminin comun. Eroina se confruntă cu răul, mai ales social, și pare să-l înfrângă prin înțelegere și detașare. Și aici se apelează la procedeul narativ dificil
IONESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
Al. Brătescu- Voinești și Zaharia Stancu. SCRIERI: Artă și aspirație, Cluj-Napoca, 1977; Ochiul ciclopului. Tudor Arghezi, prozatorul, București, 1981; Introducere în opera lui Zaharia Stancu, București, 1985; Exerciții de fidelitate, București, 1987; ed. București, 1999; Două părți cal și una vizitiu, București, 1991; Geografie cu îngeri, București, 1997; Jocuri și zile, București, 2000; Interviu cu înger și maimuță, București, 2001; Umărul de argint, București, 2002, Muritorii de rând, București, 2003. Repere bibliografice: Ion Vlad, Critica tematică, TR, 1977, 13; Valeriu Râpeanu
IONESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
, Gala (pseudonim al lui Grigore Pișculescu; 16.IV.1879, Didești, j. Teleorman - 8.III.1961, București), prozator, memorialist și traducător. Este fiul Chiriachiei (n. Ostreanu) și al lui Nicolae Pișculescu, administrator al moșiei Didești. Tatăl, mama și vizitiul familiei erau renumiți prin darul povestirii; multe dintre narațiunile scriitorului își au sursa în istorisirile lor. După cursul elementar urmat în satul natal și la Roșiori de Vede (1886-1890), învață la Liceul „Sf. Sava” din București (1890-1898), unde îi are
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
Rusu). Repere bibliografice: Andrei Țurcanu, Martor ocular, Chișinău, 1983, 204-211; Ana Bantoș, Creație și atitudine, Chișinău, 1985, 160-169; Mihai Cimpoi, Tradiționalismul ingenuu, RL, 1992, 33; Dinu Pătulea, „Peisajul condamnat” sau Cum se vede lumea din Basarabia, CC, 1994, 1-3; A. Vizitiu, Un poet generând prin opera sa o sărbătoare pentru copii, „Știința”, 1995, 11; Mihail Dolgan, Vasile Romanciuc: un poet al firescului și candorii, LA, 1997, 11 decembrie; Elena Cucut, Vasile Romanciuc. Biobibliografie, Chișinău, 1997; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 226; Vasile
ROMANCIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289307_a_290636]
-
-mi pierd viața. Era la mijlocul lui decembrie când urcam una dintre acele culmi Înzăpezite ale Carpaților, puțin Înainte de apusul soarelui. Coborâsem din trăsură din pricina drumului abrupt, când vehiculul se răsturnă brusc și, trăgând după el cei trei cai și pe vizitiu, alunecă Într-o prăpastie Înspăimântătoare În care atât omul, cât și animalele rămaseră pe tot timpul nopții. Cât despre mine, m-am refugiat Într-un cerdac (În coliba locuită de grăniceri) și acolo mi-am petrecut noaptea. Dimineața, prin eforturile
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
coliba locuită de grăniceri) și acolo mi-am petrecut noaptea. Dimineața, prin eforturile soldaților și cu ajutorul unui mare număr de boi aduși din satul vecin, echipajul meu a fost scos din prăpastie. Cine oare și-ar fi putut Închipui că vizitiul și caii vor supraviețui unei asemenea căderi teribile? Și totuși omul avea doar câteva răni, iar caii șchiopătau. Trăsura Însă era sfărâmată și necesita reparații. Nu pot Încheia relatarea acestei prime părți a aventurilor mele fără a aminti de profundele
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Cultura”, 1966, 19 martie; Ion Ciocanu, Spirit poetic autentic, „Cultura”, 1966, 7 mai; Raisa Suveică, Miracolul cotidianului, Chișinău, 1968; Mihai Ciompoi, Alte disocieri, Chișinău, 1971, 148-152; Valeriu Senic, Un prieten fidel al copiilor: Spiridon Vangheli, LA, 1980, 20 august; Angela Vizitiu, Guguță - mit al copilăriei, „Nistru”, 1980, 9; Eliza Botezatu, Prietenii noștri - Guguță, Ciuboțel și Vangheli, LA, 1982, 10 iunie; Mihai Cimpoi, Două eseuri despre Spiridon Vangheli, „Nistru”, 1989, 4; Mihai Cimpoi, Creația lui S. Vangheli în școală, Chișinău, 1989; Vladimir
VANGHELI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290425_a_291754]
-
fata în casă. Un lanț de nenorociri se desfășoară, „temperat” totuși de vătaful Neculai care, apelând la conu’ Grigore, tatăl vitreg al lui George, salvează ce se mai poate salva. George e ucis, din gelozie, de un Glanetaș bucovinean (Ion Vizitiu), Anica își îneacă pruncul în fântâna parcului („grădină a deliciilor”, metaforă a unui Occident imoral), iar duduca Adela, la rându-i, se sinucide, după ce află dedesubturile asasinării fiului său. Personajele nu au decât o psihologie sumară, interioritatea lor e bântuită
POPOVICI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288966_a_290295]
-
de salvare... Uite piciorul cocostîrcului! lung și zvelt, firește! La mai toți oamenii o pereche de picioare ține o viață întreagă, cînd le folosesc cu blîndețe, cum își folosește o bătrînică inimoasă caii de trăsură. Dar Ahab ăsta, e un vizitiu năpraznic. După ce și-a lăsat un picior în fălcile morții și-l obosește rău pe celălalt, ba mai și tocește picioarele de os, cu nemiluita! Hei, moș Funingine! dă-mi o mînă de ajutor cu șuruburile alea și hai să
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]