333 matches
-
detaliile expunerii sînt distincte. În esență, autorul susține că prin artă avem revelația eternității. Atemporalitatea operelor literare rămîne neafectată de temporalitatea universului uman. Literatura ancorează omul pe un teren ferm - cel al valorii, al universalului și transcendentalului -cruțîndu-l astfel de vremelnicie, de arbitrar și zadarnic. Rostul unor scriitori ca Dante sau Paul Celan, așa cum îl vede Steiner, este de adevărați salvatori ai omenirii. Poezia întrupează setea de absolut; tărîmul esteticii îl vindecă pe om de neputințele istorice și biologice inerente constituirii
Cele două culturi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16181_a_17506]
-
cu laptele./ Noi cu lumile ce aduc la lumină cuvintele.// Ei pe deal cu noaptea în cap./ Noi cu noaptea în sînge cu stele bolnave pe buze.// Ei cu mieii cu zarzavaturile cu lemnele./ Noi cu mîinile albe în mîlul vremelniciei.// Ei cu privirile și spinările cele mai umile./ Noi umilii umili de noi robii Lui.// Ei cîștigă pîinea noastră cea de toate zilele.// Cartea noastră cea de toate zilele/ dă-ne-o nouă astăzi..." (Tatălui meu). Iată și un peisaj
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
cruce", ce poate fi sinonimă cu scrisul, legământ violent, visceral, pe viață și pe moarte, contra cronometru: "Tulbură hârtia/ cu sudori de sânge,/ patima, pustia,/ până nu se stânge!". Fidel valorilor sale ce nu țin de tulbureala profană și de vremelnicie, Ion Horea nu pregetă să facă din enigma morții o obsesie a scrisului, încredințând povara atotputerniciei divine. Încă sensibil la miracolul naturii, regretând ruptura artistului de perena ofrandă germinativă, poetul nu se cruță într-un epitaf autoironic exhaustiv: "Ca un
Via crucis by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17319_a_18644]
-
București, croit după chipul și asemănarea mentorului său, Alexandru Matei, cel ce a rostuit o comunitate studențească strălucită, care n-are decât un suflet și o istorie, în ciuda caracterului reofil, efemer al ansamblului, caracter redevabil principiului rotației dictat de însăși vremelnicia calității de student. Game înseamnă ordine și chibzuință, tenacitate și imaginație, disponibilitate și elocință, reușind să zgândărească orgoliul și iscusința unora dintre cei mai importanți compozitori români și străini. Dar Game mai înseamnă și o școală a începutului de drum
Game by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14092_a_15417]
-
mai putin, prăbușindu-se în disperată scormoneală a seducătorilor. Două române de curînd apărute la Editură Univers în seria Knut Hamsun, ce-i drept mai puțin reușite decît marile lui capodopere, însuflețesc aceleași personaje frămîntate de neastîmpărul firii și de vremelnicia iubirii: Visătorii și Cer de toamnă înstelat. Eroii ambelor cărți sînt niște rătăcitori, în chip propriu, bărbați care nu își găsesc liniștea pentru că sînt mereu îndrăgostiți de femei de care nici nu se pot apropia. Fie că sînt prea săraci
Revansa lui Don Juan by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18092_a_19417]
-
Pavel Șușară Rămase strict înlăuntrul propriilor programe administrativo-confesionale (Răsăritul, cu viața lui interioară, cu sobornicia și cu grija, de multe ori vecină cu ipocrizia, de a croi chiar de aici, din inima vremelniciei, veșmintele gingașe ale eternității de dincolo, iar Apusul, cu pragmatismul său cotidian, cu turismul civilizator, cu războaiele duse în numele Domnului și cu grija trează de a regla în cotidian ceea ce lui Dumnezeu i-ar plăcea să contemple în eternitate), cele
Paradoxurile statuarului românesc by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9193_a_10518]
-
415) „Mucenicul nu vedea primejdiile, ci cununile; nu tremura în fața loviturilor, ci număra recompensele; nu se uita la călăii care îl chinuiau aici jos pe pământ, ci vedea cu mintea pe îngeri, care-l aplaudau sus; nu se uita la vremelnicia chinurilor, ci la veșnicia răsplăților”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omil. a XVII-a, I, în PSB, vol. 17, p. 520) „Celor care îl sfătuiau (pe mucenicul Gordie - n.n.) să-și tăgăduiască credința cu limba, le răspundea: Limba
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
așteptare în turle târzii liliecii se scutură de somnul zilniciei despicând cu tăișuri de zbor dezlegat crângul adânc la nopții Nici o rană semnul incandescent întru neuitare crestat pe frunte să fie pedeapsa ascunselor treceri rana lăsată de aripa necruțătoare a vremelniciei? nici un drum îngeresc nu piere'n gol nici o rană nu-și găsește stingerea
Alexandru lungu by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/10194_a_11519]
-
și a potrivniciei față de Dumnezeu atrage după sine în exterior urâțenie”. Sacralitatea, care coboară în lume pentru omul de rând, nu poate lua chip decât după forma lumii. Sfințenia este primită în lume după urâțenie, crimă, rană, moarte, suferință. Este vremelnicia lumii cea care își pune amprenta în apariția sfințeniei în lume, iar nu sfințenia însăși este cea urâtă. Demonicul lumii este cel care schingiuiete chipul slavei, al lui Hristos. „Typos-ul în care se coboară sfințenia invizibilă trebuie să se acomodeze
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
iubite - conștiința umană recunoscând astfel că drepturile vieții primează pe ale moralei și ale societății. De aceea provocarea unuia prin altul a sentimentului pentru femeie și a sentimentului pentru natură; eternitatea splendidă a universului, exasperând în om conștiința obscură a vremelniciei lui. De aceea tragedia celor patruzeci de ani ai bărbatului, când moartea începînd să-i trimită crainicii, el se agață încă și mai cu spaimă de viață și când femeia iubită, în voința ei de a nu muri, își întinde
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
izolare cu Ea în albastru (simt bine că lucrurile au ajuns la majusculă, ca la optsprezece ani!), ne-am luat adio cu ezitări și cu păreri de rău de la priveliștile care ne dăduse puțin senzația și a eternității, și a vremelniciei. Pe aceeași cărare, mai repede decât la urcuș, ne-am coborât la trăsură. Dar n-aveam nici un zor să reintegrăm prozaicii noștri penați. Și, de comun acord, ne oprirăm asupra unui plan îndrăzneț și grandios. Să cinăm în târg și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
iubite - conștiința umană recu-noscînd astfel că drepturile vieții primează pe ale moralei și ale societății. De aceea provocarea unuia prin altul a sentimentului pentru femeie și a sentimentului pentru natură: eternitatea splendidă a universului exasperând în om conștiința obscură a vremelniciei lui. De aceea tragedia celor patruzeci de ani ai bărbatului, când moartea începînd să-i trimită crainicii, el se agață încă și mai cu spaimă de viață și când femeia iubită, în voința ei de a nu muri, își întinde
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lașitate, a creat zâmbetul, anemic și aerian la fecioare, concret și imediat la femei pierdute, înduioșător la bătrâni și irezistibil la muribunzi. De altfel, nimic nu dovedește mai mult că oamenii-s muritori ca zâmbetul, expresie a echivocului sfâșietor al vremelniciei. De câte ori zâmbim, nu este ca la o ultimă întîlnire, și nu-i zâmbetul testamentul aromat al individului? Lumina tremurătoare a obrazului și a buzelor, umiditatea solemnă a ochilor transformă viața într-un port, în care vapoarele pleacă în larg fără
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
locul despărțirilor? De câte ori mă înduioșează un zâmbet, mă îndepărtez cu o povară de ireparabil, căci nimic nu descoperă mai înfiorător ruina care așteaptă omul ca acest simbol aparent de fericire și care exprimă mai crud unei inimi desfrunzite freamătul de vremelnicie al vieții, decât horcăitul clasic al sfârșitului. - Și de câte ori îmi zâmbește cineva, descifrez pe fruntea luminoasă chemarea sfîșietoare: "Apropie-te, vezi prea bine că și eu sânt muritor!" - Sau când ochii mi s-au întunecat de noaptea mea, glasul zâmbetului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din urmă, și oricât nu te-ar mai interesa colegii de respirație și de putrefacție, te-ntorci spre ei ca să le sorbi secretul, să te îneci în el și ei să nu știe, să nu știe ce grei sânt de vremelnicie, ce mări poartă și la câte naufragii nu ne invită frământarea inconștientă și incurabilă a zâmbetului lor, la ce ispite de dispariție te supun, deschizîndu-și sufletul spre tine și tu ridicând - cu freamăt și îndurerare - lespedea surîsului! Germinația fiecărui adevăr
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât un comentariu la viața florilor, iar muzica o depravare umană a melodiilor vegetale. Orice floare poate servi de imagine nefericirii în dragoste. Așa se explică apropierea noastră de ele. Și apoi, nici un animal nu poate fi un simbol al vremelniciei, pe când florile sânt expresiile ei directe, ireparabilul estetic al efemerului. La adică, ce face fiecare om? Se ispășește pe sine însuși. N-aș putea iubi decât un înțelept nefericit în dragoste... Ceea ce face orașele mari atât de triste este că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
gândul rătăcește în preajma lumii, fruct bolnav al dezrădăcinării erotice. Și de aceea în clocotul senzual al sângelui se înalță un protest melodic și sfâșietor ce nu-l distingem totdeauna, dar e prezent în spațiul unei licăriri, amintindu-ne în treacăt vremelnicia duioasă a voluptății. Cum am culege altcum moartea trandafirie din fiece sărut, învăluiți agonizant de îmbrățișări? Și cum ne-am măsura singurătatea, de nu ne-am privi-o în ochii pierduți ai femeii? Căci prin ei, izolarea își oferă o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al absolutului. Luciditatea e un reflex al păcatului zilnic de a fi, iar cunoașterea, o formă vulgară a nostalgiei. Oare cum se răsfrânge viața într-un suflet neîntinat de cunoaștere? Răspunsul ar fi ușor de am ști în ce fel vremelnicia poate fi trăită ca veșnicie, în ce fel sânt alcătuiți îngerii sau până unde se întinde peisajul lăuntric al prostiei. În Dumnezeu ești mai singur decât într-o mansardă pariziană. Dacă ai putea gândi atunci când ți se aprind gîndurile! Dar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Ai văzut bătrânețea, durerea și moartea, și ți-ai zis că plăcerea este o iluzie, că toți oamenii ce petrec nu înțeleg nimic din instabilitatea lucrurilor, fiind prada celei mai mari iluzii. Și atunci ai fugit de lume, convins de vremelnicia frumuseții și a tuturor splendorilor. Spus-ai: Nu mă voi reîntoarce până ce nu voi scăpa de naștere, de bătrânețe și de moarte. Mult orgoliu și suferință sânt în orice renunțare. În loc să te retragi cu cea mai mare discreție, fără revoltă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Rezultatul - bun, rău sau de tot mediocru - sța văzut. Din schemele pe care le făcusem nu sța ales mai nimic: au supraviețuit niște rămășițe, răspândite, icițcolo, în părțile neesențiale. Totul a mers de la sine și sța desfășurat fără hopuri majore. Vremelnicie pierdută și Cine adoarme ultimul: al doilea roman, și cel mai recent, lța înghițit pe primul. De ce ați ales această variantă și nu ați preferat să publicați unul cu totul și cu totul nou? Ați fost nemulțumit de receptarea și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
înghițit pe primul. De ce ați ales această variantă și nu ați preferat să publicați unul cu totul și cu totul nou? Ați fost nemulțumit de receptarea și vânzarea primului? Nu cred că a doua carte a înghițitțo neapărat pe prima. Vremelnicia pierdută rămâne (în ciuda unor stângăcii juvenile mai mult sau mai puțin evidente) de sine stătătoare și nu cred că e anulată de Cine adoarme ultimul. Oricum, nu puteam părăsi prea curând lumea aflătoare în paginile acelea. Mai erau destule de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
neuitat de vorbit împreună. El a fost unul dintre oamenii pe care nu am vrut săți dezamăgesc cu scrisul meu. Iar dacă lor leța plăcut, nuțmi puteam dori o mai bună receptare. Au primitțo foarte bine și au scris despre Vremelnicia... Nicolae Bârna, Daniel CristeaȚEnache, Răzvan Voncu. Și, mai ales, mța încurajat, mța pus să scriu și a avut încredere în mine Profesorul Eugen Simion, cel care, în vara lui ’92, mța pescuit din băncile de la Litere și mța dus în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
vânzarea primului volum, nu prea mța preocupat. Tot ce pot să spun e că eu însumi am cumpărat de la editură multe exemplare, pe care lețam oferit prietenilor și cunoscuților. Mai apoi, datorită eforturilor lui Răzvan Penescu, mare iubitor de litere, Vremelnicia a apărut și la LiterNet. Nu știu de unde, probabil din „22“, am reținut o întrebare retorică în ceea ce privește proza dumneavoastră: cețar fi fost Bogdan Popescu fără Ștefan Bănulescu? Cât de apropiat vă simțiți de acesta și de Cartea de la Metopolis? Relația
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
În luna noiembrie a aceluiași an, iar G.M. va fi cel care-i va sta la căpătîi și-i va asculta delirările. Cum de altfel va sta și la mormîntul lui, cu capul plecat, cu căciula În mînă, gîndind la vremelnicia existenței umane. Uite, toate astea mi-au rămas din lectură, din tot ce conspectasem la repezeală, cu degetele Înghețate, În noaptea aceea, de fapt În dimineața aceea. Fuseseră doi ani plini, oarecum monotoni, În care G.M., din mai pînă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vîrtos al beznei, deslușind clepsidra veșniciei timpului, pentru că vroia să-și strămute vremelnicia pămînteană În timp, să-și statornicească trupul și cugetul În miezul timpului, ca să se Întoarcă În vremea dinaintea somnului și a peșterii. Mai Întîi Își aminti de dulcele nume al Priskăi, pentru că ea fusese În visul său și În veghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]