367 matches
-
Omonimia nominativ-vocativ din flexiunea pronumelor de persoana a II-a este anulată prin intonație, marcă distinctivă a cazului vocativ: „Lună, tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci.” (M. Eminescu, I, p. 130), și sintactic, prin izolarea frecventă a vocativului în dezvoltarea enunțului: „Tu, iartă-mă, fecioară, - tu, căprioara mea!” (N. Labiș, p.40), „Tu!!... nu vezi... nu-ți aflu nume.” (M. Eminescu, I, p. 82) sau prin însoțirea pronumelui de interjecții specifice: „O, tu crai cu barba-n noduri
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfect în existențele noastre...” (L. Fulga, p. 399) și termen secund: „Casa lor, a ei și a lui Stere, i se păru mai caldă-n seara aceea.” (E. Barbu, p. 106) În relație de incidență se situează pronumele în cazul vocativ: „O, tu, crai cu barba-n noduri ca și câlții când nu-i perii, / Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii.” (M. Eminescu, I, 83) DATIVUL ETICTC "DATIVUL ETIC" În limbajul popular, forma neaccentuată de dativ a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forme diferite de singular și plural: Distincția nominativ-acuzativ este asigurată, direct, de morfemul pe, expresie a acuzativului complement direct și, indirect, prin alte prepoziții care impun cazul acuzativ în realizarea altor funcții sintactice: dumneavoastră/pe dumneavoastră, (cu, la) dumneavoastră etc. Vocativul persoanei a II-a este marcat prin intonație: dumneavoastră! Distincția genitiv-dativ se realizează sintactic, prin intermediul regentului; genitivul are regent nominal: ideea dumneavoastră; dativul, regent verbal sau adjectival: Vă dau dumneavoastră, idei folositoare dumneavoastră sau prin intermediul prepozițiilor (locuțiunilor prepoziționale) specifice: Toți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantival: ta/tale: dumneata/dumneatale (dumitale), domnia-ta/domniei tale, dumneasa/dumisale (domnia voastră)/domniei voastre etc. La plural, opoziția se realizează numai la nivelul primului termen, substantival: domniile lor/domniilor lor; domniile voastre/domniilor voastre. Omonimia nominativ-acuzativ se anulează prin intonație, marcă specifică vocativului: dumneata!, dumneavoastră!, domnia-voastră! Omonimia acuzativ-nominativ se anulează prin prezența morfemului pe, semn al acuzativului: „Pe dumneavoastră (domnia-noastră) v-au chemat!” sau prin intermediul prepozițiilor care impun cazul acuzativ: cu, la, pentru etc.; Merg cu dumnealui (domnia-lui, domnia voastră etc.). Omonimia genitiv-dativ se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
III-a, se manifestă, indirect, la nivelul pronumelui (substantivului)-subiect: El se îmbracă./ Ea se îmbracă. Cazultc "Cazul" Spre deosebire de pronumele personal și de celelalte pronume, pronumele reflexiv, datorită ipostazei de obiect din planul său semantic, nu are cazurile nominativ și vocativ. În mod tradițional este exclus din flexiunea lui cazuală și genitivul, iar dativul -și este caracterizat uneori ca dativ posesiv: Luându-și cărțile a plecat. Pronumele reflexiv se situează în genitiv în aceleași condiții în care prezintă forme de genitiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și formele regulate, de altfel): a face - fă!, a zice - zi!, a aduce - adu!, a duce - du!. Alte forme speciale s-ar putea explica prin fonetică sintactică: a veni - vin-O! (alături de vin-|), datorită însoțirii aproape în permanență cu un vocativ; a aduce - ad|! etc. Dezinențe în funcție de timpul verbal În funcție de dezinențele specifice, timpurile verbului s-ar putea grupa în patru categorii; în interiorul acestor clase, unele dezinențe sunt dependente de tipul de flexiune al verbelor, altele, cele mai multe, sunt indiferente: 1. prezentul (indicativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
desfășoară în plan sintagmatic relațiile sintactice dintre imperativul unui verb-predicat și termenii realizând diferite funcții sintactice. Relația cu subiectul gramatical La imperativ, subiectul sintactic rămâne neexprimat; este „realizat numai ca” subiect inclus (în dezinența verbului); „reprezentat” în text printr-un vocativ, interlocutorul aparține de regulă câmpului semantic uman. La indicativ, posibilitatea de selecție a subiectului gramatical este condiționată doar de înțelesul lexical al substantivului (mediat, al pronumelui): Vine Mihai., Vine autobuzul. etc., dar nu Vine insula. La imperativ, „subiectul” trimite totdeauna
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a funcției de subiect gramatical; subiectul rămâne inclus în dezinența de persoană a verbului, persoana a II-a, singular sau plural: „Ia-mă-n brațe și ascunde-mă bine.” (T. Arghezi) Concretizarea planului semantico-ontologic este transferată, în mod frecvent, unui vocativ (substantiv, pronume, propoziție), cu care intră într-o relație sintactică de incidență: „Sapă, frate, sapă, sapă / până când vei da de apă.” (L. Blaga) „Hyperion, ce din genuni / Răsai c-o-ntreagă lume, Nu cere semne și minuni / Care n-au
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu) „Iată ce învăț eu de la dascălii mei, de la albine.” (M. Eminescu) Asimilabile prin funcția lor lingvistică (declanșează sau asigură desfășurarea actului de comunicare) interjecțiilor volitive, termeni de adresare precum mă, măi, bre etc. însoțesc, fără a realiza funcții sintactice, vocative: „Bună vreme, măi băiete!” (M. Eminescu) sau se întrebuințează singure, cu același rol de adresare: „-Ho, măi! ce vă este...” (I. Creangă) „-Ia tăceți, bre, răspunse Zaharia.” (I. Creangă) sau constituie enunțuri neanalizabile: „-Mă! ia ascultați!” (I. Creangă) „-Dar cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
împletiți un pat / Din tinere ramuri.” (M. Eminescu) • subiective (exclamative): „...Da ce vrei, mări, Cătălin? Ia dut’ de-ți vezi de treabă!” (M. Eminescu) Sub aspect structural, enunțurile imperative aparțin categoriei enunțurilor autonome (sintetice, realizate mai ales prin interjecții și vocative, și analitice): „- Hai și tu cu noi, dacă vrei - zise Harap Alb - că doar n-avem a te duce de mână ca pe un orb.” (I. Creangă), „- Hai iute, și cât te văd; ranița-n spate, stânga-mprejur, pas gimnastic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
furtunii Singur de mine să râd ca nebunii.” (A.E. Baconsky) În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor imperative este marcată concomitent prin intonație, accent și flexiune. Flexiunea. Marca distinctivă principală a enunțurilor imperative este situarea substantivului (pronumelui) la cazul vocativ și a verbului la modul imperativ: „- Ioane! Ioane! Ioane!... și Ion pace!” (I. Creangă), „Păzește-te de amicii care ți se jură că te iubesc pe tine mai mult decât se iubesc pe dânșii.” (M.Codreanu), „Deșteaptă-te, pământ român
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unui enunț asertiv: „Ei! ei! de acum drege-ți „vocea” și descurcă-te, măi Trăsne, dacă poți.” (I. Creangă) Intonația imperativă este orientată de accentul sintactic și depinde de dezvoltarea enunțului; este ascendentă când enunțul se realizează doar printr-un vocativ, o interjecție sau un verb la imperativ: „Mai luăm câte unul?... Băiete!...” (I.L. Caragiale), „- Stăi! strig eu.” (I.L.Caragiale); este mai întâi ascendentă, apoi descendentă, când enunțul are o dezvoltare mai amplă: „Cântați-mi durerile voastre / Ca să am la ce
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ochiul tău mă-ngheață.” (M. Eminescu) Când verbul este la imperativ, subiectul rămâne totdeauna inclus: „Încearcă acum, dacă zici că nu ți-e frică, reluă cea dintâi. Ghicește. Care-i țiganca?” (M. Eliade) Identitatea sa concret-lexicală poate fi transferată unui vocativ, pronominal, de persoana a II-a, sau substantival, care rămâne în afara unei funcții sintactice propriu-zise: „Tu, iartă-mă, fecioară, tu, căprioara mea!” (N. Labiș) Subiectul subînțelestc "Subiectul subîn]eles" Când verbul-predicat (sau component al predicatului) se află la persoana a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
elan, tot are momente în care viața i se pare searbădă. • complement predicativ: L-am regăsit foarte schimbat: închis în el, fără entuziasmul lui molipsitor, fără încredere în nimeni și în nimic. Când termenul de bază al apoziției este un vocativ, o propoziție principală sau o frază, termenul secund nu mai este purtător de funcții sintactice: „Ștefane, Măria Ta. Tu la Putna nu mai sta” (M. Eminescu, I, 183) „Suflete, prund de păcate, ești nimic și ești de toate.” (L. Blaga
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenii se situează în același plan, obiectiv, al comunicării, relația de incidență dezvoltă două variante: 1. Enunțul de bază, primar, este expresie a obiectului enunțării iar enunțul secund, expresie a implicării destinatarului în actul lingvistic. Termenul secund se realizează prin: • vocative 63: „Ghiță, Ghiță, ce-am aflat? Ce ați făcut?” (I.L. Caragiale, I, 206), „Fraților, mi s-a făcut o imputare și sunt mândru de aceasta!” (I.L. Caragiale, I, 275) • interjecții: „Ia lăsați-l încolo, măi;” (I. Creangă, 70) • vocative însoțite
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin: • vocative 63: „Ghiță, Ghiță, ce-am aflat? Ce ați făcut?” (I.L. Caragiale, I, 206), „Fraților, mi s-a făcut o imputare și sunt mândru de aceasta!” (I.L. Caragiale, I, 275) • interjecții: „Ia lăsați-l încolo, măi;” (I. Creangă, 70) • vocative însoțite de interjecții: „- Hei! Trăsnea, mă! scoală! Știi tabla?” (I. Creangă, 60) • propoziții-vocativ: „Nu te teme de răsunet, cel ce te-mpresori cu cripte.” (T. Arghezi, I, 262) 2. Enunțul de bază, primar, descrie o primă direcție, principală, în construirea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Al. Odobescu, 173) Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" Sub aspect structural, enunțul de bază poate fi un enunț sintactic, o frază sau o propoziție. Enunțul incident poate avea orice natură și orice dezvoltare: • unități lexicale (substantive sau adjective substantivizate, pronume, în vocativ, adjective în nominativ, adverbe sau locuțiuni adverbiale, interjecții). Substantivele în vocativ pot fi însoțite de interjecții, adjective sau substantive exprimând diferite raporturi sociale, cu care nu intră în relație sintactică: „- Știi, Stoico, de ce te-am adus aici? - Ascult, Măria-ta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de bază poate fi un enunț sintactic, o frază sau o propoziție. Enunțul incident poate avea orice natură și orice dezvoltare: • unități lexicale (substantive sau adjective substantivizate, pronume, în vocativ, adjective în nominativ, adverbe sau locuțiuni adverbiale, interjecții). Substantivele în vocativ pot fi însoțite de interjecții, adjective sau substantive exprimând diferite raporturi sociale, cu care nu intră în relație sintactică: „- Știi, Stoico, de ce te-am adus aici? - Ascult, Măria-ta.” (Al. Odobescu, 14), „Ne ducem, dar gândește-te, stimabile, că suntem
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cuprinse, „Comunicări Științifice”, Iași, 1971. Gh.D. Trandafir folosește pentru acest tip de relație sintagma relație zero (incidență) (cf. Probleme controversate de gramatică a limbii române, Craiova, Scrisul Românesc, 1982, p. 158). 63. Vl. Robu și I. Iordan, lucr. cit., interpretează vocativul ca o poziție sintactică deosebită, adresarea, iar relația dintre vocativ și verb (de obicei la imperativ) o relație de interdependență. Gramaticile limbii italiene consideră vocativul un complement al adresării, care reprezintă însă, o frază completă, concentrată într-un singur cuvânt
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tip de relație sintagma relație zero (incidență) (cf. Probleme controversate de gramatică a limbii române, Craiova, Scrisul Românesc, 1982, p. 158). 63. Vl. Robu și I. Iordan, lucr. cit., interpretează vocativul ca o poziție sintactică deosebită, adresarea, iar relația dintre vocativ și verb (de obicei la imperativ) o relație de interdependență. Gramaticile limbii italiene consideră vocativul un complement al adresării, care reprezintă însă, o frază completă, concentrată într-un singur cuvânt (cf., de exemplu, A. Ghiselii, C.Casagrande, Lingua e parola
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Craiova, Scrisul Românesc, 1982, p. 158). 63. Vl. Robu și I. Iordan, lucr. cit., interpretează vocativul ca o poziție sintactică deosebită, adresarea, iar relația dintre vocativ și verb (de obicei la imperativ) o relație de interdependență. Gramaticile limbii italiene consideră vocativul un complement al adresării, care reprezintă însă, o frază completă, concentrată într-un singur cuvânt (cf., de exemplu, A. Ghiselii, C.Casagrande, Lingua e parola, Sansoni, Firenze, 1967). 64. În literatura de specialitate se vorbește de o categorie distinctă a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
celebră, a reușit să acapareze întreaga atenție și să lase aproape neobservat răspunsul victimei că motivul pentru care nu se poate abține să-l huiduie sunt morții din decembrie. Datorită gustului nostru pentru inedit, toată lumea s-a oprit la nevinovatul vocativ „animalule” și la unghia prezidențială înfiptă în gâtul netăbăcit încă de vremuri al tânărului agresat în văzul tuturor, neglijând spaima cu care marginalizatul de altă dată striga: „Ce ai tu cu morții aceia?” și răspunsul descumpănit de uimire al celui
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
cu alta populară. În afara narațiunii, există și alte tipuri de enunțuri care nu conțin mărci legate de enunțare: proverbele, articolele de dicționar, legile fizicii etc. În ceea ce privește enunțarea, legătura sa cu subiectivitatea locutorului se concretizează și în particularități sintactice și semantice: vocativ, interogativ, enunțuri neterminate, substantive care califică etc. Naratorul își poate manifesta punctul de vedere și prin substantive ce califică și prin prezentul istoric (sau de narațiune), ale căror posibile valori stilistice sunt comentate nuanțat, îndeosebi efectul de transfocare, exploatat de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vidul dintre situația prezentă și realizarea sa, lucru care nu se întâmplă de la sine. În schimb, cu (b) enunțătorul prezintă procesul ca fiind declanșat, în continuarea situației prezente ("începe să te bucuri..."): VP ca formă verbală de continuitate se opune vocativului "Străine", care implică o separare. Nu realitatea impune alegerea unui anumit viitor, ci enunțătorul care, prin preferința sa, marchează o anumită atitudine față de enunț și față de co-enunțător. Însă această alegere antrenează și altele în enunț: după cum am văzut, un viitor
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
îmi dădea cuvântul... Și el rîdea citind, fățarnicul... Iar eu, ca un prost...Nu, domnule conte, degeaba, n-o vei avea...n-o vei avea97! Acest fragment este centrat pe momentul enunțării și pe subiectivitatea locutorului. Întâlnim astfel fenomene dialogice (vocative, interogații, "nu", "n-o vei avea"...), enunțuri neterminate etc. Dintre aceste ele-mente subiective, putem evidenția două grupuri nominale cu statut remarcabil: "un prost", "fățarnicul". Este vorba despre substantive de calitate 98. Din punct de vedere sintactic, le identificăm datorită proprietății
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]