540 matches
-
Principele nu-l bagă în seamă. Șuieră întretăiat: — Un Claudius! Rudă de sânge cu soția și cu fiul meu adop tiv! Bate cu pumnul în tăblia rotundă a mesei și rostește sacadat: — Cum îți permiți? Trio sesizează amenințarea de-abia voalată. Creierul lui, blo cat într-un spasm dureros, înregistrează mecanic detalii fără nici o noimă. Picioarele în formă de copită de căprioară. Tijele oblice care se încrucișează pentru a putea modifica înălțimea mesei, înde părtând mai mult sau mai puțin suporții
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ca o umbră tăcută și supusă. Dar asta nu e decât o aparență. Își amintește din nou de vorbele legionarilor. Atunci a râs ca un prost, măgulit, deși n-avea de ce. Abia acum înțelege adevăratul sens al amenințării lor, abia voalate. Nu el contează, ci copiii. În ochii tuturor, el nu e decât un instrument folosit pentru a aduce pe lume vlăstare imperiale. Se întoarce din nou spre soție și-i aruncă o privire furi bundă. Cum a fost atât de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Și alteori numai reverii poetice în preajmă?... Gânduri care apar și dispar sau numai se întrevăd, ca un înotător pe valuri... Folosind, ca și înotătorul, doar ca un detaliu de curiozitate și de variație în decorul multiplu... Căci, sub soarele voalat, marea s-a unit perfect cu cerul. Și în fața imensității auguste, bietele mele gânduri sunt minuscule și nepotrivite. Totuși, aventura mea va fi legată de mine, orice s-ar întîmpla. Mi-a luat o serie de prejudecăți și mi-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se spune“? Când cele relatate se referă la ceva lipsit de sens, eventual absurd, acest element se estompează chiar în timp ce asculți cuvântul narațiunii. Orice formă de violență sau cruzime trece imediat într-o altă lumină, inițial nesigură, apoi tot mai voalată, până devine calmă și retrasă. În unele situații, ajunge de-a dreptul diafană, enigmatică. Astfel, se spune despre Diogene, excentricul filozof din Sinope, că își scandaliza contemporanii cu gesturile sale neobișnuit de libere. Printre altele, . Cum singur va mărturisi, dacă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
se spune“? Când cele relatate se referă la ceva lipsit de sens, eventual absurd, acest element se estompează chiar în timp ce asculți cuvântul narațiunii. Orice formă de violență sau cruzime trece imediat într-o altă lumină, inițial nesigură, apoi tot mai voalată, până devine calmă și retrasă. În unele situații, ajunge de-a dreptul diafană, enigmatică. Astfel, se spune despre Diogene, excentricul filozof din Sinope, că își scandaliza contemporanii cu gesturile sale neobișnuit de libere. Printre altele, . Cum singur va mărturisi, dacă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de o ușoară și spirituală acvilinitate, cu fruntea acoperită pe jumătatea stângă de o pală de păr blond, acum puțin bronzat. Nu i s-a schimbat nici expresia copilărească a feței, nici mișcările naive și repezi, nici glasul încet și voalat, cu care parcă destăinuiește secrete. Numai trupul i s-a împlinit. (Tinerețea beneficiază de toate, chiar și de trecerea anilor.) Femeia asta, care invită cu farmece copilărești la mistere tulburătoare, va face nefericirea multor imbecili... La plecare, m-a condus
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-o. Supraom, care-i dorește fericirea!... Nu i-am răspuns nimic. I-am cerut adresa exactă ca să-i trimit cartoane cu vederi. Mi-a spus cu o tremurare necunoscută de lumini în albastrul ochilor și cu glasul ei cel mai voalat, privind în lături: "Nu știu bine unde am să fiu săptămânile viitoare". Dar cum nu putea sta la îndoială decât între două adrese, și amîn-două la locuințele ei, la țară și la oraș, era limpede că nu vrea să se
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a surprins-o În toate. Una dintre fotografii Îi reprezenta fața reflectată În oglindă ca și cînd se machia, fără urmă de timiditate. Un chip conștient de faptul că este privit, cu un zîmbet fluturînd pe gura ușor Întredeschisă, ochii voalați, gînditori, privind visători În zare. M-a mai surprins o fotografie de-a ei În halat de casă transparent; fiind făcută În contra luminii, conturul trupului ei se zărea perfect. Ciudată femeie! Oare EL a fotografiat-o sau... ? Trebuie să vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-l urmăream era fratele, și nu soțul... Ai idee ce căuta fratele dumitale Într-un asemenea loc? — Da, dacă-i vorba de M, atunci știu. — Îl cunoșteai pe M? — V-am mai spus de nenumărate ori... afirmă ea cu voce voalată. Oare Își Înăbușea cu bună știință sentimentele sau lucrul În sine nu merita să și le dezvăluie ? Nu uitați că fratele meu a făcut foarte mult pentru soțul meu, Îl ajuta la afaceri. — Vrei să spui că fratele dumitale a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a zis mama, spulberând tăcerea. Sunt momente în care o prefer sub influența drogurilor. Capitolul 13tc " Capitolul 13" Pentru întâlnirea noastră la un singur pahar, eu și Aidan am mers în barul Lana’s Place, liniștit și select, cu lumină voalată și tonuri discrete, sofisticate. —E OK aici? a întrebat Aidan când ne-am așezat. Nu e prea ciudat? — Deocamdată nu, am zis. Doar dacă nu e unul din locurile acelea în care personalul începe să danseze step în fiecare seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
care să-i dea satisfacția recunoașterii. Satisfacția de a exclama: „L-a prins p-ăla. Ce i-a mai făcut“. Am astfel de cititori. Îndobitociți de gândul că o carte este un proces-verbal, o fotografie mai mult sau mai puțin voalată a realității cunoscute de ei, o continuă războire a autorului și răzbunare a lui pe lumea în care trăiește. Acest cititor urăște scriitorul. Îi pândește viața. Ar vrea să-l distrugă fizic în fiecare clipă. El arde cărțile. El, acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mai caut, mai caut febril Răsăritul din zori, de-altădată, Ca un zâmbet naiv de copil, Ca din filmul vieții, o pată... Mai caut privirea voalată, Adâncul nicicând străbătut Iubirea cea pură de fată Și floarea din oala de lut... Și gestul schițat din pornirea Curată și tandră ca zorii, Prin care, filtrată iubirea, Întoarce din drumuri, cocorii... Mai caut, mai caut și-acum Privirea arzândă
MAI CAUT... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83827_a_85152]
-
a lăsat o liniște întinsă ca un voal de zefir. Doar câte un pițigoi care tocmai era în schimbare de ghiers - fiindcă venise primăvara - mai tulbura această pace a dimineții... ― Ostași! - s-a auzit glasul comandantului. Vocea îi era puțin voalată, ceea ce însemna că vrea să le spună lucruri însemnate... ― Ostași, nu întâmplător vă aflați aici. Nu ați fost concentrați fără motiv. Unii dintre dumneavoastră cunosc cauza. Alții nu. Eu am ordin să vă aduc la cunoștință că în afara granițelor noastre
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Hallipa își număra unghiile bine lustruite. Doamna Eliza îi șopti ceva într-o franțuzească aproximativă. Răspunse încet că-1 doare capul. Eliza avea probabil oarecare preocupare de conveniențe dar Hallipa părea a nu-și aminti deloc de ele, cu o privire voalată, în care, hotărât, prezența lui Mini nu dezvolta nici o placă a conștiinței. Mini se uită curios la el. li vedea pentru întîia oară în haine de oraș. Purta un costum bleumarin după modă și ținea pe mână un 128 pardesiu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
își reaminti atunci același oraș, întreg, în plină funcție a uzinei lui omenești și pe care totuși nu-i vezi din pricina unei anumite cete care nu s-a rupt; ale cărui aspecte nu prind pe plăcile sensibile, ci dau clișee voalate, atunci când nu privești printr-un interes viu. Pentru acel care e un locuitor indiferent, care nu și-a pus acolo mobilul existenței, realitatea orașului are încă o membrană învăluitoare și defensivă; pe când dezvelită, dă acelui care își converge spre ea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
iveală și să tragă eventualele semnale de alarmă. Situația dificilă și perspectivele sumbre privind soarta cărții, ne îndreptățesc să formulăm un alt elogiu, de data aceasta direcționat spre cititori. Iată-l: Carte înțeleaptă, cinste celui ce te va citi! Clișee voalate Școala familiei Anii de început ai vieții oricărui om petrecuți în căminul părintesc pot fi considerați prima lui școală, avându-i ca educatori pe cei ce i-au dat viață și se îngrijesc de creșterea și educația sa. Amprentele acestor
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
Punând la un loc toți vasalii, samuraii de rând și pedeștrii, se adunau mai puțin de o mie de oameni. Erau însă multe palanchinuri și lecției lăcuite pentru soția seniorului și doamnele ei de curte, iar figurile jalnice ale femeilor voalate, mergând atât călare, cât și pe jos, umpleau tot drumul. — O! Arde! — Ce sus se înalță flăcările! Mulțimea de femei abia îndura plecarea și, când ajunse la doar o leghe de Nirasaki, se întoarse să privească, în urmă, din mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
am oprit. La naiba! m-am gândit. Nu stau în picioare în propria-mi bucătărie și nici nu-mi scot rochia pentru plăcerea lui Luke Costello. —Sau vin eu acolo și ți-o scot, mi-a aruncat el o amenințare voalată. Cât ai clipi, înfricoșată, m-am trezit apucând nasturele și descheindu-l. Nici mie nu-mi venea să cred ce făceam! Se întâmplase ceva cu butonul de comandă al Furiei - în loc să mă simt ușurată fiindcă eram îmbrăcată în rochia scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Ăăăă, nu. Ai sunat-o pe prietena Nolei? Nu. —Ți-ai căutat serviciu? —încă nu. — Păi, apucă-te naibii de căutat! Apucă-te chiar acum! Așa că m-am forțat să abandonez siguranța dormitorului și am plecat, fără țintă, prin căldura voalată. Doar că nu mergeam chiar fără țintă. De fapt, aveam o țintă foarte clară. Era mai mult decât ceea ce s-ar putea numi o retrospectivă a vieții mele în New York. Era un omagiu. Aici era locul de unde îmi cumpărasem sandalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Ieșiră pe terasă, sub coroana bătrânului arbore. Se atinseră. Irina făcu o mișcare speriată, de retragere. Reintrară în camera goală. Se așezară. Față în față. Se priveau. Buzele ei groase, uscate. Ochii cocliți, glasul gros, răgușit. Se priviră. Privirea ei voalată, dilatată. Un fel de transă dureroasă. Mâinile mici, ezitând, sub cămașă, llin, lin, tremurând, tremurând. Privirea adâncindu-se, îndurerată, incendiată. Mai avu timp să vadă pervazul alb al ferestrei, paharul greu, de cristal, înroșit de vinul dens și leneș. Arsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doar femeie. O să aleg aceste picături transparente de sânge sau... de noroc. PAGINĂ NOUĂ 5 Cometa ajunsese în apogeul strălucirii sale pe cerul Bucureștiului când, pe o uliță din spatele domeniului consular francez, opri o sanie din care coborî o femeie voalată. Lăsă sania să plece, apoi se strecură repede pe ușa unui mic pavilion. Valetul o conduse până la etaj, urcând scara pe jumătate întors spre ea și luminându-i treptele cu sfeșnicul ridicat. În mai multe rânduri, femeia se simți „furată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
comte? ― Cum, ce? Femeia, desigur! Începusem să cred că ai uitat și de ea și de mine. A venit? Cum arată? ― Nu știu, monsieur le comte! ― Asta-i culmea! Ce vrei să spui? ― Îmi pare rău, dar madame este complet voalată. N-am reușit să văd, ci doar să întrezăresc. ― Bine, bine! Și?... Spune o dată! Vezi că nu mai am timp de pierdut! Femeia aia mă așteaptă. Julien savura nerăbdarea stăpânului și ținea să îl enerveze. Chestia asta îi reușea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
face de le nimerește?” Nu găsi răspunsul imediat și, înciudat, se prăbuși cu spatele întors spre consoarta sa, adormind pe loc. 2. În acealași timp, cuibărită în sania care alerga pe ulițele înzăpezite în ritmul zurgălăilor de la urechile cailor, femeia voalată cugeta la același Julien. „Ce minunată stofă de diplomat! Și, totuși, soarta i-a croit din ea doar o haină de valet. Păcat! Mare păcat! Cu consulul Julien aș fi avut, sunt sigură, un dialog mai mult decât savuros.” PAGINĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
căci adresase un îndemn asemănător, dar tăcut, și prințului. După câteva ore bune în care își rumegase și furia și dezamăgirea, după ce analizase cele mai sumbre perspective pentru etapa următoare, Ledoulx își aminti, în sfârșit, de apropiata întâlnire cu femeia voalată și, ceva mai înviorat, îl chemă pe Julien. Îl rugă să pregătească salonul din pavilion și să aștepte acolo până la sosirea femeii. Valetul îl ascultă politicos, apoi își coborî privirea și tăcu. După câteva minute de așteptare, Ledoulx interveni. ― Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
stăpânului său. PAGINĂ NOUĂ 23 În ultimul timp, prințul primise tot felul de informații, dar încă nu putea să spună cu certitudine dacă femeia zărită de el prin aburii băii undeva, în cuprinsul acelei case, avea vreo legătură cu femeia voalată care ieșea uneori, aproape de miezul nopții, din casa pictorului, ca să intre apoi în pavilionul din spatele consulatului francez, sau cu Marioritza. Omul lui Babic susținea că Marioritza locuia pe o altă stradă. O urmărise atunci când părăsise Bucureștiul. Se despărțise de medic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]