1,117 matches
-
a întrebat Jake. Nu știu din ce motiv, dar mi se pare că te urăște de moarte. Cred că așa e, a recunoscut Alice, sperând că Jake n-o să-și continue investigația. Alice simțea că-i vine din nou să vomite, iar o altă călătorie cu autobuzul nu avea să-i îmbunătățească situația. Când intrase la cursul prenatal și o văzuse pe vechea ei dușmancă, i s-a părut că visează sau, mai curând, că are un coșmar. Era aproape imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o secțiune transversală a corpului feminin însărcinat. Cartonul era proptit pe un șevalet. Hugo s-a cutremurat văzând rinichii colorați într-un roșu țipător și tuburile intestinelor și mușchii contorsionați ai inimii. S-a holbat îngrijorat, venindu-i aproape să vomite, la copilul roz, așezat cu susul în jos în pântecele ilustrat. Hugo nu știuse că pruncii se formează cu capul în jos. În mod sigur, asta nu putea să le facă prea bine. Amanda se plângea constant de greșelile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
oprea? Asistenta Harris avea grijă de Theo. Ea nici nu prea trebuia să fie pe-acolo - cu toate că fusese rugată să-și mângâie fiul mai des, Amanda prefera să riște viitoarea sănătate emoțională a lui Theo decât să-l lase să vomite pe una dintre hainele ei de firmă. Amanda detesta din tot sufletul faptul că nu putea să se mai îmbrace în negru fiindcă Theo îi regurgita tot timpul pe umăr. Alternativa- o garderobă în toate nuanțele laptelui praf pentru copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
te ajute? Ochii lui Hugo au alunecat către ceas. —Bonă? a pufnit Laura. A pus mâna la frunte, zicând. M-am săturat deja de bone. Fumează pe ascuns, îți lovesc mașina, nu-ți spală rufele, le sare țandăra dacă Django vomită pe ele, unele și-o trag cu Fergus, în rarele ocazii când ajunge și el pe-acasă... Și-o trag cu Fergus? Laura a clătinat din cap. Îi intrase fum în ochi. —Fergus e unul dintre bărbații ăia care consideră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu serviciu de la Chicklets nu era ceva la care se așteptase. Și totuși, senzația asta era plăcută. Într-un fel cumplit. Cu toții erau în aceeași barcă, iar barca naviga pe o mare în furtună. Lui Sue îi venea deja să vomite. Ar cam trebui să plec, a zis ea respirând cu greutate. Dacă am noroc, o s-ajung la toaletă înainte să mi se facă din nou rău. * * * Conducând, în sfârșit, către birou, Hugo s-a frecat la ochi. Spiritul de familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hugo a continuat. I-a explicat că realitatea se impusese. Amanda și-a dat seama că bebelușii se trezesc la toate orele din zi și din noapte, că urlă fără nici un motiv și, încă mai îngrijorător, din toate motivele. Că vomită, murdăresc scutecele, mușcă, zgârie, dau vânturi și că sunt departe de a fi niște ființe docile și adorabile. Că seamănă, mai curând, cu niște animale sălbatice. Punct în care, Amanda și-a pierdut abrupt și complet interesul. — Așa că a acceptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a tunat el. Mintea lui Hugo, care fusese plină de prospețimea lui Alice, s-a umplut acum de depravarea Laurei, așa cum îi apăruse: goală pușcă, cu picioarele depărtate în camera aia sufocant de parfumată. A simțit că-i vine să vomite. Întregul episod îi ieșise din minte. De atunci și până-n clipa de față i se părea că trecuse o viață întreagă. —Ai și de ce să faci fața asta, a lătrat Neil. Știi că, evident, am pierdut-o. —Ce să pierdem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
păruse. Urmărindu-l agitată din amonte, Alice a țipat la rândul ei când a văzut, îngrozită, cum silueta în fugă a lui Hugo își schimbă brusc direcția și se cufundă în apă. Dintr-odată, a simțit că-i vine să vomite. Ea fusese cea care-l împinsese la asta. Hugo nu plecase în căutarea ursulețului decât ca să fie iertat. Ca să-i demonstreze că-i părea rău fiindcă întârziase. Și să-i confirme că-i păsa. Of, Alice nu voise să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un hohot de râs disprețuitor. Sincer, draga mea, și eu aș vrea să știu cum reușesc. Dar, sigur, întreabă-mă. O să-ți spun ce știu. —Ăăă, păi... a ezitat Laura. Apoi a vărsat totul, fără nici o barieră, așa cum pățești când vomiți. A povestit cât de plictisitor i se părea rolul de mamă. Cât de abandonată de Fergus se simțea. Cât de puțin o împlinea - deși era puțin spus - Django. Cât de vinovată se simțea din toate aceste motive. Amanda s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o păpușică. O să arătăm bine împreună. Știi că accesoriul cel mai în vogă la ora actuală sunt copiii. Theo poate să meargă cu mine la prezentările de modă și să fie mascota revistei Class. Hugo simțea că-i vine să vomite din motive care nu aveau nici o legătură cu limbricii lui Theo. —Dar nu poți... a început el, după care s-a oprit. Bănuia că, de fapt, Amanda putea. Și dacă situația se înrăutățea... Și-a amintit de fotografiile din ziare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe Theo era, probabil, justificată. Așa cum ea știa foarte bine, procesele în care era implicată Amanda Hardwick erau un dezastru și nimic altceva. Și, peste toate, Hugo își mai pierduse și slujba. Alice a gemut. Simțea că-i vine să vomite și că se sufocă. Din cauza circumstanțelor, dar și din cauza fumului negru care ieșea din toba de eșapament a vehiculului. Ajunsă acasă, a deschis ușa dărâmată a Vechii Morgi. Jake, care se afla chiar în spatele ușii, i-a aruncat-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
zâmbit Hugo. —A, da, a spus Lotti. Ai dreptate. Barcă. Deci, Yogi. Cum te simți la gândul c-ai să devii tătic? Hugo a fost cuprins de un sentiment de déjà vu. Inima îi bătea cu putere. Îi venea să vomite și-și frământa mâinile. A deschis gura, apoi a închis-o la loc. După care a deschis-o din nou. S-a uitat la Alice, care îl privea îngrijorată. — La gândul c-am să devin tată? s-a forțat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și gura cu o mască, a dat drumul la aparatul de purificat aerul și a scotocit În rucsac după diferite produse Împotriva microbilor. Celelalte femei s-au așezat pe vine și și-au Îngropat nasul În mânecă Încercând să nu vomite. În latrina pentru bărbați, Moff a emis un jet atât de puternic că ar fi putut dezlipi o gumă de mestecat lipită de trotuar, În timp ce Harry, de la celălalt capăt al jgheabului, s-a concentrat cât de tare a putut, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
carte. Plus că nu vedea să-i pese vreunuia dintre adulți de moartea unui cățeluș. „E doar un câine“, ar spune ei. „Există oameni care o duc mult mai rău.“ Auzise scuza asta de atâtea ori că-i venea să vomite. Nu le păsa de alți oameni, doar de călătoria lor tâmpită, dacă o să merite banii pe care i-au plătit, În țara asta sau În cealaltă. Nici cu mama ei nu putea să vorbească despre asta. Mama ei Încă Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Nu-l țineți! Vocea Îi era atât de autoritară că se mira și ea. —Luați-l de lângă foc. Aveți grijă să nu fie nimic ascuțit pe jos. Și după ce se opresc convulsiile, Încercați să-l Întoarceți Într-o parte, În caz că vomită. După un minut, se termină. Bennie zăcea nemișcat, gâfâind. Heidi Îi luă pulsul. Era amețit, iar când realiză ce se Întâmplase, gemu și Îngână: —La naiba, Îmi pare rău, Îmi pare rău. Avea senzația că dezamăgise pe toată lumea. Acum știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pulsând simultan în aer, făcând de toate: citind, dormind, sporovăind, scărpinându-se în nas, legate între ele prin centura de scaun, telefoane mobile și-un sentiment prostesc de confort și siguranță. Îl încercasem și eu, închisesem repede ochii, să nu vomit. Între tine și pământul care te născuse stăteau doar o fâșie de tablă și nouă kilometri de spațiu gol; îți priveai vârfurile pantofilor și vedeai tabla zbârnâind. Dincolo de hublou, soarele strălucea mort pe fuselaj. O lumină înghețată, metalică, pâlpâind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ghidate din turnul de control al emisferei stângi, informațiile ocolesc fanioanele și luminițele pistelor de aterizare, vâjâie laolaltă cu turboreactoarele meningelui și se adună în hangarele bulbului rahidian, la adăpost de orice atac. „Oprește-te!“, am zis. „Îmi vine să vomit. Așa ceva n-auzi în fiecare zi...“ „Original, nu?“, a rânjit Mihnea. „Deloc! Tipul copiază la greu: Pynchon sau Gibson - nu știu pe care-l imită mai tare. Oricum, nu duce nici un sfert din talentul lor, ei au forță, el e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Chinei de Est durase două zile și două nopți. Prizonierii nu primiseră altă mâncare decât un bol de orez pe zi. Cei care voiseră să vorbească fuseseră biciuiți până la sânge. Jos, În cala corabiei, Ștefănel simțise că Îi e rău, vomită, ca aproape toți ceilalți, și, Într-un târziu, adormi cu capul pe o grindă. În ciuda tangajului violent pricinuit de valurile cu care se lupta corabia, dormise neîntrerupt o zi și o noapte. A treia zi, În zori, se auziră zgomote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
aeroportul Heathrow din Londra. Rezultatul a fost unul îngrozitor: timp de trei zile m-a durut capul, am umblat ca un spectru prin campus, aproape frânt de mijloc (polițaii care sunt pretutindeni peste tot mă urmăreau atent din priviri) am vomitat cât un regiment în camera de cămin și, cel mai grav, am reușit să-mi compromit à jamais pofta de a bea whisky.) Constat că pe cartela telefonică pre-pay marca Globo, cumpărată recent, se găsesc reproduse mai multe drapele ale
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mari, a convorbirii cu tovarășul „Omidă” sau doar pentru că îmi era silă de toți și de toate, când am ajuns în dreptul Căminului Cultural cu o mână pe fruntea transpirată și cu cealaltă pe stomacul care îmi tremura, am început să vomit în șanțul de pe marginea drumului. Din dudul golaș mă privea flămândă o pisică cenușie. Împleticindu-mă, am ajuns acasă. M-am aruncat cu fața în jos pe pat, în camera rece unde mirosea a șoareci și a fitil ars de la
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
m-am simțit pentru moment în afara pericolului. Începeam oricum să simt că dacă mă prindea acum acolo, ar fi fost periculos și pentru el, la fel cum a pățit paznicul ucis de Moise. M-am dus la budă și am vomitat tot ce mâncasem la micul dejun. M-am curățat cu apă de sânge, și m-am uscat la uscătorul electric. După aceea am intrat și m-am așezat într-unul din scaunele din fundul sălii unde puteam să văd cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
a apărut, și zâmbea. Dar în mare era posomorât. Camera lui puțea a medicamente și eter. Mi s-a administrat o doză de eter care m-a făcut să miros urât zile în șir după aia. Și am continuat să vomit. Eram acoperit cu bandaje; aveam fața țeapănă de la cicatrici și zgârieturi. Nu puteam să mănânc decât terci sau supă de curcan și nu eram în stare să stau în picioare. În turbanul de bandaje auzeam un fel de sâsâit de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Palma de Mallorca la Barcelona. Cabinele erau pline, și am dormit pe punte, unde era o gloată de acei oameni cunoscuți sub numele de prostime, muncitori în salopete de blugi, familii întregi, copii de țâță, fetișcane cu stomac sensibil care vomitau în mare, cântăreți care îi ziceau din acordeon, bătrâni pe lăzile de pe punte --asemeni unor cadavre, sau cufundați în meditație, cu picioare stângace, eliberate, și burți uriașe. O noapte tristă, umedă, cu fulgi de funingine de la cărbunele ieftin. Ofițerii mărunți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Simon, credeam că o să ajungi și tu la vârsta de mijloc, dar probabil că ești prea nătărău pentru asta și vrei să te cureți. Dacă chiar vrei să te duci să fii împușcat, și să stai în ghips și să vomiți sânge, și să zaci prin noroaie și să crăpi lături din coji de cartofi, n-ai decât! Dacă te nimerești pe lista de răniți, o să îmi meargă și mai bine la afaceri. Ce mai scofală pentru Mama să aibă doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
vie de a urla, dar neputând s-o fac; fălcile mi s-au descleștat să absoarbă aerul. Și unde era barca de salvare? Ei bine, bărci și plute se aflau ici și colo printre focurile de pe apă. Eu scuipam și vomitam apa de mare, plângând și sforțându-mă să mă îndepărtez de corabia în flăcări din care oamenii încă săreau, în albeața focului. M-am îndreptat spre barca ce plutea la câțiva metri mai încolo. M-am chinuit s-o ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]