304 matches
-
a culcat toată lumea, zise Gosseyn. Omul nu răspunse. Fără o vorbă, reușiră să izoleze puntea inferioară și atunci Gosseyn spuse: - Rămân, așadar, vreo douăzeci de ofițeri; inclusiv dumneata și amicul de afară. Exact? Oreldon aprobă, dar nu zise nimic. Era vlăguit. - Iar dacă-mi aduc bine aminte, din istoria antică, zise Gosseyn, exista pe Pământ un obicei vechi, motivat de felul intransigent al unor persoane; ofițerii erau consemnați în apartamentele lor în diverse împrejurări. Asta presupune un sistem de închidere din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
o fură somnul. Flăcăul a sărit în picioare, era timpul să vadă de oile care dormeau și ele, numai una părea că se crispase din cale afară, se lupta săraca cu moartea cu ultimele forțe, însă până la urmă se predase vlăguită de putere. - Of, Doamne, mi-ai luat vederea, tocmai când eram de pază! Cum am să spăl rușinea asta de pe mine?! Băiatul cel mic abia așteapta să-i vină rândul. Avea numai optsprezece ani, dar citise mult la viața lui
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
ce anume o să facem cu libertatea. Ei? Ei..., s-o vândă. Prostituați! O să mă-ntorc iarăși, după ultima dată, după ce-am spus că nu o să mă mai întorc la el, la Jugo de la Raza al meu. Mă întrebam dacă, vlăguit de fatidica lui anxietate, având mereu în fața ochilor și la îndemână cartea cobitoare și neîndrăznind s-o deschidă și să-i continue lectura pentru a-și prelungi astfel agonia care-i era viața, mă întrebam dacă să nu-l fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
viziera începu să se topească. Îngrozit, Kane încercă să smulgă creatura prinsă ca o ventuză care se vâra în el. Aceea trecuse prin geamul blindat. Aerul respirabil din rezervoare și atmosfera aspră și sulfuroasă a acestui cavou se amestecară. Era vlăguit, continua să respingă, părăsit de puteri acea mâna. În pragul nebuniei, amețit de oroare, își dădu seama că acea creatură trăgea cu insistență de buzele lui. Se clătina prin sală, încercând cu disperare să răsucească, să sfâșie monstruozitatea placată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
său negru salopetă, sprijinit în umbrela neagră, în stația de tramvai, la Rond. Vine tramvaiul 23, se urcă, găsește loc, se așază. Nu vede pe nimeni, vagonul gol, nimeni nu vede pe nimeni. Fiecare zace în propriul suc, turtit, adormit, vlăguit de plictis, nimeni n-ar putea spune, scumpă doamnă, că a văzut personajul. Cineva trebuie să facă totuși efortul de a învia, de a se distra, de a însufleți pelicula! Mă urcasem, deci, la Rond, în puturoasa navă. Aglomerație, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adevărații prieteni. Mai mult chiar, la unii, această mână se întâmplă să rămână în întregime închisă... Prea era tulburat, încât simțea nevoia ascuțită, nu de puține ori, de a vorbi deschis cu sine însuși. Își spunea: „Simt cum mi se vlăguiește vertiginos credința-n zei și-n oameni, văd cum dispar pentru totdeauna persoanele de însemnătate din viața mea. Tocmai mi-a murit mama, și nici în vitalitatea celorlalți nu mă pot încrede pe deplin. Totul se întunecă și geme, numai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
se năștea doar din trufia și din ipocrizia ei, ceea ce-i oferea o puternică încredere de sine, cu care știa să se ridice cu ușurință peste oricare impas ivit. La ananghie, dânsa absolut niciodată nu-și ridica, fără nădejde și vlăguită de energie, întrebarea: „Și, oare, ce am să mă fac acum?”, ci mereu se ambiționa neobosit în sinea ei, zicându-și: „Nimic nu-i de nedescâlcit pe lume. Trebuie să le dau eu cumva de capăt. La muncă!” Lucra mult
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
a culcat toată lumea, zise Gosseyn. Omul nu răspunse. Fără o vorbă, reușiră să izoleze puntea inferioară și atunci Gosseyn spuse: - Rămân, așadar, vreo douăzeci de ofițeri; inclusiv dumneata și amicul de afară. Exact? Oreldon aprobă, dar nu zise nimic. Era vlăguit. - Iar dacă-mi aduc bine aminte, din istoria antică, zise Gosseyn, exista pe Pământ un obicei vechi, motivat de felul intransigent al unor persoane; ofițerii erau consemnați în apartamentele lor în diverse împrejurări. Asta presupune un sistem de închidere din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
de trei ore. Nu încăpea nici o îndoială că Yojiro tocmai primise încă o veste proastă. Și nu mai avea curaj să-i transmită știrea lui Mitsuhide. Mustrat de stăpânul său, Yojiro coborî, încă o dată, colina. Privi în jur, se rezemă vlăguit de trunchiul unui copac și ridică ochii spre stele. Un călăreț se apropie și se opri în fața lui. — Prieten sau dușman? strigă Yojiro, sfidându-l cu o lance pe care o folosea drept baston. — Prieten, răspunse omul, descălecând. Doar privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
auzite. Eram însă mândru că, indiferent de destinația spre care se îndreptau, trenurile staționau în gară la noi și își împrospătau rezerva de apă, care le dădea vigoare. Așa îmi închipuiam locomotivele cu aburi: târându-se până la noi în gară vlăguite după un drum lung și istovitor, și prinzând viață de la pompa cea veche, cu brațul ei de tinichea, pentru un drum la fel de lung și de istovitor. STOFE Pe masa lungă din capul mai întunecat al sălii de festivități stăteau înșirate
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
furiei lui Roland! El a aruncat în aceasta trunchiuri de copaci smulși din pământ, bolovani rupți din stâncă, buruieni desrădăcinate, pline de pământ, ierburi și tufișuri întregi pentru a o înfunda și a-i tulbura apele. În cele din urmă, vlăguit de atâtea sforțări, plin de sudosre și cu răsuflarea tăiată, Roland s-a trântit gâfâind la pământ, zăcând în nesimțire trei zile și trei nopți. A patra zi când s-a deșteptat, și-a făcut armura praf. Coiful și scutul
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
mult și nici aceasta nu se dobândește prea ușor. Trebuie să aștepți ore în șir până umpli un bidonaș: este de neînțeles cum de nu mai funcționează nici un robinet cum trebuie! Am hotărât să abandonez pătura; mă obosește, transpir. Sunt vlăguit, cred că umblu de multe săptămâni; de ani, după cum mă simt și arăt. Desigur, nimeni nu poate supraviețui atâta vreme fără hrană, dar mie nu-mi este foame. Nici nu mai aud bine, simțul mirosului mi-a dispărut, degetele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
lăsând loc din nou zâmbetului ascuns. Câteva clipe mai târziu, ca de fiecare dată când ajungea în acest moment al călătoriei, senzații binecunoscute îl asaltară. Gonind parcă stresul, sângele începu să-și facă simțită prezența, croindu-și drum prin degetele vlăguite de trecerea timpului, încleștate până atunci de jilț. Migrena sâcâitoare, ecou dureros al oboselii acumulate, se disipă rapid până aproape de dispariție în timp ce mii de furnicături mărunte începură să-i mărșăluiască prin tot corpul. Un alt oftat, dar nu de ușurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
ai scrutat printre umbrele acestui mister, ci și conștiințele noastre au fost tulburate de cele Întâmplate, iar mințile noastre, ca și a dumitale, s-au aplecat asupra anevoioasei cercetări a adevărului. Dar, la fel cum inteligența domniei tale s-a vlăguit pe calea spre soluție, nici ale noastre nu au izbutit să ajungă la nici o concluzie, În afară de aceea amară că moartea s-a interpus În drumul unui proiect ce putea fi ambițios și care ar fi adus glorie orașului care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dureau urechile de-atâtea scandări ale numelui meu. În colțul opus, antrenorul lui Blanchard îi tampona arcadele cu un creion astringent și îi prindea niște bandaje adezive minuscule pe bucățile de piele zdrelită, care-i atârnau flasc. M-am trântit vlăguit pe taburet și l-am lăsat pe Duane Fisk să-mi dea apă și să-mi maseze umerii. În toate aceste șaizeci de secunde m-am uitat lung la domnul Foc, imaginându-mi că-l văd pe bătrânu’, ca să strâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
atârnate pe după umerii lor, se cere mereu mutat de pe un scaun pe altul. E greu și aproape inert. Venită În vizită pe seară, Theodora o găsește pe asistentă făcând o criză de nervi pe culoar, pe Noakes și pe Kidd vlăguiți În bucătărie și pe dna James singură Într-un colț al salonului, cu semnele panicii În priviri. Doamna James se plânge că i-a cerut doctorului Des Voeux să Îi dea lui Henry suficientă morfină pentru a-l liniști, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aceea de-a se mira cu glas tare cum se face că nu-l pot, în nici un chip, altoi. Dar și lui Fisente, apărut din spate și înălțînd potcoava pentru a-l mirui pe mătăhălos, îi căzură și lui brațele vlăguite pe lângă corp. Și i se preschimbară și lui articulațiile într-unele moi, de vată medicinală. Sub privirile de pește fiert ale celui de-al doilea bărbat, ce se văzu că îl însoțea pe borțos, care se ivi și dânsul din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prinse, în goană, o legătură care să-l transporte către Liceul "Pipera". Iar până seara, madam Nicolici se și înființă cu iubita din tinerețe, a poetului impunător, la poartă. Iar pe asta, într-adevăr, Sinistratul, din ură și înverșunare, o vlăgui toată noaptea, drăgostind-o în reprize lungi și cauzatoare de febră musculară. În pauze, împroșcînd-o cu majoritatea zoaielor reproșurilor pe care, în restaurant, ar fi dorit să le zvârle în obrazul poetului bețiv și impunător, dar care nu îi veniseră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Am luat-o de mână. Cel puțin ea era aceeași. Un lucru stabil într-un univers transfigurat. Trandafirul. Partea de el din mine avea o voință proprie și mă silea să mă supun dorințelor sale. Eul din mine era slăbit, vlăguit de șocul subsumării. Am rămas așa și m-am uitat la Trandafir, mult, foarte mult timp. Protuberanța de pe tulpină părea să exercite asupra mea o fascinație imensă, o atracție magnetică. Poate că partea de el din mine era cea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
miercurea următoare, să-i spună femeii că era urmărită, dar Ghazal nu veni și nici prietenul ei cu figură de predicator nu mai luă taxiul. A doua zi dimineață, când Omid trebuia să dea ochii cu Corbul Alb, se simțea vlăguit de presimțiri sumbre. Își îmbrățișase băiatul cel mic, înainte să-l lase în fața școlii, iar copilul rămăsese trăsnit pe trotuar: taică-său nu făcea așa ceva niciodată. Când ajunse în biroul călăului său, ca un om mort pe jumătate, Omid își
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Didinei, care trebuia să rămână să păzească ogeacul. Au vorbit ce-au vorbit, până să plece, le-a vândut Nicu-Piele un pont. Ședea încălzindu-și oasele lângă soba de tuci. Nu răbda la frig, că-l durea carnea bătută și vlăguită prin pușcării. Îl țineau șalele de atâta dormit pe pământul gol și la vremea asta se canonea. Mai avea și niște gloante-n mușchi de când îl făcuseră o dată gardienii sită și, cum se strica vremea, plumbii ieșeau de sub vine. Râdea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
săruți și pierd șirul pupăturilor de bucurie că mă vezi! Stai, fii calmă să-ți privesc sânii încărcați cu doruri. Stai să-i ating, stai să-i încercui, stai să mă joc puțin cu ei! Culmea, sânii tăi nu-s vlăguiți ci doar flămânzi! Brusc, mă urmăresc avizi, glandele au început să elibereze misterioasele secrete iar ei au devenit suculenți, tresaltă, dansează și-acum mustesc plini de viață! Nu vezi că ne dezechilibrăm când mă strângi în brațe? Spre uimirea mea
Iubiri proscrise by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83732_a_85057]
-
pe care le-a construit, mulțumindu-se să ne interzică accesul pe drumuri. Peste trei luni, va fi primăvară, Ferdinand va avea trupe proaspete, gata să dea atacul decisiv împotriva orașului nostru pe care, până atunci, foamea îl va fi vlăguit deja. Acum e momentul să negociem! Acum va accepta Ferdinand condițiile noastre, căci încă îi putem oferi ceva în schimb.“ Abu-Khamr, care rămăsese tăcut de la începutul discuției, țâșni brusc de la locul lui, împingându-și vecinii cu umerii săi masivi: „Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dispară din cult, "îndepărtîndu-se" de oameni și retrăgîndu-se în Cer, unde devin dei otiosi. Ca și cum zeii, după ce au creat Cosmosul, viața și omul, s-ar simți cuprinși de un soi de "oboseală", ca și cum uriașa lucrare a Creației i-ar fi vlăguit. Se retrag deci în Cer, lăsîndu-și pe Pământ fiul ori un demiurg ca să sfârșească ori să desăvârșească lucrarea. Treptat, alte figuri divine le iau locul: Strămoșii mitici, Zeițele-Mame, Zeii fecundatori etc. Zeul Furtunii își mai păstrează încă structura cerească, dar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
dintre scriitori. Cam astea aș fi vrut să vorbesc la Muzeu. Îmi dau seama că nu merită. Dacă am ceva de spus, o voi spune în scris. De-asta îmi dă această putere scrisul meu de acum. Pentru că nu mă vlăguiește, nu pustiește ceva în mine, ci, dimpotrivă, ordonează, luminează. Aș vrea doar să fiu în stare să scriu curat, adevărat, drept, pe măsura luminii pe care mi-o aduce ca o târzie Luminare acum, când coborârea nu numai că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]