387 matches
-
bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ea și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre, înotînd când pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri. Începuse a însera și ea iar se lăsă amorului ei cu marea, iar surâdea în fața valurilor cu acea intensivă și dulce voluptate. Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era un valț turbat, înamorat și trist, a unuia din maeștrii germani, ce mă amețea, {EminescuOpVII 196} mă tâmpea și mai mult. N-auzeam note și armonie ci numai un vuiet melancolic și voluptos, care se pierdea încet, încet. Îmi ridicam capul, priveam cu atâta amor în fața ei roșită de căldură și strînsoa-ea brațelor mele, simțurile mele erau îmbatate și nu puteam răspunde de ele de iritate ce erau, privirea mea era un foc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
peste măsură. Haina abia o încingea, gâtul era gol și alb și din piept se vedea partea cea nemijlocit sub gât, pe când sânii, bourei, manifestau vergina lor esistență prin două mici ridicături a pieptarului. Fața era de-o paloare umedă, voluptoasă. Mânuțele ei erau reci, iar ochii înotau într-o lumină neobicinuită lor. - Ce fac? zise ea, surâzând și uitîndu-se la încheieturele degetelor și la vârfurile unghiilor ei de roză... Ce să fac? Nimica. Ochii, deși păreau că privesc cu ingenuitate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și totuși așa de cuminți. - Cînți?... Da? îi zisei eu surâzând, ducînd-o de braț la piano și aranjîndu-i scaunul și notele. Degetele ei albe fugeau peste clape, dar fugeau așa de lin, așa de somnoros încît nu părea decât o voluptoasă muzică de vis. Așa de frumoasă, așa de inocentă, cu toate astea eu n-o puteam iubi. Ea nu era decât o idee-n fantazia mea, un amor al sufletului, nu al inimei. O iubeam cum sufletul iubește icoana unei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pune mâna pe acea nemărginire de probabilități ce aurul ascunde în el... Aurul însemna castele asupra plîngerei eterne a mărei, grădin [i] de ***... cântec de arfă, amanți frumoși... Și doar acest aur nu costa decât ocheade înfocate și adânci, surâsurile voluptoase a buzelor coapte de tinereță... undoirea delicioasă a evantaliului în limba mistică a amorului... De ce nu? De ce nu?... Scrisorele parfumate împleau buchetele marchizului, întinerit de atâta prevenire... Și ce frumoasă era Ella...! Ella avea frunte de marmură, cu părul de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât de lungi și {EminescuOpVII 295} atât de dese, n-ar fi părut atât de întunecoși, poate că lumina, neoprită de acea mătase brună, ar fi limpezit noaptea voluptoasă a acelor ochi. Aveau albăstrimea transparentă a strugurului negru. Dacă a cunoscut cineva ochi frumoși, la a căror vedere se cutremură orce fibră, pe care i-ai privi cu o intensivă și, ca să zic, dureroasă plăcere, atunci erau ai lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
copți, numai buni de-a zugruma șelele unui amant între ele, apoi genunchii, ce făceau gropițe când ea* stătea, apoi fluierele cu pulpe tăiete-n lapte, până la gleznuțele și piciorușele de argint... Ea surâdea... buzele jîmbate de acest surâs sensual și voluptos lăsau să se vadă dantura întredeschisă ca la o leoaică însetată, obrajii suflați abia cu rumăn făceau gropițe abia desemnate, dispărînde de langoare, ochii sticleau sub genele pe jumătate lăsate și tremurânde, fruntea netedă sălbătăcită sub părul în dezordine care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
absurd. Avem de-a face cu o oglindă care, practic, deformează imaginea lumii și sfârșește prin a zămisli ea însăși imagini, subminând în acest fel prestigiul și sensul reflectării: să fim tandri, bâigui poligonul cățelu lipindu-și irișii de șoldurile voluptoase ale autobazei filaret să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu, să fim tandri mai zise o muscă. În condițiile unei atari opacizări a discursului, care, e drept, nu are nimic în comun cu încifrarea elitistă a mesajului
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
veleitate de a rămâne stăpân pe sine. Ioana era și ea pasională, în sensul că sugera pasiunile. Felul dramatic cu care lăsa pleoapele sau încovoia mâna spre a-i fi sărutată, cadența maiestuoasă a pașilor ei inspirau gândurile cele mai voluptoase. Adeseori Ioana punea în vorbă accente pline de patos și participa cu temperament la viață. Ochii săi erau profunzi și inteligenți. În total, însă, impresia era de așa natură încît porecla Indolenta se motiva deplin. Ioana solicita atenția bărbaților, nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
grafologică sau horoscopul) sunt utilizate, autorul excelând în portretul caracterologic, uneori abia inserat în acțiune, ca în cazul eroilor Saferian Manigomian, Dan Bogdan, Hergot, Oprescu. Dar oricât de puțin e ținut în scenă, eroul capătă contur. Manigomian e negustorul colecționar voluptos, Dan Bogdan e veșnicul oponent, Hergot e dezadaptatul total de la lumea reală, Smărăndache și Smărăndăchioala sunt musafirii eterni, colportori de vești. Momentele narațiunii se succed rapid, tratarea faptelor e totdeauna impersonală... Alexandru PIRU, Analize și sinteze critice, Craiova, Ed. Scrisul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Relații concurențiale existente pe fondul oscilației/fluctuației/instabilității încrederii în sine (fie a unei părți a relației, fie a ambelor părți), a balansului dintre succese și insuccese. Această dificilă situație creează (frecvente) stări de supraautoevaluare sau de subautoevaluare, de admirație (voluptoasă) de sine sau de dezamăgire (fatalistă) de sine. Acest tip de relații concurențiale sunt derutante, ele fiind deopotrivă dorite și respinse, căutate și evitate. c. Relații concurențiale existente pe fondul încrederii în sine a unei părți sau a ambelor părți
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
unde, aduși din toate părțile apar oameni de toate genurile, capabili a provoca surprize de neuitat, și personajul feminin al hangiței, care, prin farmecul ei ,,mitic’’, provoacă și polarizează stările afective, nu o dată pasionale, cărora călătorii le cad victimă cu voluptoasă uitare de sine. Toate amănuntele din care se construiește însuși planul acestor invocații presupus magice ale Mânjoalei sunt reproduse după gura lumii, reverberând ca un ecou. Un exemplu în acest sens este pățania hoților care au vrut să calce hanul
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de mere și de gutui...’’. Explicația pe care o dă Mânjoloaia cu privire la absența icoanelor din încăpere, pentru moment, nu indică decât un anumit ateism naiv, iar incidentul cu dispariția cotoiului apare atât de amuzant, și atât de firesc distribuit în voluptoasa hârjoană erotică de care sunt cuprinși eroii încât deocamdată nu-i acordăm nici o altă semnificație. La următoarea apariție a poznașului animal, atunci când tânărul bărbat dă curs hotărârii de a pleca de la han (,,Am zis; hi! La drum! mi-am făcut
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
în delirele hipocondriace, delirul de negație și delirul metabolic (din schizofrenie, parafrenie, melancolie etc.). Un alt tip de halucinații, mai puțin întâlnite sunt cele din sfera genitală sau ale simțului genetic, și constă în senzații de la simple atingeri până la senzația voluptoasă a unui act sexual. Înainte, aceste halucinații se întâlneau mai ales în delirele din cadrul isteriei (psihoze isterice) și delirele mistice (erau relativ frecvente în secolele XVIII-XIX). Halucinații kinestezicemotorii sau motrice ca și halucinațiile genitale, azi se întâlnesc mai rar. Bolnavii
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
Armurierul e un suflet simplu, elementar, iar comportamentul său, pur instinctual, trădează psihologia sănătoasă a omului comun, ce gândește și simte "după tipic". Ca atare, înaintea morții bătrânul își recapitulează viața, oprindu-se cu plăcere asupra iubirilor de altădată (imaginile voluptoase alungă negrele gânduri). Și, cum amintirile sunt legate de niște oameni și locuri dragi, "neamțul" rememorează cu voce tare diverse episoade din tinerețe, stârnind compasiunea unui evreu, singurul care-l înțelege, pentru că și el locuise o vreme în Fălticeni (moldovenismul
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sa febrilă, de voyeurist incurabil: " Ce înaltă și impunătoare părea! Ce albeață a pieptului, a sânilor! Ce iradiere a părului, ce degete lungi, subțiri, inelate! În imaginația lui o îmbrăcase și o dezbrăcase felurit, goală, în toate atitudinile familiare și voluptoase, dar nu și-o închipuise nicodată atât de frumoasă, de statuarică". Tulburarea erotică e provocată, așadar, nu de frumusețea (altminteri, discutabilă) a "nemțoicuței", ci de "icoana femeii" inaccesibile, "aproape goală, în tul albastru, cu safire și diademă de diamante", pe
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în sublimul "unei lumi ce nu mai este", exultă: "O! te văd, te-aud, te caut..." Altă dată, introvertit, abandonându-se melancoliei și întrebându-se "Ce este poezia?", schițează o metaforă iconică dezvoltată, poezia fiind: "Înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea" (Epigonii). Antiromanticul Carducci, contemporanul lui Eminescu, se plasa și el sub steaua melancoliei, găsind că poezia ia naștere: Când melancolia/ Bate la poarta inimii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nevoii de singurătate: chiar dacă-l disprețuia pe Sartre, ni se pare că Cioran ar fi putut spune deopotrivă cu el: ceilalți sunt Infernul. Ceilalți, de care nu se poate despărți, cu care chiar conviețuiește deseori într-un fel de complicitate voluptoasă, pe care și-o reproșează, însă, ulterior autoflagelându-se. Cioran nu poate să se retragă în pustiu și nici în peșteră; să acceptăm că nu poate din cauza lașităților pe care le hrănește spaima de limitele neputincioase ale trupului. Dincolo însă de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dulci, naturii dându-i sfere și cercuri și elipse.". Alexandru Andrițoiu, la începuturile lui poetice, a fost retoric și declarativ: "În țara moților se face ziuă" (1953). Devine un poet care într-adevăr reface tradiția și un trubadur patetic, un voluptos a cărui muzică se purifică și se rarefiază "pe măsură ce înaintează în timp". Este horațian prin excelență, nostalgic, un îndrăgostit de dragoste. Volumele de elecție adună ceea ce este valoros și reprezentativ în creația poetului. Poetul cântă suita de anotimpuri, ornamental, rafinat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
privirea pisicii aduce lumini de iris etc. L. Dimov scrie versuri în care nu trebuie, cum spune Al. Piru, " să căutăm înlănțuiri de idei". Arta lui Dimov pleacă din Mallarmé, Paul Valéry și Ion Barbu. "Pe malul Stixului" continuă aceeași voluptoasă tehnică a imaginilor, mistuită de lumi în transă, fascinată de drogul creator, de împărății vizuale, sonore și olfactive: Când vom ajunge însă lângă Styx,/ Pe mal la semnul meu, va fi răcoare/ Și vor zbura căderi mângâietoare/ Atunci vă voi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
puritate și frivolitate intens carnală sunt decantate în imagini somptuoase, germinate de câteva motive care apar obsesiv lenea, covorul, mătasea, piperul, pisica, șarpele, cuprinse într-o anume interferare de regnuri: furnici, melci, pisici, ciuperci, căpșuni, cerbi ("Pastel creștin"). Femeia este voluptoasă, senzuală, cu sânii mari, așezată într-un univers de fructe și arome. În același timp, fructele au ceva din senzualitatea femeii; piersicile au pleoapele umflate de somn, "ca de o tainică dorință", sarea foșnește senzual, piperul este subțire și isteric
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
într-un decor naiv atingând viziunea. Scenele icoanelor sunt compuse cu fantezie, localizarea se face după metoda iconografică specifică perioadei 1830-1900 din Transilvania, dar și cu universul lui specific lui Anton Pann și al lui Miron Radu Paraschivescu cu verbul voluptos a cărui stridență nu supără: "Mult melancoli că-i/ Duduia Marghiolița repede-i/ se înflorează pielița/ când printre genunchi bucălăi/ ce n-au fost văzuți de hăndrălăi/ faldul de mătase rece/ îl vântul mișcă și-l petrece". Culorile dominante sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lume superficială: "Toate-s praf... Lumea-i cum este... și ca dânsa suntem noi". În penultima strofă, Eminescu definește poezia drept o creație pură, divină, unde imaginile poetice sunt "icoane" care înnobilează mintea și sufletul: "Înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea". Poezia transfigurează realitatea, re-creează, prin cuvânt, alt univers; e un rezultat al gândirii mitice și simbolice. Poezia transfigurează prin metamorfoza "joc cu icoane"... Poetul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și omniscientă aflată sub zodia eternității: "Lună, tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci/ Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci". Luna este martor al timpului individual (bătaia ceasornicului), dar și a timpului universal, când ea "varsă peste toate voluptoasa ei văpaie"). În acest tablou, perceput mai mult vizual, sub aspectul lunii se meditează asupra scurgerii ireversibile a timpului, imaginile au o anume dinamică sugerată de verbe, substantive, adjective. Poetul urmărește drumul astrului, martor al spațiului infinit, terestru sau cosmic
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și cel satiric; antiteza la nivelul vocabularului: Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi"; epitetele morale și ornante: "mișcătoarea mărilor singurătate", "galbenele file", "timpul mort"; comparațiile dau expresivitate ideilor filosofice: "ca și spuma nezărită"; personificări: "luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie"; metaforele vizualizează ideile: "urna sorții". Prozodia are la bază versuri lungi (15-16 silabe), ritm trohaic, rima inedită: "adâncă/ încă", "recunoască-l/ dască-l", "iată-l Tatăl". Luceafărul Luceafărul reprezintă expresia desăvârșită a geniului eminescian, sinteză a gândirii sale poetice
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]